Lucrarile din Centrul Istoric au avansat pe str. Lipscani, între Smârdan si Calea Victoriei, precum si pe strazile Smârdan, Franceza, Postei si Sf. Dumitru. „Vom fi nevoiti, în limita banilor de care dispunem, sa restauram vestigiile arheologice descoperite pe sase sau noua din cele 13 strazi“, a atras atentia Catålin Cazacu, coordonatorul proiectului de restaurare a Centrului Istoric. Lucrarile de refacere a infrastructurii zonei pilot A din Centrul Istoric urmau sa se desfasoare pe durata a 16 si 18 luni, însa descoperirile arheologice au dus la
prelungirea termenul anuntat initial.

Hanurile de sub pamânt
Ruinele unor cladiri care altadata dominau capitala României au mai vazut înca o data lumina zilei. Sapaturile lucrarilor de reabilitare au scos la iveala fundatiile si pivnitele unor hanuri vestite: hanul Serban Voda, hanul Constantin Voda, hanul Greci si hanul Zlatari. Pe lânga ruinele vechilor cladiri au mai fost
descoperite mai multe pivnite si ziduri de secol XVIII, vechi strazi de lemn si obiecte de sticla.

Vechea glorie a Bucurestilor
Sapaturile din aceasta vara au dus la descoperirea hanului Zlatari – la intersectia strazii Lipscani cu Calea Victoriei. Spre intersectia strazii Lipscani cu strada Smârdan au iesit la lumina ruinele celui mai mare han din Bucuresti, hanul Serban Voda, construit între anii 1683-1685. Pe partea opusa au fost descoperite fundatiile hanului Grecilor – din pacate distruse de retelele de cablu si canalizare. Într-una dintre încaperile hanului Greci au fost descoperite patru-cinci vase din sticlå si portelan englezesc. Hanurile bucurestene erau ceva diferit fatå de perceptia de azi asupra acestor cladiri. George Baritiu nota în 1836 despre hanurile din Bucuresti: „Aceste hanuri sunt vrednice de cunoscut mai deaproape. Din orasul acesta nici o parte nu este înconjurata cu zid, ci în loc de cetate sunt în deosebite parti a cetatii mai multe edificiuri, mai vârtos tot cuadrate largi cu douå
rânduri de case (n.red. doua etaje). În mijlocul unor hanuri de acestea sunt si biserici“. Hanurile bucurestene erau de fapt o vasta curte de forma patrata, înconjurata de ziduri puternice de caråmida. Singura iesire din aceasta curte era o poarta solida de stejar întarita cu fier. Cladirea propriu-zisa se desfasura în interiorul curtii, de jur împrejurul zidurilor. Fundatiile acestor ziduri adaposteau pivnite adânci si racoroase, deasupra cårora se aflau pravaliile. Initial, pravaliile nu aveau deschidere decât spre interior – însa vremurile îndelungate de pace au facut ca pravaliile så-si faca usi si spre strada. La etajele superioare se gaseau camerele de închiriat ale hanului.
Hanurile mari ale Bucurestiului puteau adaposti câteva zeci de pravalii si tot atâtia chiriasi, fiind în acelasi timp si generoase depozite pentru tot felul de marfuri. Zidurile si portile puternice ofereau siguranta caravanelor de negustori care strabateau distantele lungi dintre Constantinopol si Viena trecând prin Bucuresti.
Si nu doar negustorii se adaposteau în hanurile Bucurestilor – când orasul era pradat de navalitori chiar bucurestenii încercau så-si scape vietile în aceste adevarate cetati.

A ajuns voievod cu sprijinul verilor sai din influenta familie boiereascå Cantacuzino – fiind înså cunoscut pentru atractia fata de fast si bogatie înca dinaintea alegerii sale ca domnitor. Secretarul sau, italianul del Chiaro,
avea sa descrie astfel momentul alegerii sale: „Brâncoveanu era atunci în vârsta de 34 ani, barbat frumos si iubit de popor. Ocupase înainte demnitatea de Mare Spatar si, în urma,  de Mare Logofat si ducea o viatå fastuoaså, având în jurul sau, înainte de domnie, o suitå de 30-40 boieri de primul rang. Unchiul sau, Serban, îl iubea mult pentru caracterul si distinctia manierilor sale, si-l lauda fatå de boieri, sustinând ca nimeni nu i-ar putea continua domnia cu aceiasi pricepere. Se sustine chiar ca în ultimele ceasuri, Serban Vodå l-ar fi chemat la patul sau de moarte, si, încredintându-i pecetea domneasca, l-ar fi rugat sa-si asume sarcina domniei, pentru linistea sa si
a Tarii. Aceiasi rugaminte i-o facura si boierii strânsi la sfat în Mitropolia din Bucuresti.
Brâncoveanu îi refuza cu toata hotarârea si se ruga de a fi lasat în pace, caci situatia si veniturile sale îi permit så duca o viata princiara, pe când splendorile domniei sunt vecinic supuse pråbusirii. Bietul print, care a avut presimtirea tragicului sau sfârsit, a cedat insistentelor rudelor, prietenilor si aclamatiunilor poporului, cari i-au jurat credinta si ascultare“.
Casatorit cu Maria, fiica lui Anton Voda, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru
fii: Constantin, Stefan, Radu si Matei – si sapte fete – Stanca, Maria, Safta, Ancuta, Elenca, Balasa si Smaranda. Sotia sa, Doamna Maria, a fost adevaratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, care într-adevår a fost una fabuloasa. Pe lânga nenumaratele mosii din Tara Româneascå, Brâncoveanu facea afaceri extrem de profitabile cu negustorii brasoveni si sibieni si detinea conturi bogate în bancile din Viena, Venetia si Amsterdam. O mare parte din documentele påstrate de la Brâncoveanu este constituita din corespondenta sa cu bancherii din vestul occidentului referitoare la bani.

Stilul brâncovenesc – sau arta brâncoveneascå – nu s-a manifestat doar în timpul domniei
voievodului cu acelasi nume (1688 – 1714) ci si-a extins influenta pe aproape întreg secolul al XVIII lea. Caracterizat de istoricii de arta prin analogie cu renasterea apuseana, datoritå structurilor sale clare, rationaliste, dar exhuberanta lui decorativå permite si folosirea termenului de baroc brâncovenesc. Stilul brâncovenesc este caracterizat prin expresivitatea conferitå de volumele arhitectonice ale scarilor exterioare, ale
foisoarelor sau loggiilor, care compun modificari spectaculoase ale fatadelor, condamnate altfel la un plan lipsit de relief. 
Sistemul traditional românesc al decorarii cu arcaturi de ciubuce este prezent în arta brâncoveneascå, dar ornamentica bogata a ancadramentelor, a coloanelor si a balustradelor tradeazå prin motivele vegetale compuse în
vrejuri influenta baroca. Proportiile devin mai zvelte si mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor.

Rovinariul e situat la 25 km S-V de municipiul Tg. Jiu, fiind legat de acesta prin DN66 (facând parte din Drumul E79) si calea ferata electrificat Tg. Jiu-Rovinari- Turceni-Filiasi-Craiova. Propriu-zis, orasul este amplasat în extremitatea sudica a zonei administrative, în suprafata de 2632 ha, într-o zona depresionara de pe albia majorå a Jiului, învecinata la Est cu dealul Bran, la Vest cu dealurile Mageac si Lupului, la Nord cu depresiunea Tg. Jiu-Câmpu Mare, iar la Sud depresiunea se deschide catre lunca Jiului.
În toamna anului 1968 au început lucrarile deconstructie la Termocentala Rovinari, aflata la 23 km sud-vest de  unicipiul Tg. Jiu. Satenii din Rogojelu, comuna Farcasesti, au fost stramutati în satele învecinate. Lânga termocentrala s-a ridicat semet cartierul Vârt din care, usor, usor, în paralel cu dezvoltarea mineritului în zona si punerea în functiune a grupurilor energetice s-a dezvoltat asezarea Rovinari, declaratå oras în 1981. Populatia orasului Rovinari este de aproximativ 12.500 locuitori, media de vârsta fiind de 36 ani.
O cetate industriala
Pentru a pastra vii amintirile legate de satul Rogojelu, conducerea Termocentralei a decis deschiderea unui muzeu, chiar la intrarea în unitate. Aici se gasesc si acum obiecte traditionale ale zonei – roti de olarit, obiecte de
artizanat sau unelte folosite de localnici în agricultura.
Primul bloc energetic cu o putere instalata de 200 MW a fost pus în functiune la 23 iunie 1972, iar primul grup de 330 MW la 15 decembrie 1975. Celelalte grupuri de 330 MW au fost puse în functiune esalonat, etapa a II-a încheindu-se cu punerea în functiune a grupului nr. 6 de 330 MW la 18 septembrie 1979.
Centrala a atins apogeul la o putere instalata de 1720 MW. În momentul de fata etapa I de 2×200 MW se afla în dezafectare. Centrala are o putere instalatå de 1320 MW, compusa din 4 grupuri de 330 MW.
Echipamente unicat
Ca amplasament, centrala se afla în imediata vecinatate a carierelor de carbune din bazinul Rovinari, fiind pusa la „gura minei“, fapt care îi confera unicitate în România. Acest aspect atrage dupa sine un avantaj major prin
eliminarea costurilor aferente transportului de carbune pe calea ferata. Prin proiect, termocentrala a fost prevazuta cu depozite care pot stoca circa 500.000 de tone de carbune. Dispunerea echipamentelor este verticala,
ultima cota de deservire fiind plus 92 m, locul unde sunt amplasate ventilatoarele de aer, de gaze, electrofiltrele si preîncalzitorii de aer rotativi.

Dincolo de legenda, pesterea Polovragi este o formatiune carstica situata pe Valea Oltetului.
Cheile râului au pereti paraleli situati la o distanta de 3-4 m jos si 10-20 m în partea superioara. Zona este bogata din punct de vedere floristic si peisagistic. Pe putinul sol format între stâncile calcaroase vegeteaza fagul, artarul, carpenul, ulmul, alunul, sângerul, carpinita. Exista peste 300 de specii de plante caracteristice terenurilor calcaroase: unghia ciutei, strejnicul, ruginita, cornutul de Banat, garofita, mixandra de munte, stelita vânata si altele. Existå si o padure seculara de castan comestibil si poiana cu narcise. Aceasta este situata la patru km sud de Chei. Dintre pasari se pot întâlni lastunul de stâncå si fluturasul de
stânca, specii foarte rare în România. Exista însa multe pesteri. Majoritatea sunt, însa, inaccesibile. Polovragiul este cea mai mare si mai importants dintre ele. Vechiul meandru subteran al Oltetului este sapat la 200 de metri
de intrarea în chei. Galeria principala este lunga de 9000 de metri. Din ea se desprind mai multe culoare laterale, cele mai multe colmatate.
Exista trei sectoare. Primul începe de la fosta resurgenta si tine pâna la Culoarul Stâlpului. Existå si doua culoare laterale mici, mai important fiind cel din dreapta, „Culoarul liliecilor“. Galeria este electrificata. Are o înaltime cuprinsa între doi si opt m si o latime în jur de zece metri.
Sectorul Ogiva, delimitat de Culoarul Stâlpului si Culoarul Sufocat, începe la aproximativ 400 de metri de la intrare. Latimea este constanta, însa înaltimea variaza între 0,5 si doi metri.
Ultimul sector de la Culoarul Sufocat si capatul nordic al galeriei continuå pestera pâna la un sorb colmatat. Înaltimea si latimea se reduc. Formatiunile stalagmitice devin numeroase. Atmosfera în Polovragi este relativ calda. Este umeda si lipsita de curenti de aer. Are o fauna saraca. Traseul vizitabil pentru turisti este de 800 de metri, partial iluminat.

S-a nascut în 1876 în satul Hobita din Judetul Gorj. Înca din copilarie a învatat sa sculpteze lemnul. Obiectele casnice, stâlpii si fatadele caselor erau adesea decorate în lemn în România veacului trecut. Stilul acesta va influen¡a opera lui Brâncusi. În memoriile sale, artistul spunea ca tinuta si modul sau de viatå au fost influentate de tara sa de origine, respectiv de simplitatea, bunul simt, dragostea de natura.
La vârsta de noua ani a plecat de acasa. S-a întretinut singur, lucrând timp de sase ani ca baiat de pravalie în Craiova. În tot acest timp a continuat sa sculpteze în lemn. Si-a confectionat singur o vioara, care a atras atentia unui client al cafenelei în care lucra. Omul l-a ajutat pe Brâncusi så intre la scoala de Arte si Meserii din Craiova. În 1889, este admis la scoala de Arte Frumoase din Bucuresti. Desi s-a simtit mai atras de opera Independentilor, decât de academicienii din scoala, artistul a studiat temeinic modelajul si anatomia.
Dintre sculpturile din aceasta perioada, Ecorseul realizat în 1902, a fost cumparat de scoala si a servit drept model de anatomie pentru mult timp. În 1903 a primit prima comanda: bustul  Generalului Carol Davila, fondatorul scolii Medicale din România. În perioada scolii a obtinut mai multe premii dintre care o mentiune pentru bustul „Vitellius“ si o medalie de bronz pentru bustul Laocoon. Pleacå la Paris, pe jos, cu sacul în spate. Ajunge la München în 1903 unde ramâne pâna în primavara lui 1904, când îsi reia drumul spre Paris, unde ajunge în jurul datei de 14 iulie. Între 1904 – 1906 urmeazå cursurile Scolii Nationale de Arte Frumoase în atelierul lui Antonin Mercier. Expune pentru prima data la Paris, în 1906, la Salonul Societatii Nationale de Arte Frumoase si apoi la Salonul de Toamna.
Primele sale lucrari, în stil clasic, emanând o energie puternica, stau sub semnul influentei lui Rodin. Brâncusi a lucrat un timp ca practician în atelierul lui Rodin, apoi l-a påråsit pentru a-si gasi propria identitate, spunând: „Nimic nu poate creste la umbra arborilor mari“. Trei ani  dupa sosirea la Paris sculpteazå „Rugaciune“ – statuia unei fete îngenunchiate. În acelasi an el abordeaza tehnica taierii directe a pietrei pentru sculptura „Cap de fata“ si explica „…reala este esenta lucrurilor nu forma lor exterioara“.
Influenta lui Rodin se face simtitå pentru ultima oara în prima versiune a „Muzei adormite“ din
1908 (o fata de femeie sculptata într-un bloc de marmura cu o forma nedefinita). În acelasi an
Brâncusi realizeazå prima sa opera majora, „Sarutul“, în care doi tineri îmbratisati formeaza un bloc cu linii simetrice. Sculptorul realizeaza o geometrizare a formelor, care va deveni simbolul sau si va influenta numerosi artisti. În 1910, realizeazå o noua versiune a „Muzei adormite“ (de aceastå data în bronz, cu trasaturile reduse astfel încât sa sugereze forma unui ou. Aceasta versiune este reluata de artist dupa 1912 în numeroase rânduri, fiecare varianta având mici variatii.) Tema oului apare foarte des în opera olteanului: „Prometeu“ în 1911, „Nou-nåscut“ în 1915. Aceasta tendintå conduce la crearea unei forme pure de ou, (în marmura – „Începutul Lumii“- 1924 sau în bronz – „Sculptura pentru un orb“ – 1920). Eliminând toate referirile la muschi, el regaseste ideea platonicå a unei forme pure, anterioare accidentelor terestre, mama a tot ceea ce traieste. Descriind evolutia artei sale Brâncusi spunea: „Odata ajuns la simplitate…esti foarte aproape de adevaratul înteles al lucrurilor“. Oul si cilindrul alungit sunt cele doua forme care
predomina în opera sa. O alta tema care ocupa un loc privilegiat în opera sa este cea a pasarii.
Prima lucrare din acest ciclu este „Maiastra“ (1912), o lucrare în bronz al carui nume este dat de o pasare miraculoasa din legendele populare românesti. „Maiastra“ în marmura a fost urmata de alte 28 de versiuni, pâna în 1940.
În 1919, Brâncusi creeazå „Pasarea în spatiu“, o lucrare în bronz slefuit, în forma de elipsa, care reda esenta zborului. Prin concentrarea asupra formei pure, Brâncusi pregateste drumul pentru sculptura abstracta a secolului XX.

Relieful gorjean coboara de la muntii care depasesc frecvent altitudini de 2000 de metri (Parâng, Godeanu) cuprinzând urmele variate ale glaciatiunii (circuri, lacuri glaciare, morene) pâna la zona de dealuri care adaposteste principalele zone de locuire. Bogat în resurse naturale, judetul Gorj a devenit cunoscut în perioada industrializarii României prin lignitul din bazinele Motru si Rovinari; antracitul de la Schela, petrolul de la Ticleni, Hurezani, Bålteni, Albeni, Scoarta. Printre atractiile naturale se numara defileul Jiului, cheile Oltetului, Corcoaiei, Sohodolului s.a., pesterile Polovragi, a Muierilor, Closani, lacurile glaciare montane.
Vestigiile arheologice se gasesc la castrul de la Bumbesti-Jiu, asezårile
daco-romane de la Suseni, Bârsesti, Boroseni.

Târgu Jiu si-a tras numele de la locul de pe râul cu acelasi nume prielnic pentru iarmaroace, loc de întâlnire pentru negustorii din toate timpurile si provinciile românesti. Sapaturile arheologice au scos la iveala faptul cå în acest loc s-a gasit un sat dacic. Se intersectau aici importante artere de circulatie care faceau legatura între Dunare,
Transilvania si Banat. În perioada ocupatiei romane, Târgu Jiu a råmas un important centru
comercial. Sapaturile efectuate pentru construirea liniei ferate Târgu Jiu – Rovinari au
scos la ivealå în partea de sud-est a orasului un  mozaic, tiglå si cåråmizi romane, precum si
ceramicå asemånåtoare celei descoperite în apropierea castrului roman de la Bumbesti-Jiu.
Orasul este mentionat pentru prima oarå în anul 1406 sub numele de „Jiul“, într-o poruncå datå
manastirii Tismana de cåtre voievodul Mircea cel Båtrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea
apare pentru prima datå în documente având calitatea de târg. Cu timpul, în izvoarele istorice
apar si mentiuni ce indicå o cristalizare a vietii oråsenesti. Orasul pomenit ca atare, de un
document din anul 1611 dat de Radu Mihnea, este atestat ca organizare municipalå, având la
conducerea treburilor oråsenesti un jude si doisprezece pârgari. În cursul istoriei Târgu Jiu a
adåpostit adesea domnitori ca Mihai Viteazul, Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu. De
lângå Târgu Jiu, de la Pades, si-a pornit Tudor Vladimirescu miscarea revolutionarå.
Vataful de plai
Tudor Vladimirescu s-a nascut în satul Vladimiri  din jude¡ul Gorj, dintr-o familie de mosneni -
tarani liberi, proprietari de pamânt. A învatat carte si limba greaca în casa boierului Ioan
Glogoveanu, din Craiova, care a fåcut din inteligentul si destoinicul båiat administrator de
mosie si care l-a întrebuintat în afacerile de negot, mai ales la exportul de vite. Tudor
Vladimirescu a reusit så se îmbogåteascå repede din comert si prin cumpårarea de mosii. Iese
din slujba boierului Glogoveanu si intrå în rândurile pandurilor – armata cu obligatii
semipermanente.

13.30 – 14.30 – CCIR – Seminarul „Arbitrajul – modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor comerciale”
15.00 – 16.00 – ASOCIATIA TURISM VERDE – “Sisteme europene de identificare a    turismului verde”
16.00 – 17.30 – UNESCO – Simpozion “Turismul cultural durabil in siturile UNESCO ale patrimoniului Mondial”. Organizatori; COMISIA NATIONALA A ROMANIEI PENTRU UNESCO in parteneriat cu PROGRAMUL ROMANIA FRUMOASA organizat de PNUD, GUVERNUL ROMANIEI si ROMEXPO SA
Moderatori : Arh. Catalina PREDA, expert, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Presedinte al Programului Romania frumoasa , Ing. Serban URSU, expert , Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO
SALA DE CONFERINTE – PAVILION C3
11.00 – 14.00 – FPTR – Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc prezinta conferinta “Prioritatile patronatelor din turism pentru anul 2012″
14.00 -  17.00 – ANTREC prezinta decernarea premiilor “Margareta de Aur”
SAMBATA 5 NOIEMBRIE
SALA DE CONFERINTE – PAVILION C3
11.00 – 12.00  – ASOCIATIA TURISM VERDE – Masa rotunda “Turism verde – Model de productie curata in turism”
DUMINICA 6 NOIEMBRIE
SALA DE CONFERINTE – PAVILION C3
11.00 – 14.00  Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania sustine “Ce facem astazi la muzeu?” – un workshop despre ce ne place si ce nu ne place la muzeu, despre ce am schimba ca vizitatori daca am avea posibilitatea.
14.30 – 15.30  ASOCIATIA TURISM VERDE “Cum sa devin consumator responsabil de servicii turistice”
Targul va gazdui, pe perioada desfasurarii sale, doua interesante expozitii de fotografii:
“VENETIA – Pasaje, naluci, ocheade” – PAVILIONUL C3 – Fotograf Iulian Ignat.

SATUL -  Redescopera satul romanesc”  – PAVILIONUL C1 -     Expozitie organizata de revista Satul.

Targul de Turism al Romaniei va avea loc in pavilioanele C1, C2 si C3 din Complexul Expozitional Romexpo.
In aceeasi perioada se vor desfasura, de asemenea, urmatoarele manifestari expozitionale: in pavilionul C4 – C5, ROMHOTEL – Expozitie internationala de echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurante, impreuna cu saloanele ART CUISINE FESTIVAL si CAFE & CHOCOLAT, in pavilionul C3, ANTIQUE MARKET – Targ de obiecte de arta si antichitati, iar in pavilionul C6, SEXXXPO – Targ erotic.

Mai multe informatii puteti obtine consultand site-ul www.targuldeturism.ro.
De pe acelasi site puteti, de asemenea, descarca invitatii on-line pentru specialisti.

Nicoale Grigorescu este un pictor simbol al neamului romanesc. Cine nu a vazut macar o reproducere dupa “Car cu boi”, “Fetita cu basma rosie”, “Taranca din Muscel” sau “Atacul de la Smardan”? Chiar daca numele sau nu are în strainatate sonoritatea cu care noi suntem obisnuiti, Grigorescu este unul dintre fondatorii picturii moderne, alaturi de Ion Andreescu si Stefan Luchian. Nascut în comuna damboviteana Pitaru, numele lui Grigorescu este mult mai legat de Prahova decat de judetul vecin. De altfel, pictorul îsi petrece ultima din viata la Campina, oras în care va trece la cele vesnice în timp ce lucra la compozitia “Întoarcere de la balci” (1907) casa Grigorescu este astazi  muzeu. În portrete (D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon), autoportrete, compozitii inspirate din razboiul de independenta (Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci), în seria de “Care cu boi”, în peisajele realizate în tara sau în strainatate (La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie în oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei în padure, Peisaj de toamna) apar trasaturi de stil care fac din pictura lui Grigorescu o arta inconfundabila.

Dintre toate palatele regale, cel din Bucureşti, de pe Calea Victoriei, a fost reşedinţa oficială a regilor României, remarcabilă nu numai prin dimensiunile ei impresionante, dar şi prin stilul arhitectonic – perceptibil în fiecare cameră sau salon – menit să-i confere luxul şi grandoarea specifice unui palat de recepţii.

Construit de primul rege venit pe tronul României, Carol I – deoarece în Bucureşti nu exista o reşedinţă demnă de rangul lui – Palatul din Calea Victoriei va fi definitiv legat de numele celui de-al doilea Carol, care – ca urmare a unui incendiu devastator – l-a reclădit din temelii, realizând de fapt un nou palat, de dimensiuni mult mai mari, cu totul diferit de cel al bunicului său.

Muzeul de Artă a României a luat fiinţă în 1948, după naţionalizarea Palatului Regal, a colecţiilor regale, şi a altor colecţii particulare şi publice. Peste 100.000 de piese sunt găzduite în Galeria Naţională şi în Galeria de Artă Europeană.

Deopotrivă însă pentru specialiştii din construcţii, cât şi pentru iubitorii de artă şi frumos, prezintă interes istoricul construcţiei care adăposteşte această instituţie. Edificiu reprezentativ al arhitecturii româneşti de secol XIX-XX, Palatul Regal din Calea Victoriei a fost clădit în etape succesive. Între 1882 şi 1885 clădirea a fost completată, adăugându-i-se corpul central cu săli de festivităţi la parter şi etajul I.

Turistul care vrea să admire această rezervaţie naturală unicat trebuie să îndure hurducăturile de pe drumul cât se poate de prost spre comuna Berca. Traseul e următorul: din Buzău, se porneşte pe DN 10 spre Braşov, prin Întorsura Buzăului. La km 18, în Sătuc, se face la dreapta, aşa cum arată marcajul. După ce se traversează podul peste Buzău, în comuna Berca, se ia la stânga, la intersecţie. În dreptul şcolii, se alege drumul la dreapta, spre Chiliile. După 10 km, în satul Policiori, se face iar la dreapta – atenţie drumul e asfaltat doar pe porţiuni. Un drumeag spre stânga duce la Pâclele Mari. Cei care continuă tot înainte dau de o clădire părăsită, pe care cineva a scrijelit „V. Mici”. Peste deal, sunt Pâclele Mici, locul cel mai spectaculos pentru a admira vulcanii. Aici, pe vreo 16 hectare, se află cei mai mulţi dintre vulcanii activi. Craterele nu depăşesc 3 metri, cu mici lacuri de „lavă” rece în vârf. Dacă turistul are curiozitatea să pună pe limbă lava, remarcă gustul sărat şi izul de ţiţei. Pâclele Mari sunt pe 20 de hectare, numele datorându-se dimensiunii considerabile a celor trei vulcani din centrul platoului. Conurile variază între 3 şi 8 metri.