OLTENIA DE SUB MUNTE (4)
Polovragi, adăpostul tăinuit al lui Zamolxis
Fascinanta Oltenie de sub munte dezvăluie, la intrarea în Gorj dinspre Vâlcea, una dintre cele mai frumoase așezări pe care natura, laolaltă cu hărnicia oamenilor, le-a zămislit pe teritoriul României – comuna Polovragi.
Situată la o distanță aproape egală față de Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea – 50, respectiv 60 de kilometri, cuprinde în arealul său de 8400 de hectare satele Polovragi și Racovița.
Istoria localității merge adânc în trecut, împletindu-se cu istoria devenirii umane, marturie în acest sens stând relicvele aduse la lumina zile prin descoperirile arheologice.
Cea mai veche atestare a acestei așezări documentară datează însă intr-un hrisov în care se arată că în anii 1463 – 1464 domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș (1456-1462), a întărit stăpânirea asupra satului Polovragi în anii 1463-1464, sat care „a fost de moștenire lui Danciul Zamonul de la moși strămoși, de la întemeierea țării”.
O altă atestare documentară a numelui de Polovragi provine dintr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480, prin care domnul Țării Românești, Basarab cel Tânăr (Țepeluș) întărește lui Ticuci și fraților săi bran, Radu și Pătru, nepoții lui Danciul Zamona, stăpânirea peste 24 de sate printre care și Polovragi, ”ca fiindu-le ocină veche”.
Cât privește etimologia numelui comunei, cu puternice rezonanțe dacice, există mai multe variante, dintre care cea mai probabilă ar fi aceea legată de denumirea unei plante folosită de vraci drept medicament – povragă sau polvragă.
Urmași ai dacilor neînfricați, locuitorii comunei Polovragi nu au putut fi niciodată regimentați în CAP-uri, fiecare rămânând propriul stăpân al pământurilor și vitelor din ogradă. Nici nu ar fi putut fi altfel, vorbind despre cei care locuiesc acolo unde însuși Zamolxis își avea tainicul adăpost, dacă e să dăm crezare unei legende conform căreia suprema zeitate dacă locuia chiar în Peștera Polovragi.
Astăzi, comuna are aproximativ 3000 de locuitori. Cu mic, cu mare, sunt oameni veseli, iubitori de natură și de frumos. Cursul uneori lin, alteori furios al Oltețului pritre stânci, într-o sălbatică cavalcadă a apei limpezi și cristaline ce desparte Munții Căpățânii de Parâng, amețitoarea înșiruire de creste și blocuri de piatră prin cei 2000 de metri ai Cheilor pe care impetuosul râu le-a zămislit cu migală, muntele ce coboară abrupt și amenințător spre platorurile mai joase ale depresiunii getice, toate acestea laolaltă, într-o frățească și fericită îngemănare, fac din zona Polovragiului o veritabilă atracție turistică.
Peșterile, săpate de milenii în rocă de apele Oltețului, întregesc peisajul, dând o notă aparte de taină și pericol.
De peste 500 de ani, clopotele Mânăstirii Polovragi dau veste de credință și închinare.
Mânăstire de maici cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, așezământul se găsește nu departe de Peștera Polovragi, în Cheile Oltețului, la poalele muntelui Piatra Polovragilor.
Ctitorită de către Radu si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, și construită în stil bizantin, mânăstirea este renumită și datorită picturilor sale deosebit de valoroase, realizate de renumitul pictor de biserici Constantin Zugravul în anul 1713. Formând o veritabilă fortăreață, chiliile sunt dispuse în jurul bisericii, pe laturile de est, sud și vest. Pe latura de sud se află poarta de intrare, masivă și impunătoare, deasupra căreia se află clopotnița ridicată în vremea luiConstantin Brâncoveanu. Intrarea în pridvor este străjuită de două reprezentări iconografice unice în ţara noastră, ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos.
Dincolo de zidul din partea de nord, într-o altă incintă, se află bolnița Sf.Nicolae, ridicată de egumenul Lavrentie, în anul 1732.
Specifică zonei submontane, principala activitate este creșterea animalelor. Aproape toți localnicii au vaci, oi sau capre, iar laptele și produsele lactate obținute sunt folosite pentru consumul propriu, iar surplusul, vândut în tâtguri și piețe, reprezintă o importantă sursă de venit. Agricultura este și ea o opțiune, desi mai puțin profitabilă, având în vedere specificul climei și al solului.
Modelarea lemnului este și ea una dintre îndeletnicirile de căpătâi, iar prezența, pe teritoriul comunei Polovragi, a Taberei de sculptură – Parcul Dacic, nu este întâmplătoare. Pornind initial de la reprezentarea unor simboluri dacice, se dorește, în timp, realizarea în lemn a unei istoriei a gastronomiei polovrăgene, a gospodăriilor, a însuși modului de locuire.
