DOUA MILENII DE ISTORIE, POEZIE, COMERȚ ȘI CREDINȚĂ
Istoria orașului – port Tomis se pierde în negura timpului. A fost distrus de mai multe ori, dar a fost refăcut de fiecare data datorită importanței sale. Tomis este și locul în care poetul Ovidiu a fost exilat. Se spune că împăratul Agustus l-a trimis aici, la mii de kilometrii de casă, pentru că, suferind, poetul, să-și scoată din suflet ”Tristele și Ponticele”.
Așezata cam la mijlocul țărmului de vest al Mării Negre, Constanța, anticul Tomis, și-a afirmat menirea de port maritim șI puls viu de viață românească în aceasta parte a Europei, dincolo de vicisitudinile istorice atât de numeroase. Vechimea acestei așezări șI atribuțiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu toate încercările dramatice prin care a trecut, îi conferă o aură distinctă în istoria orașelor țării. Cele mai vechi urme de viețuire umană, din îndelunga perioadă a pietrei cioplite, paleoliticul, au fost descoperite în nordul orașului, la Mamaia-Sat și la „Peninsula“.
După tatonări și contacte benefice cu populația locală, negustorii eleni întemeiază cunoscutele apoikiai (colonii) la Histria, în anul celei de-a XXXI-a Olimpiade (657 a. Chr.), la Callatis (Mangalia de azi), în secolul VI, la Tomis (sec.VI) și în alte puncte litorale favorabile lor. Dacă Histria și Calatisul au avut o evoluție relativ rapidă, Tomis va evolua mai încet. Documentele din secolele VI-IV a. Chr. Nu menționează Tomisul, dar cu timpul, însă,Tomisul stabilește numeroase legături comerciale cu centre importante – iar menționarea lor, bazată pe dovezi arheologice, apare deosebit de elocventă: Messambria, Apollonia, Bizanț, Atena, Sinope, Thasos, Rhodos, Cos, Cnidos, Olbia, Chersonesos etc. Mai pot fi admirate în Constanța de azi resturile zidului roman care închidea la nord-vest cetatea Tomisului și ruinele porților de vest și nord, prin care se făcea ieșirea din cetate. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța a fost înființat în anul 1878, însă nu a avut un sediu stabil decât în anul 1914. Muzeul este găzduit într-o clădire monumentală (fostul sediu al primăriei din Constantă), construită între anii 1911-1921 de către arhitectul Vasile Ștefănescu și are un patrimoniu de peste 430.000 de obiecte a căror tipologie diversificată surprinde profilul așezării de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în anul 1940, atestând fapte, evenimente, portrete de personalitați care dau conținut memoriei orașului. Pe malul lacului Sinoe, în partea nordică a actualei peninsule Istria, s-a ridicat în urmă cu peste două mii șase sute de ani, vestitul oraș Histria, întemeiat de navigatorii și negustorii greci, care s-au așezat în ospitalierul golf de odinioară, cu scopul de a face comerț cu băștinașii geto-daci. Uleiul de măsline, vinurile, obiectele de podoabă grecești erau schimbate pe grânele, mierea, ceara de albine, pieile de vită, peștele sărat, faclele din rășina pinilor ce existau odată pe aici, oferite de triburile locale. Histria (Istria în limba greaca – denumire luată de la fluviul Istros – Dunarea) prospera și se dezvolta timp de opt secole. Histria, cea mai veche așezare urbană din țară, părasită și uitată vreme de mai multe veacuri, a fost scoasă la lumină începând din 1914, de săpăturile marelui istoric și arheolog Vasile Pârvan. Ceea ce se considera a fi o mică colonie, marcată de simplitatea locurilor pe care fusese creată, s-a dovedit a fi o cetate care uimește prin gradul de civilizație atins de locuitorii săi. Caracterisca Histriei o reprezintă importanța majoră pe care o juca aici viața religioasă. Chiar și astăzi se pot observa pe Acropola histriană, în zona sacră a orașului, ruinele unui mare templu închinat lui Zeus. În primul rând era însă adorat Apollo la fel cum se întâmpla și în cetatea de baștină Milet și în cealaltă colonie de la Marea Neagră, Tomis. Tot aici au fost scoase la lumină altare închinate celorlalți zei: Athena, Hermes, Afrodita, Dyonisos.
