Lucrarile din Centrul Istoric au avansat pe str. Lipscani, între Smârdan si Calea Victoriei, precum si pe strazile Smârdan, Franceza, Postei si Sf. Dumitru. „Vom fi nevoiti, în limita banilor de care dispunem, sa restauram vestigiile arheologice descoperite pe sase sau noua din cele 13 strazi“, a atras atentia Catålin Cazacu, coordonatorul proiectului de restaurare a Centrului Istoric. Lucrarile de refacere a infrastructurii zonei pilot A din Centrul Istoric urmau sa se desfasoare pe durata a 16 si 18 luni, însa descoperirile arheologice au dus la
prelungirea termenul anuntat initial.

Hanurile de sub pamânt
Ruinele unor cladiri care altadata dominau capitala României au mai vazut înca o data lumina zilei. Sapaturile lucrarilor de reabilitare au scos la iveala fundatiile si pivnitele unor hanuri vestite: hanul Serban Voda, hanul Constantin Voda, hanul Greci si hanul Zlatari. Pe lânga ruinele vechilor cladiri au mai fost
descoperite mai multe pivnite si ziduri de secol XVIII, vechi strazi de lemn si obiecte de sticla.

Vechea glorie a Bucurestilor
Sapaturile din aceasta vara au dus la descoperirea hanului Zlatari – la intersectia strazii Lipscani cu Calea Victoriei. Spre intersectia strazii Lipscani cu strada Smârdan au iesit la lumina ruinele celui mai mare han din Bucuresti, hanul Serban Voda, construit între anii 1683-1685. Pe partea opusa au fost descoperite fundatiile hanului Grecilor – din pacate distruse de retelele de cablu si canalizare. Într-una dintre încaperile hanului Greci au fost descoperite patru-cinci vase din sticlå si portelan englezesc. Hanurile bucurestene erau ceva diferit fatå de perceptia de azi asupra acestor cladiri. George Baritiu nota în 1836 despre hanurile din Bucuresti: „Aceste hanuri sunt vrednice de cunoscut mai deaproape. Din orasul acesta nici o parte nu este înconjurata cu zid, ci în loc de cetate sunt în deosebite parti a cetatii mai multe edificiuri, mai vârtos tot cuadrate largi cu douå
rânduri de case (n.red. doua etaje). În mijlocul unor hanuri de acestea sunt si biserici“. Hanurile bucurestene erau de fapt o vasta curte de forma patrata, înconjurata de ziduri puternice de caråmida. Singura iesire din aceasta curte era o poarta solida de stejar întarita cu fier. Cladirea propriu-zisa se desfasura în interiorul curtii, de jur împrejurul zidurilor. Fundatiile acestor ziduri adaposteau pivnite adânci si racoroase, deasupra cårora se aflau pravaliile. Initial, pravaliile nu aveau deschidere decât spre interior – însa vremurile îndelungate de pace au facut ca pravaliile så-si faca usi si spre strada. La etajele superioare se gaseau camerele de închiriat ale hanului.
Hanurile mari ale Bucurestiului puteau adaposti câteva zeci de pravalii si tot atâtia chiriasi, fiind în acelasi timp si generoase depozite pentru tot felul de marfuri. Zidurile si portile puternice ofereau siguranta caravanelor de negustori care strabateau distantele lungi dintre Constantinopol si Viena trecând prin Bucuresti.
Si nu doar negustorii se adaposteau în hanurile Bucurestilor – când orasul era pradat de navalitori chiar bucurestenii încercau så-si scape vietile în aceste adevarate cetati.