Tag Archives: banat
TIMISUL NOBILIAR
Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.
Istoria acestei regiuni a fost una tumultoasă, având în vedere diferitele influențe militare, politice și administrative. Dominația otomană, dar mai ales cea austro-ungară au adus elemente specifice în dezvoltarea economico-socială, determinând un grad aparte de civilizație. Fără a-și pierde caracterul național, Banatul a înglobat aceste influențe, făcând din ele un factor de progres.
MUZEE
Muzeul “vesniciei … nascute la sat”
Înfiintat în 1972, spatiul – cunoscut ca Muzeul Satului Banatean – ofera vizitatorilor imaginea specificului cultural si istoric al uneia dintre cele mai interesante regiuni ale tarii – Banatul. Cele 17,47 hectare ale complexului muzeal devin o incursiune în universul unui vechi si fructuos dialog interetnic, permitând întelegerea modului în care, fara a-si pierde sau a-si abandona specificul national, minoritatile s-au integrat în spatiul cultural românesc.
Istoricul constituirii acestui loc al întâlnirii cu sufletul si datinile banatene începe cu Ioachim Miloia, care lanseaza ideea înfiintarii unui muzeu etnografic în aer liber. Eforturile acestuia vor continua de-a lungul întregului interval cât el a fost director al Muzeului Banatean (între anii 1928 si 1940). Muzeul etnografic în aer liber a fost deschis publicului la 20 august 1971. Institutia devine – din anul 2000 – Muzeul Satului Banatean, fiind subordonata Consiliului Judetean Timis. Aici te cucereste posibilitatea de a face o calatorie simbolica prin satele banatene, descoperind sau redescoperind cu uimire autenticitatea traditiilor.
SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA
Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1212, dar cercetarile arheologice au relevat faptul ca aici au existat urme ale prezentei umane inca de acum 6000 de ani, din epoca neolitica.
Istoria consemneaza dominatia avara, apoi invazia pecenegilor, urmasi in zona de cumani, bulgari si valahi. Apoi au venit maghiarii, care au cucerit Banatul, pe care l-au alipit Regatului Ungar, la inceputul mileniului al doilea.
Predestinata sa aiba un rol esential in istoria orasului, Opera din Timisoara a fost construita, dupa cum afirma cercetatorii, chiar pe locul unde avarii, in secolul al X-lea, au ridicat, pe ruinele fostei fortarete romane Zambara – cladita, la randul ei, pe vatra unei foste asezari dacice – o fortareata inconjurata de un canal cu apa.
O perioada de inflorire a cunoscut orasul in timpul domniei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, care si-a si stabilit aici, vreme de sapte ani, intre 1316 si 1323, capitala, construind si Palatul regal. In mod firesc, au fost intarite fortificatiile, iar in interiorul cetatii populatia a sporit ca numar.
SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – ROMANII
Vechi teritoriu daco-get, Banatul a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, colonizarea romana incepand din anul 101, invazia popoarelor migratoare de origine germanica sau asiatica, cum ar fi vizigotii, hunii, gepizii, avarii sau slavii.
Romanii sunt, prin urmare, chiar prin stramosii lor, populatia veche a acestei provincii. Aflati sub diverse stapaniri si influentati de diverse popoare si culturii, romanii din aceasta parte a tarii au cunoscut o evolutie cumva diferita de cei din restul tarii. Aflati multa vreme sub stapanire habsburgica, ei au conoscut si dezvoltat un nivel de civilizatie diferit, superior fata de alte regiuni istorice. Aceste influente se remarca in modul de organizare a gospodariilor, in eficientizarea muncii, in ordinea si curatenia specifice zonei, in stilul arhitectural si in planurile de sistematizare.
Romanii banateni sunt oameni sociabili, cu spiritul vioi si sufletul deschis. Mandria timisorenilor este de-a dreptul speciala. Falosi, avand constiinta faptului ca apartin unei zone cu un standard ridicat de civilizatie, romanii din aceasta parte a tarii sunt gospodari, ambitiosi si chibzuiti. Oameni drepti din fire, s-au impotrivit dintotdeauna inechitatii si abuzurilor, si nici chiar constrangerile comuniste nu au reusit sa le ingradeasca libertatea spiritului. Istoria traita de generatii i-a invatat sa fie rezervati in atitudine, dar odata ce le-ai castigat increderea, sunt prieteni statornici. Si, nu in ultimul rand, si-au cultivat o toleranta cu totul speciala fata de concetatenii lor de alte etnii, pe care ii privesc ca pe adevarati parteneri in societate.
SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – BULGARII
Bulgarii au trecut Dunarea, venind pe pamanturile romanesti, inca din secolul al XVII-lea. Si-au parasit casele si tara, satui de asuprirea otomana. Cu greu au primit acordul austriecilor de a se stabili in Transilvania si Banat. Ei reprezinta cea mai veche comunitate a diasporei bulgare si, in acelasi timp, una dintre cele mai vechi etnii din Timisoara. Pe cat de veche, pe atat de speciala, pentru ca bulgarii de aici sunt singurii din lume care folosesc alfabetul latin, iar dialectul lor are influente germane, maghiare si sarbe. Nu sunt crestin-ortodocsi, ca fratii lor de la sud de Dunare, ci sunt de confesiune romano-catolica.
Intr-o lume eterogena, si-au pastrat identitatea si credinta. Portul popular al bulgarilor banateni, pe care acestia il iubesc si il respecta, este unic in lume. Costumele realizate manual au ajuns sa fie expuse in muzee de pe tot mapamondul.
SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – SVABII
Timisoara nu ar fi fost ceea ce este astazi daca n-ar fi fost svabii. Dintre toti etnicii care au compus, de-a lungul veacurilor, tabloul social, economic si cultural al orasului, exponentii acestui popor harnic, cuminte si discret au avut o influenta hotaratoare in dezvoltarea societatii. Nu au venit de bunavoie. Au sosit pe meleagurile banatene pentru ca Imperiul Habsburgic dorea sa-si intareasca astfel granitele. Au venit, totusi, si pentru ca multi dintre ei proveneau din familii sarace, iar sprijinul financiar si scutirile de impozite oferite de imparateasa Maria Tereza insemnau o sansa pentru o viata mai buna. Soarta acestor oameni s-a schimbat atunci cand printul Eugeniu de Savoia propunea imparatului Carol al VI-lea, la 21 octombrie 1716, schimbarea organizarii Banatului in folosul casei imperiale.
Sositi in trei valuri – „colonizarea carolina” dintre anii 1718-1740, „colonizarea tereziana” dintre anii 1744-1722 si „colonizarea iosefina” dintre anii 1782-1787 – peste 150.000 de etnici germani proveniti din sudul Germaniei si din Austria s-au asezat in Banat.
Extrem de seriosi si cu o disciplina aproape soldateasca, au muncit din rasputeri pentru a schimba tinutul mlastinos al Timisoarei intr-un pamant roditor. Cu dorul de casa in suflete, au incercat sa realizeze pe malurile Timisului si ale Begai replici ale asezarilor de bastina. In efortul lor, au fost ajutati si de planurile de sistematizare alcatuite in detaliu de catre administratia austriaca. Dar ca sa reuseasca, s-au luptat cu foametea si cu bolile. Primele generatii au fost de sacrificiu. Asa cum spun ei insisi: „Primilor moartea, urmatorilor saracia, ultimilor painea”.
DOMUL COLOANA CIUMEI SI APA VIE DIN PIATA UNIRII
Piata Unirii este cea mai veche piata a Timisoarei. Este înconjurata de cladiri în stil baroc. Un timp s-a chemat Piata Domului. Numele de Piata Unirii îl poarta din 1919, atunci când Banatul a devenit parte a României. De-a lungul si de-a latul ei se gasesc Domul Romano-Catolic, Catedrala Ortodoxa Sârba, Casa Bruck si palatul Baroc. În interiorul Pietei se afla Monumentul Sfintei Treimi si fântâna cu apa minerala.
Piata Unirii s-a numit la început Losconczy, dupa numele comitului ungur ucis de turci în 1552, atunci când a fost cucerita cetatea. Apoi s-a chemat Piata Domului, dupa cladirea care a fost construita conform planurilor unui renumit arhitect vienez din secolul al XVII-lea, Josef Emanuel Fischer von Erlach. Episcopia diocezei romano-catolice si-a mutat aici sediul în 1733. Împaratul Carol al VI-lea hotaraste atunci constructia unei catedrale si a unui palat episcopal. Constructia începe în 1736 si dureaza sapte ani. În interior exista doua statui sculptate de Joseph Rossler, care îi întruchipeaza pe Sfântul Boromeus si pe Sfânta Tereza. Tabloul principal îl înfatiseaza pe Sfântul Gheorghe, patronul ocrotitor al diocezei înca din secolul XI si este pictat de Michael Angelo Unterberger, la 1755. Alte lucrari decorative pretioase mai sunt lampadarul din argint – ”Lumina vesnica”, piesa confectionata de catre giuvaergiul Josef Moser, precum si o monstranta aurita. În timpul razboiului cu turcii, de la sfâraitul secolului XVIII, Domul a fost folosit ca depozit de sare.
