Tag Archives: apuseni
BLESTEMUL AURULUI DE LA ROȘIA MONTANA
Roșia Montană – un loc în care istoria se luptă acum cu tehnologia secolului XXI pentru supraviețuire. Ironia soartei face ca această zonă să fie în același timp și foarte bogată și săracă. Oamenii din Roșia Montană stau în sărăcie, dar totuși pe un munte de aur Roșia Montană, sau în latină Alburnus Maior, este o localitate minieră din Munții Apuseni, județul Alba, Transilvania. Este situată în Valea Roșiei, străbătută de râul cu acela și nume, Roșia. De unde atât roșu? Denumirea comunei provine de la faptul că râul este bogat în minerale, în special fier, ceea ce dă culoarea roșiatică. Însă aceste denumiri nu cuprind numai legende frumoase ci au și o parte mai puțin fericită: culoarea roșie se datorează și mineritului excesiv care durează de nu mai puțin de două mii de ani! Localitatea este cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei, amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu și este una din cele mai vechi zone cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa, fiind înființată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraș minier cu coloniști din Iliria. Cunoscută sub numele de Alburnus Maior, primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din anul 131. Roșia Montană este o regiune care a aflat toate durerile românilor, trăind intens fiecare filă de istorie: în anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, (cel care s-a născut în satul Cărpiniș ce aparține de Roșia). În timpul revoluției din 1848, Avram Iancu l-a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluționari. Aici s-a născut Iulia Faliciu, soția lui B.P. Hașdeu și mama poetei Iulia Hașdeu. Tot aici, în ruinele acestei zone foarte bogate dar totuși marcate de tragedie, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Multe din aceste descoperiri arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roșia Montană.
OMUL CARE DA VIATA LEMNULUI
Într-un vârf din Munții Apuseni, departe de lumea dezlănțuită, își duce traiul, alături de baba lui, Traian Ivan. Într-o casă mică de lemn așezată într-o poieniță, meșterul popular a învățat să scoată viața din brad și molid. Modelează lemnul învățându-l să capete forme care apoi devin obiecte de uz caznic sau de podoabă în casa omului. Nu e sculptor în lemn, nu-i place să i se spunăașa, este un moț care de aproape 70 de ani a avut lemnul în palme Satul Ghețarul este situat undeva în creierii munților Apuseni. Rupt parcă de civilizație. Așezat parcă în rai. Liniștea și aerul curat, verdele crud și foșnetul pădurii, susurul apelor, toate acestea înlocuiesc zbârnâitul telefoanelor mobile, ventilatoarele calculatorului, salva de claxoane de la stop, manelele date la maxim în BMW-uri, fumul gros din țeava de eșapament a basculantelor, praful și picamărele care transformă orașele în metropole. Nimic din ceea ce s-a înconjurat orășanul nu există aici. Timpul nu e grăbit, ci se așază la masă cu omul.
GHETARUL DE LA SCARISOARA
Detunata Goală și Detunata Flocoasă sunt rezervații geologice cu caracter unicat, remarcabile prin prezența coloanelor masive de bazalt columnar. Un alt loc misterios, uluitor, este peștera Ghețarul de la Scărișoara, care are o lungime de 720 de metri și care este sculptată în calcare străvechi, datând din jurasicul superior. Peșterea este declarată monument al naturii, iar ghețarul subteran este al doilea ca mărime din Europa. Topografia peșterii este relativ simplă, având o încăpere uriașă, de circa 700 de metri, în mijlocul căreia tronează un imens bloc de gheață, care are venerabilă vârstă de patru mii de ani. Într-o altă încăpere, denumită Biserica, stalagmitele au format coloane impresionante, aidoma celor ale unei catedrale, care reflectă uneori lumina soarelui, dând impresia unor lumânări uriașe, așteptând parcă debutul unei procesiuni misterioase. Deoarece toate aceste formațiuni de gheață vara se topesc parțial, vizitarea peșterii se face în ultimele luni de iarnă, când acestea ajung la dezvoltarea maximă și conferă locului o frumusețe magică.
