Revista Descopera Romania!

6000 de ani de istorie. De la Napoca, colonie romană importantă, la Clujul devenit cetate regală. Oraşul natal al marelului rege ungar Matias Rex, Clujul a fost centrul luptei românilor pentru emancipare în timpul regimului maghiar. Avram Iancu şi mişcarea memorandistă au fost doar două episoade din lungul război care avea să ia sfârşit la 1 Decembrie 1918. După Marea Unire devine practic a doua capitală a României.

Cucerirea Daciei de către romani a însemnat un salt deosebit pentru Napoca. Aşezarea strategică în centrul podişului transilvan, la întretăierea rutelor comerciale, a asigurat noului oraş roman şansele unei dezvoltări rapide. Prima menţionare scrisă a coloniei datează din anul 107, fiind păstrată de o bornă militară romană, descoperită în anul 1758 pe drumul care lega Clujul de Turda.

În zona Clujului de azi, arheologii au identificat cea mai veche aşezare uma nă din Transilvania, scoasă la suprafaţă prin săpăturile de la Gura Baciului. Aşeza rea este veche de aproximativ 6000 de ani şi face parte din cultura Starcevo-Criş urme aparţinând acestei culturi fiind descope rite în cartierul Mănăştur şi pe actuala stradă a Memorandumului. Locuirea zonei unde se găseşte actualul oraş a continuat permanent – conform descoperirilor arheologice – iar geograful grec Ptolemeu menţionează aici sub numele de “Napuca” una dintre cele mai importante localităţi ale regiunii, aceasta fiind prima atestare a oraşului într-un text antic.

Comerţul înfloritor şi dezvoltarea oraşului roman a făcut ca împăratul Hadrian să ridice Napoca la rangul de municipiu în anul 124 – numele oficial al aşezării fiind Municipium Aelium Hadrianum Napoca -prima aşezare care a obţinut rangul de municipiu din Dacia. Dezvoltarea oraşului roman din centrul Transilvaniei a continuat într-un ritm crescut, astfel că în timpul împăratului Marcus Aurelius, Napoca este ridicată la rangul de colonie – schimbându-şi numele oficial în Colonia Aurelia Napoca. Cu această ocazie, primeşte pri vilegiul Jus Italicum, care reprezenta cel mai înalt statut urban pentru un oraş din Imperiul Roman. Conform acestui privilegiu locuitorii oraşului beneficiau de o serie de scutiri de impozite destinate dezvoltării, cum ar fi anularea impozitelor pe terenuri. Napoca romană şi-a atins apogeul prestigiului în timpul împăratului Hadrian, mai precis în timpul reorganizării provinciei Dacia de către acesta în anii 120- 123. Cu această ocazie Napoca a devenit capitala provinciei Dacia Porolissensis, găzduind sediul procura torului care guverna întreaga provincie. Retragerea romană din anul 275 nu a constituit o evacuare a tuturor locuitorilor oraşului Napoca – au fost retrase trupele şi administraţia – însă Napoca a intrat într-o fază de decădere, după cum o atestă descoperirile arheologice de pe teritoriul oraşului.

La încheierea dificilei perioade a migraţiilor barbare viaţa politică din zona Clujului a în ceput să fie reorganizată sub conducerea voie vozilor locali – dintre care cel mai cunoscut este Gelu, căzut în luptele cu maghiarii stabiliţi în Câmpia Panoniei. Săpăturile arheologice au relevat faptul că fortificaţiile din zona Cluj-Mănăştur au fost distruse în urma mai multor incendieri şi atacuri, dintre care cel mai distructiv a fost cel datat ca având loc în anul 1068.

Cucerirea Transilvaniei de către triburile maghiare a însemnat reorganizarea completă a provinciei pe baza modelului feudal apusean. Astfel, în anul 1173 este atestat documentar un prim comite de Cluj – Thomas comes Clusiensis – pentru ca în 1213 Clujul să fie desemnat drept cetate regală. Invazia tătară din 1241 dă peste cap întregul regat al Ungariei – distrus aproape în întregime – şi doar moartea marelui han din stepele asiatice provoacă retragerea invadatorilor. Reorganizarea voievodatului Transilvaniei începe cu aducerea mai multor valuri de colonişti din vestul Europei. Începând cu anul 1272, la Cluj, încep să se stabilească primele grupuri de colonişti saşi. Iniţial Clujul a rămas cetate regală, fiind condusă de un comite regal, iar în mare parte populaţia se compunea din mici proprietari de pământuri aflate în jurul cetăţii. Existau însă şi oameni liberi care lucrau pentru întreţinerea fortificaţiei şi a garnizoanei. În cetate mai trăiau şi udvornici (ţărani agricultori). Carol Robert de Anjou, în dorinţa de a îşi creşte încasările din taxe şi vămi, printr-un act eliberat la 19 august 1316, acordă o serie de privilegii şi libertăţi Clujului. Decretul dorea totodată să consolideze puterea regelui, în dauna nobililor feudali şi a clericilor. Localitatea este eliberată de sub stăpânirea episcopului, primeşte titlul de oraş (civitas) şi unele drepturi de a se autoad -ministra pe plan juridic şi bisericesc ( printre acestea era şi dreptul oraşului de a îşi alege liber preotul şi parohul). Cu această ocazie se începe ridicarea bisericii Sfântul Mihail. O serie de documente din perioada 1336-1365 scot Clujul de sub supremaţia principelui Transilvaniei, iar oraşul se va subordona direct regelui, urmând ca în 1405 împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei să îi acorde Clujului dreptul de oraş liber. Tot în această perioadă negustorii şi meşteşugarii clujeni primesc o serie de scutiri ale taxelor comerciale. Ca urmare negustorii clujeni îşi extind comerţul, ajungând în curând să îşi livreze mărfurile la Viena şi Veneţia sau în Turcia, Moravia, până în Polonia.

Regele Ungaria Matei Corvin s-a născut în oraşul Cluj – într-o casă păstrată până în zilele noastre, singura construcţie renascentistă integral păstrată în România. Deşi şi-a petrecut mare parte din viaţă în alte oraşe, nu a uitat niciodată oraşul său natal. În perioada domniei sale, Matei Corvin va creşte implicarea meşteşugarilor în administrarea urbei, decizând ca cetatea să fie condusă de un consiliu format din 100 de centumviri, decişi jumătate de breslaşii clujeni şi jumătate de persoanele cu o stare materială bună. Dorind să impulsioneze dezvoltarea urbei sale natale, Matei Corvin a acordat în perioada 1458-1490 un număr de 41 de privilegii localităţii, apărând-o în conflictele cu nobilii, biserica şi aşezările din jur. Pentru a ajuta la creşterea populaţiei, a emis o serie de decrete (în 1467, 1478 şi 1485) prin care a decis să acorde dreptul de a se stabili în oraş iobagilor ce şi-au achitat taxele. În 1463, şi apoi în 1467, Corvin va apăra Clujul în procesele cu reprezentanţii bisericeşti ai mănăstirii de la Cluj-Mănăştur, urmând ca apoi să îi sprijine împotriva atacurilor nobililor de Someşeni. Îi va apăra şi în cazul conflictelor cu unii nobili care refuzau să-şi achite datoriile faţă de urbe, de asemenea în cazul procesului cu nobilul Francisc Mykola, care a încercat în 1489 să dea foc oraşului.

Clujenii nu l-au uitat niciodată pe Matei Corvin, iar o statuie reprezentându-l pe marele rege a fost dezvelită în anul 1902 în piaţa centrală a Clujului, devenind de-a lungul timpului unul din semnele distinctive ale oraşului. Monumentul a fost finanţat prin subscripţii publice şi a fost realizat de sculptorul Janos Fadrusz. Arhitectul Lajos Pökey a realizat proiectul soclului statuii, reprezentând un bastion al zidului cetăţii Clu jului. Statuia lui Matei Corvin are o istorie înde lun gată, prima idee privitoare la acest monu ment datând din anul 1882. Abia în 1894 a fost aprobată macheta realizată de Janos Fadrusz, însă până la realizarea efectivă a monumentului au mai trecut opt ani, acesta fiind dezvelit în anul 1902.

Avram Iancu – care a urmat cursurile Liceului Piarist şi cele ale Facultăţii de Drept de la Cluj – nu a avut o statuie în oraşul din inima Transil vaniei până în anul 1993. Cu prilejul Dietei de la Cluj, Avram Iancu a rostit celebra frază “nu cu petiţii ne vom câştiga drepturile, ci cu lancea, ca Horea”. Revolta lui Avram Iancu a fost pro vocată de punerea greoaie în practică a le gii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti, în frun tea căreia a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, supe rioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de “Craiul munţilor”. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au existat mai multe iniţiative pentru ridicarea în Cluj a unei statui a lui Avram Iancu, dar nici una nu a fost dusă la îndeplinire. Abia în 1993 a fost ridicat un monument închinat “craiului munţilor”, monument realizat de sculptorul Ilie Berindei – originar din Munţii Apuseni, stabilit în Elveţia. Dezvelirea monumentului a avut loc în 30 noiembrie 1993, fiind sfinţit de preoţi ortodocşi şi greco-catolici.

Monumentul Memorandiştilor din Cluj aminteşte de lupta românilor din Transilvania pentru păstrarea identităţii naţionale în faţa politicii de maghiarizare forţată întreprinse de guvernul de la Budapesta. Uciderea în timpul revoluţiei din 1848 a 40.000 de români din Transilvania – în marea lor majoritate lideri politici şi intelectuali – a dus la o pierdere imensă pentru clasa politică românească ardeleană. Mişcarea Memorandiştilor de la 1892 a fost după multă vreme o primă manifestare politică a românilor din cadrul monarhiei austro-ungare. În 1892, liderii politici ai românilor din Transilvania, în faţa presiunilor din ce în ce mai mari de maghiarizare, au încercat să protesteze în mod paşnic trimiţând un memorandum împăratului austriac Franz Iosif. În această petiţie liderii românilor solicitau pentru români drepturi etnice egale cu cele ale populaţiei maghiare şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare. Memorandumul a fost scris de către liderii Partidului Naţional Român – Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu.

Împăratul Franz Josef a ales să nu se implice şi a trimis memorandumul autorităţilor de la Budapesta. Guvernul maghiar a dat o turnură neaşteptată evenimentelor: autorii unei petiţii au fost judecaţi de trădare de ţară la Cluj în mai 1894, fiind condamnaţi la puşcărie pentru vina de a fi scris şi semnat un memorandum. Românii au transformat procesul penal din sala Redutei de la Cluj într-un contraproces, într-o acuzare de proporţii a regimului maghiar. Au fost târâţi în faţa instanţei 20 de lideri naţionali, practic întreaga conducere a Partidului Naţional Român, în frunte cu Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu. A fost un moment de solidaritate. La Cluj, pe întregul pământ românesc şi în Europa, o opinie publică din vreme câştigată urmărea cu interes această nouă confruntare româno-maghiară, cu care se încheia un secol, o eră şi, de fapt, o istorie. Conştient că este vorba de un proces politico-istoric, şi nu penal, Ioan Raţiu a apărat cu vigoare conţinutul Memorandumului. Îşi aminteşte de cuvintele lui Bărnuţiu de la 1848:

“Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă”. Raţiu a afirmat în sala de judecată la adresa magistraţilor maghiari: “Nu sunteţi competenţi să ne judecaţi, ci există un alt tribunal, mai mare, mai luminat şi desigur mai nepărtinitor, care ne va judeca pe toţi. Este tribunalul lumii civilizate. De aceea noi nu suntem aici acuzaţi. Suntem acuzatori”.

Începutul secolului al XX lea a constituit o perioadă de dezvoltare rapidă pentru Cluj, atunci fiind construite multe dintre clădirile care au adus faimă oraşului: Liceul Unitarian, Opera Română, Palatul de Justiţie, Primăria, Palatul de Finanţe. Ca un indicator clar al dezvoltării economice clujene, în 1910 aici funcţionau 10 bănci şi peste 2000 de ateliere şi întreprinderi. După încheierea primului război mondial, Transilvania a intrat în componenţa Regatului României, iar municipiul Cluj a rămas în continuare reşedinţa judeţului.

În perioada interbelică, Clujul era practic o a doua capitală a României, aici funcţionând consulate ale Franţei, Germaniei, Italiei, Angliei, Suediei, Cehoslovaciei şi Ungariei. În oraş existau peste 40 de tipografii, numeroase biblioteci şi mai mult de 30 de librării şi anticariate. La Cluj erau publicate mai mult de 140 de reviste şi de ziare, ca Patria, Gazeta Ardealului, Voinţa, Înfrăţirea, Tribuna, Biruinţa, România Nouă, Naţiunea, Gândirea, Ţara Noastră, Gând Românesc, Gazeta Ilustrată ş.a. Printre cei care lucaru la aceste publicaţii se numărau Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Octavian Goga, Isaia Tolan, Gib Mihăiescu, Al. Hodoş, Jack Paleologu. Dezvoltarea economică a oraşului în 1938 era una cu adevărat impresionantă: 2808 firme şi 2736 meseriaşi. Pe teritoriul judeţului funcţionau 30 de bănci, din care 22 în Cluj. Numele oraşului a fost modificat în 1974 în Cluj-Napoca pentru a sublinia elementul roman fundamental pentru această localitate.

TEXT: Damian ŢĂRANU FOTO: Cătălin EREMIA