Revista Descopera Romania!

Sarata Monteorul, statiune balneara situata în zona central-vestica a judetului, la aproximativ 14 km distanta de orasul-resedinta, Buzau, e un loc ce reflacta urcusurile si coborâsurile unei istorii în care adesea timpul nu pare sa fi avut prea multa rabdare.

Aflata într-o depresiune intracolinara mângaiata de râul Sarata, la extremitatea sud-estica a Subcarpatilor de Curbura, între dealuri acoperite de o vegetatie bogata si la adapost de vânturi, Sarata Monteoru de bucura de un climat continental, cu veri calde si însorite, cu precipitatii si nebulozitate reduse. Parte a comunei Merei (din 1968), localitatea este legata de resedinta comunei printr-un drum judetean.

Descoperirile arheologice au adus la iveala urmele mai multor epoci, dovada a trecerii timpurii pe aici a diverse populatii. În sud-vestul si în estul localitatii au fost descoperite cele mai vechi urme de locuire, datând din eneolitic si apartinând culturii Aldeni II-Stoicani. Pe dealul Cetatuia si pe platoul Poiana Scorusului au fost aduse la lumina vestigii din epoca bronzului, cultura arheologica fiind denumita ”Monteoru”. Arheologii au constatat existenta unor elemente de continuitate din eneolitic, reprezentând extremitatea sud-vestica a culturii Cucuteni. În complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au gasit urme ale altor culturi arheologice, iar pe colinele de lânga dealul Cetatuia – mai multe cimitire si necropole.

Cumparând Sarata Monteoru si terenurile din jur, industriasul grec Grigore Stavri, ce îsi va lua apoi ca nume de familie pe cel al localitatii, porneste spre sfârsitul secolului al XIX-lea explotarea zacamintelor de petrol, folosind apoi câstigurile obtinute din comercializarea si titeiului brut si a uleiului mineral (fabricat în distileria deschisa în 1871) pentru a finanta investitia într-o statiune turistica. Monteoru devine o statiune de marca, pe care însa confiscarea proprietatii impusa prin restaurarea regimului comunist o cufunda într-o nemeritata uitare.

Micile investitii din anii ‘70 vor fi continuate, dupa caderea regimului si revenirea la economia de piata, de alte initiative private în domeniul turismului, ce încearca sa revigoreze interesul pentru acest spatiu al vindecarilor. De altfel, proprietatile curative ale apelor din zona fusesera mentionate înca din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli, deoarece apele din subteran au continut mare de petrol, brom, iod si sare. Asa se explica de medicul personal al lui Monteoru, dr. Guyenot, îl sfatuieste sa se trateze cu apele folosite de localnici. Omul de afaceri sesizeaza potentialul din turism si apeleaza la serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care în 1888 construise vila familiei Monteoru, pentru a realiza proiectul unei statiuni balneare. Pâna la finalizarea lucrarii, în 1895, este descoperit si pus în exploatare izvorul 2; studiile realizate de dr. G. Niculescu au aratat ca apele izvorului contin clorura de sodiu si clorura de magneziu, fara a avea însa bicarbonat de sodiu, date pe baza carora dr. A. Theohari a stabilit indicatiile terapeutice ale acestor ape în afectiunile tubului digestiv si ale anexelor acestuia. În acelasi timp se construiesc o capela, un cazinou (simbol interbelic al statiunii), un parc în stilul nobiliar al gradinilor englezesti, mai multe hoteluri. Câtiva ani mai târziu, cucerit definitiv de ideea investitiilor în turism, Grigore Monteoru a vândut terenurile petrolifere consortiului Offenheim Singer Co. Urmasii lui Monteoru au reprimit actualmente drepturile de propietate asupra capelei familiei, a câtorva zone de padure, precum si asupra vilei aflata în parcul dendrologic, gazda a unei tabere de elevi.

Astazi, atractia turistica principala este strandul cu apa clorosodica, alimentat de la izvoarele minerale clorosodice, sulfuroase, iodurate, un rol benefic având si noroiul sapropelic, indicat în tratarea afectiunilor reumatismale, digestive si ginecologice. În padurile de foioase din preajma localitatii, cresc specii de plante rare – laleaua pestrita, bujorul de padure, porumbul cucului, ruscuta de primavara si crinul rosu de padure, vegetatia conferind meleagurilor farmecul raritatii.