Revista Descopera Romania!

CLUJUL ESTE UN JUDEŢ ÎNZESTRAT DE NATURĂ

CU VARIATE FORME DE RELIEF ŞI MONUMENTE ALE NATURII. PE LÂNGĂ ACESTE FRUMUSEŢI VERZI, TURISTUL CARE POPOSEŞTE PE ACESTE MELEAGURI POATE ADMIRA VESTIGII DE PE VREMEA ROMANILOR SAU ÎNTINDERI DE APĂ CU POVEŞTI CIUDATE. UNA DINTRE ELE ESTE CEA A BISERICII AFLATE PE FUNDUL LACULUI BELIŞ-FÂNTÂNELE.

Munţii Gilău, Vlădeasa sau Trascău cu povârnuşile lor ce se prelungesc prin chei şi defilee – cum sunt cele ale Turzii, Turului, Stanciului, Arieşului – lacurile Fântânele, Tarniţa sau Floroiu, lucurile de ape sărate de la Turda şi Cojocna şi puzderia de ape minerale, fac din judeţul Cluj un loc de popas plăcut pentru călător. Fără a omite descrierea câtor va obiective turistice importante ale zonei, ne-am oprit mult asupra Barajului de la Beliş-Fântânele şi a staţiunii ridicată în apropiere. Lacul de aici poartă în pântece o biserică. De fapt ruinele ei. Lăcaşul de cult romano-catolic a fost ridicat în vechea vatră a Belişului de groful Ioan Urmanczy, în 1913, lângă castelul pe lângă care-şi amenajase o rezervaţie de ciute şi cerbi. Biserica a fost făcută din piatră astfel că ruinele ei se ridică semeţe din străfunduri în verile secetoase, atunci când apa scade. În noiembrie 1918, după o încercare nere uşită de a lua în stăpânire satul şi biseri ca, Urmanczy fuge împreună cu familia la Budapesta. Biserica este părăsită vreme de şapte ani. Credincioşii din Beliş, care se sabiliseră în zonă încă de pe la 1737, hotărăsc s-o repare. Pun bani mână de la mână şi reconstruiesc lăcaşul de cult, dându-i hramul “Cei 40 de mucenici”. Spre amintirea celor 45 de localnici ucişi de detaşamentele grofului. La sfârşitul anilor ’60, autorităţile comuniste hotărăsc să amenajeze cursul râului Someşul Cald şi plănuiesc constuirea unui lac de acumulare, exact pe locul în care se afla o parte din vatra Belişului, mai precis cătunele Milioan, Pleş, Dădeşti, Bolojeşti şi Giurcuta de Jos. Căsuţele construite din bârne cu acoperişuri ţuguiate, după obiceiul moţilor, au fost strămutate pe deal. Nu însă şi mormintele strămoşilor şi nici biserica care străjuia lângă acestea. Spre deoserbire de construcţiile de lemn, aceasta era făcută din piatră trainică, astfel că autorităţile comuniste au luat decizia că-i nu e rentabil să-o strămute. Au acoperit-o cu ape, încercând să dea uitării trecutul ei zbuciumat şi să dovedească că ideologia roşie este superioară creştinătăţii. Însă, în anii secetoşi, când nivelul lacului de acumulare scade, ruinele bisericii ies semeţe la suprafaţă, amintind oamenilor că ce-i zidit spre slava lui Dumnezeu nu poate fi ascuns nici măcar în ape adânci. Ironic, ruinele au devenit un simbol pentru lacul de acumulare cu care se mândreau comuniştii. Biserica scufundată de la Beliş este punct de atracţie şi pentru amatorii de scufundări care pot coborî în apa rece a cărei temperatură măsoară aproximativ 10 grade Celsius, pentru a afla fundaţia lăcaşului. Atunci când lacul este la nivel mediu, coborârea se face cam 15 metri pentru a atinge vârful şi 30 pentru a ajunge la bază. Vizibilitatea este de 3-5 metri, pentru prima parte a coborârii. Lacul este situat la 1000 de metri altitudine. Are o suprafaţă de 9 kilometri pătraţi şi o lungime de 13 kilometri.