Category Archives: Istorie

MANASTIREA SLOBOZIA, UN RUG APRINS IN INIMA BARAGANULUI

Cu mai bine de 400 de ani în urmă, pe pământurile arse de soare ale Bărăganului, în ”slobozia” de la Vaideei, adică pe cuprinsul Sloboziei de astăzi, marele postelnic Ianache Caragea ridica, cu drept de la domnul Radu Mihnea, Mânăstirea Sfinții Voievozi.
Când Matei Basarab intră în stăpânirea ”sloboziei lui Ianache”, se îngrijește de mânăstirea ridicată de acesta, păstrând nestins rugul din inima Bărăganului, pentru a menține vie credința și pentru a înălța rugă de mulțumire lui Dumnezeu. Basarab dăruiește sate și moșii, așa cum consemnează hrisoavele vremii, ”sfintei, dumnezeeștii mânăstiri a domniei mele de la Slobozia, unde este hramul sfinților
arhistrategi Mihail și Gavriil și alții fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiței, care este zidită și ridicată din temelie de domnia mea”. Cu aceste cuvinte, Matei Basarab face referire probabil la o restaurare radicală a așezământului monahal. El este și cel care ridică turnul-clopotniță și realizează un
fel de fortificație cu ziduri de cărămidă, înalte de 6 metri și groase de peste un metru, intuind rolul strategic al așezării mânăstirii, ce controla practic întreaga întindere a Bărăganului.

MIHAI VITEAZUL, PRIMUL INTREGITOR DE TARA

Fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun și al Tudorei, negustoreasă în Orașul de Floci, cel ce avea să devină marele prinț valah – cum l-a numit apusul – a văzut lumina zilei aici, pe pământuri ialomițene, în anul 1558. Viteaz – cum îi spune și numele – și vizionar, fost primul român care a îndrăznit să unească cele trei țări pe cuprinsul cărora trăiau oameni ce vorbeau aceeași limbă, aveau obiceiuri comune și erau fii și fiice de daci și romani.
Cronicarul Ștefan Szamosközy, contemporan cu prințul valah, consemna: ”Mihai Vodă își trăgea originea din neamul lui Pătrașcu Vodă. (…) Dar e știut că a crescut foarte sărac, fost-a și negustor și făcea negoț dincolo de Dunăre, în Moldova și în toată Țara Românească. Mamă-sa era vânzătoare de rachiu. (…) Era din Cetatea de Floci de lângă Dunăre.”

STRALUCIRI APUSE – ORASUL DE FLOCI

Binecuvântat de apele Ialomiței, aproape de vărsarea râului în Dunăre, s-a ridicat, la început de secol XV, un târg mândru, cunoscut în vreme ca unul dintre cele mai importante centre comerciale din Țara Românească. Cunoscut în epocă drept punct de vamă și unica așezare urbană medievală din estul Câmpiei Române, Orașul de Floci a rămas în conștiința națională și mai ales în istoria noastră de suflet prin faptul că aici s-a născut, așa cum aflăm din vechi cronici, cel mai iubit și de seamă conducător al românilor, Mihai Viteazul.

UN MUZEU CU PESTE 25000 DE EXPONATE

Muzeul Județean Ialomița deține un valoros patrimoniu archeologic, colecțiile sale însumând un număr de circa 25000 de obiecte, organizate thematic pe sectoarele arheologie, istorie, etnografie și artă.
Colecția de arheologie este constituită dintr-un număr de aproape 7000 de obiecte ce aparțin unor perioade istorice diferite, începând din neolitic (mileniul al V-lea îen) și până în plină epocă medievală (secolele XV–XVIII).

IALOMITA, PAMANTUL SACRU DIN INIMA BARAGANULUI

Ialomița. Inima Bărăganului. Un loc care, dacă n-ar fi existat, cu siguranță ar fi trebuit inventat, pentru ca acolo, așa cum spunea Panait Istrati, ”românul să poată visa în voie”.
Paradoxul creației situează Ialomița deopotrivă în bătaia nemiloasă a vântului, ce rostogolește aproape neîncetat pulbere de lut și scaieți, și în revărsarea binefăcătoare a apelor Dunării, Prahovei sau Ialomiței.
Este un ținut cu o vitalitate aparte, un loc unde oamenii s-au îndârjit să rămână și să îmblânzească natura, aflând din pământul toropit de soare rod bogat. Verile extrem de calde și iernile aspre și-au pus amprenta și asupra acestora, croindu-i puternici și tenace.
Situat în zona de Sud-Est a României, în Câmpia Bărăganului, județul Ialomița este un important nod de vechi drumuri comerciale. Cercetările arheologice situează prezența așezărilor umane în acest spațiu încă din perioada neoliticului dezvoltat, mileniile V-VI î.Hr.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Orasul premierelor

Vârf de lance în aproape toate domeniile, Timişoara înregistrează, de-a lungul istoriei sale, peste 25 de premiere la nivel naţional, dintre care unele de nivel european.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Castelul Huniade

CU O ISTORIE ZBUCIUMATĂ, CASTELUL HUNIADE A AVUT PERIOADE DE MĂRIRE ŞI DECĂDERE, A FOST DISTRUS ŞI RECLĂDIT, REUŞIND SĂ REZISTE PESTE VEACURI, FIIND UNA DINTRE PRINCIPALELE ATRACŢII TURISTICE ALE TIMIŞOAREI. ESTE CEL MAI VECHI EDIFICIU PĂSTRAT ÎN ZESTREA ARHITECTONICĂ A ORAŞULUI.

Piatra de temelie a edificiului domnesc a fost pusă în anul 1308 de către regele Carol Robert de Anjou, construcţia acestuia durând până în anul 1315. După finalizarea construcţiei, acesta şi-a stabilit reşedinţa aici reşedinţa pentru opt ani. Pus la pământ de cutremurul din 1443, castelul renaşte din voia lui Iancu de Hunedoara. În această perioadă castelul şi fortificaţiile sunt dotate cu tunuri în plan semicircular. Castelul devine din nou reşedinţă regală, până în anul 1552.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Cetate Austriaca

RIDICATĂ ÎNTRE ANII 1723 ŞI 1765, CETATEA TIMIŞOAREI ESTE CEA MAI MARE FORTIFICAŢIE ÎN STIL VAUBAN DIN ŢARA NOASTRĂ. CONSTRUITĂ DE AUSTRIECI, SE ÎNTINDE PE O SUPRAFAŢĂ DE ZECE ORI MAI MARE DECÂT VECHEA CETATE MEDIEVALĂ, RIDICATĂ AICI DE COTROPITORII TURCI. DIN VECHEA CONSTRUCŢIE OTOMANĂ NU SE MAI PĂSTREAZĂ NIMIC, ADMINISTRAŢIA HABSBURGICĂ RECONSTRUIND PRACTIC TOTUL DIN TEMELII.

După cucerirea Timişoarei de sub stăpânirea otomană, administraţia habsburgică a încercat să refolosească vechile fortificaţii turceşti. Odată cu apariţia Regulamentului pentru Construcţţii, în anul 1727, a început schiţarea unor proiecte pentru reamenajarea cetăţii. Multe dintre ideile avansate la acea perioadă, nepotrivite cu realitatea din teren, au rămas doar simple consemnări pe hârtie.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Oras liber Regesc

ORAŞUL FLORILOR. ORAŞUL PREMIERELOR. ORAŞUL DE PE BEGA. ORAŞUL LIBERTĂŢII NOASTRE. POARTA SPRE OCCIDENT. MICA VIENĂ. PE SCURT: TIMIŞOARA. SAU TEMESWAR. ORI TEMESVÁR. SAU POATE TIMISVARAIA. UN LOC MAGIC UNDE O MULŢIME DE GRAIURI NU SE AMESTECĂ, CI SE COMPLETEAZĂ ARMONIOS ÎNTR-O SIMFONIE MULTIETNICĂ ŞI MULTICULTURALĂ. UNUL DINTRE CELE MAI IPORTANTE CENTRE CULTURALE, INDUSTRIALE, ECONOMICE, MEDICALE ŞI UNIVERSITARE ALE ROMÂNIEI, TIMIŞOARA ESTE UN ORAŞ SIMBOL, ATÂT PENTRU ISTORIA SA REMARCABILĂ, CÂT ŞI PENTRU IMPORTANŢA SA STRATEGICĂ ŞI PENTRU VALOAREA SA NAŢIONALĂ. CERCETĂRILE CONSEMNEAZĂ PREZENŢA AŞEZĂRILOR UMANE ÎN ACEASTĂ VATRĂ  DE ISTORIE MILENARĂ ÎNCĂ DE ACUM MAI BINE DE 6000 DE ANI.

ORAŞ LIBER REGESC

TITLUL DE „ORAŞ LIBER REGESC”, CU TOATE PRIVILEGIILE CE DECURGEAU DIN ACESTA, I-A FOST ACORDAT TIMIŞOAREI DE CĂTRE IOSIF AL II-LEA, ÎMPĂRAT AL SFÂNTULUI IMPERIU ROMAN ŞI REGE AL UNGARIEI, PRIN DIPLOMA SEMNATĂ LA 21 DECEMBRIE 1781. ACEST ACT VA FI REÎNNOIT DE CĂTRE URMAŞUL LA TRON ŞI FRATELE MAI MIC AL ÎMPĂRATULUI IOSIF, LEOPOLD AL II-LEA ŞI VA FI ÎNSCISĂ ÎN LEGILE ŢĂRII ÎN ANUL 1790.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Timisoara Medievală

ORAŞUL FLORILOR. ORAŞUL PREMIERELOR. ORAŞUL DE PE BEGA. ORAŞUL LIBERTĂŢII NOASTRE. POARTA SPRE OCCIDENT. MICA VIENĂ. PE SCURT: TIMIŞOARA. SAU TEMESWAR. ORI TEMESVÁR. SAU POATE TIMISVARAIA. UN LOC MAGIC UNDE O MULŢIME DE GRAIURI NU SE AMESTECĂ, CI SE COMPLETEAZĂ ARMONIOS ÎNTR-O SIMFONIE MULTIETNICĂ ŞI MULTICULTURALĂ. UNUL DINTRE CELE MAI IPORTANTE CENTRE CULTURALE, INDUSTRIALE, ECONOMICE, MEDICALE ŞI UNIVERSITARE ALE ROMÂNIEI, TIMIŞOARA ESTE UN ORAŞ SIMBOL, ATÂT PENTRU ISTORIA SA REMARCABILĂ, CÂT ŞI PENTRU IMPORTANŢA SA STRATEGICĂ ŞI PENTRU VALOAREA SA NAŢIONALĂ. CERCETĂRILE CONSEMNEAZĂ PREZENŢA AŞEZĂRILOR UMANE ÎN ACEASTĂ VATRĂ  DE ISTORIE MILENARĂ ÎNCĂ DE ACUM MAI BINE DE 6000 DE ANI.

TIMIŞOARA MEDIEVALĂ

Atestată documentar de la începutul anilor 1200 (unii specialişti plasează atestarea în anul 1212, alţii ceva mai târziu, în anul 1266), Timişoara a fost iniţial o cetate de formă dreptunghiulară, cu fortificaţii de pământ şi apărată de ape. Aşezarea sa strategică, ce permitea controlul asupra unei mari părţi a Câmpiei Banatului, a creat premisele viitoarei dezvoltări. Cel care a intuit, pentru prima dată,  importanţa acestei aşezări a  fost Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei cunoscut sub numele de Carol I. Nobilul maghiar a văzut cetatea în anul 1307 şi a ordonat construirea unui palat regal, ulterior mutând efectiv capitala regatului aici, în timpul anarhiei feudale, între anii 1315-1323.