This is default featured slide 1 title
This is default featured slide 2 title
This is default featured slide 3 title
This is default featured slide 4 title
This is default featured slide 5 title

Palatele Timişoarei – Grandoare şi opulenţă

Palatele Timişoarei constituie un ansmablu architectural ce conferă încă un atribut de unicitate oraşului. Istoria lor a urmat, în mare parte, istoria vremurilor, parte dintre ele fiind readuse la viaţă după vitregiile perioadei comuniste.

Palatul Lloyd

Amplasat pe partea Pieţei Victoriei denumită Corso, palatul Lloyd este o construcţie în stil eclectic, cu influenţe secession. În perioada interbelică, aici funcţiona Café Wien, locul de întâlnire a elitei societăţii timişorene.

Timisoara – diversitate multietnică şi multiculturală

Ceea ce face din Timişoara un etalon al României, un spaţiu unic şi inovator este, poate în primul rând, diversitatea multietnică şi multiculturală, atmosfera de toleranţă şi mai ales melange-ul armonios rezultat din alăturarea şi întrepătrunderea de tradiţii, obiceiuri şi culturi aparţinând unei multitudinii de etnii, într-un oraş aflat la confluenţa mai multor civilizaţii.

Într-un spaţiu în care romano-catolicii reprezentau majoritatea, conştiinţa religioasă nu a fost îngrădită, fiind practicate liber religiile ortodoxă, mozaică, reformato-calvină, evanghelico-luterană şi greco-catolică.

Timisoara – un spaţiu cultural cu accente europene

Banatul în general şi Timişoara în mod special reprezintă zone emblematice pentru diversitatea culturală şi etnică, cu accent pe păstrarea identităţii naţionale. Îngemănarea reperelor culturale unice provenite din varii şi profund diferite identităţi etnice a fost aici factorul care a conferit acest element de unicitate şi culoare. Mai mult, o veritabilă Poartă a Occidentului, Timişoara – multilingvă şi multiconfesională, a avut abilitatea şi deschiderea de a primi şi integra valorile culturale europene, fapt care a creat aici o mentalitate aparte, europeană, un spirit liber şi un nivel crescut de toleranţă.

CARTIERELE TIMISOAREI – MICI ORASELE INTR-UN MARE ORAS

ISTORIA FIECĂRUI ORAȘ SE ȚESE DIN POVEȘTILE VECHILOR CARTIERE. DUPĂ AȘEZAREA SAU ALCĂTUIREA LOR, CU MAHALALE SAU LOCURI DE PROMENADĂ, CU FĂBRICUȚE SAU TÂRGURI, CU CASE ÎNGHESUITE SAU PALATE STRĂLUCITOARE, ELE AU FOST ACELEA CARE AU DAT ORAȘELOR CULOAREA, PARFUMUL ȘI IDENTITATEA. ÎN TIMIȘOARA, ”MIEZUL” A FOST DINTOTDEAUNA CETATEA. DE JUR ÎMPREJURUL SĂU S-AU RIDICAT PE RÂND CARTIERELE, IAR LIMITELE DINTRE ELE ȘI ZONA VECHII FORTIFICAȚII A DISPĂRUT CU TIMPUL. ÎN ACEASTĂ METROPOLĂ, CARTIERELE ȘI-AU PRIMIT NUMELE ÎN FUNCȚIE DE ISTORIA LOCULUI, DE OAMENII CARE LOCUIAU ACOLO ȘI DE ÎNDELETNICIRILE LOR. MAI MULT, ELE FUNCȚIONAU APROAPE CA NIȘTE MICI ORĂȘELE, SUBSCRISE MARELUI ORAȘ. CELE MAI VECHI ȘI MAI IMPORTANTE CARTIERE ALE TIMIȘOAREI SUNT FABRIC, IOSEFIN ȘI ELISABETIN.

TIMISOARA DE IERI SI DE AZI

Dintotdeauna, Timişoara a reprezentat un reper important pe harta României. Un oraş îndrăzneţ, al premierelor şi al inovaţiei, Timişoara este, în primul rând, un loc al multiculturalităţii şi al toleranţei.

Fericitul melange etnic, care a dat dintotdeauna culoare şi strălucire acestei urbe, este poate cea mai importantă caracteristică, menită să-i confere un statut aparte, de Poartă a Occidentului. Aici etniile nu au segregat societatea, ci şi-au adus, în armonie şi echilibru, contribuţia la dezvoltarea ei generală, punându-şi amprenta de unicitate asupra acestei colectivităţi. Timpul nu a erodat această particularitate, iar echilibrul a fost menţinut cu toate că raportul etnic s-a schimbat în funcţie de perioada istorică traversată.

SINAIA – ORAŞUL REGAL (II)

Peleşul – reşedinţa de suflet a regilor României

„Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii ţării noastre.Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.” (Majestatea Sa Regele Mihai).

Vară de vară, primul suveran al României avea să revină la Sinaia, iar cinci ani mai târziu, acesta cumpără de la Eforia Spitalelor Civile 1000 de hectare din Moșia Sinaia sau Piatra Arsă. Aici avea să se ridice, începând cu anul 1877, Castelul Peleș, piatra de temelie fiind pusă în ziua de 22 august. Lucrările la impresionanta opera arhitectonică au durat până în anul 1883, între timp familia regală locuind la Castelul Foișor, construcție începută în același timp, dar terminată mult mai devreme. Această construcţie va deveni Casă de vânătoare a primului Rege al României şi ulterior reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I.

SINAIA – ORAŞUL REGAL (I)

O ADEVĂRATĂ BIJUTERIE ARHITECTURALĂ ŞI UNUL DINTRE CELE MAI FRUMOASE LOCURI DE PROMENADE DIN ŢARĂ, SINAIA ÎŞI MERITĂ CU PRISOSINŢĂ TITULATURA DE „PERLĂ TURISTICĂ A CARPAŢILOR”. FAIMA “ORAŞULUI REGAL” A TRECUT DE MULT GRANIŢELE ROMÂNIEI, FIIND O DESTINAŢIE TURISTICĂ DE TOP, AFLATĂ ÎN PREFERINŢELE VIZITATORILOR DIN ÎNTREAGA LUME.

Un oraş cu nume sfânt

Urmele vieţuirii în zona pe care astăzi se ridică oraşul se pierd undeva în epoca neoliticului. Prima atestare documentară apare însă în anul 1581, cu referire la Schitul de pe Molomoț, Cartierul Furnica de astăzi. Totuşi, istoria aşezării este indisolubil legată de istoria Mânăstirii Sinaia, ctitoria cu nume sfânt, derivat de la Muntele Sinai.

SALINA TURDA – POARTA SPRE CENTRUL TRANSILVANIEI…

LA ÎNCEPUT A FOST…

DOAR SARE

Considerată a fi inițial una dintre cele mai importante exploatări de sare din Transilvania, Salina Turda are o istorie cu suișuri și coborâșuri, în funcție de interesele vremii și de istoria celorlalte exploatații de profil din zonă.

Deși exploatarea sării se presupune că ar fi fost făcută încă din perioada romană, ,,ocna de sare de la Turda” este menționată în documente abia în anul 1271.

Salina Cacica, o lume săpată în sare

Aşezată cuminte la poalele Obcinei Mari, cea mai lungă din cele trei culmi ce ţin pavăză cu spinările lor împădurite ţinuturilor Sucevei, Cacica e o localitate a cărei istorie se leagă indisolubil de cea a exploatării minereurilor de sare. Istoria acestei îndeletiniciri se pierde adânc în trecut, tocmai prin neoliticul timpuriu, perioadă în care, aşa cum arată descoperirile arheologice, aici ar fi existat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură.

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (2)

Opera caritabilă a Principesei

În corespondenţa sa cu profesorul I. Bălăcescu, cel care a condus Clinica de Chirurgie si Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti până în anul 1938, profesorul Socrat Lalu vorbește despre contribuția Elenei Cuza la începuturile practicării ştiinţei chirurgicale pe meleaguri nemţene: „De la o paranteză la alta, Iubite Bălăcescu, căci este pentru mine o datorie pioasă, de a-ţi mărturisi şi de a declara faţă de toţi ai noştri, că serviciul chirurgical al bietului spital de la Piatra-Neamţ, n-a putut fi înfiinţat, n-a putut fi creat – este mai just de spus aşa – fără marea bunătate, plină de compătimire pentru cei ce sufăr şi de o dragoste adâncă, pentru populaţia nevoiaşă ca şi pentru ţara noastră întreagă…a Sfintei Principese Elena Cuza, căci aşa i se spune la noi, şi aşa cu numele acesta, trebuie să rămână în Istoria neamului românesc!