Category Archives: Istorie

CIOCĂNEŞTI – INCREDIBILUL MUZEU ÎN AER LIBER

DESPRINSĂ PARCĂ DINTR-UN CATALOG DE PREZENTARE AL SATULUI IDEAL, COMUNA CIOCĂNEŞTE ESTE, REALMENTE, UN MUZEU ÎN AER LIBER. E FASCINANT ŞI APROAPE IREAL ÎN PEISAJUL RURAL ROMÂNESC, E POEZIE SCRISĂ PE ZIDURI ŞI GHID DE IDENTITATE NAŢIONALĂ.

UNA DINTRE CELE MAI COLORATE DESTINAŢII DE VACANŢĂ DIN EUROPA

Situată în zona montană Iacobeni – Pasul Prislop, de-o parte şi de alta a Bistriţei Aurii, la numai 20 de kilometri de staţiunea turistică Vatra Dornei, Comuna Ciocăneşti, aşezare de oameni harnici şi dăruiţi cu mult simţ estetic, are în componenţa sa două sate – Ciocăneşti şi Botoş.

Declarat sat cultural şi muzeu în aer liber în anul 2014, satul Ciocăneşti se află pe locul 6 într-un top 10 al ghidului de călătorii Lonely Planet din 2017, care desemnează cele mai colorate destinaţii de vacanţă din Europa.

Străjuită de Munţii Suhard şi Obcina Mestecănişului, comuna Ciocăneşti a fost atestată documentar pentru prima dată în 1400, într-un hrisov care consemnează primirea muntelui Suhard de către Alexandru Cel Bun. Numele comunei provine, cel mai probabil, de la faima meşterilor făurari de aici, care au confecţionat, de-a lungul vremii, arme pentru cei mai importanţi domnitori ai Moldovei şi armatele lor. Legenda spune că însuşi Ştefan cel Mare şi-ar fi primit sabia din atelierul unui meşter făurar din Ciocăneşti. Locuită în proporţie de aproape 100% de etnici români, această aşezare din nordul Moldovei număra, la recensământul din anul 2011, 1384 de locuitori, cu 103 mai mulţi decât în anul 1930, dar cu 135 mai puţini ca în anul 2002.

FUNDU MOLDOVEI, AŞEZAREA ÎNTEMEIATĂ DE TREI PĂSTORI

”Cică în vremurile vechi… trei români, oieri din Ardeal, anume Petrea Colac, Nechita Ţâmpău şi Leonte Timu… se hotărăsc să treacă munţii, cu turmele, dinspre răsărit… şi cum au întărât au şi făcut… s-au sfătuit să rămâie acolo pentru totdeauna. Petrea Colac s-a aşezat înlr-o poieniţă, lângă un pârâu, care, de atunci încoace, se numeşte pârâul Colacului. Nechita Ţâmpău s-a aşezat ceva mai la vale, în altă poieniţă, lângă un alt pârâu. Dar pârâul acela nu s-a chemat după numele lui, ci pârâul Arsânesei, după numele unei nepoate de-ale sale. Leonte Timu a trecut de cealaltă parte de Moldova şi s-a aşezat cu turmele sale pe alt pârâu şi de atunci se numeşte pârâul Timului sau, după cum spuneau unii, Chimăn, iar mai recent, Timăn. Şi aceşti trei păstori au fost cei dintâi care au descălecat şi au întemeiat satul ce poartă numele de Fundu Moldovei”.

LA POALELE OBCINII MESTECĂNIŞ

Cuibărită în căuşul protector pe care culmile Obcinii Mestecăniş îl formează de-a lungul râului Moldova, Fundu Moldovei este o comună de munte, situată la altitudini cuprinse între 745 şi 1100 de metri. În nord-est, înălţimile pleacă de la 1128 de metri la Vârful Colacu, urcă apoi la 1145 la Floarea şi 1146 la Runcul Botuşelului, ajunge la 1217 m pe Dealul Negru, apoi înălţimile cresc lin de la 1227 m la Răchitiş, 1230 m la Bobeici şi 1242 m Obcina Ursului, pentru a se ridica simţitor la Botuşul Mare, la 1477 m. În sud, Culmea Capra nu depăşeşte 1277 m.

La doar 14 km nod-vest de municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe cursul drumului judeţean 175, aşezarea se întinde pe o suprafaţă de peste 15 mii de hectare şi are în componenţa sa 10 sate: Fundu Moldovei, Colacu, Botuş, Botuşel, Braniştea, Delniţa, Deluţ, Obcina, Plai şi Smida Ungurenilor. În jurul său, comunele Sadova, Pojorâta, Ciocăneşti, Cârlibaba şi Breaza, formează o salbă de aşezări pitoreşti, de o frumuseţe aparte, specifică doar Bucovinei. La Fundu Moldovei se poate ajunge din Transilvania peste Pasul Tihuţa, din Maramureş peste Pasul Prislop, din Moldova peste Pasul Mestecăniş şi pe Valea Bistriţei pe şoseaua care leagă Piatra Neamţ de Vatra Dornei.

SADOVA – SATUL CU OAMENI FRUMOSI

În dulcea Bucovină, magia satului românesc autentic se dezvăluie în întreaga sa plenitudine. Urmând cursul pârâului cu acelaşi nume, comuna Sadova se cuibăreşte la poale de munte, într-o depresiune ca un căuş de palmă, octotind frumuseţi nebănuite. Pana fermecată a lui Dragoş Vicol, poetul ce se odihneşte în pământul Sadovei, a numit-o „satul cu oameni frumoşi”. Aşa îî merge vestea, nu doar renumele!

ÎN INIMA OBCINELOR BUCOVINENE

Situată la aproape 80 de kilometri de municipiul Suceava, comuna Sadova îşi desfăşoară arealul în zona Obcinelor Bucovinene, un tărâm vrăjit parcă, ţesut din păduri şi poieni, ocrotite de uriaşi de piatră. Aşezarea urmează cursul pârâului Sadova, afluent al râului Moldova, pe un fir orientat, de-a lungul a 11 kilometri, până la est, la hotarul cu comuna Vatra Moldoviţei. Tot pe această direcţie întâlneşte hotarul comunei Moldoviţa. La nord se învecinează cu Breaza, iar de la sud până la sud-est, cu comunele Pojorâta şi Fundu Moldovei, şi cu municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici, clima este una temperată, specifică emisferei nordice, cu puternice influenţe baltice şi est continentale. Cu o suprafaţă de aproape 68 de kilometri pătraţi, Sadova are un relief predominant muntos, cu o altitudine cuprinsă între 700 m la confluența pârâului Sadova cu râul Moldova și 1364 în Vârful Pietriș.

O ISTORIE DE SECOLE

Istoria  i-a  încercat  în  nenumărate  rânduri  pe  locuitorii Sadovei, de-a lungul vremurilor. Nu se ştie cu exactitate data înfiinţării acestei aşezări, izvoarele scrise care să confirme prima atestare documentară lipsesc, dar există destule dovezi care indică existenţa sa pe parcursul a mai multe secole. Locuitorii săi, oameni buni ca toţi moldovenii, au îndurat, vreme de 143 de ani, dominaţia habsburgică, vremelnic şi în mai multe rânduri pe cea rusească, dar au reuşit să-şi păstreze identitatea, tradiţiile, obiceiurile şi, mai ales, sufletul românesc. Nu i-au ocolit nici cele două războaie mondiale, cu toate grozăviile lor. Mărturie stă sacrificiul celor 121 de eroi ai Sadovei, căzuţi pe front cu onoare.

Statisticile arată că la recensământul din 1772-1774, publicat în lucrarea Moldova în epoca feudalismului – Recesămîntele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774, în Sadova erau înregistrate 90 de gospodării, un număr destul de consistent, ceea ce arată o aşezare închegată, cu o istorie de cel puţin 200 – 250 de ani. O aşezare nu doar cu case, ci şi cu instituţii publice şi, bineînţeles, biserică – centrul şi inima satului, cel mai vechi aşezământ. De altfel, se pare că primul lăcaş de cult a fost o sihăstrie sus pe muntele Muncel, unde-şi duceau veacul, pe la începutul secolului al VII-lea, câţiva monahi retraşi de la Mănăstirea Vatra Moldoviței.

Biserica din străfundul apelor

CLUJUL ESTE UN JUDEŢ ÎNZESTRAT DE NATURĂ

CU VARIATE FORME DE RELIEF ŞI MONUMENTE ALE NATURII. PE LÂNGĂ ACESTE FRUMUSEŢI VERZI, TURISTUL CARE POPOSEŞTE PE ACESTE MELEAGURI POATE ADMIRA VESTIGII DE PE VREMEA ROMANILOR SAU ÎNTINDERI DE APĂ CU POVEŞTI CIUDATE. UNA DINTRE ELE ESTE CEA A BISERICII AFLATE PE FUNDUL LACULUI BELIŞ-FÂNTÂNELE.

Munţii Gilău, Vlădeasa sau Trascău cu povârnuşile lor ce se prelungesc prin chei şi defilee – cum sunt cele ale Turzii, Turului, Stanciului, Arieşului – lacurile Fântânele, Tarniţa sau Floroiu, lucurile de ape sărate de la Turda şi Cojocna şi puzderia de ape minerale, fac din judeţul Cluj un loc de popas plăcut pentru călător. Fără a omite descrierea câtor va obiective turistice importante ale zonei, ne-am oprit mult asupra Barajului de la Beliş-Fântânele şi a staţiunii ridicată în apropiere. Lacul de aici poartă în pântece o biserică. De fapt ruinele ei. Lăcaşul de cult romano-catolic a fost ridicat în vechea vatră a Belişului de groful Ioan Urmanczy, în 1913, lângă castelul pe lângă care-şi amenajase o rezervaţie de ciute şi cerbi. Biserica a fost făcută din piatră astfel că ruinele ei se ridică semeţe din străfunduri în verile secetoase, atunci când apa scade. În noiembrie 1918, după o încercare nere uşită de a lua în stăpânire satul şi biseri ca, Urmanczy fuge împreună cu familia la Budapesta. Biserica este părăsită vreme de şapte ani. Credincioşii din Beliş, care se sabiliseră în zonă încă de pe la 1737, hotărăsc s-o repare. Pun bani mână de la mână şi reconstruiesc lăcaşul de cult, dându-i hramul “Cei 40 de mucenici”. Spre amintirea celor 45 de localnici ucişi de detaşamentele grofului. La sfârşitul anilor ’60, autorităţile comuniste hotărăsc să amenajeze cursul râului Someşul Cald şi plănuiesc constuirea unui lac de acumulare, exact pe locul în care se afla o parte din vatra Belişului, mai precis cătunele Milioan, Pleş, Dădeşti, Bolojeşti şi Giurcuta de Jos. Căsuţele construite din bârne cu acoperişuri ţuguiate, după obiceiul moţilor, au fost strămutate pe deal. Nu însă şi mormintele strămoşilor şi nici biserica care străjuia lângă acestea. Spre deoserbire de construcţiile de lemn, aceasta era făcută din piatră trainică, astfel că autorităţile comuniste au luat decizia că-i nu e rentabil să-o strămute. Au acoperit-o cu ape, încercând să dea uitării trecutul ei zbuciumat şi să dovedească că ideologia roşie este superioară creştinătăţii. Însă, în anii secetoşi, când nivelul lacului de acumulare scade, ruinele bisericii ies semeţe la suprafaţă, amintind oamenilor că ce-i zidit spre slava lui Dumnezeu nu poate fi ascuns nici măcar în ape adânci. Ironic, ruinele au devenit un simbol pentru lacul de acumulare cu care se mândreau comuniştii. Biserica scufundată de la Beliş este punct de atracţie şi pentru amatorii de scufundări care pot coborî în apa rece a cărei temperatură măsoară aproximativ 10 grade Celsius, pentru a afla fundaţia lăcaşului. Atunci când lacul este la nivel mediu, coborârea se face cam 15 metri pentru a atinge vârful şi 30 pentru a ajunge la bază. Vizibilitatea este de 3-5 metri, pentru prima parte a coborârii. Lacul este situat la 1000 de metri altitudine. Are o suprafaţă de 9 kilometri pătraţi şi o lungime de 13 kilometri.

Mausoleul iubirii de la Ciucea

ÎN COMUNA CIUCEA, LA 80 DE KILOMETRI DE CLUJ NAPOCA, SE AFLĂ CONACUL OCTAVIAN GOGA. MARELE POET TRANSILVĂNEAN A CUMPĂRAT DOMENIUL ÎN 1920 CU BANI ÎMPRUMUTAŢI DE LA BANCĂ. A REFĂCUT CASTELUL, A TRANSFORMAT CIUCEA ÎNTR-UN EPICENTRU CULTURAL ŞI A LĂSAT CU LIMBĂ DE MOARTE CA AICI SĂ FIE RIDICAT MAUSOLEUL IUBIRII, LOCUL SĂU DE ODIHNĂ VEŞNICĂ.

Octavian Goga cumpără domeniul printr-un act de vânzare-cumpărare semnat la Budapesta, la 20 octombrie 1920, cu Boncza Berta. Opt zile mai târziu, Goga îi plăteşte şi la Bucureşti şi cele 280.000 de coroane devenind astfel proprietar. Banii i-a împrumutat de la Banca Agrară din Cluj. În momentul achiziţionării, Castelul, cu arhitectură în metereze, nu era decât o ruină. Mai exista un corp de case văruite în alb, motiv pentru care li se spunea Casele Albe. Acestea nu au fost modificate structural, fiind doar văruite şi renovate. Terenul din jurul clădirilor, alături de unul de 15 hectare care se afla pe celălalt mal al Crişului Repede, au fost sădite de Goga cu pomi fructiferi. Castelul dăinuie din secolul XIX, când avocatul Miklos Boncza din Huedin îl ridică în zonă la insistenţele unei nepoate ale sale, Berta, cu care acesta se va însura. După moartea lui Miklos, Berta se recăsătoreşte cu Ady Endre, un prieten din copilărie. Endre moare la patru ani după însurătoare, în ianuarie 1919. Strâmtorată, Berta îi scrie lui Goga, prieten al fostului ei soţ Ady, că vrea să vândă domeniul. Poetul face o vizită la conac şi constată că se află într-o stare proastă, Decide totuşi să îl cumpere, în ciuda opoziţiei Venturiei Goga. „Nu se pune chestiunea aşa. O văduvă nu se refuză şi când acea văduvă este văduva lui Ady Endre, cumpăr proprietatea chiar dacă ar fi să o fac cadou cuiva“, îi spune Goga viitoare sale soţii, Veturia. Prietenia dintre Goga şi Endre se legase de pe vreme când poetul român a fost întemniţat la Seghedin de către autorităţile de la Budapesta, din cauza politicii sale. Ady Endre i-a sărit în ajutor scriind în ziarul budapestan Vilag: „Când ospitalitatea ungurească oficială îl trata pe Octavian Goga, marele poet al românilor în temniţa de la Seghedin, i-am trimis salutul meu. Fratelui, salut de frate! Dragoste nobilului luptător! Salutul i l-am trimis atunci dintr-un sanatoriu unde profesorii Szabo şi Zelosi, medici ai sanatoriului, m-au pus pe picioare. Acum, după atâtea şi atâtea săptămâni, cu toată sănătatea mea, totuşi mă întorc timid şi-l invidiez pe Goga…“

Cluj Napoca – oraşul celor cinci Episcopii

Cluj-Napoca cunoaşte o mare diversitate din punct de vedere religios, vechile tradiţii şi credinţele împletindu-se aici într-o armonie specială. În urbe îşi au sediul nu mai puţin de cinci episcopii ale unor culte diferite, un vicariat romano-catolic, mai multe sinagogi evreieşti. Emblematică este catedrala romano-catolică Sf. Mihail unde a fost botezat Mathias Rex.

Impunătoarea catedrală “Sfântul Mihail”, unul dintre cele mai vechi şi mai apreciate monumente de arhitectură gotică, este deseori comparat cu Biserica Neagră din Braşov. Faima edificiului nu provine numai datorită arhi tecturii sale, ci pentru faptul că este un martor important al istoriei. Catedrala a găzduit 50 de adunări parlamentare şi tot aici a fost botezat şi regele Matei Corvin, care mulţi ani mai târziu, va participa la reconstrucţia edificiului. În acelaşi loc regina Izabella i-a oferit coroana regelui Ferdinand I şi tot aici au fost confirmaţi în funcţii principii Transilvaniei Bathory Zsigmond, Rakoczi Zsigmond, Bathory Gabor şi Bethlen Gabor. În 1939, preotul catedralei, Marton Aron, a fost înscăunat ca Episcop al Transilvaniei, iar în 1944 a rostit în această biserică vestita predică prin care a condamnat persecuţia evreilor. Catedrala “Sf. Mihail” a fost ridicată în afara zidurilor oraşului, la scurt timp după ce regele Carol Robert a acordat Clujului statutul de oraş (în anul 1316). Terminarea lucrărilor (după 1419), coincide cu domnia regelui Sigismund, fapt confirmat de blazonul de deasupra porţii şi în care în centru se află stema Imperiului Romano-German, flancată în dreapta de cea a Ungariei, iar în stânga de cea a Cehiei.

Inima Transilvaniei – de la romani la emanciparea românilor

6000 de ani de istorie. De la Napoca, colonie romană importantă, la Clujul devenit cetate regală. Oraşul natal al marelului rege ungar Matias Rex, Clujul a fost centrul luptei românilor pentru emancipare în timpul regimului maghiar. Avram Iancu şi mişcarea memorandistă au fost doar două episoade din lungul război care avea să ia sfârşit la 1 Decembrie 1918. După Marea Unire devine practic a doua capitală a României.

Cucerirea Daciei de către romani a însemnat un salt deosebit pentru Napoca. Aşezarea strategică în centrul podişului transilvan, la întretăierea rutelor comerciale, a asigurat noului oraş roman şansele unei dezvoltări rapide. Prima menţionare scrisă a coloniei datează din anul 107, fiind păstrată de o bornă militară romană, descoperită în anul 1758 pe drumul care lega Clujul de Turda.

În zona Clujului de azi, arheologii au identificat cea mai veche aşezare uma nă din Transilvania, scoasă la suprafaţă prin săpăturile de la Gura Baciului. Aşeza rea este veche de aproximativ 6000 de ani şi face parte din cultura Starcevo-Criş urme aparţinând acestei culturi fiind descope rite în cartierul Mănăştur şi pe actuala stradă a Memorandumului. Locuirea zonei unde se găseşte actualul oraş a continuat permanent – conform descoperirilor arheologice – iar geograful grec Ptolemeu menţionează aici sub numele de “Napuca” una dintre cele mai importante localităţi ale regiunii, aceasta fiind prima atestare a oraşului într-un text antic.

Pojorâta Bucovinei – file de istorie

“În munții Bucovinei se află-o așezare

Frumoasă, cum să spun, cum alta-n lume nu-i,

Ce nu-i un sat așa, un sat ca orișicare.

Ci-i locul drag natal, și-al meu, și-al tău, și-al lui…

 

Și stă Adam și Eva demult și-l tot veghează,

Muncelu-n ceia parte se înalță ca un scut.

La Piatra Străjii și-astăzi istoria e trează…

Din câțiva străjereni, tot locul s-a umplut.

 

De oameni și de locuri ce multe se pot spune!…

Dar eu din toate-acestea nu am putere-atâta.

Ce pot, o fac acuma și spun la-ntreaga lume,

Că satul ca-n poveste se cheamă Pojorâta”

Mihai Ilieș, 1983

Palatele Timişoarei – Grandoare şi opulenţă

Palatele Timişoarei constituie un ansmablu architectural ce conferă încă un atribut de unicitate oraşului. Istoria lor a urmat, în mare parte, istoria vremurilor, parte dintre ele fiind readuse la viaţă după vitregiile perioadei comuniste.

Palatul Lloyd

Amplasat pe partea Pieţei Victoriei denumită Corso, palatul Lloyd este o construcţie în stil eclectic, cu influenţe secession. În perioada interbelică, aici funcţiona Café Wien, locul de întâlnire a elitei societăţii timişorene.

CARTIERELE TIMISOAREI – MICI ORASELE INTR-UN MARE ORAS

ISTORIA FIECĂRUI ORAȘ SE ȚESE DIN POVEȘTILE VECHILOR CARTIERE. DUPĂ AȘEZAREA SAU ALCĂTUIREA LOR, CU MAHALALE SAU LOCURI DE PROMENADĂ, CU FĂBRICUȚE SAU TÂRGURI, CU CASE ÎNGHESUITE SAU PALATE STRĂLUCITOARE, ELE AU FOST ACELEA CARE AU DAT ORAȘELOR CULOAREA, PARFUMUL ȘI IDENTITATEA. ÎN TIMIȘOARA, ”MIEZUL” A FOST DINTOTDEAUNA CETATEA. DE JUR ÎMPREJURUL SĂU S-AU RIDICAT PE RÂND CARTIERELE, IAR LIMITELE DINTRE ELE ȘI ZONA VECHII FORTIFICAȚII A DISPĂRUT CU TIMPUL. ÎN ACEASTĂ METROPOLĂ, CARTIERELE ȘI-AU PRIMIT NUMELE ÎN FUNCȚIE DE ISTORIA LOCULUI, DE OAMENII CARE LOCUIAU ACOLO ȘI DE ÎNDELETNICIRILE LOR. MAI MULT, ELE FUNCȚIONAU APROAPE CA NIȘTE MICI ORĂȘELE, SUBSCRISE MARELUI ORAȘ. CELE MAI VECHI ȘI MAI IMPORTANTE CARTIERE ALE TIMIȘOAREI SUNT FABRIC, IOSEFIN ȘI ELISABETIN.