Revista Descopera Romania!

Timisoara nu ar fi fost ceea ce este astazi daca n-ar fi fost svabii. Dintre toti etnicii care au compus, de-a lungul veacurilor, tabloul social, economic si cultural al orasului, exponentii acestui popor harnic, cuminte si discret au avut o influenta hotaratoare in dezvoltarea societatii. Nu au venit de bunavoie. Au sosit pe meleagurile banatene pentru ca Imperiul Habsburgic dorea sa-si intareasca astfel granitele. Au venit, totusi, si pentru ca multi dintre ei proveneau din familii sarace, iar sprijinul financiar si scutirile de impozite oferite de imparateasa Maria Tereza insemnau o sansa pentru o viata mai buna. Soarta acestor oameni s-a schimbat atunci cand printul Eugeniu de Savoia propunea imparatului Carol al VI-lea, la 21 octombrie 1716, schimbarea organizarii Banatului in folosul casei imperiale.

   Sositi in trei valuri – „colonizarea carolina” dintre anii 1718-1740, „colonizarea tereziana” dintre anii 1744-1722 si „colonizarea iosefina” dintre anii 1782-1787 – peste 150.000 de etnici germani proveniti din sudul Germaniei si din Austria s-au asezat in Banat.

   Extrem de seriosi si cu o disciplina aproape soldateasca, au muncit din rasputeri pentru a schimba tinutul mlastinos al Timisoarei intr-un pamant roditor. Cu dorul de casa in suflete, au incercat sa realizeze pe malurile Timisului si ale Begai replici ale asezarilor de bastina. In efortul lor, au fost ajutati si de planurile de sistematizare alcatuite in detaliu de catre administratia austriaca. Dar ca sa reuseasca, s-au luptat cu foametea si cu bolile. Primele generatii au fost de sacrificiu. Asa cum spun ei insisi: „Primilor moartea, urmatorilor saracia, ultimilor painea”.

   Istoria nu a fost induratoare cu acest neam. Tinerii, sperantele comunitatii, au fost deportati in Siberia dupa infrangerea Germaniei din cel de-al doilea razboi mondial, fiind obligati sa munceasca pentru reconstructia URSS.

   Astazi, in Timisoara, au mai ramas doar aproximativ 29.000 de etnici germani, adica abia 1,3% din totalul populatiei.

   Dialectul svabesc – amestec al celui bavarez, tirolez, franc, aleman si nu numai – se mai aude inca, din fericire, pe strazile Timisoarei, desi este tot mai putin folosit de generatiile tinere.

    Pentru svabii banateni, principala ocupatie a fost, in decursul timpului, agricultura, dar s-au remarcat si ca buni mestesugari, mai ales gratie preciziei si seriozitatii de care au dat dovada in fiecare domeniu de activitate. Buni tamplari si rotari, si-au aratat talentul si ca fierari, zidari sau chiar pantofari.

   Desi au ramas putini, etnicii germani din Timisoara inca mai pastreaza traditiile si obiceiurile, poate si pentru faptul ca acestea se leaga in principal de sarbatorile crestine, iar credinta este cea care le-a dat putere sa reziste in vremuri grele.

   Parada traditionala a svabilor banateni aduna la Timisoara, an de an, nu numai etnici din aceasta localitate, ci si germani veniti special din regiunile Baden-Wurttemberg si Bavaria. Este nu numai un prilej de a etala bogatele si coloratele costume populare, ci mai ales de a aduna, acasa, pe cei ce si-au croit destinele in afara Romaniei. Este o reintregire, fie ea si numai vremelnica, a comunitatii, sub semnul „Heimat”, adica al patriei.

   Timisoara este centrul cultural al svabilor banateni. Aici lociuesc cei mai multi svabi din Romania, iar comunitatea acestor etnici este una activa. In oras functioneaza o scoala primara si un liceu de stat german – „Nikolaus Lenau”. Numeroase expozitii si concerte sunt organizate sub egida Centrului Cultural German. Teatrul German de Stat imparte frateste spatiul din cladirea Operei cu teatrul roman si cu cel maghiar. Exista si evenimente cu caracter religios, dintre care cel mai important este „Kirchweih”, sarbatoarea hramului Bisericii Catolice, ocazie cu care tinerii, imbracati in costume traditionale, danseaza pe acordurile fanfarei.

   Comunitatea svabeasca din Timisoara a dat nume importante in sfera culturala sau stiintifica, daca ar fi sa amintim numai de Herta Muller, laureata a premiului Nobel pentru Literatura, Stefan Hell, care a primit premiul Nobel pentru Chimie, pianistul Richard Waldemar Oschanitzkz sau actorul Jonny Weismuller.

   Aceasta minoritate etnica dispune si de emisiuni radio si TV in limba germana, precum si de un supliment regional pentru Banat al ziarului „Allgemeine Deutsche Zeitung”.

   Un rol deosebit in formarea si consolidarea bucatariei banatene l-a avut gastronomia Imperiului Austro-Ungar. Mancarurile specifice sunt consitente, predomina carnea de porc – taierea porcului este, de altfel, o traditie cu totul speciala pentru svabi, dar si retetele cu carne de vita sau pui sunt foarte apreciate. Varza este si ea prezenta, la fel si cartofii. Sosurile sunt groase si condimentate, iar taitenii facuti in casa se afla la mare pret. Smantana sau untura, folosite din belsug, dau gust si consistenta. Mancarea se gateste lent, pentru ca gusturile si aromele sa se intrepatrunda. Si aici se reflecta calmul si rabdarea acestei etnii.

   Orice masa care se respecta se incheie cu un preparat dulce, iar bucataria svabilor nu duce lipsa de retete delicioase, pastrate de generatii de gospodine. Merele sunt vedetele, dar la loc de cinste sunt si prunele ori caisele, iar branza dulce abia asteapta sa se aureasca intre foile de aluat.

   Gombotii – sau pufoasele galuste cu prune, strudelele cu mere – crocante, aurii si cu parfum imbietor sau cele umplute cu crema de branza, precum si schmarrnul sfaramicios inmuiat in compot aromat de mere sunt doar cateva dintre imbietoarele deserturi ce se mai gatesc si astazi in casele din Timisoara, fie ca sunt ale svabilor, ale romanilor sau ale altor etnici.