Category Archives: Cultura

IONEL PERLEA, GENIUL IALOMITEAN AL MUZICII ROMANESTI

Muzica românească ar fi fost, cu certitudine, mai săracă, fără bagheta fermecată a celui ce a fost compozitorul şi dirijorul Ionel Perlea.
Născut la 13 decembrie 1900, în satul ialomiţean Ograda, având în egală măsură sânge românesc şi german, Ionel Perlea a susţinut primul său concert la 17 octombrie 1919, la Bucureşti, la Ateneul Român, fiind. În acelaşi timp, şi compositor şi interpret. Şapte ani mai târziu, primeşte Premiul de compoziție
George Enescu pentru "Quartetul de coarde op.10". Dirijor al Operei Române din Cluj, apoi dirijor şi director muzical al Operei Naționale din București, Ionel Perlea va primi, din anul 1945, un angajament permanent la celebrul teatru Scala, din Milano.

SLOBOZIA – ORASUL LIBER, NASCUT LA CONFLUENTA UNOR MARI DRUMURI COMERCIALE

Istoria locurilor pe care astăzi se ridică Slobozia duce, aşa cum relevă cercetările arheologice, prin anul 300 î.Hr., în perioada neolitică. Mai târziu, romanii au construit aici o cetate, numită Netindava. Târgul Sloboziei s-a ridicat, din raţiuni comerciale, pe locul satului Vaideei, aşezare afectată de război şi rămasă pustie aproape 20 de ani. Hrisovul cu prima atestare a localităţii, din anul 1614, îi aparţine domnitorului Radu Mihnea: „Am dat domnia mea și slobozie pentru trei ani, care va vrea să vină să trăiască în această siliște (Slobozia lui Ianache)”.

CALATORIE PRIN TIMP SI ISTORIE – BISERICA DE LEMN DIN POIANA DE JOS

”Cu vrerea tatălui, cu lucrarea fiului și săvârșirea sfântului duh s-au înălțat la Poiana de Jos această sfântă biserică (…) la anul 1737. (…) Din purtarea de grijă a ipodiaconului Răzvan Ciucă la 1979 a fost mutată la Poiana de Sus, iar în 2000 a fost adusă la Slobozia”.
Aşa grăieşte Pisania aşezată deasupra intrării în bisericuţa de lemn ce a călătorit prin veacuri şi pe drumurile Ialomiţei, părăsind vechiul sat moşnenesc al Poianei, pentru a putea fi păstrată cu grijă în cadrul ansamblului muzeal al Muzeului national al Agriculturii, din Slobozia.

MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII, O INCURSIUNE IN VIATA SATULUI ROMANESC

Unic în România, Muzeul Național al Agriculturii își dezvăluie comorile cu migală adunate și bine păstrate peste timp, chiar la intrarea dinspre Urziceni a municpiului Slobozia.
Înconjurat de un parc impresionant prin frumusețe, dar și prin suprafața sa de 17000 mp, muzeul își desfășoară spațiile expoziționale pe o suprafață de 3866 mp. Având ca obiect de activitate istoria agriculturii, antropologia agrară și arheologia industrială specifică de pe tot cuprinsul țării, a fost înființat în 1990 prin Decizia Prefecturii Județului Ialomița nr. 176 sub denumirea de Muzeul Agriculturii Române. Deschiderea sa oficială a avut loc la 25 Martie 1996, prin grija celui ce avea să fie director al așezământului timp de 21 de ani, de la înființare și până în anul 2011. Din decembrie 2002, Muzeul Agriculturii Române a devenit Muzeul Național al Agriculturii și este finanțat din bugetul Consiliului Județean Ialomița.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Timisoara azi

UN ORAŞ CIVILIZAT, VIU ŞI PLIN DE CULOARE. UN ORAŞ COSMOPOLIT. UN LOC AL TOLERANŢEI ŞI AL ARMONIEI. TIMIŞOARA FRAPEAZĂ ŞI ASTĂZI, AŞA CUM A FĂCUT-O DINTOTDEAUNA, PRIN SPIRITUL INOVATOR, PRIN UNITATEA ÎN DIVERSITATE, PRIN ISCUSINŢA DE A ÎMBINA TRADIŢIA CU MODERNISMUL, PRIN ABILITATEA DE A VALORIZA ŞI VALORIFICA MOŞTENIREA ISTORICĂ ŞI CULTURALĂ ŞI DE A-I CONFERI NOI VALENŢE.

Cuvântul „LIBERTATE” s-a spus răspicat şi încărcat de speranţă aici, după decenii de opresiune comunistă, reverberând apoi, ca un îndemn la unitate şi schimbare, în întreaga ţară. Spiritul oraşului s-a dezlănţuit la 16 decembrie 1989, iar patru zile mai târziu, din celebrul Balcon al Operei, Timişoara se declara „primul oraş liber de comunism”.  Din acelaşi balcon, la 12 martie 1990, s-a dat citire celebrei Proclamaţii.

CRUCILE FACATOARE DE MINUNI

În paraclisul bisericii, unde e așezată Sfânta Cruce a Preotului, aerul vibrează de speranță. Mulțime de oameni betegi, unii loviți de orbire, de muțenie ori surzenie, alții cu diferite schilodiri ale trupului, dar și oameni cu sufletul greu sau cu mințile rătăcite, așteaptă minunea lui Dumnezeu. Vin aici din toate colțurile țării, să se roage la crucea născută din pământ prin voia Domnului, pe locul unde au fost jertfiți cei ce și-au mărturisit credința. Stau zile întregi în preajma crucii de leac, se roagă și ei, se roagă și călugării pentru sufletul lor.

Minunile care se petrec la Sfânta Mănăstire Dervent nu pot fi tăgăduite. Cei care au venit aici doar cu speranța în Dumnezeu au plecat vindecați și au primit o viață nouă, care a crescut în ei din suferință, așa cum crucile au crescut din supliciul martirilor. Afară, cea de-a doua cruce – din cele patru au scăpat furiei necredincioșilor numai două – e leac pentru animale. Acolo se aduc animalele bolnave care pleacă sănătoase, sau doar nutrețul ce urmează să le fie dat. Sfintele Cruci de la Dervent, în jurul cărora de două mii de ani se revarsă mila și minunile lui Dumnezeu, sunt din piatră masivă și au mărimi diferite. Crucea cea mare, din paraclisul din stânga bisericii, are dimensiunile de 0,71/ 0,60 m. Cea care se află în afara bisericii, cu dimensiunea de 0,67 m / 0,32 m, are brațele rupte.

SIGHISOARA CULTURA SI MISTER MEDIEVAL

Festivalurile medievale sunt răspândite în întreaga Europă – ca un fel de încercare tardivă de recuperare a unor tradiții de mult apuse. Transformarea societății europene într-o societate informațională trezește nostalgiile unor vremuri ale comunităților mici în care tradiția constituia țesătura care ținea la un loc comunitățile umane. Civilizația medievală europeană avea ca element central creștinismul – credința jucând cel mai important rol în viața oamenilor. Ideea menționării «rădăcinilor creștine» în tratatul constituțional european a fost respinsă. De rămas au rămas doar aceste festivaluri care imită doar formele unei societăți dispărute fără a scoate la lumină și mecanismeledin spatele acestor forme. Vârtejurile dantelate ale rochiilor de domnițe (de această dată din materiale sintetice) și halebardele de lemn acoperite cu foiță de staniol nu au decât darul de a satisface setea de spectacol a europenilor, fără a-i întoarce cu adevărat către esența evului mediu. Festivalul de la Sighișoara se înscrie astfel în încercarea recuperării unei memorii pierdute.

CULTURA SI CRESTINISM IN CETATEA TARGULUI DE JOS AL MOLDOVEI

Municipiul Roman, atestat documentar la 30 martie 1392 într-un hrisov al domnitorului Roman, este unul din puținele orașe din Moldova care se poate mândri cu existența a două cetăți – Cetatea Mușatinilor și Cetatea Nouă a Romanului, construită de Ștefan cel Mare. A fost cetatea lui Alexandru cel Bun, a lui Miron Costin, a cărturarului Dosoftei și locul de naștere a muzicianul Sergiu Celibidache.

Marele singur stăpînitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman-voievod, stăpânitor al Țării Moldovei, de la Munte până la Mare. Am dat slugii noastre, Ionas Viteazul, pentru credincioasa lui slujbă, trei sate pe Siret… Numele satelor: Clorsăceuți șI Vladimirăuți și Bucurăuți. Iar hotarul lor: din jos de la Maresăuți, valul care este de-a curmezișul câmpului până la Siret, apoi de cealaltă parte a Siretului la capătul de jos al poienii… și de acolo drept la Bucovina (s.a.) la o movilă și de acolo pe marginea Bucovinei în sus, până la hotarul Serbescului …de acolo peste Siret până la Bucovina cea mare, de unde iese drumul de la Dobrinăuț i la capătul câmpului și de acolo pe marginea Bucovinei pe deal la vale… S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin (1392 – n.r.) în luna martie, în 30 de zile, în cetatea noastră a lui Roman Voievod”, se arată în hrisovul care atestă, pentru prima oară, existența cetăț ii situate în centrul Moldovei.

PERLA MOLDOVEI SPRE O NOUA STRALUCIRE

A chemat-o Piatra, Piatra lui Crăciun, sau Perla Moldovei, însă din 1864 i s-a spus Piatra Neamț. Este reședința județului Neamț. Străinii o cunosc de pe Wikipedia ca fiind o urbe foarte pitorească. Amestec de istorie, cultură, creștinătate, dar, în ultima vreme și de modernism, orașul își propune să fie în câțiva ani o destinație turistică prin excelență, de astă dată în spațiul Uniunii Europene. Cea mai veche așezare descoperită în aria orașului Piatra-Neamț este la Poiana Cireșului. Datează de acum 14.000 de ani, de pe vremea mezoliticului. Continuitatea se păstrează pe firul dacic. Săpăturile arheologice efectuate atestă existența unor populații la Bâtca Doamnei, Ciritei, Lutărie, Văleni-Bolovoaia, Cozla și Dărmănești. În aceste locuri au fost descoperite fragmente de ceramică, obiecte de piatră și silex aparținând civilizației Cucuteni (cca. 3.600 – 2.600 î.d.H.), epocii bronzului (mileniul II î.d.H.) și civilizației geto-dacice (sec. II î.d.H.. – d.H.). Importante vestigii medievale au fost scoase la lumină la Bâtca Doamnei și la Curtea Domnească.

JURNALELE REGINEI MARIA, DE LA GLORIE LA UMILINȚĂ

Însemnările reginei Maria păstrate la arhivele naționale acoperă mai multe zeci de volume. Cu un scris larg, îngrijit și rotund care îi probează firea generoasă și oarecum narcisistă, regina României Mari nota zilnic câteva rânduri despre evenimentele principale ale zilei încheiate. Volumele sunt înțesate cu fotografii – cele mai multe ale propriei personae: de la costume populare românești pentru care făcuse o adevărată pasiune până la majestoasele fotografii în costumul încoronării de la Alba Iulia ca regină a României Mari.

Cea mai importantă zi Scena încoronării este descrisă în jurnalul reginei Maria cu următoarele cuvinte: „Apoi am îngenuncheat în fața lui Nando care mi-a pus pe cap marea și greaua coroană, iar în acest timp toate clopotele au sunat și au fost trase salve de tun. Nando m-a ridicat în picioare și m-a sărutat în uralele puternice ale tuturor celor prezenți și în sunetul muzicilor militare care au intonat imnul național. Cred că a fost o priveliște frumoasă și sper ca eu și Majestatea Sa ne-am jucat bine rolul“. Catedrala din Alba Iulia unde a avut loc ceremonia încoronării constituie un prilej pentru regina Maria să-și probeze capacitățile descriptive: „Alba Iulia este poziționată fermecător: un mic oraș fortificat, vechi și liniștit, în interiorul zidurilor sale fostul guvern a construit o catedrală mică în care trebuia să aibă loc încoronarea.