ICOANA FACATOARE DE MINUNI DE LA MANASTIREA NEAMT

O icoana strabuna, de o inestimabila valoare, daruita de Dumnezeu cu harul savârsirii minunilor, este cea mai de pret comoara a Mânastirii Neamt. Maica Domnului ”Lidianca”, daruita lui Alexandru cel Bun de catre împaratul bizantin Manuel Paleologu, în anul 1401, este o copie a icoanei Maicii Domnului pictata prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida. Astfel ca însasi aparitia acestei icoane este învaluita într-o aura de miracol. Legenda spune ca fecioara Maria, vazându-si chipul pictat nu de mâna omului, ci chiar de Dumnezeu, pe stâlpul bisericii, a înzestrat icoana cu darul de a face minuni.
Icoana de la Neamt a fost pictata dupa modelul sfânt în anul 665, la solicitarea Sfântului Ghermano, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Maica Domnului ”Lidianca” este considerata a fi cea mai veche si cea mai frumoasa dintre icoanele facatoare de minuni din întreaga tara.
Se spune ca însusi Arhimandritul Neonil Buzila, binecunoscutul staret al Manastirii Neamt, ar fi fost martorul unui miracol savârsit de aceasta icoana. Acesta a fost trimis, în anul 1821, de staretul de pe atunci al mânastirii, arhimandritul Ilarie, sa ia icoana din calea jefuitorilor si sa o ascunda în padure. Dupa doi ani, când vremurile se linistisera, a dezgroapat icoana, însa atunci când monahii se pregateau de sfânta liturghie, chipul Fecioarei s-a întunecat, speriindu-i cumplit pe calugari, care au crezut ca odorul bisericesc s-a vatamat cât a stat îngropat în pamânt. Însa dupa savârsirea liturghiei, când staretul a iesit cu tot soborul în întâmpinarea icoanei, acesta s-a luminat, facându-se mai frumoasa si mai stralucitoare ca înainte.
De atunci, multime de credinciosi s-a rugat la chipul Fecioarei din Mânastirea Neamt, iar minunile savârsite de aceasta sunt tot atâtea legende ce-i sporesc aura de mister si milostenie.