LA OGLINZI SANATATEA IESE DIN PIATRA
La trei kilometri de orașul lui Ion Creangă, departe de poluarea și zumzetul orașelor, la o altitudine de 480 m, la marginea unor păduri de brazi și foioase, sănătatea iese din pământ. Apele minerale de la Oglinzi, știute cândva de vechea Europă, fac minuni șI acum. Înconjurată de multe obiective turistice, stațiunea balneoclimaterică de la Oglinzi poate fi un popas ideal pentru călătorul stresat de era computerului Apele minerale de la Oglinzi au fost analizate chimic, prima oară în 1856, de către Theodor Steinner. Omul de știință a vrut să le stabilescă eficiența terapeutică. În 1875 și 1888, Petru Poni, întemeitorul școlii românești de chimie, a făcut aici noi analize care au pus încă o dată în evidență calitățile de excepție ale apelor de la Oglinzi.
Concluzia analizelor arată că apele minerale, prin compoziție, fac parte din clasa apelor minerale clorurate, sodice și bromurate, asemănătoare apelor din renumitele stațiuni balneare europene de la Reichenthall (Bavaria), Ischl (Austria) și Hall (Tirol), iar nămolul de culoare neagră, unsuros, cuprindea pe lângă substanțe saline și fier, fosfați ca și substanțe organice. O cronică a stațiunii de la 1939 consemna “patru mari grupe de maladii care se tratează cu success deosebit în această stațiune. Reumatismul muscular și articular, anchilozele și guta, nevralgia, sciatica. O altă grupă era formată din așa numitele scrufuloze – limfadenia, artiritele și osteitele tuberculoase. Tot în stațiune își găseau leacul cei suferinzi de oxidații întârziate, afecțiuni osoase, rahitism, anemicii si nevroticii. O categorie specială era aceea a bolilor femeiești. Pulverizațiile cu apele de Oglinzi erau folosite pentru combaterea afecțiunilor respiratorii, ale nasului și urechilor. Băile se făceau în 42 de cabine. Încălzirea apei avea loc în Castelul de Apă și se datora aburului. Sezonul băilor începea la 20 mai și lua sfârșit la 25 septembrie. Băile se deschideau la 5 dimineață. Apa era limpede, incoloră, cu un miros de pucioasă la emergență și un gust foarte sărat.
La început au fost patru izvoare: Dăscălița, Curugea, Belibon și Neamțu. Acum au mai rămas doar trei. Ele se întindeau pe 11 hectare și 7649 de metri pătrați de teren atribuit de primăria orașului Târgu Neamț. Construirea stabilimentului Oglinzi începe în anul 1891, iar dechiderea oficială are loc la 5 iulie 1896. Folosirea apelor începe însă din 1890 când sunt tratați 95 de suferinzi reumatici. Municipalitatea încearcă construirea unei linii de tramvai până în stațiune dar proiectul este abandonat din cauza lipsei de fonduri În timpul primului război mondial, clădirile Băilor sunt alocate nevoilor armatei. Perioada de înflorire a băilor are loc în epoca interbelică. Noua administrație a mărit și aranjat parcul, plantând flori, pomi, ridicând chioșcuri, instalând leagăne și banci noi. Se amenajează locuri speciale pentru criket, tenis, oină șI popice. Casinoul, care putea rivaliza cu cele dinstrăinătate, devine locul de întâlnire pentru întreaga regiune. Aici se dădeau baluri, concerte, serbări. Sfârșitul apare la mijlocul anilor 1940 când în clădirile băilor se instalează un spital militar german. Într-unul dintre bombardamentele care s-au abătut asupra zonei este distrus unul dintre izvoare, pierzându-i-se urma. După război stațiunea este închisă. Nepăsarea și timpul șterg faima de odinioară. După 33 de ani, în 1977, izvorul este redescoperit la câțiva kilometri depărtare. După încă opt ani demarează lucrările. Este construit un pavilion cu 100 de locuri de cazare și un restaurant. La acestea se poate gusta din borșul de văcuță în pâiniță, din pieptul de puicuță tăvălit lângă morcovul Pârcalabului Arbore, din hribii cu smântână și mămăliguță veselă sau din vestita tochitură moldovenească.
