LEGENDELE MOLDOVEI, UN PERIPLU PRIN TARA LUI STEFAN CEL MARE
Stravechea tara a zimbrilor s-a schimbat mult de pe vremea lui Stefan cel Mare. Codrii seculari s-au împutinat, iar falnicele animale ce erau odinioara simbolul Moldovei nu mai stapânesc libere acest tinut. Dar istoria a ramas scrisa în pietrele cetatilor, în zidurile mânastirilor ai în inimile oamenilor. Urmasii lui Creanga si ai lui Sadoveanu spun si astazi povesti din vechime, despre fapte de arme, fapte de viata, fapte de vitejie. Legendele s-au tesut de-a lungul secolelor si-si trec cu migala si straduinta tesatura magica, în continuare, prin timp.
Lasând în urma tarmul Marii Negre si intrând pe poarta Moldovei, calcam pe un pamânt greu încercat de istorie, un tinut al legendelor si al faptelor de vitejie – tara lui Stefan cel Mare. S-au risipit Chilia, si Poarta Alba, si Orhei, si Hotinul, si atâtea locuri unde s-au risipit, dar nu în zadar, vietile atâtor viteji. Au ramas însa Suceava si cetatea Neamtului, si chiar Putna cea de loc întru vesnicie. Si au ramas legendele despre vremuri si oameni. Legendele Moldovei. Legendele lui Stefan cel Mare si ale celor împreuna cu care a scris istoria adevarata a tarii. Cei pe ale caror oase ”s-a asezat si sta tot pamântul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!”.
Tristul – fie el român, fie venit de pe orice alte meleaguri – nu poate spune ca a vazut cu adevarat România daca nu a vazut Moldova. Daca nu a vazut Bucovina. Nu poti simti pe de-a-ntregul pulsul acestei tari minunate, daca n-ai trecut si prin tinutul zimbrilor, prin ”Tara mânastirilor”, daca n-ai ramas cu respiratia taiata în mijlocul codrilor seculari, daca n-ai simtit tihna micilor târguri cochete sau daca n-ai vazut culorile de neconfundat de pe batrânele ziduri ale sfintelor asezaminte monahale.
Moldova e un tinut aparte, oprit parca în timp, într-un timp al frumusetii si al linistii patriarhale, un tinut al legendelor. Aici, povestile lui Creanga înca se mai spun, seara, la gura sobei, iar dragostea se marturiseste pe limba lui Mihai Eminescu. Oamenii sunt puternici precum eroii lui Sadoveanu, iar vântul adie pe aripile Rapsodiei lui George Enescu.
E mai presus de toate, tara lui Stefan cel Mare, de care se leaga cele mai multe legende ale acestor meleaguri. Cetati si mânastiri, biserici presarate la tot pasul, îti vor vorbi despre un trecut de vitejie si credinta. În cei 47 de ani de domnie, ”multi si putini”, marele voievod a purtat 47 de batalii, din care a pierdut doar doua. Se spune ca, dupa fiecare lupta, în semn de multumire si de jertfa adusa lui Dumnezeu, domnitorul ar fi ridicat câte o biserica. Poate ca realitatea e putin diferita. Cu toate acestea, ctitoriile lui Stefan cel Mare – cetati, mânastiri sau biserici – sunt presarate pe tot cuprinsul Moldovei si dincolo de ceea ce este astazi Moldova dintre granitele românesti.
Bisericile de la Putna, Milisauti-Badeuti, Patrauti, Sfântul Ilie, Voronet, Vaslui, Iasi, Hârlau, Borzesti, Husi, Dorohoi, Popauti, Valea Alba, Tazlau, Neamt, Piatra, Volovat, Dobrovat, Reuseni, Râmnic si Scânteia sunt doar cele a caror constructie este atribuita domnitorului în documente, dar cu siguranta ca numarul acestora este mai mare.
Din linia de aparare a lui Stefan cel Mare, au ramas câteva cetati, ale caror ziduri, ce au ocrotit înlauntrul lor destine, au leganat iubiri sau au alinat dureri, stau marturii ale unui trecut zbuciumat, dar glorios.
E un drum în istorie, un drum în inima neamului românesc, ce ar trebui strabatut de orice român. E o calatorie a cunoasterii, a reînvierii destinului unui neam greu încercat, a redescoperirii traditiilor, dar si o calatorie a recunostintei. Cu siguranta, însa, acest drum îl va fascina si pe calatorul venit din orice colt al lumii, dornic sa cunoasca istoria, traditiile si peisajele de neegalat ale României.
E o datorie si un dar sa descoperim si sa redescoperim, iar si iar, Moldova, pentru ca este mostenirea noastra ramasa peste veacuri de la marele voievod: ” …Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu ea voastra, ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri în veacul vecilor…”
”Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare, si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre; pentru care lucru, laudat sa fie Domnul Dumnezeul nostru. (…) Iar noi, din partea noastra, fagaduim, pe credinta noastra crestineasca (…), ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Data in Suceava, in ziua de Sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul Domnului 1475.”
Scrisoarea lui Stefan cel Mare catre Principii crestini
