This is default featured slide 1 title
This is default featured slide 2 title
This is default featured slide 3 title
This is default featured slide 4 title
This is default featured slide 5 title

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA NAKO – Castelul Nako

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Nakó

Provenind din Macedonia și având origini macedo-române, familia Nakó (echivalentul maghiarizat al numelui românesc Nacu) a luat drumul Vienei, unde a practicat comerțul cu vite, pentru ca apoi să se stabilească în Ungaria.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MANASZY – Castelul Hodoni

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Familia Manaszy

Venind din Grecia, familia de aromâni Manaszy s-a îndreptat spre Transilvania și s-a stabilit inițial la Sibiu. Georgius Manticati Sofronius, care a trăit între anii 1748 și 1829, a fost înnobilat în anul 1813.

În același an, acesta cumpără domeniul Hodoni, regele Ferdinand al V-lea recunoscându-i titlul și în comitatul Timiș și adăugând la numele său denumirea domeniului avut în stăpânire – de Hodoni. Georgius devine între timp Gÿorgy. De acum, se numește Gÿorgy Manaszy de Hodoni.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA KARATSONY – Castelul Banloc

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Familia Karátsony

Familia Karátsony este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Banat, ale cărei rădăcini provin din nobilimea franceză. Unul dintre reprezentanții acestei familii al cărui nume se leagă de județul Timiș este Lázár, fost subprefect al comitatul Torontal, veche formă de organizare administrativă din provincia istorică a Banatului. Acesta a fost, de altfel, și delegatul comitatului în Parlamentul de la Budapesta.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA LIPTHAY – Conacul Lovrin

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Remarcat ca un brav luptător al Armatei Imperiale, baronul Anton Lipthay de Kisfalud et Lubelle, descendentul unei străvechi familii de nobili maghiari, a căror obârşie se găsea în zona Ungariei de Sus, a primit din mâinile împăratului Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman Crucea de Cavaler  a Ordinului Militar Maria Terezia, Ordin fondat la 18 iunie 1757 de împărăteasa Maria Terezia a Austriei.

Conacul Lovrin

Acesta a dispus, în anul 1817, construirea conacului din Lovrin. Realizat printr-o fericită alăturare de elemente de stil baroc şi neoclasic, a fost poate cel mai frumos conac ce exista prin părţile Timişului la acea dată.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA LIPTHAY

Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Familia Lipthay

Remarcat ca un brav luptător al Armatei Imperiale, baronul Anton Lipthay de Kisfalud et Lubelle, descendentul unei străvechi familii de nobili maghiari, a căror obârşie se găsea în zona Ungariei de Sus, a primit din mâinile împăratului Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman Crucea de Cavaler a Ordinului Militar Maria Terezia, Ordin fondat la 18 iunie 1757 de împărăteasa Maria Terezia a Austriei. Drept răsplată pentru vitejia sa şi remarcabilele fapte de arme, fratele Impăratului Iosif, Leopold al II-lea, îi dăruieşte nobilului maghiar un domeniu vast ce cuprindea aşezările Gottlob şi Lovrin, în anul 1791.

La vremea când familia Liphtay era astfel împroprietărită, cel de-al doilea fiu al lui Anton, Friedrich, era minor. Pentru că fratele mai mare, Anton, moare la vârsta de 9 ani, Friedrich este acela care va prelua conducerea moşiei.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI – Conace

Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.

În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.

Conacul Foeni

Conacul de la Foeni este cea mai veche reşedinţă nobiliară a familiei Mocioni şi a fost construit în anul 1750, în stil neoclasic. Aici a locuit, printre alţii, Andrei Mocioni, strănepotul preotului Constantin Mocioni. Acesta moşteneşte domeniul în anul 1869 şi se mută aici împreună cu soţia sa, Laura. La moartea sa, în anul 1880, acesta moşteneşte conacul, pe care îl lasă, la rândul său, unui nepot. Astfel, leagănul Mocioneştilor este îndepărtat de familie şi va fi răscumpărat ulterior de Anton Mocioni.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Familia Mocioni

În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.

TIMISUL NOBILIAR

Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.

Istoria acestei regiuni a fost una tumultoasă, având în vedere diferitele influențe militare, politice și administrative. Dominația otomană, dar mai ales cea austro-ungară au adus elemente specifice în dezvoltarea economico-socială, determinând un grad aparte de civilizație. Fără a-și pierde caracterul național, Banatul a înglobat aceste influențe, făcând din ele un factor de progres.

AMARA, PERLA TAMADUITOARE A BARAGANULUI

O oază de sănătate şi relaxare, aşa poate fi denumită Amara, binecunoscuta staţiune balneară din judeţul Ialomiţa. Situată la doar şapte kilometri de municipiul Slobozia, reşedinţa judeţului, Amara poartă numele lacului ale cărui proprietăţi curative i-au adus faima în întreaga ţară.
Accesul în oraşul-staţiune este facil atât cu autoturismul sau microbuzul, fiind traversat de drumul national 2C, care leagă Slobozia de Buzău, cât şi cu trenul, cea mai apropiată gară fiind Slobozia Veche.
Pe lângă proprietăţile recunoscute ale nămolului sapropelic, verile călduroase şi cerul mai mult senin reprezintă şi ele o invitaţie la vacanţă.

MANASTIREA SLOBOZIA, UN RUG APRINS IN INIMA BARAGANULUI

Cu mai bine de 400 de ani în urmă, pe pământurile arse de soare ale Bărăganului, în ”slobozia” de la Vaideei, adică pe cuprinsul Sloboziei de astăzi, marele postelnic Ianache Caragea ridica, cu drept de la domnul Radu Mihnea, Mânăstirea Sfinții Voievozi.
Când Matei Basarab intră în stăpânirea ”sloboziei lui Ianache”, se îngrijește de mânăstirea ridicată de acesta, păstrând nestins rugul din inima Bărăganului, pentru a menține vie credința și pentru a înălța rugă de mulțumire lui Dumnezeu. Basarab dăruiește sate și moșii, așa cum consemnează hrisoavele vremii, ”sfintei, dumnezeeștii mânăstiri a domniei mele de la Slobozia, unde este hramul sfinților
arhistrategi Mihail și Gavriil și alții fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiței, care este zidită și ridicată din temelie de domnia mea”. Cu aceste cuvinte, Matei Basarab face referire probabil la o restaurare radicală a așezământului monahal. El este și cel care ridică turnul-clopotniță și realizează un
fel de fortificație cu ziduri de cărămidă, înalte de 6 metri și groase de peste un metru, intuind rolul strategic al așezării mânăstirii, ce controla practic întreaga întindere a Bărăganului.