LEGENDELE MOLDOVEI, UN PERIPLU PRIN ȚARA LUI ȘTEFAN CEL MARE
Străvechea țară a zimbrilor s-a schimbat mult de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Codrii seculari s-au împuținat, iar falnicele animale ce erau odinioară simbolul Moldovei nu mai stăpânesc libere acest ținut. Dar istoria a rămas scrisă în pietrele cetăților, în zidurile mânăstirilor și în inimile oamenilor. Urmașii lui Creangă și ai lui Sadoveanu spun și astăzi povești din vechime, despre fapte de arme, fapte de viață, fapte de vitejie. Legendele s-au țesut de-a lungul secolelor și-și trec cu migală și străduință țesătura magică, în continuare, prin timp. Lăsând în urmă țărmul Mării Negre și intrând pe poarta Moldovei, călcăm pe un pământ greu încercat de istorie, un ținut al legendelor și al faptelor de vitejie – țara lui Ștefan cel Mare. S-au risipit Chilia, și Poarta Albă, și Orhei, și Hotinul, și atâtea locuri unde s-au risipit, dar nu în zadar, viețile atâtor viteji. Au rămas însă Suceava și cetatea Neamțului, și chiar Putna cea de loc întru veșnicie. Și au rămas legendele despre vremuri și oameni. Legendele Moldovei. Legendele lui Ștefan cel Mare și ale celor împreună cu care a scris istoria adevărată a țării. Cei pe ale căror oase ”s-a așezat și stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriași!”
