This is default featured slide 1 title
This is default featured slide 2 title
This is default featured slide 3 title
This is default featured slide 4 title
This is default featured slide 5 title

OAMENII CARE SIMT MAREA SUB PICIOARE

Barca pescărească cea mai mare, mai frumoasă și mai veche din Mangalia spintecă valurile negre. Este puțin peste ora patru dimineața și ieșim în larg. Aerul este rece și tăios. Razele de soare încep să iasă timide dintre norii parcă mai aproape de noi. Omul care trage sforile este proprietarul bărcii, nea Ion. Trage sforile la propriu, pentru că la bărcile pescărești așa se cârmește: cu două sfori. „Să avem noroc! Să ne ajute Dumnezeu!“, se aude o voce. Mai există câtiva proprietari de bărci pescărești din Mangalia trăiesc doar de pe urma peștelui pe care îl prind. „încă se mai poate trăi din pescuit“, spune Mihai, fiul lui nea Ion, pescar vrednic și el. „S-a transmis microbul, nu am ce să fac“, spune Mihai cu o voce plină de admiratie pentru ceeea ce a moștenit.

O POARTA SPRE EUROPA, CALE SPRE LUMEA MARILOR

Pământ ! Cu aceste cuvinte salutau lupii de mare vederea portului Constanța, care este de fapt o pagină din istoria lumii. Timp de sute de ani, corăbii din cele mai variate, cu oameni din întreaga lume au poposit în anticul port Tomis, actualul port Constanța. Portul, locul unde apa îmbrătișează uscatul, mângâindu-i tandru malurile, a trecut prin invazii, războaie, a fost martor la despărțiri, regăsiri, tragedii și victorii. Și-a schimbat, la „cererea istoriei“, numele, s-a numit Tomis, apoi Kustendge – pentru că așa au vrut turcii, apoi a încercat, încet-încet, să întoarcă, asemeni lumii, file și capitole întregi de istorie. Corăbiilor au început să le cadă pânzele și să le crească inimi mai tari, de foc și cărbuni iar mărfurile au început să reprezinte dovada vie că lumea e mai mare, mai modernă și mai nerăbdătoare. Vântul a fost înlocuit de aburi, aburii de combustibil, de electricitate și alte metode care scurtează și micșorează călătoriile. Acum, corăbiile sunt nave uriașe, care au reușit să transforme anii în luni și lunile în săptămâni sau zile.

FENOMENUL VAMA VECHE – 2 MAI

Dacă vrei să fiți mai aproape de natură, să mai auziti sunete de chitară și să vă petreceți nopțile pe plajă, lângă focurile de tabără sau terase cu stuf, trebuie să ajungeți la 2 Mai și Vama Veche. Odată junși aici vă veți molipsi. Veți deveni altfel de turiști. Veți înțelege cum e să fii liber, să scapi de orașul care te înnebunește, puțin câte puțin, în fiecare zi.

2 Mai și Vama Veche sunt două dintre cele mai „șic“ locuri de petrecere a vacanței, izolarea, sălbăticia și noncomformismul atrăgând anual foarte mulți tineri. Aflată în apropiere de Mangalia, la numai 12 km, Vama Veche este de ani buni un loc extrem de căutat datorită atmosferei de nonconformism, a ideii de întoarcere în natură, departe de poluare, de orice fel, și a prețurilor relativ scăzute la cazare și masă.

,,PERLA LITORALULUI ROMÂNESC”

Marea e la doi pași de Constanța. Vara, când soarele pârjolește, nimic nu se compară cu o baie în apele fără sfârșit. Dacă Mamaia e perla coroanei, Vama Veche și 2 Mai sunt fetele rebele ale Litoralului românesc. Situata la nord de Constanța, între Marea Neagră și Lacul Siutghiol, stațiunea Mamaia supranumită ,,Perla litoralului românesc” a fost inaugurată în 1906, cu ocazia finalizării lucrărilor de construcție a primului stabiliment balnear, fiind cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc. În prezent, stațiunea numără peste 60 de hoteluri. Ceea ce caracterizează Mamaia este plaja întinsă pe o distanță de 8 km, cu o lățime de aproape 100 de metri. Un loc pitoresc îl reprezintă Satul de Vacanță, original prin faptul că reunește tradițiile românești din toate cele 40 de județe ale țării.Pe lacul Siutghiol, în apropierea stațiunii Mamaia, se găsește „Insula Ovidiu“, locul unde se spune că s-ar afla mormântul poetului exilat. Cazinoul este un simbol al orașului de la malul mării.

LEAGANUL CRESTINATATII ROMANESTI, UN LOC PENTRU FIECARE RELIGIE

Pământurile pline de colb și lipsite de apă au fost alese de către unul dintre Apostolii Mântuitorului pentru a răspândi Cuvântul lui Iisus Hristos printre geto-daci. Sfântul Andrei este cel care a săvârșit acum 2000 de ani, primul botez, aici, pe pământ românesc. El a sădit în Dobrogea prima sămânță a creștinismului. Dar județul Constanța nu este numai legănul creștinării românilor, el este și un mozaic de religii.

Pentru a ajunge la mare, avem două posibilități. Dacă ne grăbim, vom goni pe autostradă până la Constanța și mai departe. Dar dacă nimeni nu ne mână de la spate, putem alege drumul cu farmec dobrogean care șerpuiește printre coline costelive de calcar și sate cu case din piatră și acoperișuri de trestie, printre turme de capre și cotigi trase de măgăruși. După ce traversăm Dunărea cu bacul pe la Călărași șoseaua ne conduce mai întâi la Mănăstirea Dervent. Dominând dealurile încărcate de vii și luncile verzi ale Fluviului, Derventul a devenit în ultimii ani un loc de pelerinaj cunoscut pentru ceremonialul de exorcizare pe care călugării de aici îl practică, se spune, cu mult succes.

DOUA MILENII DE ISTORIE, POEZIE, COMERȚ ȘI CREDINȚĂ

Istoria orașului – port Tomis se pierde în negura timpului. A fost distrus de mai multe ori, dar a fost refăcut de fiecare data datorită importanței sale. Tomis este și locul în care poetul Ovidiu a fost exilat. Se spune că împăratul Agustus l-a trimis aici, la mii de kilometrii de casă, pentru că, suferind, poetul, să-și scoată din suflet ”Tristele și Ponticele”.

Așezata cam la mijlocul țărmului de vest al Mării Negre, Constanța, anticul Tomis, și-a afirmat menirea de port maritim șI puls viu de viață românească în aceasta parte a Europei, dincolo de vicisitudinile istorice atât de numeroase. Vechimea acestei așezări șI atribuțiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu toate încercările dramatice prin care a trecut, îi conferă o aură distinctă în istoria orașelor țării. Cele mai vechi urme de viețuire umană, din îndelunga perioadă a pietrei cioplite, paleoliticul, au fost descoperite în nordul orașului, la Mamaia-Sat și la „Peninsula“.

LA OGLINZI SANATATEA IESE DIN PIATRA

La trei kilometri de orașul lui Ion Creangă, departe de poluarea și zumzetul orașelor, la o altitudine de 480 m, la marginea unor păduri de brazi și foioase, sănătatea iese din pământ. Apele minerale de la Oglinzi, știute cândva de vechea Europă, fac minuni șI acum. Înconjurată de multe obiective turistice, stațiunea balneoclimaterică de la Oglinzi poate fi un popas ideal pentru călătorul stresat de era computerului Apele minerale de la Oglinzi au fost analizate chimic, prima oară în 1856, de către Theodor Steinner. Omul de știință a vrut să le stabilescă eficiența terapeutică. În 1875 și 1888, Petru Poni, întemeitorul școlii românești de chimie, a făcut aici noi analize care au pus încă o dată în evidență calitățile de excepție ale apelor de la Oglinzi.

TEZAUR GENETIC: ZIMBRUL, REGELE SALBATICIEI DE PE STEMA ROMANIEI

Parcă desprins din timpurile străvechi, zimbrul este o specie aflată în pericol de dispariție după ce sute de ani a fost vânat fără discernământ de populațiile Europei. Confundat de multe ori cu bourul din legenda lui Dragoș-Vodă și a Moldovei, zimbrul capătă legitimitatea odată cu suirea lui pe stema României. Trecerea de la bour la zimbru se produce sub domniile lui Mihail Sturza și ale lui Grigore Alexandru Ghica, când apare tendință de a se modifica aspectul animalului heraldic. În România mai trăiesc, la ora actuală, 49 de exemplare: trei în grădini zoologice, opt în rezervațiile de la Vânători – Neamț, Hațeg și alți 38 în crescătoria de la Bucșani, Dâmbovița, ridicată pe timpul lui Ceaușescu. Zimbrii nostrii sunt de fapt polonezi și bulgari la origine.

LOCUL UNDE LEGENDA PRINDE VIATA

Despre Muntele Ceahlău se spune că s-a făcut din poruncă împărătească. Masivul moldav poartă cu sine multe legende și a dat naștere la o sumedenie de povești. Zărit de la mari distanțele, Ceahlăul este căutat de mulți turiști pentru frumusețea și misterul său, Cheile Bicazului și Lacul Roșu, fiind două dintre acestea. Despre Cehlău se mai spune că este un munte sfânt, alături de Muntele “Tabor” din Israel și “Muntele Athos” din Grecia Dorind a-i apăra pe locuitorii acestor locuri de hoardele barbare venite de la Răsărit, împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei, a dat poruncă să se înalțe acest munte pentru a pune o stavilă în calea năvălitorilor. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca împărătească, au fost adunați toți robii luați de la Decebal, cărora li sa adus la cunoștință greaua încercare la care trebuiau să facă față. Trebuiau să aducă și să așeze, pe locul viitorului munte, piatră peste piatră, stâncă peste stâncă, până când grămada se va fi ridicat suficient de înaltă pentru a-l mulțumi pe împărat. Truda a fost cumplită. Cei mai mulți au pierit datorită epuizării dar, în final, porunca a fost îndeplinită. Împăratul, mulțumit de cele făcute, a cerut ca în vârful muntelui să fie așezată o toacă. Un soldat a primit poruncă să stea de strajă și să bată toaca ori de câte ori o vedea năvălind vrăjmașii, spre a vesti pe locuitorii din vale. Aceasta până într-o zi, când o săgeată vrăjmașă îl răpuse pe soldat și nu mai avu cine bate toaca. De atunci s-au pornit dușmanii pe țară ca roiu…

MANASTIRE BOTEZATA CU NUMELE DRAGOSTEI FATA DE SEMENI

Agapia este o nestemată a lanțului nemțean de mânăstiri. Poartă numele sihastrului care a ridicat aici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, o bisericuță de lemn. Mânăstirea duce cu sine nu numai harul Domnului, ci și pictura lui Nicolae Grigorescu din perioada fragedei sale tinereți. Numele sihastrului înseamnă, în greaca veche, dragoste față de semeni Mânăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate monumente din România, căutat de un mare număr de vizitatori dornici să vadă o străveche vatră de credință și cultură, dar și un neprețuit tezaur de artă, unic prin capacitatea sa de a dezvălui specificul și originalitatea spiritualității române ști. Agapia face parte din salba vestitelor șI vechilor mânăstirilor nemțene, alături de Neamț, Secu, Sihăstria, Sihla, Văratec, Horaița, Bistrița sau Durău, mărturii ale evlaviei poporului român.