Revista Descopera Romania!

CLUJUL ESTE UN JUDEŢ ÎNZESTRAT DE NATURĂ

CU VARIATE FORME DE RELIEF ŞI MONUMENTE ALE NATURII. PE LÂNGĂ ACESTE FRUMUSEŢI VERZI, TURISTUL CARE POPOSEŞTE PE ACESTE MELEAGURI POATE ADMIRA VESTIGII DE PE VREMEA ROMANILOR SAU ÎNTINDERI DE APĂ CU POVEŞTI CIUDATE. UNA DINTRE ELE ESTE CEA A BISERICII AFLATE PE FUNDUL LACULUI BELIŞ-FÂNTÂNELE.

Munţii Gilău, Vlădeasa sau Trascău cu povârnuşile lor ce se prelungesc prin chei şi defilee – cum sunt cele ale Turzii, Turului, Stanciului, Arieşului – lacurile Fântânele, Tarniţa sau Floroiu, lucurile de ape sărate de la Turda şi Cojocna şi puzderia de ape minerale, fac din judeţul Cluj un loc de popas plăcut pentru călător. Fără a omite descrierea câtor va obiective turistice importante ale zonei, ne-am oprit mult asupra Barajului de la Beliş-Fântânele şi a staţiunii ridicată în apropiere. Lacul de aici poartă în pântece o biserică. De fapt ruinele ei. Lăcaşul de cult romano-catolic a fost ridicat în vechea vatră a Belişului de groful Ioan Urmanczy, în 1913, lângă castelul pe lângă care-şi amenajase o rezervaţie de ciute şi cerbi. Biserica a fost făcută din piatră astfel că ruinele ei se ridică semeţe din străfunduri în verile secetoase, atunci când apa scade. În noiembrie 1918, după o încercare nere uşită de a lua în stăpânire satul şi biseri ca, Urmanczy fuge împreună cu familia la Budapesta. Biserica este părăsită vreme de şapte ani. Credincioşii din Beliş, care se sabiliseră în zonă încă de pe la 1737, hotărăsc s-o repare. Pun bani mână de la mână şi reconstruiesc lăcaşul de cult, dându-i hramul “Cei 40 de mucenici”. Spre amintirea celor 45 de localnici ucişi de detaşamentele grofului. La sfârşitul anilor ’60, autorităţile comuniste hotărăsc să amenajeze cursul râului Someşul Cald şi plănuiesc constuirea unui lac de acumulare, exact pe locul în care se afla o parte din vatra Belişului, mai precis cătunele Milioan, Pleş, Dădeşti, Bolojeşti şi Giurcuta de Jos. Căsuţele construite din bârne cu acoperişuri ţuguiate, după obiceiul moţilor, au fost strămutate pe deal. Nu însă şi mormintele strămoşilor şi nici biserica care străjuia lângă acestea. Spre deoserbire de construcţiile de lemn, aceasta era făcută din piatră trainică, astfel că autorităţile comuniste au luat decizia că-i nu e rentabil să-o strămute. Au acoperit-o cu ape, încercând să dea uitării trecutul ei zbuciumat şi să dovedească că ideologia roşie este superioară creştinătăţii. Însă, în anii secetoşi, când nivelul lacului de acumulare scade, ruinele bisericii ies semeţe la suprafaţă, amintind oamenilor că ce-i zidit spre slava lui Dumnezeu nu poate fi ascuns nici măcar în ape adânci. Ironic, ruinele au devenit un simbol pentru lacul de acumulare cu care se mândreau comuniştii. Biserica scufundată de la Beliş este punct de atracţie şi pentru amatorii de scufundări care pot coborî în apa rece a cărei temperatură măsoară aproximativ 10 grade Celsius, pentru a afla fundaţia lăcaşului. Atunci când lacul este la nivel mediu, coborârea se face cam 15 metri pentru a atinge vârful şi 30 pentru a ajunge la bază. Vizibilitatea este de 3-5 metri, pentru prima parte a coborârii. Lacul este situat la 1000 de metri altitudine. Are o suprafaţă de 9 kilometri pătraţi şi o lungime de 13 kilometri.

Pe malul Lacului Beliş-Fântânele a fost construită şi o staţiune. Situată la 1050 de metri altitudine, între Munţii Gilău şi Vlădeasa, locaţia este căutată pentru odihnă şi relaxare. Ea însă oferă şi posibilităţi de schi celor care practică acest sport. Zona este bogată în atracţii, naturale sau artificiale, printre ce se pot enumera Peşterea Scărişoara, Stâna de Vale, monumentul istoric de la Văleni, Peşterea Piatra Ponorului sau trecând graniţa între judeţe, Peştera Urşilor şi Gheţarul de la Scărişoara. La Beliş-Fântânele se poate ajunge pe calea ferată pănă la Huedin, de unde călătoria se poate continua cu miljoacele auto. Pe şosea, Huedinul este situat pe E60 care leagă Oradea de Braşov. Din Huedin se intră pe drumul judeţean DJ 101. Staţiunea Fântânele-Beliş are un climat montan cu veri răcoroase temperatura medie situându-se în iulie la 13 grade Celsius. Valoarea medie a precipitaţiilor este de 1000 mm anual. Zăpezile sunt abundente şi ţin până primăvara târziu. Gradina Botanică din Cluj-Napoca este una dintre cele mai complexe grădini de gen din sud-estul Europei. Înfiinţată în 1920 de către profesorul Alexandru Borza, grădina se întinde pe 14 hectare fiind aşezată la o altitudine de 410 metri. Suprafaţa accidentată este un cadru natural pentru arborii şi plantele specifice tuturor continentelor.

Cheile Turzii, un alt loc cu faimă al judeţului, au o lungime de 1270 de metri şi o înălţime a pereţilor de 250 de metri. Sunt situate la şase kilometri de Turda. De-a lungul lanţului de piatră se află circa 60 de peşteri, arcade şi firide. Sunt de dimensiuni mici. Doar opt dintre ele depăşesc 20 de metri.

Peisajul carstic reuneşte stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite, turnuri de piatra, vâlcele şi grohotisuri, arcade semeţe. Peste 1000 de specii de plante şi animale pot fi zărite în aceste locuri. Unele, precum usturoiul sălbatic sau acvila de stâncă, sunt rarităţi. Prin anii ’30, pe creasta Cheilor a fost aşezată o cruce mare de lemn. duă război, a fost înlocuită cu una de metal care dăinuie şi azi. De-a lungul văii abrupte sunt trase patru poduri suspendate. Lângă ultimul pod, cum se iese spre comuna Petreştii de Jos, există peştera “Cetăţeaua Mare”, sau peştera lui Balica, după numele haiducului Nichita Balica care s-a adăpostit aici după participarea la revolta antiaustriacă a Curuţilor.

Judeţul Cluj are şi o întreagă pleiadă de Băi: Someşeni, Cojocnam, Băiţa, Turda, Ocna Dejului. Băile Someşeni sunt situate în partea estică a Clujului, la aproximativ patru kilometri, pe un masiv de sare de mică adâncime. Numeroase izvoare minerale cu ape bicarbonate, cloro-sodice şi radioactive oferă tratament adecvat pentru diferite boli.

Băile Cojocnam sunt aşezate între Lacurile Toroc şi Lacul Mare. Aici se pot face băi reci şi calde în bazine amenajate pe locul unor vechi exploatări de sare care au funcţionat din timpul romanilor până în Evul Mediu. Băile Băiţa au şi ele o existeţă milenară. Apele minerale hipotermale bicarbonate, slab clorurate şi sulfuroase, indicate pentru tratarea bolilor de piele şi a bolilor reumatice, sunt folosite încă din vremea romanilor.

Staţiunea Turda Băi, aflată lână oraşul omonim într-o depresiune înconjurată de păduri, a fost menţionată din Evul Mediu, deşi îşi au originea în epoca romană. Până la finele secolului al XVII-lea locul era cunoscut sub numele de “Ocnele de sare de la Turda”. Oaza de sănătate de aici este recomandata pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomotor.

TEXT: Cătălin FLORINTIU FOTO: Cătălin EREMIA