Category Archives: Istorie

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI – Conace

Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.

În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.

Conacul Foeni

Conacul de la Foeni este cea mai veche reşedinţă nobiliară a familiei Mocioni şi a fost construit în anul 1750, în stil neoclasic. Aici a locuit, printre alţii, Andrei Mocioni, strănepotul preotului Constantin Mocioni. Acesta moşteneşte domeniul în anul 1869 şi se mută aici împreună cu soţia sa, Laura. La moartea sa, în anul 1880, acesta moşteneşte conacul, pe care îl lasă, la rândul său, unui nepot. Astfel, leagănul Mocioneştilor este îndepărtat de familie şi va fi răscumpărat ulterior de Anton Mocioni.

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Familia Mocioni

În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.

TIMISUL NOBILIAR

Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.

Istoria acestei regiuni a fost una tumultoasă, având în vedere diferitele influențe militare, politice și administrative. Dominația otomană, dar mai ales cea austro-ungară au adus elemente specifice în dezvoltarea economico-socială, determinând un grad aparte de civilizație. Fără a-și pierde caracterul național, Banatul a înglobat aceste influențe, făcând din ele un factor de progres.

MANASTIREA SLOBOZIA, UN RUG APRINS IN INIMA BARAGANULUI

Cu mai bine de 400 de ani în urmă, pe pământurile arse de soare ale Bărăganului, în ”slobozia” de la Vaideei, adică pe cuprinsul Sloboziei de astăzi, marele postelnic Ianache Caragea ridica, cu drept de la domnul Radu Mihnea, Mânăstirea Sfinții Voievozi.
Când Matei Basarab intră în stăpânirea ”sloboziei lui Ianache”, se îngrijește de mânăstirea ridicată de acesta, păstrând nestins rugul din inima Bărăganului, pentru a menține vie credința și pentru a înălța rugă de mulțumire lui Dumnezeu. Basarab dăruiește sate și moșii, așa cum consemnează hrisoavele vremii, ”sfintei, dumnezeeștii mânăstiri a domniei mele de la Slobozia, unde este hramul sfinților
arhistrategi Mihail și Gavriil și alții fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiței, care este zidită și ridicată din temelie de domnia mea”. Cu aceste cuvinte, Matei Basarab face referire probabil la o restaurare radicală a așezământului monahal. El este și cel care ridică turnul-clopotniță și realizează un
fel de fortificație cu ziduri de cărămidă, înalte de 6 metri și groase de peste un metru, intuind rolul strategic al așezării mânăstirii, ce controla practic întreaga întindere a Bărăganului.

MIHAI VITEAZUL, PRIMUL INTREGITOR DE TARA

Fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun și al Tudorei, negustoreasă în Orașul de Floci, cel ce avea să devină marele prinț valah – cum l-a numit apusul – a văzut lumina zilei aici, pe pământuri ialomițene, în anul 1558. Viteaz – cum îi spune și numele – și vizionar, fost primul român care a îndrăznit să unească cele trei țări pe cuprinsul cărora trăiau oameni ce vorbeau aceeași limbă, aveau obiceiuri comune și erau fii și fiice de daci și romani.
Cronicarul Ștefan Szamosközy, contemporan cu prințul valah, consemna: ”Mihai Vodă își trăgea originea din neamul lui Pătrașcu Vodă. (…) Dar e știut că a crescut foarte sărac, fost-a și negustor și făcea negoț dincolo de Dunăre, în Moldova și în toată Țara Românească. Mamă-sa era vânzătoare de rachiu. (…) Era din Cetatea de Floci de lângă Dunăre.”

STRALUCIRI APUSE – ORASUL DE FLOCI

Binecuvântat de apele Ialomiței, aproape de vărsarea râului în Dunăre, s-a ridicat, la început de secol XV, un târg mândru, cunoscut în vreme ca unul dintre cele mai importante centre comerciale din Țara Românească. Cunoscut în epocă drept punct de vamă și unica așezare urbană medievală din estul Câmpiei Române, Orașul de Floci a rămas în conștiința națională și mai ales în istoria noastră de suflet prin faptul că aici s-a născut, așa cum aflăm din vechi cronici, cel mai iubit și de seamă conducător al românilor, Mihai Viteazul.

UN MUZEU CU PESTE 25000 DE EXPONATE

Muzeul Județean Ialomița deține un valoros patrimoniu archeologic, colecțiile sale însumând un număr de circa 25000 de obiecte, organizate thematic pe sectoarele arheologie, istorie, etnografie și artă.
Colecția de arheologie este constituită dintr-un număr de aproape 7000 de obiecte ce aparțin unor perioade istorice diferite, începând din neolitic (mileniul al V-lea îen) și până în plină epocă medievală (secolele XV–XVIII).

IALOMITA, PAMANTUL SACRU DIN INIMA BARAGANULUI

Ialomița. Inima Bărăganului. Un loc care, dacă n-ar fi existat, cu siguranță ar fi trebuit inventat, pentru ca acolo, așa cum spunea Panait Istrati, ”românul să poată visa în voie”.
Paradoxul creației situează Ialomița deopotrivă în bătaia nemiloasă a vântului, ce rostogolește aproape neîncetat pulbere de lut și scaieți, și în revărsarea binefăcătoare a apelor Dunării, Prahovei sau Ialomiței.
Este un ținut cu o vitalitate aparte, un loc unde oamenii s-au îndârjit să rămână și să îmblânzească natura, aflând din pământul toropit de soare rod bogat. Verile extrem de calde și iernile aspre și-au pus amprenta și asupra acestora, croindu-i puternici și tenace.
Situat în zona de Sud-Est a României, în Câmpia Bărăganului, județul Ialomița este un important nod de vechi drumuri comerciale. Cercetările arheologice situează prezența așezărilor umane în acest spațiu încă din perioada neoliticului dezvoltat, mileniile V-VI î.Hr.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Orasul premierelor

Vârf de lance în aproape toate domeniile, Timişoara înregistrează, de-a lungul istoriei sale, peste 25 de premiere la nivel naţional, dintre care unele de nivel european.

TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Castelul Huniade

CU O ISTORIE ZBUCIUMATĂ, CASTELUL HUNIADE A AVUT PERIOADE DE MĂRIRE ŞI DECĂDERE, A FOST DISTRUS ŞI RECLĂDIT, REUŞIND SĂ REZISTE PESTE VEACURI, FIIND UNA DINTRE PRINCIPALELE ATRACŢII TURISTICE ALE TIMIŞOAREI. ESTE CEL MAI VECHI EDIFICIU PĂSTRAT ÎN ZESTREA ARHITECTONICĂ A ORAŞULUI.

Piatra de temelie a edificiului domnesc a fost pusă în anul 1308 de către regele Carol Robert de Anjou, construcţia acestuia durând până în anul 1315. După finalizarea construcţiei, acesta şi-a stabilit reşedinţa aici reşedinţa pentru opt ani. Pus la pământ de cutremurul din 1443, castelul renaşte din voia lui Iancu de Hunedoara. În această perioadă castelul şi fortificaţiile sunt dotate cu tunuri în plan semicircular. Castelul devine din nou reşedinţă regală, până în anul 1552.