Revista Descopera Romania!

Mânăstirea-cetate, ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, pe insula din mijlocul mlaștinilor Neajlovului, devenită unul dintre cele mai importante ansambluri monastice ale Țării Românești, este locul unde trupul lipsit de cap al domnitorului și-a găsit, în cele din urmă, odihna.

 Pagini de istorie în zidurile seculare

 ”… să fie hotarul (mănăstirii) până unde se împreuna cu balta Comanei, drept în iezerul Câlniței”. Acesta este locul ales de Vlad Țepeș ca să ridice locașul Domnului și, totodată, bastion de apărare a țării, așa cum se arată într-un hrisov emis de cancelaria voievodului la 27 septembrie 1461.

Ucis, în decembrie 1476, pe drumul de la București la Giurgiu, în locul numit ”La Fântâna cu nuc”,

Vlad Țepeș a fost adus la cea mai apropiată mănăstire, la Comana, pentru ca trupul său, al cărui cap fusese trimis de dușmani la înalta Poartă, să fie înmormântat. Cu timpul, biserica a căzut în ruină, dar nu în uitare. La 1855, boierul Radu Șerban din Coiani a început zidirea altei biserici, cu hramul Sfântului Nicolae, pe amplasamentul celei vechi, ale cărei ziduri, deși ruinate, erau încă puncte de reper.

Un veac mai târziu, strănepotul său, Șerban Cantacuzino, reface biserica, începând cu 1699. Lucrările de reclădire au durat până în 1703 și au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcțiilor în epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltări culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 – 1654), Șerban Cantacuzino (1678 – 1688) și Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). Cu ocazia restaurării, sunt construite chilii noi, etajate, pe laturile de est și de vest, iar cele existente sunt refăcute. Zidurile sunt reparate și înălțate, și apar noi elemente de decor – elegantul foișor brâncovenesc de pe latura de nord și cele zece coloane care îl împodobesc pe trei laturi. Tot Șerban Cantacuzino a fost cel care și-a strămutat înaintașii într-o criptă comună, unde își găsește și el odihna veșnică, în anul 1709.  

De la biserică de lemn, la mânăstire fortificată

Tepeș ridicase o biserică de lemn, pe fundații de cărămidă așezate pe piloni de stejar, de plan dreptunghiular, cu o absidă a altarului de formă poligonală cu trei laturi, edificiul având dimensiunile exterioare de 12 x 10 m, o distanță interioară de 8 m între zidurile lungi și adâncimea absidei altarului de 2 m. Aflată în partea de sud a actualei mănăstiri, parțial sub un rând de chilii, biserica era tencuită la interior și exterior și pictată la interior. Sub naosul actualei biserici s-a aflat un turn de clopotniță de lemn, iar un metru mai departe, înspre nord, un mic corp de chilii. Boierul Radu Șerban, viitor domn al Țării Românești, construiește, pe locul vechii ctitorii: patrulater neregulat măsurând 61,20 x 55,50 m pe laturile mari, cu ziduri exterioare și cinci turnuri ieșite în afara zidurilor pentru apărarea curtinei, de asemenea plină de guri individuale de tragere și chiar lăcașuri pentru tunuri mici de cetate. Mănăstirea lui Radu Șerban a fost refăcută, în anul 1700, de Șerban Cantacuzino, mare paharnic, suferind noi intervenții în sec. XVIII și XIX.

“în dimineața următoare am plecat și trecând pe niște drumuri cu hârtoape și printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mânăstire închinată Sf. Nicolae, numită Comana, ctitoria răposatului Șerban Voievod, tatăl domnului de acum. Ea este o mânăstire mare, trainică, închisă cu ziduri de piatră. în cele patru colțuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumusețarea aspectului și pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile mânăstirei Sf. Treimi din Moscova. Clopotnița este deasupra porții. Ce m-a încântat cel mai mult, a fost privirea asupra pajiștei de iarbă verde care se întinde în întreaga curte a mănăstirii, cu fântâna sa de apă dulce, limpede și curată, și cu chiliile călugărilor așezate de jur împrejur. Această mânăstire este așezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri și de bălți, de ape și de mocirla de nepătruns. Și nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înșine trecând prin ele cu corăbiile. Ei spun că, dacă împăratul ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziția este foarte puternică și bine întărită, între locuri care nu îngheață niciodată, chiar în iama cea mai aspră….” scria Paul de Alep, în 1465, când, în călătoria sa prin Țara Românească și Rusia, alături de patriarhul Macarie de Antiohia, a poposit la Comana.

 Mărire și decădere

Deși de-a lungul timpului deosebit de bogata – având moșii numeroase: Siminovul, Golești, Comana, Călugăreni, Butești, Ruica, Buciumeni, Riosul, Petroșanca, Prundul, Copăceni și Crețești – mănăstirea intră încet, dar sigur, în agonie, în momentul în care Nicolae Mavrocordat o închină Patriarhiei Sfântului Mormânt de la Ierusalim, în anul 1728. Războaiele, cutremurele și proasta gospodărire a călugărilor greci aduși aici sub domniile fanariote au dus la o degradare atât de mare, încât în anul 1847, arhitectul statului, Schlatter, consideră că o reparație nu mai poate rezolva problema mănăstirii, ci se impune o reclădire, ce presupunea, la acea dată, să fie folosite ”2 milioane de cărămizi, 700 mii oca de var, 11200 căruțe cu nisip”. După șapte ani, biserica a fost refăcută din temelii. Timp de 100 de ani după secularizarea averilor mănăstirești din 1863 și plecarea călugărilor greci, nu s-a mai făcut nicio reparație, toate moșiile fiind expropiate, iar mănăstirea devenind biserică parohială a satului. La 1877, Prefectura județului a fost găzduită în localul fostei mănăstiri. La sfârșitul secolului trecut, locuia într-o aripă arendașul moșiei, iar în cealaltă funcționa Școala și era găzduită învățătoarea satului. Deși restaurată în întregime în anul 1908, Mănăstirea Comana a căzut din nou în paragină după cel de-al doilea război mondial. La degradarea construcției au contribuit semnificativ cutremurele din 1977 și 1986. Biserica a fost consolidată în întregime între anii 1988 – 1990. La 1 august 1992, după aproape 130 de ani de la secularizarea lui Cuza, Mănăstirea Comana a fost redeschisă, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist.

 Mănăstirea Comana renaște, credinței

Au trecut sute de ani de când, la Comana, s-a pus prima cărămidă de fundație. Zidurile vechi s-au făcut una cu pământul și altele le-au luat locul. Oamenii și stihiile naturii și-au pus, implacabil, amprenta. Mlaștinile au fost secate și drumul e lesnicios. S-au schimbat vremea si vremurile. În ultimii ani, s-au petrecut lucruri bune pentru Mănăstirea Comana. Și totuși…

Totuși nu a reușit să se scuture cu totul de povara secolelor de restriște. Dar vremuri mai bune vor veni. Începând din decembrie 2010, Mănăstirea Comana, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritorială Județul Giurgiu, derulează un proiect de restaurare și valorificare turistică, proiect selectat în cadrul programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană.

Încă o dată, Mănăstirea Comana renaște, întru biruința credinței si slava strămoșilor și pentru cinstirea primului său ctitor, domn creștin, Vlad Țepeș.