Nicoale Grigorescu este un pictor simbol al neamului romanesc. Cine nu a vazut macar o reproducere dupa “Car cu boi”, “Fetita cu basma rosie”, “Taranca din Muscel” sau “Atacul de la Smardan”? Chiar daca numele sau nu are în strainatate sonoritatea cu care noi suntem obisnuiti, Grigorescu este unul dintre fondatorii picturii moderne, alaturi de Ion Andreescu si Stefan Luchian. Nascut în comuna damboviteana Pitaru, numele lui Grigorescu este mult mai legat de Prahova decat de judetul vecin. De altfel, pictorul îsi petrece ultima din viata la Campina, oras în care va trece la cele vesnice în timp ce lucra la compozitia “Întoarcere de la balci” (1907) casa Grigorescu este astazi  muzeu.

În portrete (D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon), autoportrete, compozitii inspirate din razboiul de independenta (Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci), în seria de “Care cu boi”, în peisajele realizate în tara sau în strainatate (La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie în oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei în padure, Peisaj de toamna) apar trasaturi de stil care fac din pictura lui Grigorescu o arta inconfundabila. Pictorul etalon pentru multe generatii de artisti ai secolului XX a fost un stralucit zugrav de biserici. Manastirea Zamfira este prima dintre ele, în ordine cronologica. Opera de capatai în domeniul artei bisericesti o constituie Manastirea Agapia, pictura facuta la frageda varsta de 20-23 de ani si pastrata magistral peste timp. La bisericile din Baicoi, Puchenii Mari sau la manastirea de la Caldarusani pot fi admirate alte icoane executate magistral de Grigorescu.