Revista Descopera Romania!

„Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 si risipit cu ani în urma s-a cladit, cinstindu-se slova româneasca a marelui Sadoveanu, noua constructie. Fie sa ramana loc de vrajit popas si desfatare sufleteasca pentru toti calatorii pamânteni sau venti de pe alte meleaguri…”

 “Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, – era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pâna colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. Pe lânga adapost, hanul oferea oamenilor si prilej de petrecere. În cuprinsul lui puteai oplosi oameni, vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor… Portile stateau deschise ca la Domnie. Si prin ele, în zilele de toamna, puteai vedea valea Moldovei cât batea ochiul si pâclele muntilor pe paduri de brad pâna la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele înspre taramul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau în tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zebrelite. Contenea câte un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile…”

Mihail Sadoveanu

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Moldovei, Hanu Ancutei a ramas, peste timp, îmbietor loc de popas în drumul oricarui calator, acelasi dar mereu reinventat, vechi si nou, traditie si inovatie.

Limanul de odihna si petrecere al negustorilor aflati în trecere spre Roman, Suceava sau spre Iasi înca din secolul al XVIII-lea, asezat, asa cum îi sta bine unui han, la raspântie de drumuri, a renascut în contemporaneitate, pastrând însa parfumul vrajit care l-a facut sa devina parte din istoria si istoriile locului.

In acelasi decor de poveste, astazi o alta Ancuta, poate chiar una dintre urmasele vestitei Ancute de odinioara, îsi întâmpina oaspetii cu pâine si sare, dar si cu zâmbetul de binete al unei gazde asa cum se cuvine.

E lesne si placut sa înnoptezi la Hanu Ancutei. Pitorescul decorului îndeamna spre odihna si relaxare. Cele 15 camere, dintre care 9 cu pat matrimonial, par uneori a nu fi suficiente pentru abundenta de oaspeti veniti de prin toate colturile tarii. Ba chiar si celor veniti de prin tari straine le-a ajuns la urechi faima acestui han de poveste, unde tin cu dinadinsul sa poposeasca, ca mai apoi sa duca cu ei, acasa, o farâma din sufletul moldovenesc.

Nunti, botezuri, aniversari si tot soiul de petreceri, toate sunt asa de mestesugit aranjate de hangii cei priceputi, încât fiecare eveniment devine unic nu doar prin semnificatia sa, ci si prin modul de organizare.

Ba, mai mult, aici petrecerile se tin lant, pentru ca nu se pierde nicio ocazie de a se sarbatori evenimente religioase, câmpenesti, sau câte si mai câte altele.

“Vinul este adus de Ancuta în cofaiel plin, cu ulcica mereu noua, inainte ca povestitorul sa îsi inceapa istoria, toti vâra ulcelele în cofaiel si lautarii cânta. Din când în când Ancuta aduce de la foc pui fripti în tigla. Când vine musteriul, Ancuta îl intâmpina cu pui fripti în talger de lut si cu pita proaspata.”

Mihail Sadoveanu

Si daca e sa fim cinstiti pâna la capat, musterii vin la han pentru ospat. Ori ca s-a dus într-atât vestea mâncarurilor alese, ori ca aroma bucatelor se simte chiar de hat, de departe, ca bucatarii nu mai prididesc cu pregatitul, hangitele cu servitul, iar mesele sunt mereu pline!

Batogul de morun aromat, icrele de stiuca ce pocnesc pe limba ca bulele de sampanie, pastrama de rata rosiatica, muschiuletul de porc afumat la foc domol, tochitura bine condimentata, pastrama de oaie cu miros de munte sunt doar câteva dintre produsele  traditionale servite aici, dar care pot fi si cumparate pentru deliciul de mai târziu, de acasa. Si cosul se poate umple cu pasca aromata si parfumata, cu cozonaci doldora de nuci, cu varzari ori cu tot atât de îmbietoarele borcane pline cu zacusca tomnateca ori dulceturi ce leaga în fructele lor parfumul dulce al verii. Si unde mai pui ca toate sunt curate si pure ca si locurile din care provin, din ferme ecologice, iar mijloacele de preparare sunt cele traditionale.

Iar în restaurantul spatios, de 300 de locuri, sau pe terasele umbrite, acelasi rasfat culinar te îmbie la o masa tihnita, stropita bine cu afinata, cornata, visinata sau tuica de prune autohtona, numai bune sa dezlege limbile pentru noi si noi povesti, ce se vor întipari în memoria locului asemenea celor ce au creat, peste timp, legenda.

”Socot eu, ca nu se mai gaseste alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pamântului.”