This is default featured slide 1 title
This is default featured slide 2 title
This is default featured slide 3 title
This is default featured slide 4 title
This is default featured slide 5 title

STATIUNILE BALNEOCLIMATERICE, IZVOARELE DE SANATATE ALE ROMANIEI (1)

Slănic Prahova, gustul sărat al sănătății

Datorându-și atât numele, cât și renumele, unei veritabile comori saline, orașul Slănic Prahova rămâne un reper pe harta stațiunilor balneoclimaterice ale României.

Situat pe valea pârâului cu același nume, la doar 40 de kilometri de municipiul Ploiești și la 100 de kilometri de capitala țării, Slănicul atrage an de an un număr important de turiști, mai ales pentru aerul său puternic ozonat și pentru băile saline cu certe efecte terapeutice. Media anuală a temperaturii este de 19 grade Celsius, iar umiditatea atinge un procent de 75 – 76%.

Compoziția apelor sale aseamănă Slănicul cu stațiuni celebre în întreaga lume, cum ar fi Salies de Bearn, Salins Moutiers și Dax din Franța, Droitwich din Anglia, Salsomaggiore din Italia, Ischl din Austria sau Salzungen Oberhousen din Germania.

Apele sale cloruro-sodice concentrate, precum și microclimatul subteran de salină fac din Slănic Prahova destinația ideală mai ales pentru cei ce suferă de afecțiuni respiratorii sau reumatologice.

Istoria exploatării saline

Cercetările arheologice au arătat că exploatarea sării în zonă s-a făcut încă de pe vremea dacilor, dar prima atestare documentară cu privire la exploatările de sare din Slănic datează din secolul XVI. Astfel, un zapis din anul 1685 arată că spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat moșia Slănic, “… jumatate din preste tot hotarul cu tot locul cu sare, unde este a se face ocna…”, deci pentru a-și deschide aici o mină.

Trei ani mai târziu, spătarul deschidea prima exploatare pe Valea Verde, iar în perioada următoare, până în anul 1691, acesta a deschis și exploatările de la Baia Baciului. În anul 1713, Mihai Cantacuzino dona moșia, împreună cu ocnele de sare, Mânăstirii Colțea din București.

În secolul al XVII-lea, erau funcționale minele de la Baia Baciului, Baia Verde și Dorobănțești, unde exploatarea sării era de tip ”clopot”. Din anul 1865 s-a trecut la exploatarea sării în mina “Sistematica” din zona Voinoaia, făcându-se în același timp și un salt tehnologic, prin folosirea metodei de explotare “sistematică cu mai multe camere”. În anul 1881 a fost deschisă și mina Carol, numită și Principatele Unite, exploatare ce a funcționat pâna în anul 1935. Din anul 1912 a fost deschisă mina Mihai, numită ulterior 23 August.

Cu timpul, minele au început să se modernizeze. În anul 1912 a fost introdus iluminatul electric în mina Mihai, iar din 1931 s-au introdus metode noi de exploatare, prin folosirea havezelor de tăiat sare și a explozibililor pentru derocare, fiind astfel eliminate operațiile manuale de tăiere și detașare a brazdelor. Lucrările de exploatare din această mină, ca și din mina Carol s-au încheiat în anul 1943, când s-a trecut la o nouă exploatare sub acestea, noua mină primind numele Unirea. Aceasta a fost exploatată până în 1970, urmând mina Victoria, iar din anul 1992 a început exploatarea rezervelor din câmpul Cantacuzino.

O altă emblemă a Slănicului este Muntele Piatra Verde, un masiv format din tuf vulcanic, a cărui culoare este influenţată de umiditatea din atmosferă, nuanţa de verde devenind mult mai pregnantă după ploaie.

Proprietățile binefăcătoare ale apelor sărate sunt recunoscute însă abia mai târziu, prin urmare istoria stațiunii este mult mai recentă. Astfel, prima analiză a apei sărate a lacurilor din localitate a fost făcută în anul 1877, iar prima consemnare cu privire la eficacitatea terapeutica a lacurilor datează din 1885, când se produce aproape un miracol – este cazul unui ofițer bolnav de reumatism care venise la Slănic în cârje și care pleacă vindecat după o serie de băi.

Orașul celor trei băi

Pe seama salinei, a izvoarelor sulfuroase de pe versanţii văii Slănicului şi a celor şapte lacuri sărate, formate pe vechile exploatări de sare, s-a dezvoltat o activitate balneoturistică, atestată documentar din anul 1853, ce a contribuit la declararea localităţii Slănic Prahova ca staţiune turistică de interes naţional.

Trei dintre acestea dau numele a tot atâtea ștranduri cu o veche istorie, renumite în întreaga țară.

Lacul Mare, numit şi Baia Baciului, are o suprafaţă de 5.100 mp, o adâncime maximă de 7 m și este hipersalinic, având o concentraţie de 300%. Acesta s-a format în urma prăbușirii tavanului exploatării Baia Baciului. În cadrul Complexului Baia Baciului se află şi Baia Porcilor, cu o suprafaţă de 1.460 mp şi adâncime sub 1 m, conţinând nămol terapeutict, recomandat pentru calitățile sale mai cu seamă în afecțiunile ginecologice.

Complexul Baia Verde cuprinde trei lacuri, formate după 1850 prin prăbușirea vechilor instalații de exploatare a sării în formă de clopot. Salinitatea acestor lacuri variază în profunzime, determinând existența mai multor straturi de apă cu concentrație diferită de sare, concentrația maximă de sare fiind în stratul inferior de peste 250 g / l.

Apele complexului lacului Baia Verde sunt utilizate în tratarea bolilor reumatismale degenerative, a bolilor diatritice (spondiloza cervicală, artroza dorsală și lombară, poliatroza, tendenita etc.), a efectelor posttraumatice (crici, entorse, fracturi după artrită) bolile de sistem (sechelele poliomielitelor, pareza ușoară), a bolilor ginecologice (insuficiența ovariană, cervicita cronică etc.), a bolilor dermatologice (psoriazis, dermatita keratonică) și a bolilor vasculare (varicozitatea etc.).

Situat chiar în centrul stațiunii, în apropiere de Hotelul Slănic, Baia Roșie este unul dintre cele mai moderne centre de agement ale Slănicului.

Salina Slănic

Istoriei salinei se confundă, practic, cu istoria localității. Situată la o adâncime de 208 m, Salina Slănic Prahova, sau fosta Mină Unirea, numită și Salina Veche, se desfășoară pe o suprafaţă de 53.000 mp. Aceasta a fost deschisă vizitării după anul 1970, iar circuitul turistic parcurge un traseu care permite evidenţierea unor elemente spaţiale de interes în structura internă a masivului de sare, reprezentate prin cute cu dezvoltare pe zeci de metri, marcate prin alternanţe de benzi divers colorate, cu nuanţe de gri şi alb, diverse caracteristici mineralogice (structură, textură, mod de cristalizare) şi prin puritatea deosebită a sării. Accesul vizitatorilor în subteran se face cu microbuze.

Mina Unirea este rezultatul excavării a 2,9 mil. m3 zăcământ de sare care a creat cavităţi cu volume gigantice: 14 camere cu profil trapezoidal de cca. 80.000 mp. În mina Unirea, vizitatorii pot admira bustul sculptat în sare al lui Burebista, iar în “Sala Genezei” sculpturile în sare reprezentându-i pe cei doi mari conducători, Decebal şi Traian, înconjuraţi de elemente specifice popoarelor dac şi roman. De asemenea, vizitatorii pot admira un basorelief al lui Mihai Viteazul şi bustul sculptat în sare al lui Mihai Eminescu.

Tot aici sunt amenajate terenuri de sport, volei, handbal, tenis şi minifotbal, locuri de joacă pentru copii, carting, jocuri mecanice. În mina Unirea se organizează diverse competiţii sportive, concursuri şi expoziţii. În vechea mină de sare devenită obiectiv turistic este amenajat un sanatoriu unde se tratează diverse afecţiuni. În mină există şi colecţii de sare şi chihlimbar provenit de la mina Colţi din judeţul Buzău.

În mină se desfăşoară concursuri naţionale şi internaţionale de aeromodelism, ocazie cu care este permis şi accesul turiştilor.

Microclimatul din Salină este constant și de nereprodus la suprafață: temperatură de 12-13º C, umiditate relativă a aerului de 50-60%, radioactivitate la limita de detecție, presiune atmosferică cu 18 mmHg mai mare decât la suprafață, concentrație mare de aerosoli naturali salini, lipsa alergenilor vegetali, raritatea germenilor condiționat-patogeni și lipsa celor patogeni. Mai exact, în interiorul Salinei sunt doar 12 grade Celsius, indiferent de anotimp. Diferența este izbitoare mai ales în zilele caniculare de vară, când, în trecerea rapidă spre măruntaiele pământului parcă ai trece, la fel de repede, printre anotimpuri.

Tratament balnear

Tratamentul se efectuează în baza de tratament din incinta hotelului Slănic dotată cu aparatură modernă. Bolile cronice ale aparatului respirator (astm bronșic, bronșită cronică, bronhopneumopatie cronică obstructivă, emfizem pulmonar, infecțiile recurente ale tractului respirator superior, rino-sinuzite cronice, laringo-traheite cronice) beneficiază de tratament complex recuperator reprezentat de:

  • microclimatul de salină;
  • aerosoloterapie;
  • electroterapie (MDF, unde scurte, ultrasunete, infraroșii și ultraviolete, microunde);
  • kinetoterapie respiratorie;

Evoluția a fost extrem de favorabilă în marea majoritate a cazurilor, chiar și în unele considerate dramatice, fapt confirmat de studiile efectuate pe loturi largi de pacienți de către Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Patologia reumatismală (reumatism cronic degenerativ și inflamator, reumatismul abatricular etc) reprezintă o a doua categorie majoră de afecțiuni ce beneficiază de tratamente complexe reprezentate de:

  • balneoterapie (lacurile saline, bazinele, sălile de băi calde cloruro-sodice, de plante și sălile de duș-masaj, duș gigant, duș scoțian);
  •  termoterapie (nămol sapropelic, parafinat, parafango);
  •  hidrokinetoterapie și kinetoterapie individuală și colectivă;
  • electroterapie de joasă și medie frecvență analgezică și de electrostimulare (galvanizare simplă, ionizări, băi galvanice, curenți dinamici, curenți Trabert, curenți Huffshmidt) și electroterapie de înaltă frecvență – unde scurte, ultra-sunete, microunde;
  • magnetoterapie, fototerapie;
  • laser-terapie;
  • masoterapie.

Alături de patologia reumatismală, cea neurologică (hemipareze, para și tetrapareze, pareze periferice, neuropareze periferice etc) și cea post traumatică recentă și sechelară beneficiază de factorii terapeutici din stațiune. Lacurile, bazinele și băile saline hiperconcentrate se adresează și altor categorii patologice:

  • boli de metabolism și nutriție (gușă, pseudogușă și obezi, pentru aceștia din urmă existând programe speciale de cură);
  • boli dermatologice (psoriazis);
  • boli inflamatorii cronice ale tractului uro-genital la femei;
  • unele boli endocrine (hiposecrețiile glandulare).

Stațiunea dispune de posibilități de investigație paraclinice (RX, analize de laborator, probe respiratorii). Stațiunea Slănic nu se adresează numai persoanelor suferinde. Curele balneare antistres, curele pentru prevenirea bolilor adresate persoanelor care lucrează în noxe respiratorii, curele de sănătate adresate persoanelor sedentare și curele geriatrice completează tabloul activității de prevenire și tratament. O altă categorie căreia i se adresează stațiunea Slănic este reprezentată de sportivi, aceștia beneficiind de climatul și relieful colinar din localitate, de microclimatul din salină și facilitățile de antrenament din cadrul complexului balnear.

OLTENIA DE SUB MUNTE (6)

Baia de Fier, comuna de sub Parâng

La poalele munților Parâng, pe străvechiul pământ al Depresiunii Getice a Olteniei, comuna Baia de Fier este una dintre cele mai frumoase localități ale Gorjului.

La răsărit curg apele Oltețului, iar la apus, spre Novaci, curge pârâul Botota. În nord, curg apele repezi ale râului Galbenul, care coboară din munte în cascade spumoase, pentru se contopi mai departe cu Gilortul.

E un spectacol al naturii unic, pe un pământ cu o istorie ce se pierde în negura vremii.

Numele localității vine și el din vremurile de mult trecute, când minereurile de fier erau exploatate aici, printr-un procedeu de purificare a apei dirijate în mari excavații de pământ. Atestarea documentară a localității datează din anul 1480, într-un document emis la 8 ianuarie de Basarab cel Tânăr, domnitor al Munteniei. Voievodul întărea, prin puterea hrisovului, boierului Avram Ticuci și fraților săi Bran, Radu și Pătru, stăpânirea peste 24 de sate, dobândite de ei “fie pe calea moștenirii, fie pe calea cumpărării, fie pe cale de zestre”, moșii date mai mult de domn Dobrei, soția lui Ticuci, pentru “căci le sunt vechi ocine” printre care este enumerat și satul Băița.

OLTENIA DE SUB MUNTE (5)

Crasna, comuna  urmașilor dacilor liberi

Purtând în suflet dorința de libertate, urmași ai dacilor ce nu s-au supus stăpânirii latine, nepoți ai moșnenilor ce nu au putut fi strânși cu lanțurile robiei de către boierii lacomi, locuitorii Crasnei își cinstesc trecutul și construiesc, pentru copiii lor, viitorul, păstrând tradițiile și dându-le, în același timp, noi valențe.

este locuită de peste cinci mii de ani (în satul Radoşi au fost descoperite unelte din perioada neoliticului sub formă de ciocane de piatră cu două tăişuri şlefuite şi perforate), dar satele componente sunt atestate documentar de aproximativ cinci sute de ani.

Reședința comunei este satul Cărpiniș, care inițial s-a numit Carpen, denumire ce are cu siguranță legătură cu pădurea de carpeni aflată pe teritoriul său. Deși, numele ar putea veni și de la ”carpi”, un trib al dacilor liberi, care formaseră un fel de rezistență împotriva stăpânirii romane. Mai există şi azi un punct din vatra satului Carpen care se numeşte Carpen şi în care pe la 1710  exista şi primăria de atunci.

Comuna Cărpinişu s-a numit în vechime Cărpenişu. Acest fapt reiese şi dintr-un act de dotă din 16 mai 1864. Ulterior, pe o carte de judecată, a judelui de pace al plaiului Novaci, din 30 august 1878, precum şi pe un act de vânzare-cumpărare, autentificat cu numărul 419/23.03.1883, pe ştampila aplicată scrie: “Districtul Gorj, plasa Novaci, primăria comunei Cărpinişu”.

La fel, pe un alt document din 3 martie 1889, autentificat sub număru 95/1889, semnat primar Ştefan Gruiescu, notar Dumitru Vamvulescu, ştampila are următoarea inscripţie: “Regatul României judeţul Gorj, plasa Novaci comuna Cărpiniş”.

OLTENIA DE SUB MUNTE (4)

Polovragi, adăpostul tăinuit al lui Zamolxis

Fascinanta Oltenie de sub munte dezvăluie, la intrarea în Gorj dinspre Vâlcea, una dintre cele mai frumoase așezări  pe care natura, laolaltă cu hărnicia oamenilor, le-a zămislit pe teritoriul României – comuna Polovragi.

Situată la o distanță aproape egală față de Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea – 50, respectiv 60 de kilometri, cuprinde în arealul său de 8400 de hectare satele Polovragi și Racovița.

Istoria localității merge adânc în trecut, împletindu-se cu istoria devenirii umane, marturie în acest sens stând relicvele aduse la  lumina zile prin descoperirile arheologice.

Cea mai veche atestare a acestei așezări documentară datează însă intr-un hrisov în care se arată că în anii 1463 – 1464 domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș (1456-1462), a întărit stăpânirea asupra satului Polovragi în anii 1463-1464, sat care „a fost de moștenire lui Danciul Zamonul de la moși strămoși, de la întemeierea țării”.

O altă atestare documentară a numelui de Polovragi provine dintr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480, prin care domnul Țării Românești, Basarab cel Tânăr (Țepeluș) întărește lui Ticuci și fraților săi bran, Radu și Pătru, nepoții lui Danciul Zamona, stăpânirea peste 24 de sate printre care și Polovragi, ”ca fiindu-le ocină veche”.

OLTENIA DE SUB MUNTE (3)

Vaideeni, comuna dorului

Pictată parcă pe pânza plină de lumină și culoare a fermăcătoarei depresiuni a Horezului, îmbrățișând apele râului Luncavăț, în care se oglindesc vârfurile Munților Căpățânii, comuna Vaideeni dezvăluie un tărâm de poveste. Din cele peste 15000 de hectare aflate în administrarea localității, aproape 10000 sunt împădurite. În comuma Vaideeni, din județul Vâlcea, care are în componența sa cinci sate – Vaideeni, Izvoru Rece, Cornet, Marița și Cerna, își duc traiul liniștit, asemeni bunilor și străbunilor lor, peste 4300 de locuitori.

Prima atestare documentară a satului Vaideeni, care este și reședința comunei, datează din secolul al XVI-lea, din timpul lui Radu cel Mare. Documentul, care face referire la o judecată pentru pământ, arată că locuitorii din ”Vai de ei”  au fost ”stapani netulburati de nimeni din mosi stramosi pe aceste meleaguri.”

OLTENIA DE SUB MUNTE (2)

Bărbătești, raiul de sub crestele Munților Căpățânii

Sub crestele Munților Căpățânii, la poalele masivului Buila-Vânturărița, urmând cursul apelor repezi ale Otăsăului, comua Bărbătești se dezvăluie ca un colț de rai. Un crâmpei de paradis, unde natura a fost atât de darnică, iar oamenii atât de gospodari, încât nu te poți rupe de farmecul locurilor și îți dorești să te întorci, iar și iar.

Pinteni de munte, dealuri și văi, cursuri sinuoase de apă, păduri și livezi, formează laolaltă o parte spectaculoasă a Olteniei și una dintre cele mai frumoase zone din România.

Situată la 12 km de orașul Horezu, la 32 km de Râmnicu Vâlcea și la 12 km de stațiunea Govora, comuna Bărbătești se desfășoară pe un areal de 4124 de hectare și este compusă din patru sate: Bărbătești, Bârzești, Bodești și Negrulești. Cei peste 3000 de locuitori ai săi sunt demni urmași ai dacilor.

NATURA ÎNTR-UN PAHAR CU VIN

Domeniul Bogdan s-a nascut dintr-un vis…visul de a produce un vin de exceptie și, în aceeași măsură, total natural.

Zona geografica cu solul și clima unica între Dunare și Marea Neagră, metoda de cultură biodinamică, soiurile atent alese, care sunt Pinot Noir, Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon, Shiraz, Merlot, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel și Muscat Blanc, Riesling Italian și Riesling de Rin, constituie un ansamblu de factori ce determina terroir-ul Domeniului Bogdan, cu condiții unice pentru obținerea de vinuri de foarte bună calitate.

OLTENIA DE SUB MUNTE (1)

România, mereu surprinzătoare, păstrătoare a tradițiilor și a purității izvorâte din simplitate și din firesc, își revarsă comorile la tot pasul. Există locuri frumoase oriunde în lume, însă pe pământurile vechi Dacii este acel ”ceva” ce face ca frumusețea acestei țări să fie unică, deplină și irepetabilă. Aici nu doar spectacolul naturii fascinează. În România, soarele strălucește în cusăturile iilor în zile de sărbătoare, apele duc cu ele, în curgere fără sfârșit, doruri și aleanuri, iar munții veghează, falnici și neclintiți, la păstrarea străvechilor obiceiuri.

Vă invit, și de data aceasta, în locuri de legendă, acolo unde natura și omul, mână în mână, au creat un tărâm magic. Sunt locuri încărcate de istorie, locuri unde credința vibrează, unde se respectă trecutul și se privește cu încredere și speranță spre viitor. Vă invit într-un periplu cultural și turistic printr-o salbă de așezări de o frumusețe aparte. Va invit în Oltenia de sub Munte!

Horezu, locul unde lutul prinde viață

Înfrățit, pe de-o parte, cu apele Luncavățului, ce ajung, după cavalcade înspumate aruncate din vârfurile Parângului, să se rostuiască blând și cuminte așa cum se cuvine unei condiții urbane, iar pe de alta cu pădurile ce se aștern cu răcoare și taină până hăt, departe, spre culmile Căpățânii, Horezul e un oraș-muzeu, o veritabilă chintesență a talentului, priceperii și spiritului creator românesc.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA CSEKONICS – Conacul Csekonics

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Csekonics

Istoria familiei Csekonics, ale cărei origini erau croate și maghiare, începe în Banat prin anul 1790, cu ocazia arendării pământurilor dintre Jimbolia și Becicherecu Mare. Ulterior, aceștia cumpără terenurile arendate, unde practică o agricultură modernă, cu rezultate remarcabile. Prosperitatea afacerilor acestei familii nu a întârziat să aducă prosperitate întregii regiuni, construindu-se o uzină electrică, o ghețărie, căi de utilitate agrară, drumuri și chiar un mic port la canalul Bega.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA NIKOLICS – Castelul Rudna

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Nikolics

Un nume de referință pentru nobilimea din Timiș la sfârșitul secolului al XIX-lea este cel al familiei de origine sârbă Nikolics. Activitatea economică și cea politică desfășurate de către membrii distinși ai acestei familii au situat-o printre elitele vremii.

Primii membrii ai familiei, menționați în documente, sunt frații Emanuel I, Peter I și Szlavon Nikolics, care au fost înnobilați de către regele Leopold I, în anul 1694.