Revista Descopera Romania!

”Cică în vremurile vechi… trei români, oieri din Ardeal, anume Petrea Colac, Nechita Ţâmpău şi Leonte Timu… se hotărăsc să treacă munţii, cu turmele, dinspre răsărit… şi cum au întărât au şi făcut… s-au sfătuit să rămâie acolo pentru totdeauna. Petrea Colac s-a aşezat înlr-o poieniţă, lângă un pârâu, care, de atunci încoace, se numeşte pârâul Colacului. Nechita Ţâmpău s-a aşezat ceva mai la vale, în altă poieniţă, lângă un alt pârâu. Dar pârâul acela nu s-a chemat după numele lui, ci pârâul Arsânesei, după numele unei nepoate de-ale sale. Leonte Timu a trecut de cealaltă parte de Moldova şi s-a aşezat cu turmele sale pe alt pârâu şi de atunci se numeşte pârâul Timului sau, după cum spuneau unii, Chimăn, iar mai recent, Timăn. Şi aceşti trei păstori au fost cei dintâi care au descălecat şi au întemeiat satul ce poartă numele de Fundu Moldovei”.

LA POALELE OBCINII MESTECĂNIŞ

Cuibărită în căuşul protector pe care culmile Obcinii Mestecăniş îl formează de-a lungul râului Moldova, Fundu Moldovei este o comună de munte, situată la altitudini cuprinse între 745 şi 1100 de metri. În nord-est, înălţimile pleacă de la 1128 de metri la Vârful Colacu, urcă apoi la 1145 la Floarea şi 1146 la Runcul Botuşelului, ajunge la 1217 m pe Dealul Negru, apoi înălţimile cresc lin de la 1227 m la Răchitiş, 1230 m la Bobeici şi 1242 m Obcina Ursului, pentru a se ridica simţitor la Botuşul Mare, la 1477 m. În sud, Culmea Capra nu depăşeşte 1277 m.

La doar 14 km nod-vest de municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe cursul drumului judeţean 175, aşezarea se întinde pe o suprafaţă de peste 15 mii de hectare şi are în componenţa sa 10 sate: Fundu Moldovei, Colacu, Botuş, Botuşel, Braniştea, Delniţa, Deluţ, Obcina, Plai şi Smida Ungurenilor. În jurul său, comunele Sadova, Pojorâta, Ciocăneşti, Cârlibaba şi Breaza, formează o salbă de aşezări pitoreşti, de o frumuseţe aparte, specifică doar Bucovinei. La Fundu Moldovei se poate ajunge din Transilvania peste Pasul Tihuţa, din Maramureş peste Pasul Prislop, din Moldova peste Pasul Mestecăniş şi pe Valea Bistriţei pe şoseaua care leagă Piatra Neamţ de Vatra Dornei.

REPER PE HARTA MOLDOVEI DE LA AMSTERDAM

Ca multe alte aşezări româneşti, Fundu Moldovei are o istorie mult mai veche decât o arată atestarea documentară. Primul hrisov, care pomeneşte numele localităţii, semnat de domnitorul Moldovei Ioan Grigore Callimachi, datează din anul 1761. Prin acel act, domnitorul îi dăruia Mariei Jitniceroaiei, cum era obiceiul vremii, ”muntele Cucoșul, muntele Găina, Valea Porșescul, muntele Petrișul, muntele Mestecăniș, moșia Botăș din FUNDU MOLDOVEI, muntele Muncelul Străjii și munții ce se cheamă Fața Câmpulungului”. Cercetătorii cred, însă, că istoria aşezării ar putea începe undeva pe la anii 1300. O hartă a Moldovei publicată la Amsterdam de către F. G. Bauer, în anul 1783, când Bucovina nu era încă ocupată de austrieci, consemnează denumirea de Moldavie Fundul. Numele localităţii apare sub diferite forme, dar în aceeaşi esenţă, în lucrări cu caracter istoric sau militar: Fundo Moldava, Fundo Moldawa, Fundul Moldavii, Fundul Moldowi, Fundul Moldwi, Fundulmoldwi, Moldavi Fundul, Moldawa sau Moldowi Fundul.

Pacea de la Kuciuk-Kainargi, ce a urmat războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, a adus pentru Bucovina anexarea la Imperiul Habsburgic. Cercetarea monografică făcută în anul 1928 de echipa condusă de cunoscutul istoric şi sociolog Dimitrie Gusti evidenţiază o aşezare risipită în multe cătune, cu oameni săraci, dar primitori, generoşi şi veseli. Astăzi, comuna şi-a schimbat complet înfăţişarea. Este o aşezare cochetă, cu influenţe urbane unde trăiesc, aşa cum arată ultimul recensământ, peste 3500 de locuitori.

TRADIŢII VECHI, OCUPAŢII NOI

Nu s-au schimbat foarte multe, în generaţii, în privinţa „meseriilor” practicate în comuna Fundu Moldovei. Doar condiţiile pentru practicarea lor diferă, în unele cazuri spunându-şi cuvânt tehnologia modernă. Păstrată din generaţii, tradiţia păstoritului reprezintă şi astăzi ocupaţia principală în Fundu Moldovei. Ritualurile, tabuurile, chiar şi practicile ce trec din zona obişnuitului în cea a magicului încă îşi mai găsesc locul şi rostul. În ceea ce priveşte exploatarea pădurilor, ocupaţie ce îşi are începuturile pe vremea când aşezarea se afla sub dominaţie austriacă, la fel ca şi mineritul, care nu se mai practică pe raza comunei, munca se desfăşoară astăzi mecanizat, în forme mult evoluate. La scară mică, există şi alte preocupări, iar aici vorbim despre meşteşuguri străvechi care continuă la scară restrânsă, cum ar fi prelucrarea firelor textile, cele mai importante fiind lâna, inul și cânepa, ţesutul, cojocăritul, sumănăritul, opincăritul, cusutul şi broderia. Toate obiectele ieşite din mâinile meşterilor sunt unicate.

Toporul sau securea, care apar pe o veche stemă a orașului Câmpulung Moldovenesc, atestă existența unor alte îndeletniciri tradiționale, cum ar fi și căucia. Fierarii realizau unelte tradiționale – sfredele, țapine, clopote și tălăngi, gratii pentru geamuri, feroneria de la căruță, chei, clanțe, zăvoare, butoane la uși, batcă pentru bătut coasa, ciocane diferite, seceri, pirostrii, amnare, cuțite, foarfeci pentru tuns oile, pluguri, fiare de plug, hârlețe, pânze de in, furci, țesale, cuțitoaie, bardă pe capră, bardă la picior, sape, piepteni de tras lână sau foșalăi, vătraie, scoabe, iar căuacii se ocupau cu potcovitul cailor și a boilor. Un loc aparte în civilizaţia locală îl ocupă prelucrarea artistică a lemnului. Practicarea tuturor acestor meserii este strâns legată de utilizarea resurselor naturale ale zonei.

AGROTURISM IN PLINA DEZVOLTARE

Cadrul natural pitoresc, fericita aşezare într-o zonă depresionară, identitatea păstrată prin tradiţiile şi obiceiurile străvechi, conferă comunei Fundu Moldovei un deosebit potenţial turistic. Dezvoltarea agroturismului şi-a pus amprenta asupra comunităţii. Agroturismul, practicat în pensiuni şi în case particulare, a făcut să înflorească gospodăriile, schimbând substanţial aspectul localităţilor. Dacă în anul 2011, pe raza comunei existau 120 locuri de cazare în pensiuni agroturistice şi case particulare, astăzi numărul acestora se ridică la 200. Turistul, venit la odihnă şi recreere aici, sau doar în trecere prin zonă, descoperă un portofoliu bogat de obiective turistice, locale sau din împrejurimi.

OBIECTIVE TURISTICE

Mânastirea Orata, cu hramul Sfintei Mărie Mare. Este o construcţie de lemn, începută în vara anului 1950, pe temelia fixată cu doi ani mai devreme. A fost ridicată doar în zile de post, iar hrana muncitorilor a fost tot de post. A fost sfinţită la 26 septembrie 1954, de către I.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Din anul 1994 este mănăstire de călugăriţe.

Biserica de lemn din satul Colacu

Veche de peste 200 de ani, găzduieşte în curtea sa o casă ţărănească de la sfârşitul secolului al-XIX-lea, dotată la interior cu diferite obiecte casnice vechi. Aici se află şi mormântul profesorului Traian Popovici, care în anul 1941, în calitate de primar al Cernăuţiului, a salvat de la deportare în Transnistria aproape 30.000 de evrei. Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Construită în Fundu Moldovei de Jos, între anii 1819-1822, biserica l-a avut drept ctitor pe Nistor Doroftei, gospodar din comună.

Monumentele eroilor

Două monumente, unul aflat în centrul satului Fundu Moldovei şi unul în centrul satului Colacu, au fost ridicate în semn de omagiu pentru eroi din cele două războaie mondiale.

Muzeul etnografic

Situat în imediata apropiere a Şcolii Generale „Dimitrie Gusti” din satul Fundu Moldovei, Muzeul etnografic prezintă o gospo- dărie din anul 1901, cu acoperiş de şindrilă şi zăplaz împrejmuitor din scânduri de brad, montat pe bolovani de piatră. Interiorul este o adevărată ladă de zestre, cu mobilier original, port popular autohton şi chiar instrumente muzicale pastorale specifice zonei.

Obiective turistice în apropiere: Mănăstirea Voroneţ – 30 km, Mănăstirea Moldoviţa – 20 km, Mănăstirea Suceviţa – 50 km, Mănăstirea Putna – 100 km, Sanctuarul Catolic de la Cacica – 50km, Herghelia de la Lucina (cai huţuli) – 25 km

Spre încântarea turiştilor, dar mai ales a localnicilor, pe durata întregului an sunt organizate în comună diverse evenimente şi festivaluri, dintre care cele mai semnificative sunt:

Festivalul naţional de muzică corală religioasă ortodoxa „Buna Vestire” – 25 martie

Balul gospodarilor – a doua zi de Paşte

Festivalul formaţiilor de muzica populară „Rapsod Ilie Cazacu” – de Sfântul Ilie

Localnicii din Fundu Moldovei au dovedit întotdeauna o deschidere deosebită pentru viaţa culturală şi pentru cunoaştere.

Prima societate culturală a luat fiinţă în anul 1898, un cabinet de lectură numit „Lumina”, care deţinea o bibliotecă înzestrată cu peste 200 de cărţi. Adiacent, se înfiinţează şi o societate pentru femei – „Doamnele Române”, care la 18 decembrie 1900, au făcut un gest caritabil consemnat în documentele vremii, distribuind straie şi rechizite în valoare de 200 de coroane elevilor sărmani, dar sârguincioşi. Tot prin grija societăţii „Lumina”, faima comunei, a locuito- rilor săi dar mai ales a tradiţiilor a ajuns până în inima Imperiului Austro-Ungar, tocmai la Viena, unde 20 de ţărani, în frunte cu primarul de atunci al comunei, Gavril Frâncu, au jucat în cinstea împăratului Franz Iosif I, cu ocazia jubileului de 60 de ani. Tot primarul Frâncu va reprezenta România, împreună cu conducătorul formaţiei de dansuri, Pintilie Timu, la un festival al Societăţii engleze de joc și cântec popular, între decembrie 1936-ianuarie 1937, grup condus de folcloristul Harry Brauner.

În anul 1933 se constituia Cercul cultural agricol „Munca”, condus de Constantin Ursescu, ca o continuare a cercului „Tine- rimea”, înființat în 1919, avându-l ca președinte tot pe Constantin Ursescu. La Botuş se creează o filială a societății „Munca”, președinte fiind preotul Gheorghe Paşcan, iar secretar Ilie Cazacu. Activitatea filialei consemnează, în anul 1937, 16 audiții adio, 3 petreceri populare, 4 șezători culturale și o serbare câmpenească. În anul 1906 se înfiteaza un „Kasino-Verein”, sau Cazina, cum îi spuneau localnicii, un club cu scopuri culturale, în cadrul căruia se realiza, printre altele, abonarea la presa bucovineană și la cea vieneză. Campania desfăşurată în august 1928 de către reputatul sociolog Dimitrie Gusti şi echipa sa, prin care cercetarea monografi a căpătat noi şi complexe valenţe, a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării culturale a comunei. În semn de mulţumire, la 27 iulie 1928, profesorul Dimitrie Gusti a fost declarat CETĂŢEAN DE ONOARE al comunei Fundu Moldovei, acesta înfiiteaza aici Asociaţia monografi.

În Fundu Moldovei a funcţionat, între 1922-1929, Societatea de cântare „Ciprian Porumbescu” care avea 40 de membri. În 1924 a început să activeze Societatea arcăşească „Dragoş Vodă”, iar în anul 1929 s-a înfiintat Societatea de cântare „Freamătul”, cu 36 de membri.

Viaţa culturală a comunei a gravitat, după anul 1950, în jurul a trei cămine culturale, unul cu 300 de locuri în centrul satului Fundu Moldovei, unul cu 360 de locuri în satul Botuş, iar altul, cu 150 de locuri, în satul Colacu. Fiecare dintre aceste cămine avea propria sală de spectacol, bibliotecă şi cinematograf. Casa judeţeană a creaţiei populare a sprijinit mişcarea artistică a comunei prin înfi ea unor cercuri de creaţie populară – sculptură, cusături şi ţesături populare sau cercul de dansuri populare.  În cadrul manifestării culturale „Cântecele obcinii”, care a debutat în decembrie 1974, au fost organizate, pe parcursul a 14 ediţii, sesiuni de comunicări şi referate pe teme de etnografie, folclor, sociologie, zootehnie şi agricultură montană, expoziţii de animale, dezbateri cu crescătorii de animale, festivaluri, spectacole de obiceiuri, muzică şi dansuri populare.

La 24 ianuarie 1990, s-au pus bazele Societăţii pentru Cultură „Dimitrie Gusti” din comuna Fundu Moldovei.

Aici activează ansamblul artistic „Arcanul”, una din cele mai reprezentative formaţii artistice din Bucovina, atât ca performanţe – premii la festivaluri din Olanda, Irak, Polonia, Bulgaria, Germania, Ungaria, cât şi ca origini – înaintaşii celor de astăzi au dansat şi s-au bucurai de succes, în 1908 la Viena şi în 1937, la Londra. Fundu Moldovei este gazda Festivalului „Buna Vestire”, festival de cântece şi poezii religioase ce se desfăşoară sub patronajul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi care are ca scop valorificarea tradiţiilor ortodoxe şi etalarea unor forme de artă populară.

IDENTITATEA, MOŞTENIREA TRANSMISĂ PRIN GENERAŢII

Unul din cele patru puncte de reper pentru cercetările sociologice întreprinse de Dimitrie Gusti, primele de acest gen din România, comuna Fundu Moldovei este o vatră etnofolclorică etalon pentru zona de munte a Bucovinei. Aici, stilul de viaţă, deşi adaptat la tendinţele moderne, şi-a păstrat esenţa pe firul spiritualităţii, al tradiţiei. Locuitorii comunei, munteni creatori şi păstrători ai unor forme proprii de viaţă materială şi spirituală, păstrează o identitate bine conturată în obiceiuri, meşteşuguri, ceremonialuri, ocupaţii, prin arhitectură, prin viaţa culturală.

Obiceiurile şi tradiţiile au fost păstrate nealterate din generaţii şi îi însoţesc pe oameni pe tot parcursul vieţii – la naştere, la nuntă, la înmormântare, de sărbători. Portul popular este cel specific bucovinean. Costumul femeiesc are în componenţă cămașă, cămeşoiul, priştoarea (catrința), bâmețul (brâul), bundiţa cu prim sau cu dihori, sumanul, cojocul, tulpanul, naframa sau zăbrenicul.

Cămașa poate fi cu brizărău, cu ciupag sau cu guler răsfrânt (cămeşoaiele). Motivele ce împodobesc pânza sunt străvechi, de mare simplitate, numite pui bătrânești: cârligul ciobanului, steluța, coarnele berbecului, grebluța, traista popii, mâna calicului. Cromatica este foarte echilibrată, culorile dominante fiind negru, maro în mai multe nuanțe, galben, violet și diferite nuanțe de verde. Culorile mai vii se întâlnesc la cămășile fetelor, ale căror râuri de ornamente sunt dispuse costișet (oblic). Priștoarea (catrința) este țesută în patru ițe, din urzeală de păr cernit, ca băteală folosindu-se părul, mătasea și firul metalic. Este ornamentată pe vârste și pe alesături în nuanțe de galben și maro. Betelele de sus și de jos sunt în nuanțe de roșu, poala fiind saraduită cu ajutorul unui sarad din mătase neagră, maro, verde. Bârnețul este țesut în două sau patru ițe, din urzeală divers colorată, cu motive geometrice. în picioare se purtau opinci din piele de vită sau de porc, care se legau de picior cu nojițe din păr negru de cal, mai târziu din lână.

La costumul bărbătesc găsim cămașa, ițarii, cureaua, bondiţa, sumanul, opincile şi tașca. Cămașa din pânză de bumbac era pentru zilele de sărbătoare, în zilele de lucru se purta cămașa din cânepă cu urzeală din fuior și băteala din câlți, „tort în tort”. Motivele de decor sunt simple – țacuri, găurele sau țupti, aplicate pe ciupag, în partea inferioară a mânecilor și la poale. Ițarii sunt confecționați din lână albă, țesuți în patru ițe, cu urzeală din bumbac sau din mătase albă, având o ornamentație geometrică. Cureaua, din piele tăbăcită, încheiată în catarame de alamă sau aramă, sau cusută cu mărgele și încheiată cu trei catarame, are în partea interioară buzunare pentru bani. Casele localnicilor din Fundu Moldovei sunt astăzi confortabile, reflectand prosperitate şi hărnicia oamenilor, dar păstrează, în alcătuirea gospodăriilor, elemente tradiţionale şi identitare.

PORTRETE AUTOHTONE

EUGEN JENICĂ POPOVICI

Luptător bucovinean şi român, poet, scriitor, cercetător. Al treilea fiu al soţilor Eufrosina şi Ioan Popovici, preot în comuna Fundu Moldovei, descinde, pe linie paternă, din Popa Andrei din Udeştii Sucevei, care în 1777 a refuzat jurământul de credinţă pentru Casa de Habsburg. Are ca strămoş pe linie maternă pe deputatul, sătean din Rădăuţi, Mihai Bodnar-Bodnărescul, deputat în Parlamentul Imperial din Viena şi care, în anii 1848-1849, a obţinut, în fruntea unei delegaţii de deputaţi bucovineni, semnătura împăratului prin care Bucovina devenea ducat autonom în cadrul Imperiului.

EUSEBIE MERCHEŞ

A fost învăţător, timp de 35 de ani, la şcolile din Fundu Moldovei, Valea Putnei, Botuş, Breaza, Capu Satului din Câmpulung. A cântat în corul „Armonia” din Cernăuţi, iar la Fundu Moldovei a fost sufletul Societăţii „Vulturul”, societate politică, unică în Bucovina pe vremea dominaţiei austriece. A fost secretarul şi organizatorul Societăţii „Lumina” ca un cabinet de citire, a fost secretarul şi casierul băncii populare „Raiffeisene”, preşedintele Societăţii „Arcaşii”.

SPIRIDON MERCHEŞ

Învăţător şi director al şcolii din comună. A condus cabinetul de lectură „Lumina”, iar împreună cu fratele său, Eusebie Mercheş, a orga- nizat diferite şezători culturale şi a pregătit echipa de dansatori şi de instrumentişti de muzică populară locală pentru Festivalul folcloric internaţional de la Londra, din anul 1937. A fost sora lui Spiridon, Eusebiu şi Haralambie Mercheş. Ca învăţătoare, a înfiintat societatea „Tinerimea”, iar la Câmpulung Moldovenesc a contribuit la înfiintarea „Asociaţiei pentru drepturile civile şi politice ale femeilor”, care a funcţionat între 1921-1941. A fost pictor şi a sprijinit înfi ea unui muzeu sătesc la Fundu Moldovei şi donează bisericii din Fundu Moldovei şi Muzeului „Arta Lemnului” din Câmpulung documente despre familia Mercheş.

TRAIAN POPOVICI

A fost ales, pentru anul 1913-1914, preşedinte al Societăţii studenţeşti Junimea” din Cernăuţi, a dezertat din armata austriacă în toamna anului 1914, înrolându-se voluntar în armata română. A practicat avocatura la Cernăuţi, apoi la Bucureşti. În calitate de primar al Cernăuţilor, Traian Popovici a reuşit să salveze 30.000 de evrei de la furia hitleristă, cinstindu-i-se memoria printr-un cenotaf înălţat în sanctuarul comemorativ Yad Vashem din Ierusalim.

ILIE CAZACU

Vestit pentru „fluierul” său, care se auzea de la o distanţă de peste un kilometru, Ilie Cazacu a fascinat, prin arta interpretativă, generaţii întregi. Făcând parte din taraful lui Sidor Andronicescu, în calitate de „fluierar”, Ilie Cazacu a luat parte, împreună cu un grup de ţărani de la Fundu Moldovei cu buhaiuri, bice, dansuri şi obiceiuri tradiţionale, în 1937, la marele festival al Societăţii engleze de joc şi cântec popular, în marea arenă Albert Hali din Londra, grup însoţit de Constantin Brăiloiu.

HARALAMBIE MERCHEŞ

Talentat pictor, care a abordat în lucrările sale diferite genuri componis- tice: peisaje, biserici, clopotniţe, care arhaice, vaste compoziţii alegorice cu subiecte din mitologia antică sau din cărţile sfinte portrete.

SIDOR ANDRONICESCU

Meşter de instrumente muzicale şi rapsod popular, întemeietor de taraf tradiţional Cântecele sale au fost imprimate, în 1936, pe trei discuri, pentru Arhiva de folclor a Societăţii Compozitorilor Români. A condus un taraf în care a cântat la vioară, repertoriul şi stilul păstrând nealterat tradiţionalul.

DIMITRIE MITRIC-BRUJA

Învăţător, secretar al Societăţii Culturale „Lumina”, a fost pasionat de folclor şi de istorie locală, publicând articole în Junimea literară” din Cernăuţi, în „Şcoala” lui Dimitrie Iacoban şi în „Şcoala” lui George Tofan, în „Pedagoghighe Blatter” din Cernăuţi.