CIOCĂNEŞTI – INCREDIBILUL MUZEU ÎN AER LIBER
DESPRINSĂ PARCĂ DINTR-UN CATALOG DE PREZENTARE AL SATULUI IDEAL, COMUNA CIOCĂNEŞTE ESTE, REALMENTE, UN MUZEU ÎN AER LIBER. E FASCINANT ŞI APROAPE IREAL ÎN PEISAJUL RURAL ROMÂNESC, E POEZIE SCRISĂ PE ZIDURI ŞI GHID DE IDENTITATE NAŢIONALĂ.
UNA DINTRE CELE MAI COLORATE DESTINAŢII DE VACANŢĂ DIN EUROPA
Situată în zona montană Iacobeni – Pasul Prislop, de-o parte şi de alta a Bistriţei Aurii, la numai 20 de kilometri de staţiunea turistică Vatra Dornei, Comuna Ciocăneşti, aşezare de oameni harnici şi dăruiţi cu mult simţ estetic, are în componenţa sa două sate – Ciocăneşti şi Botoş.
Declarat sat cultural şi muzeu în aer liber în anul 2014, satul Ciocăneşti se află pe locul 6 într-un top 10 al ghidului de călătorii Lonely Planet din 2017, care desemnează cele mai colorate destinaţii de vacanţă din Europa.
Străjuită de Munţii Suhard şi Obcina Mestecănişului, comuna Ciocăneşti a fost atestată documentar pentru prima dată în 1400, într-un hrisov care consemnează primirea muntelui Suhard de către Alexandru Cel Bun. Numele comunei provine, cel mai probabil, de la faima meşterilor făurari de aici, care au confecţionat, de-a lungul vremii, arme pentru cei mai importanţi domnitori ai Moldovei şi armatele lor. Legenda spune că însuşi Ştefan cel Mare şi-ar fi primit sabia din atelierul unui meşter făurar din Ciocăneşti. Locuită în proporţie de aproape 100% de etnici români, această aşezare din nordul Moldovei număra, la recensământul din anul 2011, 1384 de locuitori, cu 103 mai mulţi decât în anul 1930, dar cu 135 mai puţini ca în anul 2002.
FUNDU MOLDOVEI, AŞEZAREA ÎNTEMEIATĂ DE TREI PĂSTORI
”Cică în vremurile vechi… trei români, oieri din Ardeal, anume Petrea Colac, Nechita Ţâmpău şi Leonte Timu… se hotărăsc să treacă munţii, cu turmele, dinspre răsărit… şi cum au întărât au şi făcut… s-au sfătuit să rămâie acolo pentru totdeauna. Petrea Colac s-a aşezat înlr-o poieniţă, lângă un pârâu, care, de atunci încoace, se numeşte pârâul Colacului. Nechita Ţâmpău s-a aşezat ceva mai la vale, în altă poieniţă, lângă un alt pârâu. Dar pârâul acela nu s-a chemat după numele lui, ci pârâul Arsânesei, după numele unei nepoate de-ale sale. Leonte Timu a trecut de cealaltă parte de Moldova şi s-a aşezat cu turmele sale pe alt pârâu şi de atunci se numeşte pârâul Timului sau, după cum spuneau unii, Chimăn, iar mai recent, Timăn. Şi aceşti trei păstori au fost cei dintâi care au descălecat şi au întemeiat satul ce poartă numele de Fundu Moldovei”.
LA POALELE OBCINII MESTECĂNIŞ
Cuibărită în căuşul protector pe care culmile Obcinii Mestecăniş îl formează de-a lungul râului Moldova, Fundu Moldovei este o comună de munte, situată la altitudini cuprinse între 745 şi 1100 de metri. În nord-est, înălţimile pleacă de la 1128 de metri la Vârful Colacu, urcă apoi la 1145 la Floarea şi 1146 la Runcul Botuşelului, ajunge la 1217 m pe Dealul Negru, apoi înălţimile cresc lin de la 1227 m la Răchitiş, 1230 m la Bobeici şi 1242 m Obcina Ursului, pentru a se ridica simţitor la Botuşul Mare, la 1477 m. În sud, Culmea Capra nu depăşeşte 1277 m.
La doar 14 km nod-vest de municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe cursul drumului judeţean 175, aşezarea se întinde pe o suprafaţă de peste 15 mii de hectare şi are în componenţa sa 10 sate: Fundu Moldovei, Colacu, Botuş, Botuşel, Braniştea, Delniţa, Deluţ, Obcina, Plai şi Smida Ungurenilor. În jurul său, comunele Sadova, Pojorâta, Ciocăneşti, Cârlibaba şi Breaza, formează o salbă de aşezări pitoreşti, de o frumuseţe aparte, specifică doar Bucovinei. La Fundu Moldovei se poate ajunge din Transilvania peste Pasul Tihuţa, din Maramureş peste Pasul Prislop, din Moldova peste Pasul Mestecăniş şi pe Valea Bistriţei pe şoseaua care leagă Piatra Neamţ de Vatra Dornei.
SADOVA – SATUL CU OAMENI FRUMOSI
În dulcea Bucovină, magia satului românesc autentic se dezvăluie în întreaga sa plenitudine. Urmând cursul pârâului cu acelaşi nume, comuna Sadova se cuibăreşte la poale de munte, într-o depresiune ca un căuş de palmă, octotind frumuseţi nebănuite. Pana fermecată a lui Dragoş Vicol, poetul ce se odihneşte în pământul Sadovei, a numit-o „satul cu oameni frumoşi”. Aşa îî merge vestea, nu doar renumele!
ÎN INIMA OBCINELOR BUCOVINENE
Situată la aproape 80 de kilometri de municipiul Suceava, comuna Sadova îşi desfăşoară arealul în zona Obcinelor Bucovinene, un tărâm vrăjit parcă, ţesut din păduri şi poieni, ocrotite de uriaşi de piatră. Aşezarea urmează cursul pârâului Sadova, afluent al râului Moldova, pe un fir orientat, de-a lungul a 11 kilometri, până la est, la hotarul cu comuna Vatra Moldoviţei. Tot pe această direcţie întâlneşte hotarul comunei Moldoviţa. La nord se învecinează cu Breaza, iar de la sud până la sud-est, cu comunele Pojorâta şi Fundu Moldovei, şi cu municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici, clima este una temperată, specifică emisferei nordice, cu puternice influenţe baltice şi est continentale. Cu o suprafaţă de aproape 68 de kilometri pătraţi, Sadova are un relief predominant muntos, cu o altitudine cuprinsă între 700 m la confluența pârâului Sadova cu râul Moldova și 1364 în Vârful Pietriș.
O ISTORIE DE SECOLE
Istoria i-a încercat în nenumărate rânduri pe locuitorii Sadovei, de-a lungul vremurilor. Nu se ştie cu exactitate data înfiinţării acestei aşezări, izvoarele scrise care să confirme prima atestare documentară lipsesc, dar există destule dovezi care indică existenţa sa pe parcursul a mai multe secole. Locuitorii săi, oameni buni ca toţi moldovenii, au îndurat, vreme de 143 de ani, dominaţia habsburgică, vremelnic şi în mai multe rânduri pe cea rusească, dar au reuşit să-şi păstreze identitatea, tradiţiile, obiceiurile şi, mai ales, sufletul românesc. Nu i-au ocolit nici cele două războaie mondiale, cu toate grozăviile lor. Mărturie stă sacrificiul celor 121 de eroi ai Sadovei, căzuţi pe front cu onoare.
Statisticile arată că la recensământul din 1772-1774, publicat în lucrarea Moldova în epoca feudalismului – Recesămîntele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774, în Sadova erau înregistrate 90 de gospodării, un număr destul de consistent, ceea ce arată o aşezare închegată, cu o istorie de cel puţin 200 – 250 de ani. O aşezare nu doar cu case, ci şi cu instituţii publice şi, bineînţeles, biserică – centrul şi inima satului, cel mai vechi aşezământ. De altfel, se pare că primul lăcaş de cult a fost o sihăstrie sus pe muntele Muncel, unde-şi duceau veacul, pe la începutul secolului al VII-lea, câţiva monahi retraşi de la Mănăstirea Vatra Moldoviței.
