Revista Descopera Romania!

O ADEVĂRATĂ BIJUTERIE ARHITECTURALĂ ŞI UNUL DINTRE CELE MAI FRUMOASE LOCURI DE PROMENADE DIN ŢARĂ, SINAIA ÎŞI MERITĂ CU PRISOSINŢĂ TITULATURA DE „PERLĂ TURISTICĂ A CARPAŢILOR”. FAIMA “ORAŞULUI REGAL” A TRECUT DE MULT GRANIŢELE ROMÂNIEI, FIIND O DESTINAŢIE TURISTICĂ DE TOP, AFLATĂ ÎN PREFERINŢELE VIZITATORILOR DIN ÎNTREAGA LUME.

Un oraş cu nume sfânt

Urmele vieţuirii în zona pe care astăzi se ridică oraşul se pierd undeva în epoca neoliticului. Prima atestare documentară apare însă în anul 1581, cu referire la Schitul de pe Molomoț, Cartierul Furnica de astăzi. Totuşi, istoria aşezării este indisolubil legată de istoria Mânăstirii Sinaia, ctitoria cu nume sfânt, derivat de la Muntele Sinai.

Micul schit de atunci, ctitorie a Marelui Spătar Mihail Cantacuzino, a fost sfinţit la 15 august 1695 şi era, la acea vreme, loc de popas şi adăpost pe o importantă rută comercială. Primii locuitori ai aşezării au fost, aşadar călugării, iar localitatea a fost înfiinţată ulterior, având ca nucleu mânăstirea, de la care şi-a luat şi numele. Despre acest fapt aflăm dintr-un proces-verbal datat 1 decembrie 1874, prin care se atesta că reședința comunei Podul Neagului a fost mutată la Sinaia, nume primit de localitate în acel an de la Mânăstirea Sinaia. Pe atunci, în organizarea regiunii care mai cuprindea o comună cu reşedinţa la Comarnic, se implicase chiar Principele Carol I al României.

În data de 9 mai 1880, Sinaia dobândea statutul de comună urbană, în componenţa căreia intraua cătunele Izvor, Furnica și Poiana Țapului. Ulterior, Sinaia s-a desprins de Podul Neagului, iar în anul 1884, şi cătunele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat de Sinaia, alcătuind comuna Predeal.

Industrializarea zonei îşi pune şi ea amprenta. Se construieşte fabrica de cherestea a industriaşilor Popovici şi Costinescu, apoi o fabrică de var hydraulic, iar în anul 1892 o fabrică de cuie cu 45 de angajaţi români şi germani.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Sinaia – reşedinţă a Plaiului Peleş din judeţul Prahova, era o aşezare închegată, ce număra 2210 locuitori, avea hoteluri, gară şi o şcoală mixtă în care frecventau cursurile 103 elevi.

La sfârşitul perioadei interbelice, localitatea era reședința plășii Sinaia din județul Prahova, numărând peste 3900 de locuitori, fiind cotată ca o aşezare modernă, cu sistem de canalizare şi apă curentă, precum şi cu o uzină hidroelectrică de 1500 de cai-putere.

După trecerea vremelnică, începând cu anul 1950, în administraţia raionului Câmpina, Sinaia redevine localitate component a judeţului Prahova din anul 1968.

Reşedinţă regală

Istoria localităţii se schimbă substantial odată cu stabilirea aici a reşedinţei regale. Cu prilejul primei vizite făcute în zonă în august 1866, Domnitorul Carol I este cucerit de frumuseţea locurilor. Astfel, acesta hotărăşte construcţia Castelului Peleş. Cu ocazia aşezării pietrei de temelie a impresionantului edificiu, Carol s-a legat ca “Acest castel să se ridice şi să devie leagănul dinastiei noastre în ţară”. Dorinţa sa străbătut veacurile, astfel că Peleşul a rămas reşedinţă a familiei regale.

Făcând conexiunea cu noul statut al aşezării, Eforia Spitalelor Civile avusese viziunea unei staţiuni de lux pentru petrecerea vacanţelor, staţiune ce oferea vizitatorilor serviciile 10 hoteluri, 55 de vile mari, 50 de vile mijlocii şi 60 case ţărăneşti, două cazinouri, băi de hidroterapie, o grădina zoologică, trăsuri pentru plimbări, 3 centre cu cai de călarie, manej şi scoală de călărie, restaurante, berării, cofetării şi magazine, precum şi un parc de promenadă.

Staţiune turistică prin excelenţă

Construirea şoselei Sinaia – Braşov în 1847, precum şi a căii ferate Bucureşti – Sinaia în 1879, a marcat începuturile dezvoltării turismului în zonă. Domeniul regal a reprezentat un deosebit punct de interes pentru cei cu dare de mână, care au început să-şi construiască în zonă reşedinţe private, multe dintre ele având o arhitectură atât de frumoasă încât au devenit clădiri de patrimoniu. Oameni politici, oameni de cultură, negustori şi industriaşi au ales să-şi ridice aici reşedinţe, astfel încât Sinaia s-a transformat în scurt timp într-o zonă rezidenţială.

La dezvoltarea localităţii, una dintre cele mai importante staţiuni climaterice din ţară, s-a implicat în mod special Eforia Spitalelor Civile, care începând cu anul 1871 deţinea monopolul terenurilor, fiind singura autorizată pentru parcelarea şi vânzarea locurilor de casă. Tot Eforia construit hoteluri şi, poate cel mai important, a construit şosele şi poteci în inima muntelui.

Tot de numele acestei instituţii de asistenţă publică românească se leagă şi realizarea tuturor lucrărilor edilitare din staţiune, cum ar fi captările pentru sigurarea alimentării cu apă, realizate în perioada 1874 – 1879, sau construirea uzinei de electricitate, în anul 1877. Celebrul Cazinou a fost ridicat tot graţiei preocupării Eforiei, care a contribuit cu un sfert din capitalul investit, precum şi cu terenul în suprafaţă de 10000 mp.

Păstrând impresionanta zestre edilitară, în perioada modernă oraşul a căpătat noi valenţe şi şi-a menţinut locul în ierarhia staţiunilor turistice ale României.

Mănăstirea Sinaia – acolo unde a început oraşul

Despre Mânăstirea Sinaia se poate spune că este piatra de temelie a oraşului. Ctitorit de Spătarul Mihai Cantacuzino, într-un adevărat altar al naturii, ansamblul monahal a fost ridicat în cinci ani, în perioada 1690 – 1695. Spătarul, marcat de locurile sfinte vizitate la Ierusalim, a dorit zidirea unui lăcaş care să poarte numele Muntelui Sinai.

Târnosirea ctitoriei Cantacuzineștilor a fost făcută pe 15 august 1695, în prezența Voievodului Constantin Brâncoveanu și aMitropolitul Țării Românești Teodosie.

Zidurile exterioare masive ale mânăstirii indică o construcție fortificată, cu ziduri puternice, groase și înalte, lucru întărit și de existența unui turn de pază deasupra gangului ce leagă cele două curți interioare.Așezarea bisericii s-a făcut în inima lăcașului, fiind înconjurată de clădiri pe toate cele patru laturi. Primul stareț al mănăstirii a fost Ieromonahul Nicodim.

Biserica veche a fost construită în stil brancovenesc, cu ornamentaţii în motive vegetale şi florale simple, iar chiliile pentru cei 12 călugări erau dispuse de jur împrejur. Numărul călugărilor a fost ales după pilda Mântuitorului Iisus Hristos, care și-a ales cei doisprezece apostolic. În anul 1783, domnitorul Mihail Şuţu a adus aici 42 de scutelnici, iar mica așezare compusă din locuințele acestora, cătunul Izvor, este practic baza viitorului oraș. În anul 1842, numărul călugărilor ajunsese la 100. Noile construcții, „curtea nouă” de astăzi, au fost realizate din fondurile mănăstirii, între anii 1842-1846, prin grija stareților Ioasaf și Paisie. Tot în acea perioadă a fost construită și biserica „Sfânta Treime”, începută sub îndrumarea starețului Ioasaf și finalizată în timpul starețului Paisie, în 1846, fiind reconstruită între anii 1897-1903. Lucrările de refacere, executate la inițiativa regelui Carol I și sub administrația Eforiei Spitalelor Civile, au fost conduse de către arhitectul George Mandrea, care a realizat o reușită îmbinare a stilului brâncovenesc cu cel moldovenesc. Tot în această perioadă a fost construită noua incintă de chilii ale mănăstirii.

Muzeul Mănăstirii Sinaia, care a fost deschis publicului în anul 1895, c ocazia împlinirii a 200 de ani de la ctitorirea mânăstirii, este amenajat în aripa sudică a chiliilor din incinta nouă a mănăstirii, acolo unde regele Carol I și regina Elisabeta locuiau pe timpul verii, în perioada construirii Castelului Peleș.

În muzeul manastirii sunt adăpostite mici comori, printre care prima Biblie tradusă și tipărită. Într-una dintre cele două săli sunt expuse, printre altele, o hartă a județului Prahova cu ctitoriile Cantacuzinilor, o planșă cu „Columna lui Traian”, gravuri înfățișând Mănăstirea Sinaia în diferite epoci, veșminte preoțesti, obiecte vechi de cult, cărți cu ferecături aurite, monede și diferite medalii. Cea de-a doua sală adăpostește icoane românesti și străine, patru picturi ale lui Pârvu Mutu Zugravul, fragmente de iconostas, obiecte de cult, cărți bisericești, paftale etc.

În zestrea mânăstirii se regăsesc scaunele regale, icoanele daruite de țarul Nicolae al II-lea și epitaful brodat cu fir de aur de către Ana Roth, doamna de curte a Reginei Elisabeta. Timp de trei ani, între 1897 și 1900, aceasta lucrat cu acul şi cu fir de aur şi mătase colorată pe pânza de bumbac, realizând una dintre cele mai remarcabile piese din Mănăstirea Sinaia, înregistrată în catalogul UNESCO.

În incinta vechii mănăstiri, lângă paraclis, se găsește cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru al României din perioada primului război mondial. Acesta a lăsat prin testament dorința de a fi îngropat în această mânăstire, deoarece, bolnav fiind, tot aici își găsise însănătoșirea.

Principele Carol, însoţit de istoricul Dimitrie Sturza, de medicul Carol Davila şi de maiorul Ştefan Fălcoianu a vizitat Mănăstirea Sinaia în ziua de 5 august 1866, moment în care s-a îndrăgostit iremediabil de acel colț de rai.

DCIM100MEDIADJI_0009.JPG

DCIM100MEDIADJI_0015.JPG

DCIM100MEDIADJI_0018.JPG

DCIM100MEDIADJI_0025.JPG

DCIM100MEDIADJI_0038.JPG

DCIM100MEDIADJI_0028.JPG

DCIM100MEDIADJI_0041.JPG

DCIM100MEDIADJI_0041.JPG

DCIM100MEDIADJI_0046.JPG