Pojorâta Bucovinei – file de istorie
“În munții Bucovinei se află-o așezare
Frumoasă, cum să spun, cum alta-n lume nu-i,
Ce nu-i un sat așa, un sat ca orișicare.
Ci-i locul drag natal, și-al meu, și-al tău, și-al lui…
Și stă Adam și Eva demult și-l tot veghează,
Muncelu-n ceia parte se înalță ca un scut.
La Piatra Străjii și-astăzi istoria e trează…
Din câțiva străjereni, tot locul s-a umplut.
De oameni și de locuri ce multe se pot spune!…
Dar eu din toate-acestea nu am putere-atâta.
Ce pot, o fac acuma și spun la-ntreaga lume,
Că satul ca-n poveste se cheamă Pojorâta”
Mihai Ilieș, 1983
Legenda Pojorâtei…
«Neamurile noastre, ale străjerilor, au fost odată, de mult, paznici la Piatra Străjii. Aici în vale, unde astăzi este centrul satului, era acoperit totul cu apă. De la și spre Câmpulung se putea merge numai pe deasupra stâncii, pe o potecă îngustă. Tot pe aici veneau din jos hoardele tătărăști, care prădau adesea casele oamenilor, le luau vitele și agoniseala zilelor trudnice. Zi și noapte, poteca deasupra stâncii era păzită de vreo 50 de oameni… Toți paznicii s-au sfătuit să taie copacii din pădurea din partea de jos a potecii, dar nu de tot, ci numai pe trei sferturi și apoi să îi lege cu funii de alții, care nu erau tăiați mai la deal. Peste câteva zile, a năvălit o ceată de tătari călare. Paznicii au slobozit funiile și copacii s-au prăvălit năprasnic în vale peste călăreți. La această veste, hanul tătarilor a trimis o altă ceată de tătari să dea foc pădurilor ca răzbunare. Codrii au ars multă vreme. După ce s-a potolit focul, s-au numit locurile acestea “pojar”, iar mai târziu “Pojorâta” sau “pădurea arsă.”»
… Şi istoria ei
Comuna Pojorâta este subordonată administrativ județului Suceava și este așezată într-un sector al marii axe de circulație transcarpatică, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Transilvania, cu un străvechi drum, cu potenţial ridicat de dezvoltare economică. Varietateta formelor de relief constituie nota unui pitoresc deosebit de atrăgător, Pojorâta ocupând o zonă cuprinsă între obcinele bucovinene (Feredeu, Mestecăniș, Arseneasa) și culmile Giumalăului și Rarăului.
Pojorâta este un loc în care natura și oamenii, cu tot ceea ce au creat, îți ating sufletul. Un loc în care peisajele atractive, viața și cultura autentică, armonia și spiritualitatea, comunicarea cu localnicii, căldura și ospitalitatea acestora îți oferă experiențe de neuitat. Componentele naturale ale munților Rarău și Giumalău atrag ca un veritabil magnet interesul pentru practicarea turismului, fie că este vorba de drumeții, fie de turism cinegetic, de turism pentru pescuitul sportiv sau de turism itinerant cu mijloace auto. În munții Rarău-Giumalău, turiștii pot admira frumusețea peisajelor, folosind trasee pedestre de drumeție, trasee rutiere de altitudine și de vale.
În vara anului 1882, compozitorul Ciprian Porumbescu în vârstă de 29 de ani, fiind foarte bolnav, a fost trimis de sora lui, Mărioara, la Pojorâta, mai exact la Valea Putnei, unde fratele Ștefan era brigadier silvic. Într-una din epistolele adresate lui Ștefan, compozitorul scria: “…Și știi tu unde vreau să mă duc? La Pojorâta! Nu știu de ce mă atrage așa de mult această localitate, neîncetat mă gândesc la acest loc frumos și în special la locuința ta idilică…”
Comuna Pojorâta a devenit staţiune turistică de interes local în anul 2017 și deţine un potenţial turistic extraordinar atrăgând un număr tot mai mare de turişti de la an la an, datorită peisajului dar și tradițiilor si obiceiurilor care se păstrează cu sfințenie (de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează).
Adam şi Eva, uriaşii de piatră ai Pojorâtei
În partea de sud a localității, aproape identice ca formă, înălțime și haină vegetală, stau de strajă două maiestuoase piramide dolomitice de vârstă triasică – Adam și Eva (1047 m și 1009 m). Vârfurile calcaroase conice fac parte din rezervația geologică, unde s-au găsit cochilii pietrificate de vietăți marine, care arată originea lor sedimentară. Ele dau o notă de pitoresc acestei mici depresiuni.
Despre Adam și Eva, geograful Ion Băncilă scria: „Prin pantele abrupte, prin formele variate, prin grohotișurile bogate și aspre cum și prin colorația ruginie, pătrunzătoare mai ales în bătaia soarelui la asfințit, dolomitele adaugă o notă de îndrăzneală în pitorescul liniștit al Carpaților” Cernăuțeanu V. “Pojorâta Bucovinei – file de istorie, Suceava, 2017”
Asemănători cum sunt cu formele lor caracteristice, poporul i-a umanizat, trecându-i prin bogata fantezie creatoare, învăluindu-i în legendă sub numele Adam și Eva. Așa i-au pomenit oamenii generație după generație, poate din vremea Descălecatului sau din timpuri mai vechi, când legenda se întruchipa din întâmplări neobișnuite ori tradiții depărtate, transfigurate de trecerea timpului în mituri, datând poate din aceeași perioadă în care s-au plăsmuit legendele Ceahlăului și Rarăului.
Datinile Crăciunului şi Anului Nou
Sărbătorile de iarnă au constituit întotdeauna o modalitate a locuitorilor din Pojorâta de a-și exprima sentimentele religioase și respectul față de datini și obiceiuri. Colinda, plugușorul și sorcova, însoțite adesea de un recital melodic, fac parte dintr-un scenariu desfășurat în cadrul natural al zăpezilor imaculate.
Gospodarii comunei Pojorâta, buni păstrători ai tradițiilor legate de sărbătorile enumerate, se pregătesc prin respectarea și pregătirea acestora, pornind de la curățenia din gospodării, dar mai ales cea sufletească. În perioada postului Crăciunului, gospodarii se spovedesc și se împărtășesc.
Seara de 24 decembrie este o seară specială, este ultima zi din post și oamenii o cinstesc cu mare evlavie. La ceasurile înserării vestea nașterii Domnului Iisus Hristos este adusă de grupurile de colindători. În zilele de Crăciun și grupurile de adulți pornesc pe la casele vecinilor, rudelor și prietenilor.
Copii se pregătesc din timp, organizându-se în grupuri, făcând repetiții în vederea unei frumoase interpretări a colindului.
Cei mai mulți dintre colindători, mai ales cei mici, sunt îmbrăcați în frumoasele costume populare. După ce colindă copiii sunt invitați în casă, gospodinele răsplătindu-le munca cu dulciuri și bani.
O adevărată sărbătoare este cea a Anului Nou (Sf. Vasile), bogată în manifestări artistice.
Se formează partii (cete) de copii și tineri feciori. Partia este compusă din urător, capre (2-3), urs, țigan, țigancă, babă și moșneag. Tot procesul urării de anul nou are aspect complex de teatru popular, unde fiecare personaj își are rolul său, textul, costumul, masca și recuzita proprie, pe baza unei regii tradiționale. Spectacolul debutează cu interogația “Primiți cu buhaiul/plugușorul”, iar acceptul gazdei dă semnalul începerii spectacolului. Urătura este acompaniată de fluier, sunetul buhaiului, tălăngi și plesnituri de bici.
Plugușorul are caracter de urare pentru tot anul. Textul reflectă o anumită configurație, care nu este alta decât cea a satului traditional, cu oameni așezați, în care preocuparea de căpetenie este fertilitatea pământului, bogăția recoltelor și a cirezilor de animale domestice. De Sfântul Vasile, dimineața, copiii umblă cu “semănatul” sau cu “sorcova” pe la casele gospodarilor, ca o continuare a “aratului cu plugul” din noaptea precedentă. Boabele de grâu sau de orez care sunt aruncate/semănate nu se îndepărtează în ziua de Anul Nou, deoarece nu s-ar mai împlini cele urate.
Toate acestea sunt străbătute de bucurie, umor, urări de bine, scoțând în evidență puterea creatoare a neamului nostru. Ciclul acestor sărbători se încheie la Bobotează, unde apare o anumită sobrietate. Sunt anumite tradiții legate de ajunare (24 Decembrie și Ianuarie-Boboteaza). În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, se ajunează iar pe masa fiecărui gospodar se află mâncăruri de post. Înainte de război se foloseau produsele pe care fiecare gospodină le pregătea în casă (prune uscate și afumate, mere uscate, bureți uscați –hribi, bob, grâu, alune de pădure, pâine coaptă).
În ziua de Ajun preotul satului vizitează fiecare gospodărie stropind-o cu aghiazmă, urându-le celor din casă sănătate și La mulți ani.
Pe crucea ce o are preotul în mână gospodinele așează fuior de lână, mai nou prosop țesut. Înaintea preotului merg grupuri de copii care strigă într-un glas: ,,Chiuralesa” (Doamne miluiește). Copiii sunt răsplătiți cu mere, nuci sau dulciuri.
Tradițiile legate de această perioadă mențin conștiința neamului, a identității neamului românesc. Tradiția este timpul sărbătorii, a unei inimi calde, unde găsim sprijinul speranțelor noastre și chemării neamului, bunătate, toleranță, răbdare, credință, înmănunchiate în dragostea de muncă, adevăr și prosperitate.
De la Crăciun și până după Bobotează satul întreg este în sărbătoare. Este perioada în care copiii și adulții se îmbracă în costumul popular de sărbătoare specific acestui anotimp.
Sărbătoarea Învierii Domnului este un alt moment cu o puternică încărcătură emoțională pentru fiecare român.
Bucuria Învierii
Perioada Postului Mare îi pregătește pe pojorâteni pentru bucuria Învierii, fiind un prilej de înnoire sufletească, de iertare, de împăcare unii cu alții.
După patruzeci de zile de urcuș duhovnicesc vine săptămâna Patimilor când se zice: “Doamne, eu sunt cel ce m-am lepădat de Tine, eu sunt cel ce te-am vândut, eu sunt cel ce te-am răstignit, la bunătatea Ta nădăjduiesc, lumina Sfintei Învieri să-mi lumineze sufletul”.
În noaptea Sfintei Învieri gospodarii se îndreaptă spre Biserică. Gospodinele își pregătesc din vreme coșurile cu diferite produse, care sunt sfințite la terminarea slujbei. Din acest frumos coș nu lipsesc pasca cu brânză, ouăle roșii, diferite produse din carne de porc (preparate la tăierea porcului de Crăciun), păstrăv afumat sau prăjit, diferite dulciuri. Coșul este acoperit cu prosoape țesute, care au o cromatică sobră.
Încă se păstrează obiceiul spălatului de dimineață în cele trei zile cu ou roșu și ban de argint, simbolul fiind cel al sănătății și purității, precum și umblatul copiilor după ouă roșii, la casele vecinilor sau rudelor rostindu-se ,,Hristos a înviat”. Gazda oferă un ou roșu, iar la plecare se face urarea de Sărbători fericite. Între copii este o adevărată concurență, pornind de la mulțimea ouălor primite.
În zona Bucovinei, gospodarii întâmpină această Sfântă Sărbătoare prin primenirea gospodăriilor dar mai ales prin pregătirea sufletului (prin post, spovedanie și primirea Sfintei Împărtășanii). După terminarea slujbei din noaptea Învierii, în curtea Bisericii gospodinele și gospodarii satului se așează în formă de cerc, punându-și în fața lor coșurile frumos ,,gătite”. Preotul trece, sfințind cu aghiazmă coșurile pregătite pentru acest eveniment. Credincioșii donează ouă încondeiate preotului paroh. Se împarte anafora, apoi fiecare credincios se îndreaptă spre locuința sa. Ajunși acasă se pregătește masa, luându-se anafora, apoi gustând din produsele sfințite.
Un obicei uitat este jocul Hapucul asemănător jocului Oina, care se juca în zilele de Paști, în curtea Bisericii, după amiaza. Participau băieți și fete de vârstă școlară cât și feciori constituiți în echipe. Hapucu (mingea) era confecționat din păr de vită rezultat în urma țesălatului. Paleta (bota) era confecționată din lemn.
Un alt obicei de Paști, dispărut astăzi, era ,,udatul” fetelor. Fetele erau stropite, de către flăcăi, cu apă sau parfum Fetele dăruiau, în schimb, ouă încondeiate. Udatul de Paști, era ca un rit de purificare, a unei renașteri, (Cernăuțeanu V., Pojorîta Bucovinei, file de istorie, Suceava, 2017).
Nunta – un act de valoare socială
Când vine vorba de tradiții și obiceiuri, acestea sunt păstrate și la unul din cele mai importante momente din viața unui om, și anume nunta.
După cutume moștenite din vechime, nunta se încadra, prin statutul pe care îl conferea tinerilor miri, în legea țării, în forma tradițională și devenea un act de valoare socială, consfințind uniunea matrimonială.
Obiceiurile de nuntă în satele comunei Pojorâta sunt pline de strălucire și fast. Nunțile se fac în timpul câșlegilor, o perioadă de șase săptămâni cuprinse între șfârșitul celor douăsprezece zile ce marchează trecerea de la anul vechi la anul nou și lăsatul secului, sărbătoare cu dublă semnificație: încheierea petrecerilor și începutul postului Paștelui.
Logodna, datul mâinii sau “încredințarea”, precede nunta. Ca datină premergătoare a nunții, pețitul era legat de cunoașterea reciprocă a tinerilor, care oferea garanții pentru stabilitatea căsătoriei. În casa gospodarului care avea fată de măritat se adunau rudele și vecinii și se pregăteau bucate. Duminică dimineața, alaiul se pornește de la casa mirelui la casa miresei. Un obicei vechi, păstrat și în zilele noastre este Iertăciunea. Mirii, împreună cu nuntașii, ies în curte unde se pune o laviță așternută cu un lăicer. Părinții se așează pe laviță, iar mirii îngenunchează înaintea lor. În spatele mirilor stă un vătăjel și rostește Iertăciunea. După rostire, mama miresei aduce un colac rotund, frumos împletit și îl rupe în două: o parte îi dă miresei, cealaltă rămâne la ea. Mirii și soacra mică rup din colac și aruncă sub formă de cruce, pentru a alunga răul din preajma lor.
Alaiul de nuntă, format din mai multe căruțe sau trăsuri este precedat de vătăjei pe cai întărnițați. În trăsura din față este mireasa însoțită de nași, apoi urmează trăsura mirelui însoțit de nașe.
Înaintea plecării alaiului spre biserică, o nevastă înrudită cu mireasa leagă la căpăstrele cailor năfrămi care sunt menite pentru cărăuși. Alaiul este însoțit de lăutari.
Un alt moment important al nunții era și este “înhobotitul” miresei, un obicei străvechi, practicat pe întreg teritoriul țării. Femeile căsătorite nu aveau voie să umble cu capul descoperit, sub motiv că păcătuiesc. După înhobotit, petrecerea de nuntă se sfârșește.
Sfârșitul unei petreceri de nuntă este relatat astflel “După ce au mâncat și au băut de ajuns, de au înhobotit pre mireasă și au legat acum și pre staroste, sosind timpul ca să se scoale de la masă, nunul cel mare sau și vornicelul primar poruncesc lăutarilor să cânte Busuiocelul, adică un fel de horă…”. “Mesenii, cum aud Busuiocelul cântându-se, însă nu ies fiecare cum apucă, ci prindu-se cu toții de mână și formând un lanț la mijlocul căruia se află mirele și mireasa, prind a juca sau mai bine zis a se mișca legănându-se în dreapta și în stânga și astfel, jucând și înconjurând de trei ori masa la care au stat și au ospătat, ies apoi cu toții afară din casă”. (Cernăuțeanu V., Pojorîta Bucovinei – file de istorie, Suceava, 2017)
În horă se prind și flăcăi, iar vătăjelul conduce dansul cu strigături. În Pojorâta, această horă se numește “De trei ori pe după masă”.
În prima săptămână după nuntă, tânăra căsătorită nu are voie să își viziteze părinții.
Portul popular – straie de suflet şi de cinste
În zilele de mare sărbătoare, pojorâtenii îmbracă cu cinste portul popular atunci când merg la biserică. Portul popular este un element definitoriu al naţiunii române, un element de continuitate şi permanenţă alături de limbă, tradiţii şi obiceiuri.
Costumul popular bucovinean păstrează elemente de veche tradiţie cu substrat iliro-traco-dacic. Costumul popular din Pojorâta s-a conservat până astăzi în componentele sale. Au evoluat tehnicile de confecţionare, cromatica şi ornamentica.
Portul popular femeiesc este format din: cămaşă, cămeşoi, catrinţă (priştoare), bârnețul, brâul, bondiţa cu prim ţesut sau din blană de miel, cu blană de dihor, sumanul, cojocul, tulpanul, zăbrenicul.
Costumul popular bărbătesc este compus din cămaşă, iţari, chimir (curea lată). Pe cap bărbaţii purtau pălărie şi iarna căciulă din blană de miel de culoare neagră. Opinca era purtată şi de femei şi de bărbaţi, se confecţiona din piele de vită sau porc bine prelucrată, se lega de picior cu nojiţe din lână neagră înfăşurate în jurul gleznei. Cu timpul opinca a fost înlocuită cu încălţăminte din piele: bocanci, ghete, cizme. Cizmele negre cu carâmbi înalţi şi tari completau costumul bărbaţilor din categoria socială înstărită.
O localitate de dansatori înnăscuţi
Jocul popular a exprimat optimismul românului în diferite împrejurări: hora satului, claca și șezătorile, nunta. Cu orice prilej, jocurile populare încântă privirea spectatorului și au darul de a-i insufla optimism. Etnograful Gheorghe Baciu caracterizează jocurile populare din nordul Moldovei (caracterizare valabilă și pentru jocurile populare din satele Pojorâta și Valea Putnei) astfel: „Mișcările degajă multă eleganță și voiciune, optimism și veselie, reflectând foarte fidel firea și temperamentul moldovenilor. Ele sunt însoțite aproape continuu de o legănare a corpului în ritmul pașilor, ceea ce dă jocurilor un farmec deosebit, iar în structura lor se întâlnesc multe bătăi în podea, pași în contratimp, pinteni în aer și pe podea, sau grupe de câte trei pași schimbați.”
Pentru prima dată, jocul popular din Pojorâta a fost prezentat la manifestarea națională de la Cernăuți în anul 1942, la festivalul obiceiurilor de nuntă desfășurat sub patronajul Fundației Culturale Regale “Regele Mihai” și a Regionalei Bucovina a Căminelor Culturale.
Pojorâtenii sunt dansatori talentați. Formațiile de dansuri, adulți și copii au valorificat zestrea strămoșească și au fost aplaudate pe scenele județului și ale țării, la festivaluri și concursuri folclorice. În prezent, în Pojorâta activează trei ansambluri folclorice: Piatra Străjii, Străjerii Bucovinei și Plaiurile Pojorâtei.
Ansamblul Piatra Străjii este condus de profesorul Zlevoacă Constantin și reunește copiii de la Școala gimnazială Pojorâta, copii talentați și iubitori ai tradițiilor și dansurilor populare.
Ansamblul folcloric Străjerii Bucovinei a fost înființat în anul 2007, la inițiativa instructorului coregraf Mihai-Adrian Erhan. Prin dragostea de joc, a autenticității repertoriului și a talentului lor, membrii ansamblului și-au câștigat dragostea și aprecierea iubitorilor de folclor – nu doar pe plan local ci și pe plan național- prin prezența la diferite posturi de televiziune.
În anul 2008, Gheorghe Străjer înființează Asociația Cultural Artistică “Plaiurile Pojorâtei”, fiind și coregraful formației de dansuri. Prezenți la aproape toate edițiile festivalului “Întâlniri Bucovinene”, dansatorii din Pojorâta s-au bucurat de aprecierea publicului pentru acuratețea interpretării, frumusețea constumului popular: în Slovacia (2010), Cernăuți (2012), Chișinău (2014). Ca și jocuri populare specifice zonei se pot menționa: Arcanul (a cărui tema este luarea cu forța a flăcăilor în armată – luați cu arcanul), Polobocul, Ciobănașul, Coasa, Fudula.
O biserică unică în Bucovina
În ceea ce privește unitățile de cult, în Pojorâta există 3 biserici și schitul Corlățeni.
Biserica Sfântul Nicolae a fost ridicată în anul 1901 și este unicat arhitectonic în cadrul bisericilor sătești din Bucovina datorită celor 7 turnuri, în Europa existând 4 astfel de biserici.
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul a fost construită între anii 2001-2007. În arhitectura ansamblului parohial se poate observa contribuția goticului într-o interpretare locală. Iese în evidență clopotnița cu broderia în piatră caracteristică stilului gotic.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Valea Putnei a fost ctitorită în anul 1924 și repictată în anul 2002. La inițiativa preotului paroh, în anul 2004 a început edificarea Centrului Filantropic “Sfântul Vasile cel Mare”.
Schitul Corlățeni a fost ctitorit de Constantin Corlățan, ajutat de fiul său Stefan și de credincioșii din sat. A fost sfințit de Arhiepiscopul și Mitropolitul Bucovinei Nectarie Cotlarciuc în anul 1934. În anul 1962, schitul a fost desființat și demolat. În 1991, la inițiativa lui Ilie Țâmpău din Pojorâta, schitul a fost reînființat și renovat. Actualmente are statut de mănăstire cu hramul “Sfânta Treime”. S-a mai ridicat o mănăstire cu patronul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.
Crucea de pe Giumalău – simbol al credinței pojorâtenilor
Cel mai înalt munte al Bucovinei, Giumalăul – 1857 m – a fost considerat dintotdeauna un loc sfânt, un loc unde omul s-a simțit mai aproape în comunicarea lui cu Dumnezeu. Locuitorii zonelor învecinate cu Giumalăul și-au plecat de nenumărate ori genunchii la rugăciune pe vârful acestui munte, existând mărturii ale sătenilor de minunile săvârșite aici. Pentru a întări credința tuturor în sfințenia acestui loc, în anul 1908 a fost construită o cruce din beton armat cu o înălțime de 8,5 m pe locul unde exista dinainte în anul 1900 o cruce de stejar. Crucea a fost realizată de fondul bisericesc din Bucovina și cu sprijinul locuitorilor din Pojorâta. În 1915, crucea a fost doborâtă de artileria austriacă. În 1947, din inițiativa lui Breabăn Dumitru și cu sprijinul pojorâtenilor, s-a reușit cu eforturi deosebite refacerea crucii. Între anii 1998-2007 au fost făcute reparații la monument cu sprijinul locuitorilor comunei.
Realizări şi perspective
Pojorâta a continuat să se dezvolte în fiecare an. O prioritate a constituit-o școala. Cele două localuri ale școlii au fost dotate cu table interactive și cu mobilier. Astfel unitățile școlare din comună (școli și grădinițe) sunt în conformitate cu standardele europene.
S-a construit un dispensar uman modern, în care medicul de familie să-și desfășoare activitatea în mod corespunzător. În cadrul dispensarului funcționează și o farmacie.
Ținând seama că localitatea primit statutul de Stațiune turistică de interes local, era necesar să se construiască, mai întâi Centrul de informare turistică, care prin personalul său, să informeze turiștii asupra obiectivelor ce pot fi vizitate în această zonă mirifică.
Tot în acest timp s-a construit Centrul Cultural ,,Pietrele Doamnei” care are bibliotecă, o frumoasă și spațioasă sală de spectacole, o sală pentru conferințe.
În dotare există 100 de costume populare din patru regiuni ale țării, ele fiind folosite de ansamblurile folclorice din comună.
Tot în cadrul acestui centru se află și sediul Grupului de Acțiune Locală ,,Bucovina de Munte’’.
S-a realizat reabilitarea bazei sportive ,,Bucovina – Pojorâta”, pentru ca activitățile sportive să se desfășoare în bune condiții pornind de la amenajarea terenului de fotbal, tribună pentru spectatori, clădire administrativă cu toate utilitățile. De asemenea s-a construit un teren de sport în incinta Școlii Gimnaziale Pojorâta, dedicat elevilor, dar și celor care doresc să facă mișcare.
S-a continuat cu amenajarea tuturor spațiilor verzi din comună, cu asfaltarea drumurilor comunale, cu aducțiunea apei în satul Valea Putnei, cu refacerea podurilor.
O atenție deosebită s-a acordat dotării Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență cu două Mercedes dar și cu echipament necesar echipelor de intervenție.
S-a acordat sprijin material și financiar celor două biserici de mir precum și mănăstirilor din comună.
Un simbol al comunității din Pojorâta îl reprezintă “Monumentul Eroii Neamului”, reabilitat și modernizat, dedicat eroilor care și-au sacrificat viața, luptând în războaie pentru întregirea neamului românesc și unitatea credinței.
Proiectele sunt în continuă desfășurare, astfel încât, în prezent se reabilitează căminul cultural din satul Valea Putnei, destinat activităților cultural-artistice din zonă. De asemenea o prioritate o constituie construirea unei săli de sport, proiect ce va fi demarat în primăvară, astfel încât elevii să își desfășoare orele de sport în cele mai bune condiții.
S-a pus accent și pe modul în care copii își petrec timpul liber așa încât s-au investit bani în două parcuri, dotate cu echipamente de joacă, dar și cu echipamente fitness, pentru practicarea sportului în aer liber.
Sursa: monografia comunei Pojorâta, “Pojorâta Bucovinei – file de istorie”, autor Cernăuțeanu Viorica, Suceava, 2017
