Tag Archives: cetate
IALOMITA, PAMANTUL SACRU DIN INIMA BARAGANULUI
Ialomița. Inima Bărăganului. Un loc care, dacă n-ar fi existat, cu siguranță ar fi trebuit inventat, pentru ca acolo, așa cum spunea Panait Istrati, ”românul să poată visa în voie”.
Paradoxul creației situează Ialomița deopotrivă în bătaia nemiloasă a vântului, ce rostogolește aproape neîncetat pulbere de lut și scaieți, și în revărsarea binefăcătoare a apelor Dunării, Prahovei sau Ialomiței.
Este un ținut cu o vitalitate aparte, un loc unde oamenii s-au îndârjit să rămână și să îmblânzească natura, aflând din pământul toropit de soare rod bogat. Verile extrem de calde și iernile aspre și-au pus amprenta și asupra acestora, croindu-i puternici și tenace.
Situat în zona de Sud-Est a României, în Câmpia Bărăganului, județul Ialomița este un important nod de vechi drumuri comerciale. Cercetările arheologice situează prezența așezărilor umane în acest spațiu încă din perioada neoliticului dezvoltat, mileniile V-VI î.Hr.
TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Cetate Austriaca
RIDICATĂ ÎNTRE ANII 1723 ŞI 1765, CETATEA TIMIŞOAREI ESTE CEA MAI MARE FORTIFICAŢIE ÎN STIL VAUBAN DIN ŢARA NOASTRĂ. CONSTRUITĂ DE AUSTRIECI, SE ÎNTINDE PE O SUPRAFAŢĂ DE ZECE ORI MAI MARE DECÂT VECHEA CETATE MEDIEVALĂ, RIDICATĂ AICI DE COTROPITORII TURCI. DIN VECHEA CONSTRUCŢIE OTOMANĂ NU SE MAI PĂSTREAZĂ NIMIC, ADMINISTRAŢIA HABSBURGICĂ RECONSTRUIND PRACTIC TOTUL DIN TEMELII.
După cucerirea Timişoarei de sub stăpânirea otomană, administraţia habsburgică a încercat să refolosească vechile fortificaţii turceşti. Odată cu apariţia Regulamentului pentru Construcţţii, în anul 1727, a început schiţarea unor proiecte pentru reamenajarea cetăţii. Multe dintre ideile avansate la acea perioadă, nepotrivite cu realitatea din teren, au rămas doar simple consemnări pe hârtie.
TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Timisoara Medievală
ORAŞUL FLORILOR. ORAŞUL PREMIERELOR. ORAŞUL DE PE BEGA. ORAŞUL LIBERTĂŢII NOASTRE. POARTA SPRE OCCIDENT. MICA VIENĂ. PE SCURT: TIMIŞOARA. SAU TEMESWAR. ORI TEMESVÁR. SAU POATE TIMISVARAIA. UN LOC MAGIC UNDE O MULŢIME DE GRAIURI NU SE AMESTECĂ, CI SE COMPLETEAZĂ ARMONIOS ÎNTR-O SIMFONIE MULTIETNICĂ ŞI MULTICULTURALĂ. UNUL DINTRE CELE MAI IPORTANTE CENTRE CULTURALE, INDUSTRIALE, ECONOMICE, MEDICALE ŞI UNIVERSITARE ALE ROMÂNIEI, TIMIŞOARA ESTE UN ORAŞ SIMBOL, ATÂT PENTRU ISTORIA SA REMARCABILĂ, CÂT ŞI PENTRU IMPORTANŢA SA STRATEGICĂ ŞI PENTRU VALOAREA SA NAŢIONALĂ. CERCETĂRILE CONSEMNEAZĂ PREZENŢA AŞEZĂRILOR UMANE ÎN ACEASTĂ VATRĂ DE ISTORIE MILENARĂ ÎNCĂ DE ACUM MAI BINE DE 6000 DE ANI.
TIMIŞOARA MEDIEVALĂ
Atestată documentar de la începutul anilor 1200 (unii specialişti plasează atestarea în anul 1212, alţii ceva mai târziu, în anul 1266), Timişoara a fost iniţial o cetate de formă dreptunghiulară, cu fortificaţii de pământ şi apărată de ape. Aşezarea sa strategică, ce permitea controlul asupra unei mari părţi a Câmpiei Banatului, a creat premisele viitoarei dezvoltări. Cel care a intuit, pentru prima dată, importanţa acestei aşezări a fost Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei cunoscut sub numele de Carol I. Nobilul maghiar a văzut cetatea în anul 1307 şi a ordonat construirea unui palat regal, ulterior mutând efectiv capitala regatului aici, în timpul anarhiei feudale, între anii 1315-1323.
ALEEA PLOPILOR FARA SOT DIN CETATEA MOLDOVEI DE PE OZANA
Trecând podul peste “Ozana cea limpede și frumos curgătoare”, ajungem la Humuleștiul lui Ion Creangă, în prezent cartier al orașului Târgu Neamț. Aici se află casa unde s-a născut și a copilărit Nică al lui Ștefan a Petrei. Pe deal, în zare, este Cetatea Nemțului, ctitorită de Petru I la sfârștiul anilor 1300. În oraș, peste drum de casa Veronicăi Micle, se află “Aleea plopilor fără soț” a lui Mihai Eminescu Casa-muzeu Ion Creangă este un monument de arhitectură populară, construită din bârne groase lutuite. Are o prispă îngustă de lut și un acoperiș larg de draniță. Interiorul este compus din două încăperi: tinda, în care era odinioară gura cuptorului, și o odaie mare, dar joasă, cu trei ferestruici pe latura de răsărit și de miazăzi, cu cuptorul “pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca …” și “…stâlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei”. Interiorul mai cuprinde laița, opaițul, furca și roata de tors, vârtelnița, masa la care a învățat Ionică buchiile cărții.
OBELISCUL LUI HOREA, CLOSCA SI CRISAN
În fața porții a III-a a cetății a fost ridicat în anul 1937, din initiațiva societății „Astra“ și cu contribuția locuitorilor din Alba Iulia, un impresionant obelisc închinat memoriei conducătorilor răscoalei de la 1784-1785, executați în fața cetății. Obeliscul a fost realizat din granit de către arhitectul E. Mihălțan șI sculptorul Negrulea. La baza obeliscului se află o celulă simbolică, în partea de est o Victorie înaripată ținând în mână o cunună de lauri, iar în partea de vest un basorelief reprezentându-I pe Horea, Cloșca și Crișan. Pe soclul obeliscului a fost pusă inscripția: „Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan“. În parcul din fața Universității „1 Decembrie 1918“ se află un mic monument ridicat în 1853 în memoria colonelului Ludwig von Losenau, căzut în lupta împotriva trupelor conduse de generalul Bem în anul 1849. În același parc din fața Universității „1 Decembrie 1918“, spre Sala Unirii, se află un monument în forma de mic obelisc împrejmuit cu lanțuri grele intercalate de ghiulele de tun. Monumentul a fost dezvelit în 1906 în amintirea soldaților și ofițerilor din Regimentul 50 infanterie din Alba Iulia, căzuți în bătălia de la Custozza în timpul războiului austro-italian din 1866.
PORȚILE CETĂȚII ALBA IULIA
N-ar trebui să existe român care să nu fi trecut pe la Alba Iulia. Încărcată de trecut glorios, suflet al ființei naționale, urbea de pe Mureș tinde să devină simbol european, un punct de atracție în cea mai profitabilă industrie a Uniunii Europene – turismul. Edilii orașului au dezvoltat un plan grandios pentru reabilitarea infrastructurii și de revigorare a Cetății. Cei care-i trec azi porțile se trezesc în plin Ev Mediu
Din cele 6 porți ale cetății Alba Iulia s-au mai păstrat până în prezent doar trei: I, III și IV, iar din poarta II se mai păstrează doar stâlpii laterali. Situată în extremitatea estică a cetății, poarta I are forma unui arc de triumf cu trei deschideri. Deasupra intrării principale se află stema Casei de Austria încadrată de statuile zeiței Venus și a zeului Marte, care la rândul lor sunt flancate de reprezentările a două bombarde aflate în poziție de tragere. Fațadele acestei porți sunt bogat decorate cu reliefuri care redau scene din mitologia antică: Eneea salvându-și tatăl, pe Anchise, din flăcările Troiei; lupta lui Hercule cu Anteu, Perseu cu capul Meduzei și Hercule în luptă cu leul din Nemeea. Celula lui Horea Poarta a III-a – cea mai impunătoare dintre toate căile de acces – este poarta prin care se realiza accesul în fortăreața propriu-zisă.
Cetatea Unirii devine o bijuterie a turismului European
Apulum. 5000 de ani de istorie împletită cu cea a poporului roman. De la așezarea dacică Apoulon, ce a înspăimântat lumea romană, la orașul Legiunii XIII Gemina, unul dintre cele mai mari din Dacia Romană. Alba Iulia este orașul Marii Uniri, a lui Mihai Viteazul , a marii întregiri din 1918, bastion al luptei pentru libertate. Declarată în 1994 de către Parlament ”Cetate Simbol a Marii Uniri a Românilor”, Alba Iulia renaște devenind un simbol european grație planurilor dezvoltate de primăria municipiului.
N-ar trebui să existe român care să nu fi trecut pe la Alba Iulia. Încărcată de trecut glorios, suflet al ființei naționale, urbea de pe Mureș tinde să devină simbol european, un punct de atracție în cea mai profitabilă industrie a Uniunii Europene – turismul. Edilii orașului au dezvoltat un plan grandios pentru reabilitarea infrastructurii și de revigorare a Cetății. Cei care-i trec azi porțile se trezesc în plin Ev Mediu
BLESTEMUL TUNELULUI SECRET DIN CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI
Legenda spune ca prin subteranele Cetatii de Scaun a Sucevei, construita în scopuri de aparare de catre Petru I Musatinul, la 1388, si fortificata de catre Stefan cel Mare, trecea un tunel secret, care ducea la Curtea Domneasca. Prin acest tunel ar fi scapat domnitorul de navalitorii care asaltasera cetatea. Atunci Stefan, care a scapat viu si nevatamat, ar fi blestemat pe toti cei care au intrat în tunel sa nu mai vada lumina soarelui.
POPAUTI, MANASTIREA CETATE
„Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a
zidit aceasta casa întru numele celui între sfinti Parintelui nostru Arhierarhul si facatorul de minuni Nicolae, în anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul al patruzecilea curgator, luna septembrie, 30.”
La Popauti, pe mosia domneasca din hotarul târgului Botosanilor, si-a facut Stefan cel Mare loc de popas în drumul spre Curtea Domneasca din Hârlau. Construita în anul 1496, cu hramul ”Sfântul Nicolae”, Mânastirea Popauti este un fel de mânastire-cetate, facand parte dintr-un ansamblu fortificat ce mai cuprindea un palat domnesc si un turn clopotnita.
Constructia de piatra, în forma de cruce, cu ziduri groase de peste un metru, apartine tot stilului moldovenesc, ca si în cazul altor manastiri ridicate de Stefan cel Mare.
ISTORIA TUMULTOASA A CETATII NEAMT
,,Ce de lucruri n-ar sti sa povesteasca de-ar avea grai ruinele acestea! Când te gândesti c-a fost atâta viata aici…Inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji care si-au varsat sângele pe zidurile acestea…”
Al. Vlahuta
Multe sunt legendele care se leaga de Cetatea Neamtului. Povestea celor 19 plaiesi care i-au tinut piept armatei lui, regele Poloniei, o stim din scrierile lui Costache Negruzzi. Desi este doar o poveste romantata, pentru ca în realitate, ei au predat în final cetatea în urma unui viclesug de-al polonezilor, si nu pentru ca au ramas fara provizii, ea continua sa ne fascineze, asemenea multor altor istorisiri din trecutul tumultos al poporului nostru.
Tot de aceasta cetate este legat si sfârsitul tragic al domnitei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, decapitata de cazaci la portile fortificatiei, dupa ce i-au luat 19.000 de galbeni, averea tatalui sau.
