Revista Descopera Romania!

Mânastirea-cetate, ctitorita de Vlad Tepes în anul 1461, pe insula din mijlocul mlastinilor Neajlovului, devenita unul dintre cele mai importante ansambluri monastice ale Tarii Românesti, este locul unde trupul lipsit de cap al domnitorului si-a gasit, în cele din urma, odihna.

   PAGINI DE ISTORIE ÎN ZIDURILE SECULARE

”… sa fie hotarul (mânastirii) pâna unde se împreuna cu balta Comanei, drept în iezerul Câlnitei”. Acesta este locul ales de Vlad Tepes ca sa ridice locasul Domnului si, totodata, bastion de aparare a tarii, asa cum se arata într-un hrisov emis de cancelaria voievodului la 27 septembrie 1461.  Ucis, în decembrie 1476, pe drumul de la Bucuresti la Giurgiu, în locul numit ”La Fântâna cu nuc”, Vlad Tepes a fost adus la cea mai apropiata mânastire, la Comana, pentru ca trupul sau, al carui cap fusese trimis de dusmani la Înalta Poarta, sa fie înmormântat. Cu timpul, biserica a cazut în ruina, dar nu în uitare. La 1855, boierul Radu Serban din Coiani a început zidirea altei biserici, cu hramul Sfântului Nicolae, pe amplasamentul celei vechi, ale carei ziduri, desi ruinate, erau înca puncte de reper.

Un veac mai târziu, stranepotul sau, Serban Cantacuzino, reface biserica, începând cu 1699. Lucrarile de recladire au durat pâna în 1703 si au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica constructiilor în epoca lui Constantin Brâncoveanu , ca rezultat al deosebitei dezvoltari culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 – 1654), Serban Cantacuzino (1678 – 1688) si Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714).

Cu ocazia restaurarii, sunt construite chilii noi, etajate, pe laturile de est si de vest, iar cele existente sunt refacute. Zidurile sunt reparate si înaltate, si apar noi elemente de decor – elegantul foisor brâncovenesc de pe latura de nord si cele zece coloane care îl împodobesc pe trei laturi. Tot Serban Cantacuzino a fost cel care si-a stramutat înaintasii într-o cripta comuna, unde îsi gaseste si el odihna vesnica, în anul 1709.

DE LA BISERICA DE LEMN, LA MÂNASTIRE FORTIFICATA

Tepes ridicase o biserica de lemn, pe fundasii de caramida asezate pe piloni de stejar, de plan dreptunghiular, cu o absida a altarului de forma poligonala cu trei laturi, edificiul având dimensiunile exterioare de 12 × 10 m, o distanta interioara de 8 m între zidurile lungi si adâncimea absidei altarului de 2 m. Aflata în partea de sud a actualei mânastiri, partial sub un rând de chilii, biserica era tencuita la interior si exterior si pictata la interior. Sub naosul actualei biserici s-a aflat un turn de clopotnita de lemn, iar un metru mai departe, înspre nord, un mic corp de chilii. Boierul Radu Serban, viitor domn al Tarii Românesti, construieste, pe locul vechii ctitorii: patrulater neregulat masurând 61,20 × 55,50 m pe laturile mari, cu ziduri exterioare si cinci turnuri iesite în afara zidurilor pentru apararea curtinei, de asemenea plina de guri individuale de tragere si chiar lacasuri pentru tunuri mici de cetate. Mânastirea lui Radu Serban a fost refacuta, în anul 1700, de Serban Cantacuzino, mare paharnic, suferind noi interventii în sec. XVIII si XIX.

“În dimineata urmatoare am plecat si trecând pe niste drumuri cu hârtoape si printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mânastire închinata Sf. Nicolae, numita Comana, ctitoria raposatului Serban Voievod, tatal domnului de acum. Ea este o mânastire mare, trainica, închisa cu ziduri de piatra. În cele patru colturi sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumusetarea aspectului si pentru plimbare. Unul din ele seamana cu unul din turnurile mânastirei Sf. Treimi din Moscova. Clopotnita este deasupra portii. Ce m-a încântat cel mai mult, a fost privirea asupra pajistei de iarba verde care se întinde în întreaga curte a mânastirii, cu fântâna sa de apa dulce, limpede si curata, si cu chiliile calugarilor asezate de jur împrejur. Aceasta mânastire este asezata ca într-o insula, fiind înconjurata de lacuri si de balti, de ape si de mocirla de nepatruns. Si nu este nici un drum care sa duca spre ea, noi însine trecând prin ele cu corabiile. Ei spun ca, daca împaratul ar veni sa poarte razboi împotriva ei cu întreaga lui armata, n-ar fi în stare sa o biruie, lucru ce pare adevarat, caci pozitia este foarte puternica si bine întarita, între locuri care nu îngheata niciodata, chiar în iarna cea mai aspra….” scria Paul de Alep, în 1465, când, în calatoria sa prin Tara Româneasca si Rusia, alaturi de patriarhul Macarie de Antiohia, a poposit la Comana.

   MARIRE SI DECADERE

Desi de-a lungul timpului deosebit de bogata – având mosii numeroase: Siminovul, Golesti, Comana, Calugareni, Butesti, Ruica, Buciumeni, Riosul, Petrosanca, Prundul, Copaceni si Cretesti – mânastirea intra încet, dar sigur, în agonie, în momentul în care Nicolae Mavrocordat o închina Patriarhiei Sfântului Mormânt de la Ierusalim, în anul 1728.

Razboaiele, cutremurele si proasta gospodarire a calugarilor greci adusi aici sub domniile fanariote au dus la o degradare atât de mare, încât în anul 1847, arhitectul statului, Schlatter, considera ca o reparatie nu mai poate rezolva problema mânastirii, ci se impune o recladire, ce presupunea, la acea data, sa fie folosite ”2 milioane de caramizi, 700 mii oca de var, 11200 carute cu nisip”. Dupa sapte ani, biserica a fost refacuta din temelii.

Timp de 100 de ani dupa secularizarea averilor mânastiresti din 1863 si plecarea calugarilor greci, nu s-a mai facut nicio reparatie, toate mosiile fiind expropiate, iar mânastirea devenind biserica parohiala a satului.

La 1877, Prefectura judetului a fost gazduita în localul fostei mânastiri. La sfâraitul secolului trecut, locuia într-o aripa arendasul mosiei, iar în cealalta functiona scoala si era gazduita învatatoarea satului.

Desi restaurata în întregime în anul 1908, Mânastirea Comana a cazut din nou în paragina dupa cel de-al doilea razboi mondial.

La degradarea constructiei au contribuit semnificativ cutremurele din 1977 si 1986.

Biserica a fost consolidata în întregime între anii 1988 – 1990.

La 1 august 1992, dupa aproape 130 de ani de la secularizarea lui Cuza, Mânastirea Comana a fost redeschisa, la initiativa Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist.

MÂNASTIREA COMANA RENASTE , ÎNTRU BIRUINTA CREDINTEI

Au trecut sute de ani de când, la Comana, s-a pus prima caramida de fundatie. Zidurile vechi s-au facut una cu pamântul si altele le-au luat locul. Oamenii si stihiile naturii si-au pus, implacabil, amprenta. Mlastinile au fost secate si drumul e lesnicios. S-au schimbat vremea si vremurile. În ultimii ani, s-au petrecut lucruri bune pentru Mânastirea Comana. si totusi… Totusi nu a reusit sa se scuture cu totul de povara secolelor de restriste. Dar vremuri mai bune vor veni. Începând din decembrie 2010, Mânastirea Comana, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritoriala Judetul Giurgiu, deruleaza un proiect de restaurare si valorificare turistica, proiect selectat în cadrul programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana. Înca o data, Mânastirea Comana renaste, întru biruinta credintei si slava stramosilor. Si pentru cinstirea primului sau ctitor, domn crestin, Vlad Tepes.