Category Archives: Cultura

14 hectare de paradis – Gradina Botanica “ALEXANDRU BORZA” din Cluj-Napoca

CU O ISTORIE DE 100 DE ANI, PARADISUL MULTICOLOR AMPLASAT ÎN APROPIEREA CENTRULUI VECHI AL ORAŞULUI CLUJ-NAPOCA ESTE UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE OBIECTIVE TURISTICE ALE LOCALITĂŢII, CARE ATRAGE ANNUAL PESTE 150.000 DE VIZITATORI DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE.

Grădina poartă numele celebrului savant Alexandru Borza

Înfiinţată în anul 1920 de către cunoscutul botanist Alexandru Borza. Născut la Alba Iulia, la 21 mai 1887, Borza a absolvit Facultatea de Ştiinţe din Budapesta şi a obţinut doctoratul în ştiinţe “summa cum laude”. Grădina botanică ce îi poartă numele nu este singura sa realizare lăsată moştenire generaţiilor viitoare – tot Borza a fost cel care a avut, împreună cu Emil Racoviţă, iniţiativa înfiinţării Parcului Naţional Retezat. Organizator al primului Congres al Naturaliștilor din România, în anul 1931, președinte al Comisiei Monumentelor Naturii, în anul 1938 şi membru fondator al Academiei de Științe din România, este iniţiatorul unei legi pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României. Latura ştiinţifică s-a întrepătruns cu cea civică pentru acest erudit trasilvănean, Alexandru Borza aflându-se printre elita ardeleană care a participat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, la actul Marii Uniri. Savant de renume european, Alexandru Borza a fost ales, înanul 1954, președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris.

Pojorâta Bucovinei – file de istorie

“În munții Bucovinei se află-o așezare

Frumoasă, cum să spun, cum alta-n lume nu-i,

Ce nu-i un sat așa, un sat ca orișicare.

Ci-i locul drag natal, și-al meu, și-al tău, și-al lui…

 

Și stă Adam și Eva demult și-l tot veghează,

Muncelu-n ceia parte se înalță ca un scut.

La Piatra Străjii și-astăzi istoria e trează…

Din câțiva străjereni, tot locul s-a umplut.

 

De oameni și de locuri ce multe se pot spune!…

Dar eu din toate-acestea nu am putere-atâta.

Ce pot, o fac acuma și spun la-ntreaga lume,

Că satul ca-n poveste se cheamă Pojorâta”

Mihai Ilieș, 1983

Palatele Timişoarei – Grandoare şi opulenţă

Palatele Timişoarei constituie un ansmablu architectural ce conferă încă un atribut de unicitate oraşului. Istoria lor a urmat, în mare parte, istoria vremurilor, parte dintre ele fiind readuse la viaţă după vitregiile perioadei comuniste.

Palatul Lloyd

Amplasat pe partea Pieţei Victoriei denumită Corso, palatul Lloyd este o construcţie în stil eclectic, cu influenţe secession. În perioada interbelică, aici funcţiona Café Wien, locul de întâlnire a elitei societăţii timişorene.

Timisoara – diversitate multietnică şi multiculturală

Ceea ce face din Timişoara un etalon al României, un spaţiu unic şi inovator este, poate în primul rând, diversitatea multietnică şi multiculturală, atmosfera de toleranţă şi mai ales melange-ul armonios rezultat din alăturarea şi întrepătrunderea de tradiţii, obiceiuri şi culturi aparţinând unei multitudinii de etnii, într-un oraş aflat la confluenţa mai multor civilizaţii.

Într-un spaţiu în care romano-catolicii reprezentau majoritatea, conştiinţa religioasă nu a fost îngrădită, fiind practicate liber religiile ortodoxă, mozaică, reformato-calvină, evanghelico-luterană şi greco-catolică.

Timisoara – un spaţiu cultural cu accente europene

Banatul în general şi Timişoara în mod special reprezintă zone emblematice pentru diversitatea culturală şi etnică, cu accent pe păstrarea identităţii naţionale. Îngemănarea reperelor culturale unice provenite din varii şi profund diferite identităţi etnice a fost aici factorul care a conferit acest element de unicitate şi culoare. Mai mult, o veritabilă Poartă a Occidentului, Timişoara – multilingvă şi multiconfesională, a avut abilitatea şi deschiderea de a primi şi integra valorile culturale europene, fapt care a creat aici o mentalitate aparte, europeană, un spirit liber şi un nivel crescut de toleranţă.

TIMISOARA DE IERI SI DE AZI

Dintotdeauna, Timişoara a reprezentat un reper important pe harta României. Un oraş îndrăzneţ, al premierelor şi al inovaţiei, Timişoara este, în primul rând, un loc al multiculturalităţii şi al toleranţei.

Fericitul melange etnic, care a dat dintotdeauna culoare şi strălucire acestei urbe, este poate cea mai importantă caracteristică, menită să-i confere un statut aparte, de Poartă a Occidentului. Aici etniile nu au segregat societatea, ci şi-au adus, în armonie şi echilibru, contribuţia la dezvoltarea ei generală, punându-şi amprenta de unicitate asupra acestei colectivităţi. Timpul nu a erodat această particularitate, iar echilibrul a fost menţinut cu toate că raportul etnic s-a schimbat în funcţie de perioada istorică traversată.

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (2)

Opera caritabilă a Principesei

În corespondenţa sa cu profesorul I. Bălăcescu, cel care a condus Clinica de Chirurgie si Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti până în anul 1938, profesorul Socrat Lalu vorbește despre contribuția Elenei Cuza la începuturile practicării ştiinţei chirurgicale pe meleaguri nemţene: „De la o paranteză la alta, Iubite Bălăcescu, căci este pentru mine o datorie pioasă, de a-ţi mărturisi şi de a declara faţă de toţi ai noştri, că serviciul chirurgical al bietului spital de la Piatra-Neamţ, n-a putut fi înfiinţat, n-a putut fi creat – este mai just de spus aşa – fără marea bunătate, plină de compătimire pentru cei ce sufăr şi de o dragoste adâncă, pentru populaţia nevoiaşă ca şi pentru ţara noastră întreagă…a Sfintei Principese Elena Cuza, căci aşa i se spune la noi, şi aşa cu numele acesta, trebuie să rămână în Istoria neamului românesc!

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (1)

Fericirea nu ţine seama de avere, poziţie socială, inteligenţă sau frumuseţe, fie ea interioară sau lăuntrică. Ea se cuibăreşte, chiar şi pentru o clipă, într-un bordei sau nu poposeşte nicicând în odăile vreunui palat.

Elena, cea care, alături de soţul său, Alexandru Ioan Cuza, avea să devină Prima Doamnă a României, s-a născut la Iaşi, la 17 iunie 1825, într-o familie ce reunea două nume cu rezonanţă pentru istoria ţării – Rosetti şi Sturdza. La moşia de la Soleşti, aflată în apropierea Vasluiului, copila a primit o educaţie desăvârşită, sub îndrumarea părinţilor – postelnicul Iordache Rosetti şi Ecaterina Sturdza, care au angajat în acest scop profesori de pe alte meleaguri. Educația severă și relativa izolare de la conacul părintesc, alăturate unei timidități înnăscute, au făcut din Elena o fire introvertită, cu inhibiții mascate de obișnuitul protocol și convenționalism al vremii.

OLTENIA DE SUB MUNTE (3)

Vaideeni, comuna dorului

Pictată parcă pe pânza plină de lumină și culoare a fermăcătoarei depresiuni a Horezului, îmbrățișând apele râului Luncavăț, în care se oglindesc vârfurile Munților Căpățânii, comuna Vaideeni dezvăluie un tărâm de poveste. Din cele peste 15000 de hectare aflate în administrarea localității, aproape 10000 sunt împădurite. În comuma Vaideeni, din județul Vâlcea, care are în componența sa cinci sate – Vaideeni, Izvoru Rece, Cornet, Marița și Cerna, își duc traiul liniștit, asemeni bunilor și străbunilor lor, peste 4300 de locuitori.

Prima atestare documentară a satului Vaideeni, care este și reședința comunei, datează din secolul al XVI-lea, din timpul lui Radu cel Mare. Documentul, care face referire la o judecată pentru pământ, arată că locuitorii din ”Vai de ei”  au fost ”stapani netulburati de nimeni din mosi stramosi pe aceste meleaguri.”

OLTENIA DE SUB MUNTE (2)

Bărbătești, raiul de sub crestele Munților Căpățânii

Sub crestele Munților Căpățânii, la poalele masivului Buila-Vânturărița, urmând cursul apelor repezi ale Otăsăului, comua Bărbătești se dezvăluie ca un colț de rai. Un crâmpei de paradis, unde natura a fost atât de darnică, iar oamenii atât de gospodari, încât nu te poți rupe de farmecul locurilor și îți dorești să te întorci, iar și iar.

Pinteni de munte, dealuri și văi, cursuri sinuoase de apă, păduri și livezi, formează laolaltă o parte spectaculoasă a Olteniei și una dintre cele mai frumoase zone din România.

Situată la 12 km de orașul Horezu, la 32 km de Râmnicu Vâlcea și la 12 km de stațiunea Govora, comuna Bărbătești se desfășoară pe un areal de 4124 de hectare și este compusă din patru sate: Bărbătești, Bârzești, Bodești și Negrulești. Cei peste 3000 de locuitori ai săi sunt demni urmași ai dacilor.