Revista Descopera Romania!

România, mereu surprinzătoare, păstrătoare a tradițiilor și a purității izvorâte din simplitate și din firesc, își revarsă comorile la tot pasul. Există locuri frumoase oriunde în lume, însă pe pământurile vechi Dacii este acel ”ceva” ce face ca frumusețea acestei țări să fie unică, deplină și irepetabilă. Aici nu doar spectacolul naturii fascinează. În România, soarele strălucește în cusăturile iilor în zile de sărbătoare, apele duc cu ele, în curgere fără sfârșit, doruri și aleanuri, iar munții veghează, falnici și neclintiți, la păstrarea străvechilor obiceiuri.

Vă invit, și de data aceasta, în locuri de legendă, acolo unde natura și omul, mână în mână, au creat un tărâm magic. Sunt locuri încărcate de istorie, locuri unde credința vibrează, unde se respectă trecutul și se privește cu încredere și speranță spre viitor. Vă invit într-un periplu cultural și turistic printr-o salbă de așezări de o frumusețe aparte. Va invit în Oltenia de sub Munte!

Horezu, locul unde lutul prinde viață

Înfrățit, pe de-o parte, cu apele Luncavățului, ce ajung, după cavalcade înspumate aruncate din vârfurile Parângului, să se rostuiască blând și cuminte așa cum se cuvine unei condiții urbane, iar pe de alta cu pădurile ce se aștern cu răcoare și taină până hăt, departe, spre culmile Căpățânii, Horezul e un oraș-muzeu, o veritabilă chintesență a talentului, priceperii și spiritului creator românesc.

Așezat în mijlocul Vâlcei străbune, unde spiritul liber al dacilor și-a găsit loc vrednic în cugete oltenești, Horezu este, așa cum l-a zugrăvit Alexandru Vlahuță în România Pitorească, ”podoaba mândrei Oltenii și unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării.”

Meleagurile hurezene s-au aflat, de-a lungul istoriei, drept punți de trecere pe vechiul drum al sării sau pe traseele de transhumanță, învăluindu-se misterios în parfum de legende cu haiduci și lotri.

Prima atestare documentară a localității Horezu apare într-un document din anul 1487 ce poartă pecetea domnitorului Vlad Călugărul, în care se face referire la satul Hurez.

Provenind, probabil, de la ciuhurezi, bufnițele moțate ce-și au adăpostul în pădurile din jur, numele de Hurezi a aparținut inițial unei localități ce se află astăzi în componența orașului, Romanii de Jos, așezare menționată în hrisoave din secolul al XV-lea.

Așezat într-o zonă propice schimburilor comerciale, satul Hurezi devine destul de ușor târg, centru de plasă, apoi reședință de raion, pentru ca din anul 1968 să se ridice la statutul de oraș.

Întins pe o suprafață de 11800 de hectare, într-un spațiu istoric așezat la mijlocul distanței dintre Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu, și având în administrare șase sate – Ifrimești, Râmești, Romanii de Jos, Romanii de Sus, Tănăsești și Urșani, Horezul este căminul a peste 6300 de locuitori.

Așezare cochetă, învăluită parcă într-o liniște din alte timpuri, localitatea vâlceană respiră prin toți porii culoare și prospețime. Bucuria de a trăi, păstrând vechile rosturi și dând tradiției noi valențe, se citește în ochii oamenilor, dar se reflectă și în adevăratele bijuterii de artă tradițională ce te întâmpină în zecile de ateliere meșteșugărești ce împânzesc orașul și satele adiacente.

La Horezu, lutul vorbește. Sau cântă… sau spune poezii. Lutul prinde viață în mâinile dibace și aproape că nu e curte unde să nu sclipească în soare vase smălțuite, din care parcă se desprind curcubee.

Important centru etnografic și folcloric, Horezu este considerat “capitala” ceramicii românești. Și asta pentru că ceramica de Horezu este unică nu doar în țară, ci și în lume. Meșteșugul olăritului, transmis în familii peste generații, este grefat pe o înclinație artistică cu totul specială. E ca și cum puritatea sufletească a meșterilor olari s-ar transpune, în formă și culoare, în micile bijuterii de ceramică în care întâlnim o simbolistică specială a bucuriei de a trăi. Aproape că și praful drumului vorbește la Horezu pe limba olarilor. Lutul din care este Olarii aduc pământul roșcat toamna din Dealul Romanilor și îl lasă peste iarnă să tremure vârtos. Fărâmițându-se sub gerul năprasnic, în primăvară e numai bun de amestecat cu apă, pentru a deveni păstos și catifelat. Atunci, cu smerenie și recunoștință, e pus în bucăți rostuite cu grijă pe roată, de unde mâinile fermecate vor ivi adevărate comori.

Nu forma vaselor dă unicitatea ceramicii de Horezu, ci culorile, luciul specific și varietatea tematică și bogăția decorurilor.

Olarii din Horezu își decorează creațiile cu fărâme din viața lor de zi cu zi, își modelează speranțele, își spun poveștile. Căni, străchini, blide, vase pentru flori, farfurioare, ulcele, statuete și câte și mai câte păstrează specificul hurezean al nuanțelor de cărămiziu, verde și albastru, pe un fond smălțuit alb-gălbui. Motivele folosite în decorare sunt simple, dar de o frumusețe pură, venind direct din comuniunea omului cu natura. Cele de inspirație zoomorfă au ca reprezentare cocoșul, coada de păun, șarpele sau peștele, cele vegetale pun în culoare pomul vieții, florile, vrejurile, spicele sau frunzele, iar cele geometrice dezvăluie cercuri, spirale, linii concentrice ori drepte.

Cel mai important simbol al ceramicii de Horezu rămâne cocoșul, a cărui prezență evocă primordialitatea solarului și a luminii, zborul sufletului spre nemurire și chiar misterul existenței. Târgul ce-i poartă numele este deja o tradiție la Horezu, reunind în prima săptămână din iunie meșteri olari din întreaga țară, dar și din țările vecine.

Ceramica de Horezu și-a primit și recunoașterea mondială, fiind înscrisă de către UNESCO în lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității începând cu decembrie 2012.

Astfel, UNESCO a definit confecționarea ceramicii de Horezu drept ”un meșteșug tradițional unic”, practicat atât de bărbați, cât și de femei. Descrierea realizată de UNESCO punctează divizarea procesului de fabricație – ”bărbații sunt cei care se ocupă cu extragerea lutului, care este ulterior curățat, porționat și udat, frământat, tescuit și amestecat, devenind astfel materia primă cleioasă din care sunt confecționate celebrele vase roșiatice de Horezu (…) Femeile sunt acelea care decorează obiectele folosind tehnici și instrumente specifice cu care desenează modele tradiționale. Îndemânarea și talentul de a combina formele și culorile definesc personalitatea și unicitatea acestui tip de ceramică. Culorile sunt vii și variază de la maro închis, roșu, verde și albastru, până la celebrul ivoriu de Horezu”.

La 50 de kilometri vest de Râmnicu Vâlcea se află cel mai mare ansamblu monastic din România – Mânăstirea Hurez. Locul central este ocupat de  mânăstirea ridicată de către domnitorul Constantin Brâncoveanu între anii 1690 – 1693, splendidă în măreția și puritatea sa, fiind cea mai importantă ctitorie a acestui domn creștin. Având hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena, este înscrisă în patrimoniul UNESCO din anul 1995.

Cea de-a doua construcție a ansamblului o constituie biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu. Urmează Schitul Sfinților Apostoli, ridicat de către marele stareț Ioan Arhimandritul în anul 1698, apoi schitul sfântului Ștefan, construit în 1703, și care a fost numit după fiul cel mare al domnitorului.

Numită de reputatul istoric francez Charled Dichl ”Le plus beau de toute Roumanie” (cea mai frumoasă din toată România), Mânăstirea Hurezi îmbină în mod original neobizantinul cu renascentismul novator italian, fiind cea mai elocventă și mai remarcabilă exprimare a artei brâncovenești.

De un farmec aparte este pridvorul, tipic stilului brâncovenesc, și despre care Nicolae Iorga scria cu aproape cu smerenie: ”Frumos pridvor lucrat pe stâlpi cu o mare bogăție de podoabe… cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugit sculptați… flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor”.

Horezu este un loc propice practicării turismului monahal. În această zonă există cea mai mare densitate de construcții arhitectonice unicat, biserici, schituri și mânăstiri de o inestimabilă valoare. De jur-împrejurul Horezului, se întind în evantai, adiacente Mânăstirii Hurezi, majoritatea mânăstirilor din nordul Olteniei:

– Biserica Bălănești, cu hramul “Toti Sfinții”, cea mai veche biserică din zona Horezu, construită pe vremea lui Matei Basarab de către Mitropolitul Țării Românești, Ștefan;

– Biserica Horezu, așezată în centrul orașului și având hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”;

– Biserica Ursani cu hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” și “Sf. Ioan Botezătorul”, construită în anul 1800 și unde se găsește mormântul fostului prim-ministru al României, Ion Gh. Duca;

– Biserica Covrești cu hramul “Sfântul Vasile”,

construită în anul 1826;

– Biserica Ceaușu cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, construită între anii 1821-1861;

– Biserica Horezu cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, construită în anul 1946;

– Biserica Tănăsești cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, construită între anii 1997-2000 de locuitorii satului Tănăsești;

– Mânăstirea Bistrița cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, așezată la poalele munților Căpățânii, la intrarea în defileul Bistriței și ctitorită în secolul al XV-lea de către frații Craiovești;

– Mânăstirea Surpatele, cu hramul “Sf. Treime”, ctitorită la începutul secolului al XVI-lea;

– Mânăstirea Jgheaburile, cu hramul “Nașterea Maiciii Domnului”, ctitorită în secolul al XIV-lea;

– Mânăstirea Polovragi, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită în secolul al XVIII-lea;

– Mânăstirea Govora, așezată între dealuri.

Deși olăritul este principala îndeletnicire a localnicilor și emblema localității, în Horezu există și alte ocupații tradiționale, cum ar fi țesăturile, confecționarea de covoare sau pictura religioasă.

În incinta Mânăstirii Hurezi se află ateliere de țesături și pictură, unde sunt executate manual, prin folosirea unor vechi tehnici, țesături, covoare, dar și picturi religioase de o mare valoare.

Printre ocupațiile practicate în zonă se numără pomicultura, creșterea animalelor, precum și exploatarea și prelucrarea lemnului, caracteristice unei zone montane și submontane.

Viața culturală și educativă a orașului gravitează în jurul Casei de Cultură, care adăpostește o sală de spectacole cu 400 de locuri, o bibliotecă și o Galerie de Artă Populară Contemporană.

Biblioteca orășenească ”Ada Orleanu”, deschisă în permanență iubitorilor de carte, are o ofertă generoasă reprezentând un fond de carte de peste 40.000 de volume.

Horezu are un deosebit potențial turistic, iar edilii orașului au în derulare proiecte menite să dezvolte acest potențial. Un astfel de proiect, prin care se dorește consolidarea identității locale, a fost demarat anul acesta și vizează amenajarea zonei central pietonale a stațiunii. Utilizând elementele arhitecturale specifice zonei, se urmărețte realizarea unui spațiu emblematic, în care hurezenii să se regăsească și în care turiștii, atât cei din veniți din interiorul granițelor țării, cât și străinii de pe alte meleaguri ale lumii, să descopere, în inima acestui oraș patriarhal, spiritul Olteniei străbune.

Un alt proiect, și el demarat tot în anul 2018, are ca obiectiv final, alături de creșterea nivelului de confort și satisfacție în rândul localnicilor, tot dezvoltarea infrastructurii de turism. Este vorba despre înființarea Parcului de agrement și recreere ”Constantin Brâncoveanu”, pe o suprafață de peste 30.000 mp.