Category Archives: Istorie

Pojorâta Bucovinei – file de istorie

“În munții Bucovinei se află-o așezare

Frumoasă, cum să spun, cum alta-n lume nu-i,

Ce nu-i un sat așa, un sat ca orișicare.

Ci-i locul drag natal, și-al meu, și-al tău, și-al lui…

 

Și stă Adam și Eva demult și-l tot veghează,

Muncelu-n ceia parte se înalță ca un scut.

La Piatra Străjii și-astăzi istoria e trează…

Din câțiva străjereni, tot locul s-a umplut.

 

De oameni și de locuri ce multe se pot spune!…

Dar eu din toate-acestea nu am putere-atâta.

Ce pot, o fac acuma și spun la-ntreaga lume,

Că satul ca-n poveste se cheamă Pojorâta”

Mihai Ilieș, 1983

Palatele Timişoarei – Grandoare şi opulenţă

Palatele Timişoarei constituie un ansmablu architectural ce conferă încă un atribut de unicitate oraşului. Istoria lor a urmat, în mare parte, istoria vremurilor, parte dintre ele fiind readuse la viaţă după vitregiile perioadei comuniste.

Palatul Lloyd

Amplasat pe partea Pieţei Victoriei denumită Corso, palatul Lloyd este o construcţie în stil eclectic, cu influenţe secession. În perioada interbelică, aici funcţiona Café Wien, locul de întâlnire a elitei societăţii timişorene.

CARTIERELE TIMISOAREI – MICI ORASELE INTR-UN MARE ORAS

ISTORIA FIECĂRUI ORAȘ SE ȚESE DIN POVEȘTILE VECHILOR CARTIERE. DUPĂ AȘEZAREA SAU ALCĂTUIREA LOR, CU MAHALALE SAU LOCURI DE PROMENADĂ, CU FĂBRICUȚE SAU TÂRGURI, CU CASE ÎNGHESUITE SAU PALATE STRĂLUCITOARE, ELE AU FOST ACELEA CARE AU DAT ORAȘELOR CULOAREA, PARFUMUL ȘI IDENTITATEA. ÎN TIMIȘOARA, ”MIEZUL” A FOST DINTOTDEAUNA CETATEA. DE JUR ÎMPREJURUL SĂU S-AU RIDICAT PE RÂND CARTIERELE, IAR LIMITELE DINTRE ELE ȘI ZONA VECHII FORTIFICAȚII A DISPĂRUT CU TIMPUL. ÎN ACEASTĂ METROPOLĂ, CARTIERELE ȘI-AU PRIMIT NUMELE ÎN FUNCȚIE DE ISTORIA LOCULUI, DE OAMENII CARE LOCUIAU ACOLO ȘI DE ÎNDELETNICIRILE LOR. MAI MULT, ELE FUNCȚIONAU APROAPE CA NIȘTE MICI ORĂȘELE, SUBSCRISE MARELUI ORAȘ. CELE MAI VECHI ȘI MAI IMPORTANTE CARTIERE ALE TIMIȘOAREI SUNT FABRIC, IOSEFIN ȘI ELISABETIN.

TIMISOARA DE IERI SI DE AZI

Dintotdeauna, Timişoara a reprezentat un reper important pe harta României. Un oraş îndrăzneţ, al premierelor şi al inovaţiei, Timişoara este, în primul rând, un loc al multiculturalităţii şi al toleranţei.

Fericitul melange etnic, care a dat dintotdeauna culoare şi strălucire acestei urbe, este poate cea mai importantă caracteristică, menită să-i confere un statut aparte, de Poartă a Occidentului. Aici etniile nu au segregat societatea, ci şi-au adus, în armonie şi echilibru, contribuţia la dezvoltarea ei generală, punându-şi amprenta de unicitate asupra acestei colectivităţi. Timpul nu a erodat această particularitate, iar echilibrul a fost menţinut cu toate că raportul etnic s-a schimbat în funcţie de perioada istorică traversată.

SINAIA – ORAŞUL REGAL (II)

Peleşul – reşedinţa de suflet a regilor României

„Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii ţării noastre.Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.” (Majestatea Sa Regele Mihai).

Vară de vară, primul suveran al României avea să revină la Sinaia, iar cinci ani mai târziu, acesta cumpără de la Eforia Spitalelor Civile 1000 de hectare din Moșia Sinaia sau Piatra Arsă. Aici avea să se ridice, începând cu anul 1877, Castelul Peleș, piatra de temelie fiind pusă în ziua de 22 august. Lucrările la impresionanta opera arhitectonică au durat până în anul 1883, între timp familia regală locuind la Castelul Foișor, construcție începută în același timp, dar terminată mult mai devreme. Această construcţie va deveni Casă de vânătoare a primului Rege al României şi ulterior reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I.

SINAIA – ORAŞUL REGAL (I)

O ADEVĂRATĂ BIJUTERIE ARHITECTURALĂ ŞI UNUL DINTRE CELE MAI FRUMOASE LOCURI DE PROMENADE DIN ŢARĂ, SINAIA ÎŞI MERITĂ CU PRISOSINŢĂ TITULATURA DE „PERLĂ TURISTICĂ A CARPAŢILOR”. FAIMA “ORAŞULUI REGAL” A TRECUT DE MULT GRANIŢELE ROMÂNIEI, FIIND O DESTINAŢIE TURISTICĂ DE TOP, AFLATĂ ÎN PREFERINŢELE VIZITATORILOR DIN ÎNTREAGA LUME.

Un oraş cu nume sfânt

Urmele vieţuirii în zona pe care astăzi se ridică oraşul se pierd undeva în epoca neoliticului. Prima atestare documentară apare însă în anul 1581, cu referire la Schitul de pe Molomoț, Cartierul Furnica de astăzi. Totuşi, istoria aşezării este indisolubil legată de istoria Mânăstirii Sinaia, ctitoria cu nume sfânt, derivat de la Muntele Sinai.

SALINA TURDA – POARTA SPRE CENTRUL TRANSILVANIEI…

LA ÎNCEPUT A FOST…

DOAR SARE

Considerată a fi inițial una dintre cele mai importante exploatări de sare din Transilvania, Salina Turda are o istorie cu suișuri și coborâșuri, în funcție de interesele vremii și de istoria celorlalte exploatații de profil din zonă.

Deși exploatarea sării se presupune că ar fi fost făcută încă din perioada romană, ,,ocna de sare de la Turda” este menționată în documente abia în anul 1271.

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (2)

Opera caritabilă a Principesei

În corespondenţa sa cu profesorul I. Bălăcescu, cel care a condus Clinica de Chirurgie si Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti până în anul 1938, profesorul Socrat Lalu vorbește despre contribuția Elenei Cuza la începuturile practicării ştiinţei chirurgicale pe meleaguri nemţene: „De la o paranteză la alta, Iubite Bălăcescu, căci este pentru mine o datorie pioasă, de a-ţi mărturisi şi de a declara faţă de toţi ai noştri, că serviciul chirurgical al bietului spital de la Piatra-Neamţ, n-a putut fi înfiinţat, n-a putut fi creat – este mai just de spus aşa – fără marea bunătate, plină de compătimire pentru cei ce sufăr şi de o dragoste adâncă, pentru populaţia nevoiaşă ca şi pentru ţara noastră întreagă…a Sfintei Principese Elena Cuza, căci aşa i se spune la noi, şi aşa cu numele acesta, trebuie să rămână în Istoria neamului românesc!

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (1)

Fericirea nu ţine seama de avere, poziţie socială, inteligenţă sau frumuseţe, fie ea interioară sau lăuntrică. Ea se cuibăreşte, chiar şi pentru o clipă, într-un bordei sau nu poposeşte nicicând în odăile vreunui palat.

Elena, cea care, alături de soţul său, Alexandru Ioan Cuza, avea să devină Prima Doamnă a României, s-a născut la Iaşi, la 17 iunie 1825, într-o familie ce reunea două nume cu rezonanţă pentru istoria ţării – Rosetti şi Sturdza. La moşia de la Soleşti, aflată în apropierea Vasluiului, copila a primit o educaţie desăvârşită, sub îndrumarea părinţilor – postelnicul Iordache Rosetti şi Ecaterina Sturdza, care au angajat în acest scop profesori de pe alte meleaguri. Educația severă și relativa izolare de la conacul părintesc, alăturate unei timidități înnăscute, au făcut din Elena o fire introvertită, cu inhibiții mascate de obișnuitul protocol și convenționalism al vremii.

STATIUNILE BALNEOCLIMATERICE, IZVOARELE DE SANATATE ALE ROMANIEI (4)

Buziaș, tărâmul izvoarelor tămăduitoare

Așezat în Câmpia Banatului, la poalele nord-vestice ale Dealului Silagiu, pe cursul inferior al pârâului Valea Salciei, Buziașul a devenit oraș la începutul anului 1956, dar a fost declarat localitate balneară încă din anul 1819. Situat la o distanță de 25 de km pe drumul județean 592 și 28 de km pe calea ferată față de Lugoj, iar față de Timișoara la 34 de km, tot pe drumul județean 592) și 37 de km pe calea ferată față de Timișoara, orașul propriu-zis se desfășoară pe terasa superioară a Timișului, la contactul dintre Câmpia Banatului de Est și dealurile bănățăne – Dealul Silagiu, în partea de sud-est a celui mai mare județ al țării, județul Timiș. Buziașul se desfășoară pe o suprafață de 104 km și o altitudine medie de 128 m.

Atestarea documentară a localității datează din anul 1369, sub numele de Buzuș și Bozaș. Trei dintre cei mai cunoscuți specialiști, botanistul Al. Borza și arheologii Dumitru Tudor și Liviu Marghitan, și-au exprimat opinia cum că apele minerale de la Buziaș erau folosite încă din vremea romanilor.