This is default featured slide 1 title
This is default featured slide 2 title
This is default featured slide 3 title
This is default featured slide 4 title
This is default featured slide 5 title

COMANA TINUTUL DIN DELTA NEAJLOVULUI

În codrii Vlăsiei

La nici 30 de kilometri de București, spre Giurgiu, în inima legendarilor Codri ai Vlăsiei, acolo unde Neajlovul își răsfiră apele, Comana își dezvăluie frumusețea pură. în egală măsură popas pentru trup, dar și pentru suflet, legendara localitate este, cu siguranță, un loc în care ai vrea să te întorci, iar și iar…

Pădurea seculară si delta sunt un amestec fascinant de culori, o frumusețe sălbatică, o lume nebănuită la capătul unui drum de asfalt, ruptă parcă de civilizație și cu atât mai seducătoare. Îmbinate armonios în cadrul Parcului Natural Comana, alcătuiesc cea mai mare arie protejată din Câmpia Română – 25.000 de hectare.

Odinioară, legendarii Codrii ai Vlăsiei se întindeau de la Dunăre până la Târgoviște. O parte din ei a mai rămas în picioare, aici, la Comana, pentru a vorbi, în limba frunzelor, despre fapte de arme și pagini de istorie știute și neștiute. Stejari, frasini, carpeni, brazi, tei, ulmi și arțari, laolaltă cu vița sălbatică și iedera albă, ocupă peste 3600 de hectare din suprafața comunei Comana.

MANASTIREA COMANA, ACOLO UNDE SE ODIHNESTE VLAD TEPES

Mânăstirea-cetate, ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, pe insula din mijlocul mlaștinilor Neajlovului, devenită unul dintre cele mai importante ansambluri monastice ale Țării Românești, este locul unde trupul lipsit de cap al domnitorului și-a găsit, în cele din urmă, odihna.

 Pagini de istorie în zidurile seculare

 ”… să fie hotarul (mănăstirii) până unde se împreuna cu balta Comanei, drept în iezerul Câlniței”. Acesta este locul ales de Vlad Țepeș ca să ridice locașul Domnului și, totodată, bastion de apărare a țării, așa cum se arată într-un hrisov emis de cancelaria voievodului la 27 septembrie 1461.

Ucis, în decembrie 1476, pe drumul de la București la Giurgiu, în locul numit ”La Fântâna cu nuc”,

Vlad Țepeș a fost adus la cea mai apropiată mănăstire, la Comana, pentru ca trupul său, al cărui cap fusese trimis de dușmani la înalta Poartă, să fie înmormântat. Cu timpul, biserica a căzut în ruină, dar nu în uitare. La 1855, boierul Radu Șerban din Coiani a început zidirea altei biserici, cu hramul Sfântului Nicolae, pe amplasamentul celei vechi, ale cărei ziduri, deși ruinate, erau încă puncte de reper.

PASI IN TRECUT FESTIVALUL ROMAN ZALAU – POROLISSUM

Festivalul roman Zalău Porolissum va readuce suflul latinității și strălucirea gloriei romane, la Zalău, ultimul bastion al unui imperiu demult apus.

Timp de patru zile, la începutul lunii septembrie, grădina Colegiului Național “Silvania” și zona Castrului Roman de la Porolissum, din satul Moigrad, aflat la 13 km distanță de municipiul Zalău, vor fi locurile amplelor “desfășurări de forțe”. Pe parcursul acestor zile, municipiul Zalău se transformă într-o imensă tabără romană. Soldați, gladiatori, vestale, dansatoare, locuitori ai vechiului Imperiu Roman pot fi văzuți plimbându-se pe străzile municipiului. Demonstrațiile de luptă ale legiunilor sau cohortelor sunt spectacole în care istoria poate fi atinsă și încercată. Echipamentele de luptă sunt o realitate, iar privitorii au parte de o reală lecție de istorie antică. Sunt recreate și scene de bătălie între romani și așa zișii „barbari”, fie daci, fie alte popoare. Pentru cei care sunt mai interesați de aspectele vieții cotidiene ale unui cetățean roman, prezentarea unei școli de gladiatori poate fi un element atractiv; mai mult, spectatorii își pot arăta preferința pentru vreun gladiator sau altul, decizând în finalul luptei asupra soartei învinsului. Dansuri, spectacole de teatru, demonstrații de meșteșuguri și de gastronomie specifică vin să întregească spectacolul. Iar dacă tot acest spectacol nu este destul de convingător, puteți încerca să vă căsătoriți în stil roman.

CRUCILE FACATOARE DE MINUNI

În paraclisul bisericii, unde e așezată Sfânta Cruce a Preotului, aerul vibrează de speranță. Mulțime de oameni betegi, unii loviți de orbire, de muțenie ori surzenie, alții cu diferite schilodiri ale trupului, dar și oameni cu sufletul greu sau cu mințile rătăcite, așteaptă minunea lui Dumnezeu. Vin aici din toate colțurile țării, să se roage la crucea născută din pământ prin voia Domnului, pe locul unde au fost jertfiți cei ce și-au mărturisit credința. Stau zile întregi în preajma crucii de leac, se roagă și ei, se roagă și călugării pentru sufletul lor.

Minunile care se petrec la Sfânta Mănăstire Dervent nu pot fi tăgăduite. Cei care au venit aici doar cu speranța în Dumnezeu au plecat vindecați și au primit o viață nouă, care a crescut în ei din suferință, așa cum crucile au crescut din supliciul martirilor. Afară, cea de-a doua cruce – din cele patru au scăpat furiei necredincioșilor numai două – e leac pentru animale. Acolo se aduc animalele bolnave care pleacă sănătoase, sau doar nutrețul ce urmează să le fie dat. Sfintele Cruci de la Dervent, în jurul cărora de două mii de ani se revarsă mila și minunile lui Dumnezeu, sunt din piatră masivă și au mărimi diferite. Crucea cea mare, din paraclisul din stânga bisericii, are dimensiunile de 0,71/ 0,60 m. Cea care se află în afara bisericii, cu dimensiunea de 0,67 m / 0,32 m, are brațele rupte.

TAMADUIRILE MIRACULOASE DE LA SFANTA MANASTIRE DERVENT

În genunchi, cu ochii în lacrimi și mâinile împreunate a rugă, cei aflați în suferință așteaptă minunea… mângâierea… leacul… cu credință și mai ales cu speranță. Iar aici, la Dervent, minunile se întâmplă…

La o aruncătură de băț de granița cu Bulgaria, în preajma Ostrovului, există un loc unde se petrec miracole. Un loc unde Dumnezeu a sădit cruci sfinte, întru alinarea celor năpăstuiți cu boli grele. Ferită de apele Dunării, pe înălțimea unui deal, se ridică Sfânta Mănăstire Dervent, cu zidurile albe precum curățenia speranței și acoperișurile roșii, ca bucuria vindecării. Mănăstirea, clădită în mijlocul acestor ținuturi aspre, bătute de vânturi, are o poveste tulburătoare, iar cele ce se s-au petrecut de-a lungul timpului și se petrec și astăzi aici, la doar 37 de kilometri de Mănăstirea din stâncă a Sfântului Apostol Andrei, sunt mărturii uluitoare despre credință, încredere, speranță și mântuire.

GURA PORTIȚEI

În fiecare an, tot mai mulți iubitori de locuri inedite vin să descopere farmecul acestui spațiu unic. De-o parte, apă sărată, de cealaltă parte, apă dulce, sălbăticia naturii și, în egală măsură, eleganța pe care mâna omului a știut s-o adauge decorului: Gura Portiței, o limbă de pământ devenită pentru turiști ”gură de rai”.

”Așa ceva nu vezi nicăieri”

E ultima fâșie de uscat între Marea Neagră și Lacul Golovița. A fost pe vremuri un loc sălbatic, locuit de lipoveni și atestat documentar pe hărți încă din 1710. Pe atunci, Gura Portiței era doar o ”limbă” de nisip, scăldată într-o parte de ape dulci și în cealaltă parte de ape sărate. Un iz de început de lume, care s-a păstrat și astăzi când la Portița a apărut confortul. Din fericire, acel confort nebătător la ochi, materializat sub forma unui sat de vacanță numit sugestiv ”Eden”.

JURILOVCA

O bucată de istorie, asta e Jurilovca. Rai pentru arheologi, paradis pentru pescari și pentru amatorii de excursii greu de șters din minte. O comună care înflorește de la un an la altul, cu oameni desprinși parcă din filemele rusești.

Timpul se măsoară altfel

O comună cu trei sate și ceva mai puțin de 6000 de locuitori, Jurilovca este spațiul în care se află cea mai veche așezare antică descoperită pe teritoriul României. Este vorba de ruinele unui oraș grecesc, Orgame, transformat apoi în cetate romană și renumitul Arganum, menționat pentru prima dată de către Hecateus din Millet (sec. 6-5 î.e.n.). Cercetătorii au scos la iveală faptul că bazilica principală, cu formă dreptunghilară, despărțită prin trei rânduri de coloane, se află deasupra altei bazilici care datează din secolul 5. Acest sit arheologic deosebit se află în estul Jurilovcăi, la Capul Doloșman.

SFANTU GHEORGHE

Hobby pentru unii, sport pentru alții, pescuitul este pentru locuitorii deltei o îndeletnicire cum nu se poate mai serioasă.  O meserie pe care copiii o deprind în joacă iar adulții o practică pentru a-și câștiga existența.  La Sfântu Gheorghe, comună aflată la doar 100 km de Tulcea, pescuitul este un mod de viață, localnicii trăind efectiv din aruncatul și strânsul năvodului.

O existență fantomatică

Văzusem deja minunile ținutului înainte de a ajunge la Sfântu Gheorghe. Desigur, în deltă niciodată nu ai cum să vezi tot și de fiecare dată experiență e copleșitoare. Când ceva ți se oferă atât de generos de la început, este evident că undeva, dincolo de cortină, se acund miracole la care nu oricine ajunge… Clocotul vietăților care însuflețește acest tărâm amestecă laolaltă neamurile firii, unele în trecere, migratoare, altele de-ale locului și printre acestea din urmă se află, fără îndoială, pescarii. Nu-i vezi, însă prezența lor se simte peste tot.

SIGHISOARA CULTURA SI MISTER MEDIEVAL

Festivalurile medievale sunt răspândite în întreaga Europă – ca un fel de încercare tardivă de recuperare a unor tradiții de mult apuse. Transformarea societății europene într-o societate informațională trezește nostalgiile unor vremuri ale comunităților mici în care tradiția constituia țesătura care ținea la un loc comunitățile umane. Civilizația medievală europeană avea ca element central creștinismul – credința jucând cel mai important rol în viața oamenilor. Ideea menționării «rădăcinilor creștine» în tratatul constituțional european a fost respinsă. De rămas au rămas doar aceste festivaluri care imită doar formele unei societăți dispărute fără a scoate la lumină și mecanismeledin spatele acestor forme. Vârtejurile dantelate ale rochiilor de domnițe (de această dată din materiale sintetice) și halebardele de lemn acoperite cu foiță de staniol nu au decât darul de a satisface setea de spectacol a europenilor, fără a-i întoarce cu adevărat către esența evului mediu. Festivalul de la Sighișoara se înscrie astfel în încercarea recuperării unei memorii pierdute.

MURFATLAR – SANCTUARUL VINURILOR ROMÂNEȘTI

Când mi s-a sugerat să scriu despre podgoria Murfatlar m-am simțit onorat. Cine nu viseză să scrie despre Murfatlar!?

Însă când am început să caut cuvintele potrivite, mi-am seama că sarcina este mult prea dificilă. Specificitatea podgoriei Murfatlar ca și a calității vinurilor obținute aici depășesc posibilitățile reale de descriere. Dunărea și Marea, Soarele șI Pământul, Soiurile și Oamenii, alcătuiesc un tot unitar al cărui produs – VINUL – este greu de prezentat. Aici și poezia se pleacă în fața acestei licori. Oenologi, somelieri, oameni de litere, ar trebui să se gândească la noi termeni științifici și la noi metafore pentru a exprima mai bine în scris ceea ce natura și omul făuresc la Murfatlar. De la poetul Ovidiu și până în zilele noastre s-au scris nenumărate rânduri despre această podgorie, iar oamenii de artă au prezentat în operele lor vinurile obținute aici.