PASI IN TRECUT FESTIVALUL ROMAN ZALAU – POROLISSUM

Festivalul roman Zalău Porolissum va readuce suflul latinității și strălucirea gloriei romane, la Zalău, ultimul bastion al unui imperiu demult apus.

Timp de patru zile, la începutul lunii septembrie, grădina Colegiului Național “Silvania” și zona Castrului Roman de la Porolissum, din satul Moigrad, aflat la 13 km distanță de municipiul Zalău, vor fi locurile amplelor “desfășurări de forțe”. Pe parcursul acestor zile, municipiul Zalău se transformă într-o imensă tabără romană. Soldați, gladiatori, vestale, dansatoare, locuitori ai vechiului Imperiu Roman pot fi văzuți plimbându-se pe străzile municipiului. Demonstrațiile de luptă ale legiunilor sau cohortelor sunt spectacole în care istoria poate fi atinsă și încercată. Echipamentele de luptă sunt o realitate, iar privitorii au parte de o reală lecție de istorie antică. Sunt recreate și scene de bătălie între romani și așa zișii „barbari”, fie daci, fie alte popoare. Pentru cei care sunt mai interesați de aspectele vieții cotidiene ale unui cetățean roman, prezentarea unei școli de gladiatori poate fi un element atractiv; mai mult, spectatorii își pot arăta preferința pentru vreun gladiator sau altul, decizând în finalul luptei asupra soartei învinsului. Dansuri, spectacole de teatru, demonstrații de meșteșuguri și de gastronomie specifică vin să întregească spectacolul. Iar dacă tot acest spectacol nu este destul de convingător, puteți încerca să vă căsătoriți în stil roman.

Festivalul Roman Zalău Porolissum a fost initiat de Primăria Municipiului Zalău și Consiliul Local Zalău în anul 2005. După ce, inițial, s-a numit Festivalul Zilele Romane, iar sigla era reprezentată de imaginea simbol a sitului arheologic de la Porolissum, „Porta Prateoria”, în anul 2010 numele a fost modificat în Festivalul Roman Zalău Porolissum, iar sigla a fost și ea refăcută, ea reprezentând de această dată un profil de centurion roman.

Prima ediție, cea din 2005, a fost organizată, în perioada 29-31 iulie, în Zalău și la situl arheologic de la Porolissum, sub numele de Festivalul Zilele Romane. în următorul an, Festivalul a fost organizat în perioada 30 iunie – 2 iulie, la Zalău și Porolissum, iar numărul trupelor participante a crescut. Tot în luna iunie a avut loc și cea de-a treia ediție, care a venit și cu o noutate: un spectacol din autori antici. O altă noutate a constat în aceea că, prin stabilirea taberei militare romane în grădina Colegiului Național “Silvania”, a fost facilitat accesul vizitatorilor. Următorii doi ani, în care perioada de desfășurare a fost începutul lunii august, au însemnat apariția de noi trupe autohtone.

Spectacolul vieții antice s-a întors, din 2011, în grădina Colegiului. Ca noutate absolută, a fost organizat un ceremonial de nuntă romană, precedat de oficierea căsătoriei la Primăria Municipiului Zalău, deoarece cei doi miri s-au căsătorit legal.

 Limes Porolissenssis, ultima frontieră

Unul dintre cele mai mari și bine păstrate situri arheologice din România, situat la aproximativ 13 km de Zalău, în județul Sălaj, Castrul de la Porolissum reprezintă limita Imperiului Roman în Dacia. Construit în anul 106 e.n. la ordinul împăratului Traian, Porolissum avea menirea de a apăra trecerea principală dinspre munții Carpați (Meses) spre Dacia Porolissensis. în doar câteva zeci de ani, centrul militar s-a transformat într-un important centru comercial care facilita schimburile dintre romani și barbari, continuând să prospere aproape un mileniu după retragerea romană din Dacia.

Castrul de pe dealul Pomet de la Porolissum (Moigrad) avea dimensiunile de 230x300m.

Trupele cantonate aici, de-a lungul existenței sale ca bază militară, au fost detașamente din: Legiunea a III a Flavia Felix, a XlI-a Genima, a V-a Macedonica, a IlI-a Galica, a VH-a Gemina Felix, precum și Cohortele I Ulpia Rrittonum, a V-a Lingonum, I Augusta Ituaeorum, a Il-a Dacorum, a Vl-a Thracum, I Hispanorum și Numerus Palmyrenorum.

Pe culmile muntelui Meseș, strategii romani au trasat frontiera nord estică a Imperiului Roman. Delimitând teritoriile Provinciei Dacia de zona dacilor liberi, acest sistem de apărare a purtat numele de “Limes Porolissenssis”. Granița. Ultima frontieră.