Revista Descopera Romania!

Peleşul – reşedinţa de suflet a regilor României

„Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii ţării noastre.Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.” (Majestatea Sa Regele Mihai).

Vară de vară, primul suveran al României avea să revină la Sinaia, iar cinci ani mai târziu, acesta cumpără de la Eforia Spitalelor Civile 1000 de hectare din Moșia Sinaia sau Piatra Arsă. Aici avea să se ridice, începând cu anul 1877, Castelul Peleș, piatra de temelie fiind pusă în ziua de 22 august. Lucrările la impresionanta opera arhitectonică au durat până în anul 1883, între timp familia regală locuind la Castelul Foișor, construcție începută în același timp, dar terminată mult mai devreme. Această construcţie va deveni Casă de vânătoare a primului Rege al României şi ulterior reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I.

Castelul Pelișor, care avea să aparțină viitorului Rege Ferdinand și Reginei Maria, a fost construit între anii 1889 și 1903.

Artizanii acestui castel neasemuit de frumos au fost arhitecții Wilhelm von Doderer, profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz, asistentul lui Doderer, Émile André Lecomte du Noüy și Karel Liman.

Regele Carol I a respins în anul 1876 toate cele trei propuneri ale planurilor inițiale realizate de către arhitectul Wilhelm von Doderer, profesor la Technische Hochschule din Viena și i-a încredințat conducerea arhitectului german Johannes Schultz, care propune construirea unui edificiu cu două nivele, cu aspect de chalet elveţian, decorat la exterior în stil german, Fachwerk.

În anul 1890, în baza proiectului arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy, este construită Sala Maură, pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud.

Între anii 1895 – 1897, sub coordonarea arhitectului ceh Karel Liman, sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul.

În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.

Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei, precum și camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului sunt amenajate tot sub îndrumarea lui Liman, între anii 1903 – 1906.

Lucrările de amenajare a teraselor exterioare au fost executate între 1906-1914. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. În același timp, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru.

Vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria sunt concepute între anii 1905 – 1906.

În anul 1906, se fac modificări ale Sălii de teatru de la Parter, ocazie cu care sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939 de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea.

Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi consilierui regelui Ludovic al II-lea al Bavariei Ferdinand de Tiersch.

Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Având ca model Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck, Bernhard Ludwig din Viena decorează holul în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, colaborând în executarea lucrărilor cu arhitectul Liman. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure.

Între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig.

Peleșul a fost reşedinţă regală între anii 1883 – 1947 și a fost naţionalizat în 1948.

În perioada ianuarie – martie 1948, autorităţile comuniste au închis castelul, iar o mare parte dintre bunurile de patrimoniu aflate acolo au fost transferate la Muzeul de Artă din Bucureşti sau în cadrul altor instituţii de cultură din ţară. Peleşul este transformat în Muzeu Naţional începând cu anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, în timp ce Pelişorul şi Foişorul sunt transformate în case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici, personae aflate în graţiile regimului comunist. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor au fost redeschise spre vizitare. Din anul 2007 a devenit proprietatea Regele Mihai I al României și al familiei regale, şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Chiar dacă timpul şi-a pus asupra sa amprenta, Peleşul rămâne o capodoperă arhitectonică, fiind celebru în întreaga lume. Stilul eclectic, îmbinând tendinţele renascentiste, influenţele saxone şi stilul baroc au creat o combinaţie unică, de lux şi rafinament. Construcţia acestui edificiu a costat aproximativ 16 milioane de lei in aur, Peleşul fiind primul castel electrificat din Europa, care avea printre dotările sale şi încălzire central şi lift.

În cele 160 de camere bogat şi rafinat amenajate, frumuseţea decorurilor este copleşitoare, purtând semnătura vienezului Bernhard Ludwig – fiul, ebenistul-arhitect, cel care a realizat lucrări de decorare şi pentru reşedinţele familiilor regale ale Iugoslaviei şi Albaniei sau sediul Naţiunilor Unite din Geneva.

Printre furnizorii de obiecte de artă sau aflat casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz, Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher şi L. Bernheimer din München, creatori de decoraţiuni şi de piese de mobilier, atelierele Zettler din München şi A. Zwölfer, creatorii de vitralii sau Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.

Pelișorul, castelul de aur

În paralel cu construcția Castelului Peles, au fost ridicate în zonă Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Garda, Casa Arhitectilor, Casa Gradinii. Între 1899 – 1902, a fost construit Castelul Pelisor, oferit în dar de regele Carol I principilor moştenitori. Deschis publicului vizitator în februarie 1993, Castelul Pelisor este parte integranta a vastului ansamblu arhitectonic creat de regele Carol I.

Arhitectura exterioara este asemenea celei a Castelui Peleș, realizată de către arhitectul şef Karel Liman cu elemente ,,Fachwerk”, la care au fost adăugate și elemente românești, mai exact cele doua turnuri acoperite cu olane de gresie colorată, aidoma turlelor de biserici din Bucovina.

Interiorul a fost decorat conform cerințelor Reginei Maria. Aceasta spunea, în testamentul moral adresat ,,Țării și Poporului român”: ,,Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez.”

Astfel, în decorarea Castelului Pelișor, Regina Maria a ales ca stil ”Arta 1900”, creând o ”casă de vis”, în care ”cuiburile aurite” au devenit un simbol.

Un Cazinou pentru capete încoronate

Amplasat într-unul din cele mai frumoase zone verzi ale oraşului – Parcul “Dimitrie Ghica”, opera a arhitectului peisagist elveţian Eder, Cazinoul este un simbol pentru Sinaia şi pentru Valea Prahovei. Într-o localitate a protipendadei, care abunda de vile de lux, de restaurante şi hoteluri, construirea unui cazino a fost o iniţiativă firească, ce a venit, la acel moment, din partea regelui Carol I. Astfel, impunătoarea clădire ce urma să adăpostească cea mai importantă atracţie a zonei – jocurile de noroc, a fost inaugurată cu fast în anul 1912, în cadrul unei ceremonii la care a concertat George Enescu.

Sume fabuloase s-au vehiculat în sălile fastuos ornamentate, la mesele de joc fiind obişnuită prezenţa capetelor încoronate, a bancherilor sau industriaşilor din ţară şi din străinătate. Aici s-au pus la cale faceri, planuri politice, s-au pierdut şi s-au câştigat bani şi, uneori, s-au ruinat destine. Cazinoul a fost închis in 1947 din ordinul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, fiind considerat expresia supremă a decadenţei burgheze. Edificiul nu şi-a mai reluat funcţionalitatea originală, aici fiind găzduite în prezent concerte, expoziţii, conferinţe şi alte evenimente private.

Un oraş şi două gări regale

Calea ferată a fost, pentru Sinaia, începutul progresului. După 20 de ani de la lansarea iniţiativei pentru crearea unei legături feroviare între România şi Austro-Ungaria, compania condusă de influentul om de afaceri britanic George B. Crawley a obţinut, în primăvara anului 1876, concesiunea pentru realizarea căii ferate ce urma să traverseze Valea Prahovei, legând Ploieştiul de Predeal, pentru a face joncţiunea cu traseul construit pe Valea Timişului de „Societatea Căilor Ferate Ungare de Stat”.

Grave nereguli financiare au blocat lucrările la doar cţteva luni de la demararea lor, finalizarea proiectului fiind încredinţată, doi ani mai târziu, companiei conduse de inginerul francez Léon Guilloux, Directorul General al Societăţii Acţionarilor CFR.

În 10 iunie 1879, la ora 9.00, „trenul de plăcere” a pornit din Bucureşti şi s-a oprit la Câmpina, capăt de linie la acel moment, deoarece tronsonul Câmpina Sinaia a fost deschis circulaţiei la 1 decembrie 1879.

Astfel, s-a născut prima gară regală a oraşului, construcţie monumentală alcătuită dintr-un corp central, cu etaj, şi două aripi laterale simetrice, realizate în regim parter, ce cuprindeau şi primul„salon princiar”, folosit pentru primirea suveranului şi a înalţilor săi oaspeţi. După abdicarea Regelui Mihai I, gara şi-a pierdut destinaţia iniţială, fiind transformată în sală de proiecţie, club muncitoresc, bibliotecă, sală de dans şi atelier de tâmplărie metalică.

Astăzi, în fostul salon regal, singurul rămas din vechea construcţie, se poate admira o colecţie unicat de machete şi însemne.

În 1911, aproape întreg ansamblul a fost demolat şi pe locul său Societatea „Demeter Cartner &Co.” – Bucureşti a ridicat actuala clădire a gării, deschisă călătorilor. În această gară opreşte cel mai vestit tren din Europa, Orient Express.

Cea de-a doua gară regală a fost construită între anii 1938-1940, la comanda regelui Carol al II-lea, după planurile renumitului arhitect Duiliu Marcu, care a proiectat şi Hotelul Athene Palace, Biblioteca Academiei Române, Opera din Timişoara şi Palatul CFR din Bucureşti. Purtând însemnele regale ale lui Carol al II-lea, această clădire a fost rezervată exclusiv familiei regale şi oaspeţilor ei.

DCIM100MEDIADJI_0009.JPG

DCIM100MEDIADJI_0019.JPG

© Nono Pirvu Lucian. All Rights Reserved