Revista Descopera Romania!

Deși cuprinsă între cele mai mari întinderi de apă din România, Fluviul Dunărea și Marea Neagră, Dobrogea este de fapt un ținut semiarid. Meteorologii ne spun că într-un an aici cad cam 370 mm de precipitații, adică jumătate din media pe țară. Colbul și ciulinii țepoși sunt stăpâni, iar fără irigații agricultura ar fi doar cu puțin mai prosperă decât în Sahel. Apă este, însă, destulă în Dobrogea, doar că ea nu vine din cer, ci din pământ. Vara, când vacanța împătrește populația litoralului, problema apei ar putea deveni acută, căci marea, cât e de mare, nu-i bună nici la baie nici la bucătărie. și totuși, nimeni nu se plânge de sete: ogoarele sunt înverzite, robinetele funcționează, piscinele sunt pline. Căci apă este destulă în Dobrogea. Forajele care se înșiră între Constanța și Medgidia, altele la Eforie și Neptun, altele la Albești, lîngă Mangalia scot la nevoie din adâncul carstificat al Dobrogei de Sud cam 10.000 de litri pe secundă. Deci numai într-o oră cam cât un tren cu 3.600 de vagoane-cisternă. Fără a mai pune la socoteală apele care ies la suprafață de bună-voie, prin izvoare naturale.

S-au auzit voci îngrijorate: oare nu există riscul ca într-o bună zi să se ajungă la fundul rezervorului? Căci, e limpede, doar ploile și zăpezile nu ajung să compenseze ceea ce se scoate. Dacă apele subterane reprezintă o resursă neregenerabilă, precum petrolul, viitorul va fi cam uscat. Dar se pare că lucrurile nu stau așa. Apele vin de undeva. Originea apelor dobrogene a inspirat teorii și legende. La Palazu Mare, lângă Constanța, se află poate cel mai mare zăcământ de fier din Romania. El produce o puternică anomalie magnetică, se zvonea chiar că ar fi deviat acului busolelor unor nave. Forajele de cercetare l-au găsit întradevăr. El se află la 500 de metri adâncime și este un zăcământ de calitate, înrudit cu cele de la Krivoi Rog. Dar deasupra lui se află sute de metri de calcar carstificat, umplut cu apă, care abia așteaptă să inunde galeriile miniere. Fierul acela a rămas deci la locul lui. Dar cu acest prilej s-a vorbit despre un fel de Olt subpământean care scaldă subsolul zonei Constanța. Cercetătorii au stabilit că o parte din această apă vine tocmai de la vecinii bulgari, din Podișul Prebalcanic, pe căi lungi și întortochiate. Atât de lungi, încât vârsta apei este de câteva mii de ani. O adevărată apă fosilă. Cu un asemenea ritm de melc pare puțin probabil ca apa venită de la vecini să fie singura explicație. A existat și o teorie a condensului subteran: vaporii de apă din atmosferă pătrund în porii calcarelor și acolo condensează. Un uriaș alambic natural care produce în loc de țuică, apă. Deși fenomenul este plauzibil, aportul acestei ape nu poate fi decât neînsemnat. Alți cercetători au privit spre Dunăre. în albia fluviului s-ar produce înfiltrații care ajung în galerii naturale din calcare, unele formate în lungul marilor falii. Un drum mai ușor și mai scurt și mai ales o sursă de alimentare majoră, căci la debitul ei de 8500 de metri cubi pe secundă, doar 1% ar fi deajuns să resolve enigma. Dunărea ar astâmpăra setea Dobrogei fără să simtă. Pentru verificarea acestei teorii sau făcut 6 foraje în Zona Mangalia. La o adâncime medie de 200 de metri ele au interceptat mari goluri, adevărate peșteri. Din ele au țâșnit ape sub presiune, adevărate gheizere sulfuroase și termale. S-a văzut atunci încă odată că în Dobrogea cea plată, adevăratul relief este ascuns la mari adâncimi. Lângă Mangalia apele sulfuroase termale țâșnesc de mii de ani prin numeroase izvoare, multe dintre ele sub marine. Izvoarele au săpat peșteri cu aspect particular iar în unele azuri pe baza lor s-au constituit habitate particulare: midii perlifere, pești mutanți, asociații stranii de alge, ecosistemul unic în lume din peștera Movile.Unii se duc cu gândul și mai departe, în zona Carpaților Meridionali și de curbură. Acolo apă este din belșug, trebuie doar să alunece prin rocile fisurate până în subsolul Munteniei și Bărăganului iar de aici, pe sub Dunăre, după. Dacă toate drumurile duc la Roma, toate apele se îndreaptă spre mare. Chiar și în austerul podiș al Casimcei, unde pe mari întinderi se întâlnesc șisturile verzi, cele mai vechi roci din Romania, există o enigmă a apelor. Aici, între Valea Cheii și lacul Tașaul se desfășoară un masiv calcaros. în el apele au sculptat canionul de la Valea Cheii, au dat la iveală spectaculoase structuri inelare ale unor recifi coraligeni, au cioplit câteva peșteri. De aceea zona a fost declarată rezervație geologică. Regiunea ne întâmpină cu aceeași ariditate specific dobrogeană. Dar în timp ce se dinamita roca pentru construirea unei căi ferate, s-a pătruns într-un gol crastic de mari dimensiuni, umplut cu apă limpede și rece ca un izvor de munte. Scafandri speologi au găsit aici o adevărată perlă subacvatică: o peșteră bogat împodobită cu stalctite, stalgmite, cristale, totul  bineînțeles sub apă. Pompele unei stații de captare exploatează zilnic un mare volum de apă pentru fermele din jur, fără să existe semne că rezervorul s-ar epuiza.