Category Archives: Cultura

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Timisoara azi

UN ORAŞ CIVILIZAT, VIU ŞI PLIN DE CULOARE. UN ORAŞ COSMOPOLIT. UN LOC AL TOLERANŢEI ŞI AL ARMONIEI. TIMIŞOARA FRAPEAZĂ ŞI ASTĂZI, AŞA CUM A FĂCUT-O DINTOTDEAUNA, PRIN SPIRITUL INOVATOR, PRIN UNITATEA ÎN DIVERSITATE, PRIN ISCUSINŢA DE A ÎMBINA TRADIŢIA CU MODERNISMUL, PRIN ABILITATEA DE A VALORIZA ŞI VALORIFICA MOŞTENIREA ISTORICĂ ŞI CULTURALĂ ŞI DE A-I CONFERI NOI VALENŢE.

Cuvântul „LIBERTATE” s-a spus răspicat şi încărcat de speranţă aici, după decenii de opresiune comunistă, reverberând apoi, ca un îndemn la unitate şi schimbare, în întreaga ţară. Spiritul oraşului s-a dezlănţuit la 16 decembrie 1989, iar patru zile mai târziu, din celebrul Balcon al Operei, Timişoara se declara „primul oraş liber de comunism”.  Din acelaşi balcon, la 12 martie 1990, s-a dat citire celebrei Proclamaţii.

CRUCILE FACATOARE DE MINUNI

În paraclisul bisericii, unde e așezată Sfânta Cruce a Preotului, aerul vibrează de speranță. Mulțime de oameni betegi, unii loviți de orbire, de muțenie ori surzenie, alții cu diferite schilodiri ale trupului, dar și oameni cu sufletul greu sau cu mințile rătăcite, așteaptă minunea lui Dumnezeu. Vin aici din toate colțurile țării, să se roage la crucea născută din pământ prin voia Domnului, pe locul unde au fost jertfiți cei ce și-au mărturisit credința. Stau zile întregi în preajma crucii de leac, se roagă și ei, se roagă și călugării pentru sufletul lor.

Minunile care se petrec la Sfânta Mănăstire Dervent nu pot fi tăgăduite. Cei care au venit aici doar cu speranța în Dumnezeu au plecat vindecați și au primit o viață nouă, care a crescut în ei din suferință, așa cum crucile au crescut din supliciul martirilor. Afară, cea de-a doua cruce – din cele patru au scăpat furiei necredincioșilor numai două – e leac pentru animale. Acolo se aduc animalele bolnave care pleacă sănătoase, sau doar nutrețul ce urmează să le fie dat. Sfintele Cruci de la Dervent, în jurul cărora de două mii de ani se revarsă mila și minunile lui Dumnezeu, sunt din piatră masivă și au mărimi diferite. Crucea cea mare, din paraclisul din stânga bisericii, are dimensiunile de 0,71/ 0,60 m. Cea care se află în afara bisericii, cu dimensiunea de 0,67 m / 0,32 m, are brațele rupte.

SIGHISOARA CULTURA SI MISTER MEDIEVAL

Festivalurile medievale sunt răspândite în întreaga Europă – ca un fel de încercare tardivă de recuperare a unor tradiții de mult apuse. Transformarea societății europene într-o societate informațională trezește nostalgiile unor vremuri ale comunităților mici în care tradiția constituia țesătura care ținea la un loc comunitățile umane. Civilizația medievală europeană avea ca element central creștinismul – credința jucând cel mai important rol în viața oamenilor. Ideea menționării «rădăcinilor creștine» în tratatul constituțional european a fost respinsă. De rămas au rămas doar aceste festivaluri care imită doar formele unei societăți dispărute fără a scoate la lumină și mecanismeledin spatele acestor forme. Vârtejurile dantelate ale rochiilor de domnițe (de această dată din materiale sintetice) și halebardele de lemn acoperite cu foiță de staniol nu au decât darul de a satisface setea de spectacol a europenilor, fără a-i întoarce cu adevărat către esența evului mediu. Festivalul de la Sighișoara se înscrie astfel în încercarea recuperării unei memorii pierdute.

CULTURA SI CRESTINISM IN CETATEA TARGULUI DE JOS AL MOLDOVEI

Municipiul Roman, atestat documentar la 30 martie 1392 într-un hrisov al domnitorului Roman, este unul din puținele orașe din Moldova care se poate mândri cu existența a două cetăți – Cetatea Mușatinilor și Cetatea Nouă a Romanului, construită de Ștefan cel Mare. A fost cetatea lui Alexandru cel Bun, a lui Miron Costin, a cărturarului Dosoftei și locul de naștere a muzicianul Sergiu Celibidache.

Marele singur stăpînitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman-voievod, stăpânitor al Țării Moldovei, de la Munte până la Mare. Am dat slugii noastre, Ionas Viteazul, pentru credincioasa lui slujbă, trei sate pe Siret… Numele satelor: Clorsăceuți șI Vladimirăuți și Bucurăuți. Iar hotarul lor: din jos de la Maresăuți, valul care este de-a curmezișul câmpului până la Siret, apoi de cealaltă parte a Siretului la capătul de jos al poienii… și de acolo drept la Bucovina (s.a.) la o movilă și de acolo pe marginea Bucovinei în sus, până la hotarul Serbescului …de acolo peste Siret până la Bucovina cea mare, de unde iese drumul de la Dobrinăuț i la capătul câmpului și de acolo pe marginea Bucovinei pe deal la vale… S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin (1392 – n.r.) în luna martie, în 30 de zile, în cetatea noastră a lui Roman Voievod”, se arată în hrisovul care atestă, pentru prima oară, existența cetăț ii situate în centrul Moldovei.

PERLA MOLDOVEI SPRE O NOUA STRALUCIRE

A chemat-o Piatra, Piatra lui Crăciun, sau Perla Moldovei, însă din 1864 i s-a spus Piatra Neamț. Este reședința județului Neamț. Străinii o cunosc de pe Wikipedia ca fiind o urbe foarte pitorească. Amestec de istorie, cultură, creștinătate, dar, în ultima vreme și de modernism, orașul își propune să fie în câțiva ani o destinație turistică prin excelență, de astă dată în spațiul Uniunii Europene. Cea mai veche așezare descoperită în aria orașului Piatra-Neamț este la Poiana Cireșului. Datează de acum 14.000 de ani, de pe vremea mezoliticului. Continuitatea se păstrează pe firul dacic. Săpăturile arheologice efectuate atestă existența unor populații la Bâtca Doamnei, Ciritei, Lutărie, Văleni-Bolovoaia, Cozla și Dărmănești. În aceste locuri au fost descoperite fragmente de ceramică, obiecte de piatră și silex aparținând civilizației Cucuteni (cca. 3.600 – 2.600 î.d.H.), epocii bronzului (mileniul II î.d.H.) și civilizației geto-dacice (sec. II î.d.H.. – d.H.). Importante vestigii medievale au fost scoase la lumină la Bâtca Doamnei și la Curtea Domnească.

JURNALELE REGINEI MARIA, DE LA GLORIE LA UMILINȚĂ

Însemnările reginei Maria păstrate la arhivele naționale acoperă mai multe zeci de volume. Cu un scris larg, îngrijit și rotund care îi probează firea generoasă și oarecum narcisistă, regina României Mari nota zilnic câteva rânduri despre evenimentele principale ale zilei încheiate. Volumele sunt înțesate cu fotografii – cele mai multe ale propriei personae: de la costume populare românești pentru care făcuse o adevărată pasiune până la majestoasele fotografii în costumul încoronării de la Alba Iulia ca regină a României Mari.

Cea mai importantă zi Scena încoronării este descrisă în jurnalul reginei Maria cu următoarele cuvinte: „Apoi am îngenuncheat în fața lui Nando care mi-a pus pe cap marea și greaua coroană, iar în acest timp toate clopotele au sunat și au fost trase salve de tun. Nando m-a ridicat în picioare și m-a sărutat în uralele puternice ale tuturor celor prezenți și în sunetul muzicilor militare care au intonat imnul național. Cred că a fost o priveliște frumoasă și sper ca eu și Majestatea Sa ne-am jucat bine rolul“. Catedrala din Alba Iulia unde a avut loc ceremonia încoronării constituie un prilej pentru regina Maria să-și probeze capacitățile descriptive: „Alba Iulia este poziționată fermecător: un mic oraș fortificat, vechi și liniștit, în interiorul zidurilor sale fostul guvern a construit o catedrală mică în care trebuia să aibă loc încoronarea.

OMUL CARE DA VIATA LEMNULUI

Într-un vârf din Munții Apuseni, departe de lumea dezlănțuită, își duce traiul, alături de baba lui, Traian Ivan. Într-o casă mică de lemn așezată într-o poieniță, meșterul popular a învățat să scoată viața din brad și molid. Modelează lemnul învățându-l să capete forme care apoi devin obiecte de uz caznic sau de podoabă în casa omului. Nu e sculptor în lemn, nu-i place să i se spunăașa, este un moț care de aproape 70 de ani a avut lemnul în palme Satul Ghețarul este situat undeva în creierii munților Apuseni. Rupt parcă de civilizație. Așezat parcă în rai. Liniștea și aerul curat, verdele crud și foșnetul pădurii, susurul apelor, toate acestea înlocuiesc zbârnâitul telefoanelor mobile, ventilatoarele calculatorului, salva de claxoane de la stop, manelele date la maxim în BMW-uri, fumul gros din țeava de eșapament a basculantelor, praful și picamărele care transformă orașele în metropole. Nimic din ceea ce s-a înconjurat orășanul nu există aici. Timpul nu e grăbit, ci se așază la masă cu omul.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN „ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1212, dar cercetarile arheologice au relevat faptul ca aici au existat urme ale prezentei umane inca de acum 6000 de ani, din epoca neolitica.

Istoria consemneaza dominatia avara, apoi invazia pecenegilor, urmasi in zona de cumani, bulgari si valahi. Apoi au venit maghiarii, care au cucerit Banatul, pe care l-au alipit Regatului Ungar, la inceputul mileniului al doilea.

Predestinata sa aiba un rol esential in istoria orasului, Opera din Timisoara a fost construita, dupa cum afirma cercetatorii, chiar pe locul unde avarii, in secolul al X-lea, au ridicat, pe ruinele fostei fortarete romane Zambara – cladita, la randul ei, pe vatra unei foste asezari dacice –  o fortareata inconjurata de un canal cu apa.

O perioada de inflorire a cunoscut orasul in timpul domniei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, care si-a si stabilit aici, vreme de sapte ani, intre 1316 si 1323, capitala, construind si Palatul regal. In mod firesc, au fost intarite fortificatiile, iar in interiorul cetatii populatia a sporit ca numar.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN „ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – ROMANII

   Vechi teritoriu daco-get, Banatul a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, colonizarea romana incepand din anul 101, invazia popoarelor migratoare de origine germanica sau asiatica, cum ar fi vizigotii, hunii, gepizii, avarii sau slavii.

   Romanii sunt, prin urmare, chiar prin stramosii lor, populatia veche a acestei provincii. Aflati sub diverse stapaniri si influentati de diverse popoare si culturii, romanii din aceasta parte a tarii au cunoscut o evolutie cumva diferita de cei din restul tarii. Aflati multa vreme sub stapanire habsburgica, ei au conoscut si dezvoltat un nivel de civilizatie diferit, superior fata de alte regiuni istorice. Aceste influente se remarca in modul de organizare a gospodariilor, in eficientizarea muncii, in ordinea si curatenia specifice zonei, in stilul arhitectural si in planurile de sistematizare.

   Romanii banateni sunt oameni sociabili, cu spiritul vioi si sufletul deschis. Mandria timisorenilor este de-a dreptul speciala. Falosi, avand constiinta faptului ca apartin unei zone cu un standard ridicat de civilizatie, romanii din aceasta parte a tarii sunt gospodari, ambitiosi si chibzuiti. Oameni drepti din fire, s-au impotrivit dintotdeauna inechitatii si abuzurilor, si nici chiar constrangerile comuniste nu au reusit sa le ingradeasca libertatea spiritului. Istoria traita de generatii i-a invatat sa fie rezervati in atitudine, dar odata ce le-ai castigat increderea, sunt prieteni statornici. Si, nu in ultimul rand, si-au cultivat o toleranta cu totul speciala fata de concetatenii lor de alte etnii, pe care ii privesc ca pe adevarati parteneri in societate.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN „ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – EVREII

   Un popor raspandit prin intreaga lume si deseori oprimat in comunitatile din care ajungea sa faca parte, evreii au gasit in Banat un loc propice pentru o viata decenta si linistita, pentru ca mentalitatea banateanului a fost dintotdeauna aparte – cu respect pentru familie, pentru valorile morale, pentru trecutul istoric, cu toleranta atat in planul relatiilor personale, cat si in raport cu religia celorlalti. Prezente iudaice pe acest teritoriu se inregistreaza inca din secolul al II-lea, dar asezarea acestor etnici in Timisoara este atestata abia in anul 1693, prin inscriptiile funerare din cimitirul evreiesc.

   Daca in perioada interbelica, la Timisoara traiau aproximativ 12.000 de evrei, astazi sunt mai putin de 200. Al doilea razboi mondial a insemnat pentru ei prigoana si deportare. Si totusi, au supravietuit Holocaustului, iar statisticile arata in anul 1947, numarul celor ce traiau in Banat se ridica la 16.000.

   In secolul al XVIII-lea, Timisoara a fost singurul oras ce confirma existenta unei comunitati evreiesti. Si-au construit aici sinagogi, pentru ca prin credinta si-au putut asigura supravietuirea. Au construit sase astfel de locuri de rugaciune – bijuterii arhitectonice – insa astazi mai exista doar o sinagoga functionala.