Soarele mângâie timid pământul îngheţat după o iarnă grea cum demult nu s-a mai văzut pe la noi, iar ghioceii şi brânduşele înfloresc în locul de taină unde micuţul schit al Jercălăilor îşi duce traiul tihnit şi sfânt.E postul Sfintelor Paşti şi liniştea e parcă mai adâncă, şi nu poţi păşi pe aleea de piatră decât cu smerenie şi credinţă. Aici, la 20 de kilometri de Ploieşti în drumul spre Buzău, în imediata vecinătate a Urlaţiului, pe locul unde, cu 600 de ani în urmă, se înălţa o mănăstire de călugări, nu poţi veni ca un simplu turist. Doar dacă ai credinţă în suflet şi dragoste de Dumnezeu găseşti drumul spre pâlcul de pădure ce adăposteşte o mică bisericuţă de lemn – Mânăstirea Jercălăi.Mânăstirea cu mai multe suflete, o mică şi perfectă bijuterie, a poposit pe malul Cricovului Sărat după o lungă şi dureroasă călătorie.Cioplită dintr-un singur lemn în anul 1731, în comuna mureşană Lueriu-Reghin, biserica aproape că s-a prăbuşit din cauza surpării terenului şi a indiferenţei oamenilor. Aşa că, după ce oamenii din Lueriu şi-au clădit un lăcaş mai mare, s-au descotorosit de micuţa biserică ajunsă în ruină şi au dăruit-o, la sfârşitul Primului Război Mondial, familiei regale, care a strămutat-o pe domeniul de la Bran. Dar nici aici nu avea să-şi găsească menirea, fiind de fapt doar un ornament al castelului, ameninţată în continuare să se degradeze din ce în ce mai tare.Aici a găsit-o, pustie şi nefolosită, patriarhul Justinian, care a decis strănutarea ei pe domeniile Patriarhiei Române. Cel care a primit sarcina strămutării a fost episcopul vicar de la acea vreme, devenit apoi patriarhul Teoctist. Prin grija sa, biserica a fost, în numai două luni, în primăvara anului 1956, demontată şi refăcută la Jercălăi.De 54 de ani, biserica cu hramurile Sfânta Maria şi Adormirea Maicii Domnului e loc de pelerinaj şi izbăvire pentru credincioşi din toate colţurile ţării. A fost locul preferat de odihnă şi închinăciune al Patriarhului Teoctist, care a iubit şi a ocrotit întotdeauna micul schit.Micuţa biserică clădită în stilul specific Ţării Oaşului, în formă de navă, cu altar îngust şi uşi împodobite cu chenare cu motive geometrice şi florale, cu turla ei înaltă acoperită cu şindrilă, cu prispa ei de casa de ţară, adăposteşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, primită în dar de către patriarhul Justinian Marina de la patriarhul Benedict al Ierusalimului.Poate că, de fapt, aici îi era locul. Un loc sfânt, al unei alte aşezări monahale dispărute fără urmă, unde s-a închinat însuşi Mihai Viteazul înainte de a înfăptui Marea Unire.Şi dacă biserica de la Jercălăi a rezistat timpului, şi furiei naturii, dar mai ales indiferenţei oamenilor, şi dacă ea a fost salvată şi iubită şi cinstită tot de oameni, există încă o speranţă că încrederea şi credinţa şi bunătatea sunt mai puternice şi pot izbândi.