Revista Descopera Romania!

Cu mai bine de 400 de ani în urmă, pe pământurile arse de soare ale Bărăganului, în ”slobozia” de la Vaideei, adică pe cuprinsul Sloboziei de astăzi, marele postelnic Ianache Caragea ridica, cu drept de la domnul Radu Mihnea, Mânăstirea Sfinții Voievozi.
Când Matei Basarab intră în stăpânirea ”sloboziei lui Ianache”, se îngrijește de mânăstirea ridicată de acesta, păstrând nestins rugul din inima Bărăganului, pentru a menține vie credința și pentru a înălța rugă de mulțumire lui Dumnezeu. Basarab dăruiește sate și moșii, așa cum consemnează hrisoavele vremii, ”sfintei, dumnezeeștii mânăstiri a domniei mele de la Slobozia, unde este hramul sfinților
arhistrategi Mihail și Gavriil și alții fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiței, care este zidită și ridicată din temelie de domnia mea”. Cu aceste cuvinte, Matei Basarab face referire probabil la o restaurare radicală a așezământului monahal. El este și cel care ridică turnul-clopotniță și realizează un
fel de fortificație cu ziduri de cărămidă, înalte de 6 metri și groase de peste un metru, intuind rolul strategic al așezării mânăstirii, ce controla practic întreaga întindere a Bărăganului.

În anul 1636, însuși Patriarhul Constantinopolului a participat la târnosirea bisericii, împreună un sobor de 500 de arhierei și preoți. Pe rând, și alți domnitori ai Țării Românești s-au alăturat grijii lui Matei Basarab pentru acest locaș de credință, acordându-i bunuri și privilegii. Având o vârstă venerabilă, Mânăstirea Sfinții Voievozi a fost încercată de războaie, dovedindu-și utile fortificațiile. Cutremurul din 1838 o distruge aproape în totalitate, dar este salvată de cel ce a fost numit al treilea ctitor,  Arhimandritul Gavriil Smirneanul, restaurarea fiind încheiată în anul 1842. De altfel, acesta
înființează și susține aici, pe cheltuiala sa, cea mai însemnată școală din județul Ialomița. Înzestrată cu un domeniu funciar vast, compus din moșii bogate și cu privilegii recunoscute și întărite, Mânăstirea Slobozia se număra, până la mijlocul secolului al XVIII-lea, printre cele mai mari și mai importante comunități monahale din Țara Românească.
Secularizarea averilor mânăstirești transferă aceste domenii în parte la stat, în parte în proprietate privată. Din anul 1864, mânăstirea devine biserică de mir. Cu toate că trebuie să suporte o strâmtorare drastică, lăcașul rezistă greutăților din perioada comunistă, iar din anul 1994, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, devine Catedrală Episcopală, cu ocazia înființării Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Redevine mănăstire de călugări începând cu 27 august 2009, iar la 19 noiembrie
primește al doilea hram, Izvorul Tămăduirii. Cel mai vechi așezământ monahal din Câmpia Bărăganului, Mânăstirea Slobozia se dezvăluie de departe oricui ar dori să intre în oraș, fie că vine dinspre Marea
Neagră, dinspre Călărași, București sau Urziceni. Purtându-și cu demnitate menirea peste timp, rămâne loc de reculegere și de pelerinaj pentru credincioșii ce vin aici să înalțe o rugă sau o mulțumire către Dumnezeu.