Category Archives: Cultura

Mausoleul iubirii de la Ciucea

ÎN COMUNA CIUCEA, LA 80 DE KILOMETRI DE CLUJ NAPOCA, SE AFLĂ CONACUL OCTAVIAN GOGA. MARELE POET TRANSILVĂNEAN A CUMPĂRAT DOMENIUL ÎN 1920 CU BANI ÎMPRUMUTAŢI DE LA BANCĂ. A REFĂCUT CASTELUL, A TRANSFORMAT CIUCEA ÎNTR-UN EPICENTRU CULTURAL ŞI A LĂSAT CU LIMBĂ DE MOARTE CA AICI SĂ FIE RIDICAT MAUSOLEUL IUBIRII, LOCUL SĂU DE ODIHNĂ VEŞNICĂ.

Octavian Goga cumpără domeniul printr-un act de vânzare-cumpărare semnat la Budapesta, la 20 octombrie 1920, cu Boncza Berta. Opt zile mai târziu, Goga îi plăteşte şi la Bucureşti şi cele 280.000 de coroane devenind astfel proprietar. Banii i-a împrumutat de la Banca Agrară din Cluj. În momentul achiziţionării, Castelul, cu arhitectură în metereze, nu era decât o ruină. Mai exista un corp de case văruite în alb, motiv pentru care li se spunea Casele Albe. Acestea nu au fost modificate structural, fiind doar văruite şi renovate. Terenul din jurul clădirilor, alături de unul de 15 hectare care se afla pe celălalt mal al Crişului Repede, au fost sădite de Goga cu pomi fructiferi. Castelul dăinuie din secolul XIX, când avocatul Miklos Boncza din Huedin îl ridică în zonă la insistenţele unei nepoate ale sale, Berta, cu care acesta se va însura. După moartea lui Miklos, Berta se recăsătoreşte cu Ady Endre, un prieten din copilărie. Endre moare la patru ani după însurătoare, în ianuarie 1919. Strâmtorată, Berta îi scrie lui Goga, prieten al fostului ei soţ Ady, că vrea să vândă domeniul. Poetul face o vizită la conac şi constată că se află într-o stare proastă, Decide totuşi să îl cumpere, în ciuda opoziţiei Venturiei Goga. „Nu se pune chestiunea aşa. O văduvă nu se refuză şi când acea văduvă este văduva lui Ady Endre, cumpăr proprietatea chiar dacă ar fi să o fac cadou cuiva“, îi spune Goga viitoare sale soţii, Veturia. Prietenia dintre Goga şi Endre se legase de pe vreme când poetul român a fost întemniţat la Seghedin de către autorităţile de la Budapesta, din cauza politicii sale. Ady Endre i-a sărit în ajutor scriind în ziarul budapestan Vilag: „Când ospitalitatea ungurească oficială îl trata pe Octavian Goga, marele poet al românilor în temniţa de la Seghedin, i-am trimis salutul meu. Fratelui, salut de frate! Dragoste nobilului luptător! Salutul i l-am trimis atunci dintr-un sanatoriu unde profesorii Szabo şi Zelosi, medici ai sanatoriului, m-au pus pe picioare. Acum, după atâtea şi atâtea săptămâni, cu toată sănătatea mea, totuşi mă întorc timid şi-l invidiez pe Goga…“

Cluj Napoca – oraşul celor cinci Episcopii

Cluj-Napoca cunoaşte o mare diversitate din punct de vedere religios, vechile tradiţii şi credinţele împletindu-se aici într-o armonie specială. În urbe îşi au sediul nu mai puţin de cinci episcopii ale unor culte diferite, un vicariat romano-catolic, mai multe sinagogi evreieşti. Emblematică este catedrala romano-catolică Sf. Mihail unde a fost botezat Mathias Rex.

Impunătoarea catedrală “Sfântul Mihail”, unul dintre cele mai vechi şi mai apreciate monumente de arhitectură gotică, este deseori comparat cu Biserica Neagră din Braşov. Faima edificiului nu provine numai datorită arhi tecturii sale, ci pentru faptul că este un martor important al istoriei. Catedrala a găzduit 50 de adunări parlamentare şi tot aici a fost botezat şi regele Matei Corvin, care mulţi ani mai târziu, va participa la reconstrucţia edificiului. În acelaşi loc regina Izabella i-a oferit coroana regelui Ferdinand I şi tot aici au fost confirmaţi în funcţii principii Transilvaniei Bathory Zsigmond, Rakoczi Zsigmond, Bathory Gabor şi Bethlen Gabor. În 1939, preotul catedralei, Marton Aron, a fost înscăunat ca Episcop al Transilvaniei, iar în 1944 a rostit în această biserică vestita predică prin care a condamnat persecuţia evreilor. Catedrala “Sf. Mihail” a fost ridicată în afara zidurilor oraşului, la scurt timp după ce regele Carol Robert a acordat Clujului statutul de oraş (în anul 1316). Terminarea lucrărilor (după 1419), coincide cu domnia regelui Sigismund, fapt confirmat de blazonul de deasupra porţii şi în care în centru se află stema Imperiului Romano-German, flancată în dreapta de cea a Ungariei, iar în stânga de cea a Cehiei.

Oraşul de pe Someş, nucleu al elitei ardelene

În Europa universităţile au apărut în secolul al XI-lea cu scopul de a crea elitele culturale sau ascensiunea socială a viitorilor intelectuali. În Authentica Habita (1155), Frederic Barbarossa şi-a exprimat convingerea că “prin ştiinţă lumea se luminează, iar viaţa supuşilor este adunată pentru supunere faţă de Dumne -zeu şi servitorul său, împăratul”. Principele loan Sigismund a dorit, în 1567, să înfiinţeze o academie de studii la Sebeş, însă abia în 1581 este ajutat de către Ştefan Bathory să întemeieze un colegiu la Cluj, sub controlul iezuiţilor, rector fiind italianul Possevino. În 1692 Gabriel Bethlen a înfiinţat colegiul calvinist de la Alba lulia, cu studii de teologie, filosofie şi limbă, în fruntea căruia l-a numit pe Alstedt. Catolicii au luat din nou initiaţiva şi au înfiinţat, în 1688, o academie la Cluj, sub tutela iezuiţilor. Într-un efort de conciliere confesională, în 1776, împărăteasa Maria Tereza a fondat la Cluj o Universitate în limba germană. Dar nici această încercare nu a supravieţuit, Iosif al ll-lea înlocuind universitatea cu vestitul Liceu piarist, cu predare în limba latină. În 1872, autorităţile au înfiinţat Universitatea din Cluj exclusiv în limba maghiară, ceea ce a stârnit nemulţumirile majorităţii româneşti. După Primul Război Mondial, Universitatea clujeană, asemenea universităţilor din Strasbourg şi Bratislava, a devenit o instituţie a României. Cursurile le inaugurează, la 3 noiembrie 1919, Vasile Pârvan. Noua universitate era aşezată de către suveranul României sub semnul devizei ce străjuia odinioară, dăltuită în marmură, la intrarea în cladirea centrală: “Închinat adevărului, pe căi de dreptate – singurele care duc la concordia dintre diferitele seminţii ale lumii – acest aşezământ de înaltă cultură va putea fi de folos neamului şi umanităţii, cinstindu-se şi cinstindu-ne deopotrivă prin munca sa ştiinţifică”. În 1940 Universitatea româneasca a fost mutată la Sibiu şi Timisoara, iar universitatea maghiară a fost adusă de la Szeged la Cluj. După al doilea război mondial universitatea românească a revenit la Cluj şi a luat curând numele “Babeş”. În 1945 a fost înfiinţat universitatea maghiară “Bolyai”. În 1959 cele două universităţi se reunescsub numele de “Babeş-Bolyai”. Acum, Universitatea clujeană este cea mai mare din ţară, având peste 45.500 de studenţi în 105 specializări, 98 în limba română, 52 în maghiară, 13 în germană şi 4 în engleză. Cluj-Napoca este un veritabil centru de educaţie, existând aici cinci universităţide stat – Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţeganu”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Arte şi Design – şi alte şapte particulare printre care şi Institutul Teologic Protestant.

14 hectare de paradis – Gradina Botanica “ALEXANDRU BORZA” din Cluj-Napoca

CU O ISTORIE DE 100 DE ANI, PARADISUL MULTICOLOR AMPLASAT ÎN APROPIEREA CENTRULUI VECHI AL ORAŞULUI CLUJ-NAPOCA ESTE UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE OBIECTIVE TURISTICE ALE LOCALITĂŢII, CARE ATRAGE ANNUAL PESTE 150.000 DE VIZITATORI DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE.

Grădina poartă numele celebrului savant Alexandru Borza

Înfiinţată în anul 1920 de către cunoscutul botanist Alexandru Borza. Născut la Alba Iulia, la 21 mai 1887, Borza a absolvit Facultatea de Ştiinţe din Budapesta şi a obţinut doctoratul în ştiinţe “summa cum laude”. Grădina botanică ce îi poartă numele nu este singura sa realizare lăsată moştenire generaţiilor viitoare – tot Borza a fost cel care a avut, împreună cu Emil Racoviţă, iniţiativa înfiinţării Parcului Naţional Retezat. Organizator al primului Congres al Naturaliștilor din România, în anul 1931, președinte al Comisiei Monumentelor Naturii, în anul 1938 şi membru fondator al Academiei de Științe din România, este iniţiatorul unei legi pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României. Latura ştiinţifică s-a întrepătruns cu cea civică pentru acest erudit trasilvănean, Alexandru Borza aflându-se printre elita ardeleană care a participat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, la actul Marii Uniri. Savant de renume european, Alexandru Borza a fost ales, înanul 1954, președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris.

Pojorâta Bucovinei – file de istorie

“În munții Bucovinei se află-o așezare

Frumoasă, cum să spun, cum alta-n lume nu-i,

Ce nu-i un sat așa, un sat ca orișicare.

Ci-i locul drag natal, și-al meu, și-al tău, și-al lui…

 

Și stă Adam și Eva demult și-l tot veghează,

Muncelu-n ceia parte se înalță ca un scut.

La Piatra Străjii și-astăzi istoria e trează…

Din câțiva străjereni, tot locul s-a umplut.

 

De oameni și de locuri ce multe se pot spune!…

Dar eu din toate-acestea nu am putere-atâta.

Ce pot, o fac acuma și spun la-ntreaga lume,

Că satul ca-n poveste se cheamă Pojorâta”

Mihai Ilieș, 1983

Palatele Timişoarei – Grandoare şi opulenţă

Palatele Timişoarei constituie un ansmablu architectural ce conferă încă un atribut de unicitate oraşului. Istoria lor a urmat, în mare parte, istoria vremurilor, parte dintre ele fiind readuse la viaţă după vitregiile perioadei comuniste.

Palatul Lloyd

Amplasat pe partea Pieţei Victoriei denumită Corso, palatul Lloyd este o construcţie în stil eclectic, cu influenţe secession. În perioada interbelică, aici funcţiona Café Wien, locul de întâlnire a elitei societăţii timişorene.

Timisoara – diversitate multietnică şi multiculturală

Ceea ce face din Timişoara un etalon al României, un spaţiu unic şi inovator este, poate în primul rând, diversitatea multietnică şi multiculturală, atmosfera de toleranţă şi mai ales melange-ul armonios rezultat din alăturarea şi întrepătrunderea de tradiţii, obiceiuri şi culturi aparţinând unei multitudinii de etnii, într-un oraş aflat la confluenţa mai multor civilizaţii.

Într-un spaţiu în care romano-catolicii reprezentau majoritatea, conştiinţa religioasă nu a fost îngrădită, fiind practicate liber religiile ortodoxă, mozaică, reformato-calvină, evanghelico-luterană şi greco-catolică.

Timisoara – un spaţiu cultural cu accente europene

Banatul în general şi Timişoara în mod special reprezintă zone emblematice pentru diversitatea culturală şi etnică, cu accent pe păstrarea identităţii naţionale. Îngemănarea reperelor culturale unice provenite din varii şi profund diferite identităţi etnice a fost aici factorul care a conferit acest element de unicitate şi culoare. Mai mult, o veritabilă Poartă a Occidentului, Timişoara – multilingvă şi multiconfesională, a avut abilitatea şi deschiderea de a primi şi integra valorile culturale europene, fapt care a creat aici o mentalitate aparte, europeană, un spirit liber şi un nivel crescut de toleranţă.

TIMISOARA DE IERI SI DE AZI

Dintotdeauna, Timişoara a reprezentat un reper important pe harta României. Un oraş îndrăzneţ, al premierelor şi al inovaţiei, Timişoara este, în primul rând, un loc al multiculturalităţii şi al toleranţei.

Fericitul melange etnic, care a dat dintotdeauna culoare şi strălucire acestei urbe, este poate cea mai importantă caracteristică, menită să-i confere un statut aparte, de Poartă a Occidentului. Aici etniile nu au segregat societatea, ci şi-au adus, în armonie şi echilibru, contribuţia la dezvoltarea ei generală, punându-şi amprenta de unicitate asupra acestei colectivităţi. Timpul nu a erodat această particularitate, iar echilibrul a fost menţinut cu toate că raportul etnic s-a schimbat în funcţie de perioada istorică traversată.

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (2)

Opera caritabilă a Principesei

În corespondenţa sa cu profesorul I. Bălăcescu, cel care a condus Clinica de Chirurgie si Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti până în anul 1938, profesorul Socrat Lalu vorbește despre contribuția Elenei Cuza la începuturile practicării ştiinţei chirurgicale pe meleaguri nemţene: „De la o paranteză la alta, Iubite Bălăcescu, căci este pentru mine o datorie pioasă, de a-ţi mărturisi şi de a declara faţă de toţi ai noştri, că serviciul chirurgical al bietului spital de la Piatra-Neamţ, n-a putut fi înfiinţat, n-a putut fi creat – este mai just de spus aşa – fără marea bunătate, plină de compătimire pentru cei ce sufăr şi de o dragoste adâncă, pentru populaţia nevoiaşă ca şi pentru ţara noastră întreagă…a Sfintei Principese Elena Cuza, căci aşa i se spune la noi, şi aşa cu numele acesta, trebuie să rămână în Istoria neamului românesc!