Revista Descopera Romania!

ISTORIA FIECĂRUI ORAȘ SE ȚESE DIN POVEȘTILE VECHILOR CARTIERE. DUPĂ AȘEZAREA SAU ALCĂTUIREA LOR, CU MAHALALE SAU LOCURI DE PROMENADĂ, CU FĂBRICUȚE SAU TÂRGURI, CU CASE ÎNGHESUITE SAU PALATE STRĂLUCITOARE, ELE AU FOST ACELEA CARE AU DAT ORAȘELOR CULOAREA, PARFUMUL ȘI IDENTITATEA. ÎN TIMIȘOARA, ”MIEZUL” A FOST DINTOTDEAUNA CETATEA. DE JUR ÎMPREJURUL SĂU S-AU RIDICAT PE RÂND CARTIERELE, IAR LIMITELE DINTRE ELE ȘI ZONA VECHII FORTIFICAȚII A DISPĂRUT CU TIMPUL. ÎN ACEASTĂ METROPOLĂ, CARTIERELE ȘI-AU PRIMIT NUMELE ÎN FUNCȚIE DE ISTORIA LOCULUI, DE OAMENII CARE LOCUIAU ACOLO ȘI DE ÎNDELETNICIRILE LOR. MAI MULT, ELE FUNCȚIONAU APROAPE CA NIȘTE MICI ORĂȘELE, SUBSCRISE MARELUI ORAȘ. CELE MAI VECHI ȘI MAI IMPORTANTE CARTIERE ALE TIMIȘOAREI SUNT FABRIC, IOSEFIN ȘI ELISABETIN.

FABRIC

În ceea ce privește numele, explicația e simplă – în Fabric existau fabrici, construite în număr semnificativ încă  de la înființarea cartierului. Practic, cartierul s-a ridicat în jurul acestor fabrici, din nevoia oamenilor de a locui mai aproape de locul de muncă. Celebritatea i-a fost adusă și de înființarea, în anul 1718, a primei Fabrici de Bere din România. Dar faima sa se datora, în același timp, și manufacturilor sale sau breslelor de meșteșugari. Traversat de Bega, acest cartier muncitoresc beneficia de multe canale navigabile, pe care erau construite poduri și mori.

Loc de întâlnire al multor etnii și culturi, Fabricul era locuit, în perioada interbelică, asemeni celorlalte cartiere ale Timișoarei, de români, germani, sârbi, dar și de italieni, francezi sau spanioli.

Datorită gradului mare de industrializare, Fabricul concentra, în perioada interbelică, mare parte din populația Timișoarei.

Perioada interbelică a schimbat cumva fața cartierului, prin construirea multor edificii monumentale, majoritatea în stil Secession. Clădirile s-au ridicat în special dincolo de podul Neptun, mai exact pe Bulevardul 3 August 1919, dar și în Kossuth Tér – Piața Traian de astăzi.

Printre clădirile și momunemtele reprezentative, care s-au păstrat și astăzi, se regăsesc Podul Decebal, Casa Mercur, Sinagoga, Biserica Millennium, Fabrica de Bere, Biserica sârbească Sf.Gheorghe, Biserica ortodoxă Sf.Ilie, Uzina de Apă sau fostul restaurant şi hotelul “Marocan”.

ELISABETIN

Un Ghid al Tmișoarei, publicat la sfârșitul perioadei interbelice, în 1941, nota:

“Pornind din Bulevardul Regele Ferdinand, din Cetate, pe lângă Cinema Capitol pe Bulevardul principele Nicolae, trecem Podul Şaguna şi eşim în cartierul numit mai demult “Elisabetin”, azi Circ. III. Este un cartier liniştit, elegant, în cea mai mare parte nou construit, cu străzi largi, luminoase, cu vile moderne înconjurate de grădini. Nu avem de remarcat aci multe clădiri monumentale, edificii publice sunt doar câteva, în schimb va trebui să admirăm liniştita frumuseţe şi armonie a mulţimei de clădiri mijlocii, unele adevărate creaţii de artă ale arhitecturei moderne. Străzile riguros îngrijite, circulaţia moderată. Nu are nici freamătul trepidant al vieţii comerciale din Cetate, nici atmosfera încărcată de fum din Fabrică. În Cetate şi Fabrică oamenii lucrează. Aci locuiesc numai. Un cartier al răgazului”.

Cartier de agricultori și mici meseriași, Elisabetinul a cunoscut și el o oarecare dezvoltare în prioada interbelică, atunci când au început să apară și clădiri noi, cochete. Nu a fost niciodată un loc al clădirilor impunătoare, al instituțiilor sau al monumentelor. A fost însă un loc cu parfum patriarhal, cu grădini umbroase sub perdele de verdeață, locul scăldat în mireasma trandafirilor lui Arpad, fiul lui Wilhelm Mühle, care a dus cu florile sale faima României în toată Europa și i-a dat Timișoarei unul dintre numele sale de suflet – Orașul Rozelor.

JOSEFIN

La început au fost două cartiere. Unul, la sud de zona cu interdicție de construire de lângă Cetate, se numea Maierele Vechi Valahe și, conform toponimiei, era locuit în majoritate de români. Cel de-al doilea, Maierele Vechi Germane, a apărut pe locul actualei zone Odobescu. Cele două s-au unit și, în cinstea Împărătesei Austriei, soția Împăratului Josef, a fost numit Josefin.

Mica așezare, aproape de sine stătătoare, și-a scris istoria în strânsă legătură cu Bega, râul pe al cărui curs locuitorii își transportau mărfurile.

Începutul secolului XX și perioada interbelică au însemnat și pentru Josefin o eră de dezvoltare. Au apărut prăvălii, case noi și chiar hoteluri, restaurante și berării.

Clădirile emblematice pentru cartierul Josefin sunt Liceul de fete ”Notre Dame”, Palatul Apelor, Palatul Ancora sau Palatul Băncilor, Cazarma pompierilor, Cazinoul sau Hotelul La Coroana.