This is default featured slide 1 title
This is default featured slide 2 title
This is default featured slide 3 title
This is default featured slide 4 title
This is default featured slide 5 title

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Familia Mocioni

În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.

TIMISUL NOBILIAR

Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.

Istoria acestei regiuni a fost una tumultoasă, având în vedere diferitele influențe militare, politice și administrative. Dominația otomană, dar mai ales cea austro-ungară au adus elemente specifice în dezvoltarea economico-socială, determinând un grad aparte de civilizație. Fără a-și pierde caracterul național, Banatul a înglobat aceste influențe, făcând din ele un factor de progres.

AMARA, PERLA TAMADUITOARE A BARAGANULUI

O oază de sănătate şi relaxare, aşa poate fi denumită Amara, binecunoscuta staţiune balneară din judeţul Ialomiţa. Situată la doar şapte kilometri de municipiul Slobozia, reşedinţa judeţului, Amara poartă numele lacului ale cărui proprietăţi curative i-au adus faima în întreaga ţară.
Accesul în oraşul-staţiune este facil atât cu autoturismul sau microbuzul, fiind traversat de drumul national 2C, care leagă Slobozia de Buzău, cât şi cu trenul, cea mai apropiată gară fiind Slobozia Veche.
Pe lângă proprietăţile recunoscute ale nămolului sapropelic, verile călduroase şi cerul mai mult senin reprezintă şi ele o invitaţie la vacanţă.

MANASTIREA SLOBOZIA, UN RUG APRINS IN INIMA BARAGANULUI

Cu mai bine de 400 de ani în urmă, pe pământurile arse de soare ale Bărăganului, în ”slobozia” de la Vaideei, adică pe cuprinsul Sloboziei de astăzi, marele postelnic Ianache Caragea ridica, cu drept de la domnul Radu Mihnea, Mânăstirea Sfinții Voievozi.
Când Matei Basarab intră în stăpânirea ”sloboziei lui Ianache”, se îngrijește de mânăstirea ridicată de acesta, păstrând nestins rugul din inima Bărăganului, pentru a menține vie credința și pentru a înălța rugă de mulțumire lui Dumnezeu. Basarab dăruiește sate și moșii, așa cum consemnează hrisoavele vremii, ”sfintei, dumnezeeștii mânăstiri a domniei mele de la Slobozia, unde este hramul sfinților
arhistrategi Mihail și Gavriil și alții fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiței, care este zidită și ridicată din temelie de domnia mea”. Cu aceste cuvinte, Matei Basarab face referire probabil la o restaurare radicală a așezământului monahal. El este și cel care ridică turnul-clopotniță și realizează un
fel de fortificație cu ziduri de cărămidă, înalte de 6 metri și groase de peste un metru, intuind rolul strategic al așezării mânăstirii, ce controla practic întreaga întindere a Bărăganului.

CATEDRALA INALTAREA DOMNULUI, CTITORITA DE TREI EPISCOPI

Pentru că în Slobozia anilor 90, serviciile religioase pentru creştin-ortodocşi se săvârşeau doar în Mânăstirea Sfinţii Voievozi, devenită din anul 1864 biserică parohială, se impunea ridicarea unei biserici noi. Astfel, piatra de temelie a Catedralei Episcopale Înălţarea Domnului a fost pusă la 15 iulie 1992, slujba de sfinţire fiind făcută chiar de către Patriarhul Teoctist, care era, la acea vreme, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia Deşi nu se punea, la momentul respectiv, problema construirii unei catedrale, ci doar a unei biserici, dimensiunile stabilite au fost monumentale. Demersul a fost facilitate însă de înfiinţarea, un an mai târziu, a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul la Slobozia, iar prin noua sa destinaţie, lăcaşul de cult avea să devină un simbol al urbei.

IONEL PERLEA, GENIUL IALOMITEAN AL MUZICII ROMANESTI

Muzica românească ar fi fost, cu certitudine, mai săracă, fără bagheta fermecată a celui ce a fost compozitorul şi dirijorul Ionel Perlea.
Născut la 13 decembrie 1900, în satul ialomiţean Ograda, având în egală măsură sânge românesc şi german, Ionel Perlea a susţinut primul său concert la 17 octombrie 1919, la Bucureşti, la Ateneul Român, fiind. În acelaşi timp, şi compositor şi interpret. Şapte ani mai târziu, primeşte Premiul de compoziție
George Enescu pentru "Quartetul de coarde op.10". Dirijor al Operei Române din Cluj, apoi dirijor şi director muzical al Operei Naționale din București, Ionel Perlea va primi, din anul 1945, un angajament permanent la celebrul teatru Scala, din Milano.

PARCUL TINERETULUI, SLOBOZIA

Multitudinea de spaţii verzi, frumos amenajate, i-a adus municipiului Slobozia, în urmă cu şapte ani, onorantul titlu de “cel mai verde oraş din Bărăgan”. Este o oază de verdeaţă în mijlocul Câmpiei Bărăganului, loc aspru unde vara soarele dogoreşte nemilos, iar iarna crivăţul mătură totul în cale.
Primul în topul parcurilor din Slobozia este, fără îndoială, Parcul Tineretului, amplasat lângă Catedrala Episcopală.

SLOBOZIA – ORASUL LIBER, NASCUT LA CONFLUENTA UNOR MARI DRUMURI COMERCIALE

Istoria locurilor pe care astăzi se ridică Slobozia duce, aşa cum relevă cercetările arheologice, prin anul 300 î.Hr., în perioada neolitică. Mai târziu, romanii au construit aici o cetate, numită Netindava. Târgul Sloboziei s-a ridicat, din raţiuni comerciale, pe locul satului Vaideei, aşezare afectată de război şi rămasă pustie aproape 20 de ani. Hrisovul cu prima atestare a localităţii, din anul 1614, îi aparţine domnitorului Radu Mihnea: „Am dat domnia mea și slobozie pentru trei ani, care va vrea să vină să trăiască în această siliște (Slobozia lui Ianache)”.

CALATORIE PRIN TIMP SI ISTORIE – BISERICA DE LEMN DIN POIANA DE JOS

”Cu vrerea tatălui, cu lucrarea fiului și săvârșirea sfântului duh s-au înălțat la Poiana de Jos această sfântă biserică (…) la anul 1737. (…) Din purtarea de grijă a ipodiaconului Răzvan Ciucă la 1979 a fost mutată la Poiana de Sus, iar în 2000 a fost adusă la Slobozia”.
Aşa grăieşte Pisania aşezată deasupra intrării în bisericuţa de lemn ce a călătorit prin veacuri şi pe drumurile Ialomiţei, părăsind vechiul sat moşnenesc al Poianei, pentru a putea fi păstrată cu grijă în cadrul ansamblului muzeal al Muzeului national al Agriculturii, din Slobozia.

MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII, O INCURSIUNE IN VIATA SATULUI ROMANESC

Unic în România, Muzeul Național al Agriculturii își dezvăluie comorile cu migală adunate și bine păstrate peste timp, chiar la intrarea dinspre Urziceni a municpiului Slobozia.
Înconjurat de un parc impresionant prin frumusețe, dar și prin suprafața sa de 17000 mp, muzeul își desfășoară spațiile expoziționale pe o suprafață de 3866 mp. Având ca obiect de activitate istoria agriculturii, antropologia agrară și arheologia industrială specifică de pe tot cuprinsul țării, a fost înființat în 1990 prin Decizia Prefecturii Județului Ialomița nr. 176 sub denumirea de Muzeul Agriculturii Române. Deschiderea sa oficială a avut loc la 25 Martie 1996, prin grija celui ce avea să fie director al așezământului timp de 21 de ani, de la înființare și până în anul 2011. Din decembrie 2002, Muzeul Agriculturii Române a devenit Muzeul Național al Agriculturii și este finanțat din bugetul Consiliului Județean Ialomița.