MANASTIREA DOBROVAT, ULTIMA CTITORIE A LUI STEFAN CEL MARE
„Binecredinciosul si de Hristos iubitorul Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit aceast? casa întru numele Coborârea Sfântului Duh, care s-a si început a se zidi în anul 7011 (1503), luna aprilie, ziua 27; si s-a sfârsit în anul 7012 (1504), iar al domniei sale anul al patruzeci si optulea curgator,…”
Intr-un luminis din stravechii codrii ai Iasului – astazi palida umbra a comorii naturale de altadata – a ridicat Stefan cel Mare ultima sa ctitorie, numita Dobrovat, în amintirea sihastrului rus ce i-a urat voievodului ”Dobri vecer!” (”Seara buna!”) din pragul chiliei sale, în vreme ce acesta trecea, în fruntea ostilor, spre Suceava.
Constructia bisericii monumentale, realizata din piatra si caramida într-un pur stil moldovenesc, a început la 27 aprilie 1503 si a fost încheiata un an mai târziu. Pictura în fresca avea sa împodobeasca lacasul monahal abia în timpul domniei lui Petru Rares, între anii 1527-1531. Biserica nu are turla si abside laterale, ci coloane de piatra, în naos si în pronaosul boltit, iar în exterior, zidurile sunt întarite cu trei contraforturi pe fiecare latura. În gropnita domneasca, si-a gasit odihna doamna Nastasia, sotia lui Bogdan al III-lea, fiul lui Stefan cel Mare.
Ultima dintre ctitoriile marelui voievod a avut o istorie zbuciumata. Pradata de tatari si muscali, saracita de grecii din miscarea Eteriei, mânastirea ajunge, la 1865, pentru 35 de ani, puscaria de la Dubrovat, ca apoi sa fie, pe rând, orfelinat de fete si scoala de agricultura.
Stralucirea meritata si-o recapata abia din anul 1970, când intra într-un amplu proces de restaurare.
Manastire de maici între anii 1990-1992, Dobrovat este în prezent obste de calugari.
