Tag Archives: munte

OLTENIA DE SUB MUNTE (5)

Crasna, comuna  urmașilor dacilor liberi

Purtând în suflet dorința de libertate, urmași ai dacilor ce nu s-au supus stăpânirii latine, nepoți ai moșnenilor ce nu au putut fi strânși cu lanțurile robiei de către boierii lacomi, locuitorii Crasnei își cinstesc trecutul și construiesc, pentru copiii lor, viitorul, păstrând tradițiile și dându-le, în același timp, noi valențe.

este locuită de peste cinci mii de ani (în satul Radoşi au fost descoperite unelte din perioada neoliticului sub formă de ciocane de piatră cu două tăişuri şlefuite şi perforate), dar satele componente sunt atestate documentar de aproximativ cinci sute de ani.

Reședința comunei este satul Cărpiniș, care inițial s-a numit Carpen, denumire ce are cu siguranță legătură cu pădurea de carpeni aflată pe teritoriul său. Deși, numele ar putea veni și de la ”carpi”, un trib al dacilor liberi, care formaseră un fel de rezistență împotriva stăpânirii romane. Mai există şi azi un punct din vatra satului Carpen care se numeşte Carpen şi în care pe la 1710  exista şi primăria de atunci.

Comuna Cărpinişu s-a numit în vechime Cărpenişu. Acest fapt reiese şi dintr-un act de dotă din 16 mai 1864. Ulterior, pe o carte de judecată, a judelui de pace al plaiului Novaci, din 30 august 1878, precum şi pe un act de vânzare-cumpărare, autentificat cu numărul 419/23.03.1883, pe ştampila aplicată scrie: “Districtul Gorj, plasa Novaci, primăria comunei Cărpinişu”.

La fel, pe un alt document din 3 martie 1889, autentificat sub număru 95/1889, semnat primar Ştefan Gruiescu, notar Dumitru Vamvulescu, ştampila are următoarea inscripţie: “Regatul României judeţul Gorj, plasa Novaci comuna Cărpiniş”.

OLTENIA DE SUB MUNTE (4)

Polovragi, adăpostul tăinuit al lui Zamolxis

Fascinanta Oltenie de sub munte dezvăluie, la intrarea în Gorj dinspre Vâlcea, una dintre cele mai frumoase așezări  pe care natura, laolaltă cu hărnicia oamenilor, le-a zămislit pe teritoriul României – comuna Polovragi.

Situată la o distanță aproape egală față de Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea – 50, respectiv 60 de kilometri, cuprinde în arealul său de 8400 de hectare satele Polovragi și Racovița.

Istoria localității merge adânc în trecut, împletindu-se cu istoria devenirii umane, marturie în acest sens stând relicvele aduse la  lumina zile prin descoperirile arheologice.

Cea mai veche atestare a acestei așezări documentară datează însă intr-un hrisov în care se arată că în anii 1463 – 1464 domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș (1456-1462), a întărit stăpânirea asupra satului Polovragi în anii 1463-1464, sat care „a fost de moștenire lui Danciul Zamonul de la moși strămoși, de la întemeierea țării”.

O altă atestare documentară a numelui de Polovragi provine dintr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480, prin care domnul Țării Românești, Basarab cel Tânăr (Țepeluș) întărește lui Ticuci și fraților săi bran, Radu și Pătru, nepoții lui Danciul Zamona, stăpânirea peste 24 de sate printre care și Polovragi, ”ca fiindu-le ocină veche”.

OLTENIA DE SUB MUNTE (2)

Bărbătești, raiul de sub crestele Munților Căpățânii

Sub crestele Munților Căpățânii, la poalele masivului Buila-Vânturărița, urmând cursul apelor repezi ale Otăsăului, comua Bărbătești se dezvăluie ca un colț de rai. Un crâmpei de paradis, unde natura a fost atât de darnică, iar oamenii atât de gospodari, încât nu te poți rupe de farmecul locurilor și îți dorești să te întorci, iar și iar.

Pinteni de munte, dealuri și văi, cursuri sinuoase de apă, păduri și livezi, formează laolaltă o parte spectaculoasă a Olteniei și una dintre cele mai frumoase zone din România.

Situată la 12 km de orașul Horezu, la 32 km de Râmnicu Vâlcea și la 12 km de stațiunea Govora, comuna Bărbătești se desfășoară pe un areal de 4124 de hectare și este compusă din patru sate: Bărbătești, Bârzești, Bodești și Negrulești. Cei peste 3000 de locuitori ai săi sunt demni urmași ai dacilor.

ACOLO UNDE VULTURII INVATA SA ZBOARE

Lacul vulturilor sau Lacul fara fund este un lac perilaciar situat în Muntii Siriu, pe versantul estic Malaia, la o altitudine de 1420 de metri. Are o suprafata de 0,9 ha si o adâncime maxima de 2,5 m si este populat cu pastravi de dimensiuni mici.

Legenda spune ca pe acest versant stâncos din Muntii Siriului, nu departe de locul unde caprele negre înca mai zburda nestingherite, exista un luciu de apa unde vulturii îsi aduc puii si îi învata sa zboare. E un loc salbatic, de o frumusete pura – Lacul vulturilor.

Este botezat de localnici si Lacul fara fund, pentru ca, asa cum se povesteste într-o alta legenda, un cioban si-ar fi lasat pe malul sau turma de mioare, ar fi aruncat bâta în apa si ar fi plecat în lumea larga. Dupa un an însa, ciobanul si-ar fi gasit bâta în apele Dunarii si, considerând ca aceste e un semn ca trebuie sa-si regaseasca mioarele, s-a întors acasa.