Revista Descopera Romania!

Trecând podul peste “Ozana cea limpede și frumos curgătoare”, ajungem la Humuleștiul lui Ion Creangă, în prezent cartier al orașului Târgu Neamț. Aici se află casa unde s-a născut și a copilărit Nică al lui Ștefan a Petrei. Pe deal, în zare, este Cetatea Nemțului, ctitorită de Petru I la sfârștiul anilor 1300. În oraș, peste drum de casa Veronicăi Micle, se află “Aleea plopilor fără soț” a lui Mihai Eminescu  Casa-muzeu Ion Creangă este un monument de arhitectură populară, construită din bârne groase lutuite. Are o prispă îngustă de lut și un acoperiș larg de draniță. Interiorul este compus din două încăperi: tinda, în care era odinioară gura cuptorului, și o odaie mare, dar joasă, cu trei ferestruici pe latura de răsărit și de miazăzi, cu cuptorul “pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca …” și “…stâlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei”. Interiorul mai cuprinde laița, opaițul, furca și roata de tors, vârtelnița, masa la care a învățat Ionică buchiile cărții.

Pe masă sunt un bust al lui Ion Creangă și ceaslovul amintit în memoriile sale. În tinda casei este amenajată o expoziție cu operele marelui scriitor, cu documente de arhivă, scrisori, fotocopii ale manuscriselor și fotografii. Casa Memorială “Veronica Micle” este una modestă pentru zilele noastre, dar somptuoasă pentru începutul secolului al XIX-lea. A fost construită din lemn și cărămidă, cu patru încăperi, cu cerdac de lemn și acoperită cu draniță, în anul 1834 de către Mânăstirea Neamț. În anul 1850 casa a fost vândută mamei Veronicăi Micle, cu 100 de galbeni, fiind donată ca zestre de nuntă Veronicăi, care a îndrăgit acestă casă și a venit deseori la Târgu Neamț, locuind perioade mai lungi, mai ales în timpul verii. În ultima perioadă a vieții, Veronica Micle s-a mutat la Mânăstirea Văratec, donând casa maicilor de aici. În 1998 s-a amplasat o statuie cu bustul poetei, realizat din bronz. în trei din cele patru încăperi este o expoziție permanentă consacrată vieții și activității literare a muzei poetului nostru național, Mihai Eminescu, cu obiecte și documente care ilustrează viața și activitatea Veronicăi. Prima încăpere cuprinde mai multe vitrine și panouri care prezintă prietenia dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu. Aici sunt expuse fotocopii din manuscrise, corespondența, documente și cărți. O altă încăpere sugerează ambientul intim de familie. Când ieșim din muzeu, peste drum vedem “Aleea plopilor fără  soț”, evocați în versurile de dragoste ale lui Mihai Eminescu. Cetatea Neamț care veghează de pe culmea orașului a fost ridicată la sfârșitul secolului al XVI-lea de către Petru I (1374-1391).  Construcția cetății s-a efectuat în două etape. Prima, în timpul domniei lui Petru I Mușat, s-a concretizat prin ridicarea unui fort central, aproape pătrat, cu fundația construită în trepte, adaptată la forma terenului, pe care s-au ridicat ziduri groase de 2-3 metri, având o înălțime de 12 metri, prevăzute cu creneluri și cu patru turnuri de apărare în colțuri. A doua perioadă de construcție a cetății a fost în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). În acea perioadă s-a adăugat curtea exterioară de circa 800 de metri pătrați, fiind ridicată o nouă centură de ziduri, cu patru bastioane semicirculare, care să poată rezista artileriei de asediu. În jurul cetății s-a săpat un nou șanț de apărare, adânc de zece metri, cu o lungime de 25, peste care s-a construit un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatră, aceștia asigurând intrarea în cetate, prin poarta centrală. Intrarea se închidea cu o punte în cumpănă, care se ridica cu ajutorul lanțurilor. Tot în acea perioadă s-au construit și corpurile de clădiri din curtea interioară, cu case domnești pe o latură, locuințe ale domnitorului pe altă latură, cu biserica, magazii pentru hrană și muniție, locuințe și ateliere pentru mesteșugari. Istoria Cetății Neamț este una zbuciumată. După ce a rezistat, în 1395, sub domnia lui Ștefan Mușat, atacului trupelor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, a respins în anul 1476, sub domnia lui Ștefan cel Mare, atacul lui Mahomed al II-lea. În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), cetatea a fost întărită. Pentru a înșela vigilența Porții, acesta a înființat în cetate o mânăstire. Vasile Lupu a făcut amenajări cu scopul de a crea un refugiu sigur pentru familie și avere. Între anii 1662 și 1672, sub domnia lui Dabija-Vodă, în cetate a funcționat o monetărie în care s-au bătut bani de aramă. Săpăturile arheologice au scos la iveală monede de aramă și bucăți de metal. În anul 1691, plăieșii din Cetatea Neamț au rezistat timp de patru zile asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. Pentru a putea intra în cetate, oamenii regelui polon au întocmit o scrisoare falsă, din partea lui Constantin Vodă Cantemir către comandantul cetății, prin care se cerea deschiderea porților. Aceasta avea pecetea domnească, pusă de un gramătic moldovean. Plăieșii s-au supus ordinului, pe care-l considerau venit de la domnitor, dar au pus condiția să fie lăsați liberi. Sobieski a acceptat, dar s-a enervat când a văzut că din cetate au ieșit doar șase plăieși, care duceau pe umeri alți trei răniți. Lucrări de consolidare a zidurilor au fost efectuate și în anii 1990, în cadrul programului UNESCO.