Tag Archives: lovrin

TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA LIPTHAY – Conacul Lovrin

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Remarcat ca un brav luptător al Armatei Imperiale, baronul Anton Lipthay de Kisfalud et Lubelle, descendentul unei străvechi familii de nobili maghiari, a căror obârşie se găsea în zona Ungariei de Sus, a primit din mâinile împăratului Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman Crucea de Cavaler  a Ordinului Militar Maria Terezia, Ordin fondat la 18 iunie 1757 de împărăteasa Maria Terezia a Austriei.

Conacul Lovrin

Acesta a dispus, în anul 1817, construirea conacului din Lovrin. Realizat printr-o fericită alăturare de elemente de stil baroc şi neoclasic, a fost poate cel mai frumos conac ce exista prin părţile Timişului la acea dată.