Category Archives: Istorie

SALINA TURDA – POARTA SPRE CENTRUL TRANSILVANIEI…

LA ÎNCEPUT A FOST…

DOAR SARE

Considerată a fi inițial una dintre cele mai importante exploatări de sare din Transilvania, Salina Turda are o istorie cu suișuri și coborâșuri, în funcție de interesele vremii și de istoria celorlalte exploatații de profil din zonă.

Deși exploatarea sării se presupune că ar fi fost făcută încă din perioada romană, ,,ocna de sare de la Turda” este menționată în documente abia în anul 1271.

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (2)

Opera caritabilă a Principesei

În corespondenţa sa cu profesorul I. Bălăcescu, cel care a condus Clinica de Chirurgie si Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti până în anul 1938, profesorul Socrat Lalu vorbește despre contribuția Elenei Cuza la începuturile practicării ştiinţei chirurgicale pe meleaguri nemţene: „De la o paranteză la alta, Iubite Bălăcescu, căci este pentru mine o datorie pioasă, de a-ţi mărturisi şi de a declara faţă de toţi ai noştri, că serviciul chirurgical al bietului spital de la Piatra-Neamţ, n-a putut fi înfiinţat, n-a putut fi creat – este mai just de spus aşa – fără marea bunătate, plină de compătimire pentru cei ce sufăr şi de o dragoste adâncă, pentru populaţia nevoiaşă ca şi pentru ţara noastră întreagă…a Sfintei Principese Elena Cuza, căci aşa i se spune la noi, şi aşa cu numele acesta, trebuie să rămână în Istoria neamului românesc!

Elena Cuza – destinul trist al unei mari doamne (1)

Fericirea nu ţine seama de avere, poziţie socială, inteligenţă sau frumuseţe, fie ea interioară sau lăuntrică. Ea se cuibăreşte, chiar şi pentru o clipă, într-un bordei sau nu poposeşte nicicând în odăile vreunui palat.

Elena, cea care, alături de soţul său, Alexandru Ioan Cuza, avea să devină Prima Doamnă a României, s-a născut la Iaşi, la 17 iunie 1825, într-o familie ce reunea două nume cu rezonanţă pentru istoria ţării – Rosetti şi Sturdza. La moşia de la Soleşti, aflată în apropierea Vasluiului, copila a primit o educaţie desăvârşită, sub îndrumarea părinţilor – postelnicul Iordache Rosetti şi Ecaterina Sturdza, care au angajat în acest scop profesori de pe alte meleaguri. Educația severă și relativa izolare de la conacul părintesc, alăturate unei timidități înnăscute, au făcut din Elena o fire introvertită, cu inhibiții mascate de obișnuitul protocol și convenționalism al vremii.

STATIUNILE BALNEOCLIMATERICE, IZVOARELE DE SANATATE ALE ROMANIEI (4)

Buziaș, tărâmul izvoarelor tămăduitoare

Așezat în Câmpia Banatului, la poalele nord-vestice ale Dealului Silagiu, pe cursul inferior al pârâului Valea Salciei, Buziașul a devenit oraș la începutul anului 1956, dar a fost declarat localitate balneară încă din anul 1819. Situat la o distanță de 25 de km pe drumul județean 592 și 28 de km pe calea ferată față de Lugoj, iar față de Timișoara la 34 de km, tot pe drumul județean 592) și 37 de km pe calea ferată față de Timișoara, orașul propriu-zis se desfășoară pe terasa superioară a Timișului, la contactul dintre Câmpia Banatului de Est și dealurile bănățăne – Dealul Silagiu, în partea de sud-est a celui mai mare județ al țării, județul Timiș. Buziașul se desfășoară pe o suprafață de 104 km și o altitudine medie de 128 m.

Atestarea documentară a localității datează din anul 1369, sub numele de Buzuș și Bozaș. Trei dintre cei mai cunoscuți specialiști, botanistul Al. Borza și arheologii Dumitru Tudor și Liviu Marghitan, și-au exprimat opinia cum că apele minerale de la Buziaș erau folosite încă din vremea romanilor.

OLTENIA DE SUB MUNTE (6)

Baia de Fier, comuna de sub Parâng

La poalele munților Parâng, pe străvechiul pământ al Depresiunii Getice a Olteniei, comuna Baia de Fier este una dintre cele mai frumoase localități ale Gorjului.

La răsărit curg apele Oltețului, iar la apus, spre Novaci, curge pârâul Botota. În nord, curg apele repezi ale râului Galbenul, care coboară din munte în cascade spumoase, pentru se contopi mai departe cu Gilortul.

E un spectacol al naturii unic, pe un pământ cu o istorie ce se pierde în negura vremii.

Numele localității vine și el din vremurile de mult trecute, când minereurile de fier erau exploatate aici, printr-un procedeu de purificare a apei dirijate în mari excavații de pământ. Atestarea documentară a localității datează din anul 1480, într-un document emis la 8 ianuarie de Basarab cel Tânăr, domnitor al Munteniei. Voievodul întărea, prin puterea hrisovului, boierului Avram Ticuci și fraților săi Bran, Radu și Pătru, stăpânirea peste 24 de sate, dobândite de ei “fie pe calea moștenirii, fie pe calea cumpărării, fie pe cale de zestre”, moșii date mai mult de domn Dobrei, soția lui Ticuci, pentru “căci le sunt vechi ocine” printre care este enumerat și satul Băița.

OLTENIA DE SUB MUNTE (5)

Crasna, comuna  urmașilor dacilor liberi

Purtând în suflet dorința de libertate, urmași ai dacilor ce nu s-au supus stăpânirii latine, nepoți ai moșnenilor ce nu au putut fi strânși cu lanțurile robiei de către boierii lacomi, locuitorii Crasnei își cinstesc trecutul și construiesc, pentru copiii lor, viitorul, păstrând tradițiile și dându-le, în același timp, noi valențe.

este locuită de peste cinci mii de ani (în satul Radoşi au fost descoperite unelte din perioada neoliticului sub formă de ciocane de piatră cu două tăişuri şlefuite şi perforate), dar satele componente sunt atestate documentar de aproximativ cinci sute de ani.

Reședința comunei este satul Cărpiniș, care inițial s-a numit Carpen, denumire ce are cu siguranță legătură cu pădurea de carpeni aflată pe teritoriul său. Deși, numele ar putea veni și de la ”carpi”, un trib al dacilor liberi, care formaseră un fel de rezistență împotriva stăpânirii romane. Mai există şi azi un punct din vatra satului Carpen care se numeşte Carpen şi în care pe la 1710  exista şi primăria de atunci.

Comuna Cărpinişu s-a numit în vechime Cărpenişu. Acest fapt reiese şi dintr-un act de dotă din 16 mai 1864. Ulterior, pe o carte de judecată, a judelui de pace al plaiului Novaci, din 30 august 1878, precum şi pe un act de vânzare-cumpărare, autentificat cu numărul 419/23.03.1883, pe ştampila aplicată scrie: “Districtul Gorj, plasa Novaci, primăria comunei Cărpinişu”.

La fel, pe un alt document din 3 martie 1889, autentificat sub număru 95/1889, semnat primar Ştefan Gruiescu, notar Dumitru Vamvulescu, ştampila are următoarea inscripţie: “Regatul României judeţul Gorj, plasa Novaci comuna Cărpiniş”.

OLTENIA DE SUB MUNTE (3)

Vaideeni, comuna dorului

Pictată parcă pe pânza plină de lumină și culoare a fermăcătoarei depresiuni a Horezului, îmbrățișând apele râului Luncavăț, în care se oglindesc vârfurile Munților Căpățânii, comuna Vaideeni dezvăluie un tărâm de poveste. Din cele peste 15000 de hectare aflate în administrarea localității, aproape 10000 sunt împădurite. În comuma Vaideeni, din județul Vâlcea, care are în componența sa cinci sate – Vaideeni, Izvoru Rece, Cornet, Marița și Cerna, își duc traiul liniștit, asemeni bunilor și străbunilor lor, peste 4300 de locuitori.

Prima atestare documentară a satului Vaideeni, care este și reședința comunei, datează din secolul al XVI-lea, din timpul lui Radu cel Mare. Documentul, care face referire la o judecată pentru pământ, arată că locuitorii din ”Vai de ei”  au fost ”stapani netulburati de nimeni din mosi stramosi pe aceste meleaguri.”

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA CSEKONICS – Conacul Csekonics

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Csekonics

Istoria familiei Csekonics, ale cărei origini erau croate și maghiare, începe în Banat prin anul 1790, cu ocazia arendării pământurilor dintre Jimbolia și Becicherecu Mare. Ulterior, aceștia cumpără terenurile arendate, unde practică o agricultură modernă, cu rezultate remarcabile. Prosperitatea afacerilor acestei familii nu a întârziat să aducă prosperitate întregii regiuni, construindu-se o uzină electrică, o ghețărie, căi de utilitate agrară, drumuri și chiar un mic port la canalul Bega.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA NIKOLICS – Castelul Rudna

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Nikolics

Un nume de referință pentru nobilimea din Timiș la sfârșitul secolului al XIX-lea este cel al familiei de origine sârbă Nikolics. Activitatea economică și cea politică desfășurate de către membrii distinși ai acestei familii au situat-o printre elitele vremii.

Primii membrii ai familiei, menționați în documente, sunt frații Emanuel I, Peter I și Szlavon Nikolics, care au fost înnobilați de către regele Leopold I, în anul 1694.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA NAKO – Castelul Nako

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Nakó

Provenind din Macedonia și având origini macedo-române, familia Nakó (echivalentul maghiarizat al numelui românesc Nacu) a luat drumul Vienei, unde a practicat comerțul cu vite, pentru ca apoi să se stabilească în Ungaria.