A ajuns voievod cu sprijinul verilor sai din influenta familie boiereascå Cantacuzino – fiind înså cunoscut pentru atractia fata de fast si bogatie înca dinaintea alegerii sale ca domnitor. Secretarul sau, italianul del Chiaro,
avea sa descrie astfel momentul alegerii sale: „Brâncoveanu era atunci în vârsta de 34 ani, barbat frumos si iubit de popor. Ocupase înainte demnitatea de Mare Spatar si, în urma,  de Mare Logofat si ducea o viatå fastuoaså, având în jurul sau, înainte de domnie, o suitå de 30-40 boieri de primul rang. Unchiul sau, Serban, îl iubea mult pentru caracterul si distinctia manierilor sale, si-l lauda fatå de boieri, sustinând ca nimeni nu i-ar putea continua domnia cu aceiasi pricepere. Se sustine chiar ca în ultimele ceasuri, Serban Vodå l-ar fi chemat la patul sau de moarte, si, încredintându-i pecetea domneasca, l-ar fi rugat sa-si asume sarcina domniei, pentru linistea sa si
a Tarii. Aceiasi rugaminte i-o facura si boierii strânsi la sfat în Mitropolia din Bucuresti.
Brâncoveanu îi refuza cu toata hotarârea si se ruga de a fi lasat în pace, caci situatia si veniturile sale îi permit så duca o viata princiara, pe când splendorile domniei sunt vecinic supuse pråbusirii. Bietul print, care a avut presimtirea tragicului sau sfârsit, a cedat insistentelor rudelor, prietenilor si aclamatiunilor poporului, cari i-au jurat credinta si ascultare“.
Casatorit cu Maria, fiica lui Anton Voda, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru
fii: Constantin, Stefan, Radu si Matei – si sapte fete – Stanca, Maria, Safta, Ancuta, Elenca, Balasa si Smaranda. Sotia sa, Doamna Maria, a fost adevaratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, care într-adevår a fost una fabuloasa. Pe lânga nenumaratele mosii din Tara Româneascå, Brâncoveanu facea afaceri extrem de profitabile cu negustorii brasoveni si sibieni si detinea conturi bogate în bancile din Viena, Venetia si Amsterdam. O mare parte din documentele påstrate de la Brâncoveanu este constituita din corespondenta sa cu bancherii din vestul occidentului referitoare la bani.

Stilul brâncovenesc – sau arta brâncoveneascå – nu s-a manifestat doar în timpul domniei
voievodului cu acelasi nume (1688 – 1714) ci si-a extins influenta pe aproape întreg secolul al XVIII lea. Caracterizat de istoricii de arta prin analogie cu renasterea apuseana, datoritå structurilor sale clare, rationaliste, dar exhuberanta lui decorativå permite si folosirea termenului de baroc brâncovenesc. Stilul brâncovenesc este caracterizat prin expresivitatea conferitå de volumele arhitectonice ale scarilor exterioare, ale
foisoarelor sau loggiilor, care compun modificari spectaculoase ale fatadelor, condamnate altfel la un plan lipsit de relief. 
Sistemul traditional românesc al decorarii cu arcaturi de ciubuce este prezent în arta brâncoveneascå, dar ornamentica bogata a ancadramentelor, a coloanelor si a balustradelor tradeazå prin motivele vegetale compuse în
vrejuri influenta baroca. Proportiile devin mai zvelte si mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor.