Revista Descopera Romania!

Opera caritabilă a Principesei

În corespondenţa sa cu profesorul I. Bălăcescu, cel care a condus Clinica de Chirurgie si Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti până în anul 1938, profesorul Socrat Lalu vorbește despre contribuția Elenei Cuza la începuturile practicării ştiinţei chirurgicale pe meleaguri nemţene: „De la o paranteză la alta, Iubite Bălăcescu, căci este pentru mine o datorie pioasă, de a-ţi mărturisi şi de a declara faţă de toţi ai noştri, că serviciul chirurgical al bietului spital de la Piatra-Neamţ, n-a putut fi înfiinţat, n-a putut fi creat – este mai just de spus aşa – fără marea bunătate, plină de compătimire pentru cei ce sufăr şi de o dragoste adâncă, pentru populaţia nevoiaşă ca şi pentru ţara noastră întreagă…a Sfintei Principese Elena Cuza, căci aşa i se spune la noi, şi aşa cu numele acesta, trebuie să rămână în Istoria neamului românesc!

Sfânta Principesă Elena Cuza … Fie numele Ei … slăvit în veci! Căci a făcut mult bine în dureroasa şi nobila Ei viaţă.

Principesa Elena Cuza a fost o martiră – prin urmare o adevărată sfântă a neamului nostru.

În ceea ce priveşte chestiunea ce vreau să ţi-o istorisesc, Sfânta Principesă a pus în mâinile mele, odată 10.000 lei, apoi 2.000 şi altădată încă 2.000 de lei, plus vreo câteva sute de lei pentru vamă şi transport, bani încredinţaţi D-rului Iernici, pentru ca să cumpărăm cum este menţionat pe placa de marmură comemorativă, care se găseşte încă la acest fost spital.

Aceste aparate au fost comandate de noi la Adnet la Paris şi instalate la spital, în cursul anului 1906 şi numai graţie lor şi repet a bunătăţii fără de margini a Sfintei Principese Cuza s-a putut în fine face în orăşelul nostru un început de chirurgie, pentru binele numeroasei populaţiuni suferinde de la noi şi din aproape toată partea de Nord-Est a Moldovei.

Primii operaţi vindecaţi erau prezentaţi Sfintei Principese, care ţinea să-i vadă şi să vorbească cu ei; interesându-se de soarta lor şi de acea aproape a fiecărui membru a familiei lor. De unde sunt? Ce fac? Cum o duc? Câţi copii au? Cum îi cheamă? … Dar pe cel mai mititel? Câţi ani are? …

Ce delicioasă convorbire!

Căci Sfânta Principesă nu se mai sătura nici ea, să asculte pe bunii noştri ţărani; sfătuindu-i ca o adevărată mamă … şi dând la urmă fiecăruia, cu cea mai mare discreţiune, după cum judeca că era necesar, un ajutor…întotdeauna mult mai mare decât s-ar fi aşteptat cel care-l primea! … pentru a-i putea fi, spunea buna principesă în adevăr, «de oarecare folos».

Acesta-i săruta mâinile înviorat şi de două ori însănătoşat!

Eu nu mă puteam împiedica în unele împrejurări, mai mult pentru a face o diversiune şi a nu lăsa emoţiunea să ia proporţii prea mari … să spun: Măria Ta! După ce a putut fi operat şi salvat din bunătatea Măriei Tale … după ce i-ai dat posibilitatea să trăiască luni de zile fără griji…îi mai spui atâtea vorbe! … care-i merg la inimă…de se miră el singur… încât îl însufleţeşti … de parcă nu-l mai cunosc! Faci minuni, Măria Ta!

Mi se pare că odată i-am şi spus: eşti o Sfântă!

Doctore … îmi răspundea buna principesă … ţine minte ce-ţi spun eu … «Nu facem îndeajuns pentru oamenii noştri! Care sunt cei mai buni, cei mai vrednici … şi cei mai omenoşi poate dintre toţi câţi a făcut Dumnezeu, pe pământul acesta».

Memoria principesei va fi veşnic venerată de populaţia de la noi şi desigur, cu cât va trece timpul din ce în ce mai mult de toată lumea din ţara noastră, pentru care a fost un ideal, o icoană de bunătate, de compătimire şi de jertfă, având o dragoste nemărginită şi o mare speranţă de viitor, în poporul nostru.

Câtva timp Principesa Elena Cuza a fost îngrijitoare … infirmieră … cum îi plăcea să se numească la Spitalul de Copii de la Iaşi, care de fapt mai la urmă era aproape în totalitate întreţinut de Măria Sa şi căruia i-a donat în întregime venitul moşiei Ruginoasa; cu drept cuvânt denumită astăzi: Cuza Vodă.

Odată mi-a istorisit Sfânta Principesă, cu lacrimi în ochi … cum un tată şi o mamă dintr-un sat de lângă Iaşi, i-au adus crezând că e infirmieră plocon un cocoş şi o găină … cu rugămintea să le primească cu mulţumire pentru că băieţelul şi fetiţa lor au fost bine îngrijiţi la spital şi cu ajutorul lui D-zeu s-au vindecat amândoi.

Cocoşul şi găina au servit de mâncare la ceilalţi copii de la spital … dar pe Principesa Cuza au costat-o … mi-a şoptit cu o duioşie de mulţumire sufletească, ce nu mă încerc să ţi-o descriu … vreo câteva sute de lei adăugând că dacă ar fi avut … le-ar fi dat şi mai mult … atâta plăcere a resimţit buna Principesă, cu această ocazie.

De fapt, le-a mai dat câte un ban de aur pentru fiecare copil, plus 20 de lei, pentru ca să cumpere alt cocoş şi altă găină….pentru ca să le mănânce cu ceilalţi copii – mai aveau câte trei – spunându-le cu insistenţă, chiar cu oarecare severitate, în aparenţă … să nu mai aducă asemenea plocoane … căci nu trebuie să înveţe infirmierele cu nărav! Ele sunt datoare să îngrijească toţi copiii şi pe cei sărăcuţi care n-au părinţi să aducă plocoane … pe toţi la fel la Spital … şi să nu aştepte să umble după bacşişuri.

Apoi le-a urat sănătate, să crească copiii lor mari, să fie vrednici şi buni ca şi părinţii lor, «aşa cum trebuie să fie tot românul! »şi «să-şi iubească locul şi ţărişoara lui».

Principesa Cuza avea o inteligenţă excepţională. O memorie din cele mai frumoase. Vorbea limba germană şi franceză la perfecţie. Cine n-a auzit pe Principesa Cuza vorbind româneşte, n-a gustat tot farmecul şi gingăşia graiului nostru moldovenesc. La vârsta de peste 80 de ani era în deplina posesiune a tuturor facultăţilor sale, atât de alese. Vedea admirabil. Auzea cât se poate de bine. Era încontinuu ocupată să facă ceva … să se îngrijească de cineva! Numai mâinile îi tremurau … dar erau neobosite, găsind mijlocul să tricoteze şi să facă lucruri, care uimeau prin preciziunea şi frumuseţea lor.

În definitiv de abia o mână de femeie, atât era de mică … dar avea o inimă atât de mare, încât înălţa sufletul tuturor acelora care se apropiau de dânsa şi nu puteau să nu se închine ca la o adevărată sfântă, în faţa simplicităţii şi bunătăţii sale fără de margini.

Incontestabil că Principesa Cuza a fost o adevărată sfântă!

Se cuvine să fim recunoscători talentatei şi distinsei scriitoare D-şoarei Lucia Borş pentru meritoasa D-sale lucrare închinată «Doamnei Elena Cuza» cu o pietate, pe care trebuie să o avem cu toţii.

Principesa Elena Cuza a fost o fală a Naţiunii noastre şi o admirabilă nepreţuită podoabă, din toate timpurile a sexului său”.

Reședințele Domnești

Palatul Cotroceni a fost prima reședință din București a familiei Cuza. Decorarea reședinței a fost finanțată de către Ministerul de Externe, care a comandat mobilele, corpurile de iluminat și diferite obiecte de artă firmelor Lewi&Worms, F. Bruzzesi și D’Arcy. Primii bani au venit în luna iunie 1861, dintr-un credit de 100 lei aur pentru mobilarea palatului Cotroceni, apoi dintr-un credit de 5500 lei pentru iluminarea reședinței domnești cu gaz lichid pentru patru luni. În anul 1862, o comisie, compusă din E. Van Saanen, director în ministerul de Externe și I. Băbeanu, director în ministerul de Interne, s-a ocupat de „facerea mobilației trebuitoare la palatul domnesc de la Cotroceni”. Decorarea reședințelor domnești s-a făcut respectând stilul Napoleon III.

Apartamentul doamnei Elena Cuza, aflat pe latura de nord a palatului, în apropierea spațiilor mănăstirești, se compunea din patru camere salonul, dormitorul, budoarul, odaia cameristei și alte două încăperi aflate la parter.

Palatul de rezidență al statului de pe strada Mogoșoaiei a fost construit de Dinicu Golescu, în stil neoclasic, între anii 1812-1815, pe Ulița Mogoșoaiei, lângă Biserica Crețulescu și avea peste 25 de încăperi. Înainte de mutarea principelui Unirii, reședința a trecut prin reparații generale, motiv pentru care domnitorul a locuit o scurtă perioadă de timp în palatul Cotroceni, care fusese restaurat în 1852 de Barbu Știrbey.

Apartamentul domnitorului era compus din șase încăperi, dintre care: salonul bleu din colț spre Crețulescu, decorat cu mobilier în stilurile Boule și Ludovic al XV-lea; salonul roșu cu mobilier de palisandru tapițat cu mătase roșie de Lyon; camera de toaletă; salonul de lectură.

Apartamentul doamnei cuprindea cinci camere, decorate cu mobilier franțuzesc din lemn de palisandru și trandafir, tapițat cu stofă și mătase.

Apartamentul de mare recepțiune cuprindea patru saloane.

La cererea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a principesei Elena Cuza, arhitectul Thillay a întocmit în vara anului 1864 planurile și devizele pentru un nou corp de clădire, care avea două etaje. Principii Unirii nu au reușit să mai mărească palatul, sarcina revenindu-i două decenii mai târziu Regelui Carol I.

Palatul Cuza din Iași a fost construit la începutul secolului al XIX-lea în stil neoclasic. Aflându-se pe rând, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în proprietatea mai multor familii boierești renumite din Moldova – Catargi, Paladi, Cantacuzino-Pașcanu, Ghica, palatul a fost închiriat în perioada 1859-1862 pentru a servi drept locuința domnitorului Principatelor-Unite, Alexandru Ioan Cuza. Din anul 1937, edificiul ajunge în posesia statului, este declarat monument istoric și se amenajează la etajul casei, la îndemnul lui Nicolae Iorga, muzeul „Palatul Cuza-Vodă”.

Palatul Ruginoasa, ultima reședință domnească a lui Alexandru Ioan Cuza și a soției sale, Elena Cuza, a aparținut mai bine de un secol și jumătate familiei Sturdza. Moșia a fost cumpărată la începutul anului 1862 de principele Cuza, proprietarul Ruginoasei fiind Costache Sturdza, socrul lui Alecu Sturdza de la Miclăușeni, unchiul Elenei Cuza. În anul 1863, familia Cuza a renunțat la palatul de pe strada Lăpușneanu din Iași, devenit astăzi Muzeul Unirii, palatul de la Ruginoasa devenind singura reședință din Moldova a familiei princiare, după mutarea capitalei la București. Amenajarea palatului a constat în special în remobilarea camerelor. Mobilierul, executat după desenele principesei Elena Cuza, a fost comandat la Paris, în anul 1863. Mai multe piese de mobilier, păstrate până astăzi, au pe frontispiciu stemele reunite ale celor două principate românești. Documentele vremii arată implicarea principesei nu doar în mobilarea palatului, ci și în amenajarea parcului înconjurător. Aceasta a apelat la specialiști din Austria, care au amenajat o adevărată grădină botanică la Ruginoasa. Inaugurarea oficială a noii reședințe a fost făcută de Paști, în aprilie 1864.

Biserica reședinței Ruginoasa este renovată în perioada 1862-1864, tot prin grija doamnei Elena Cuza.

După detronarea lui Cuza, palatul a fost vizitat și locuit doar temporar de doamna Elena Cuza și cei doi copii, Alexandru și Dimitrie. După ce aceștia și-au terminat studiile, principesa Elena Cuza s-a stabilit alături de ei la Ruginoasa, în anul 1885.

În anul 1890, reședința Ruginoasa a intrat în proprietatea Mariei Moruzzi, după decesul soțului său Alexandru A. Cuza. O clauză restrictivă a testamentului prevedea că dacă se va recăsători și își va schimba numele, Maria Moruzzi va pierde toate bunurile. Dată fiind relația acesteia cu Ion I.C Brătianu, finalizată cu o căsătorie de conveniență, principesa Moruzzi pierde moștenirea de la Ruginoasa. Astfel, proprietatea a intrat în proprietatea Spitalului „Caritatea” din Iași, înființat de Elena Cuza în anul 1880, la Ruginoasa înființându-se în anul 1899 Spitalul de copii Cuza-Vodă.