Tag Archives: mihai viteazul

MIHAI VITEAZUL, PRIMUL INTREGITOR DE TARA

Fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun și al Tudorei, negustoreasă în Orașul de Floci, cel ce avea să devină marele prinț valah – cum l-a numit apusul – a văzut lumina zilei aici, pe pământuri ialomițene, în anul 1558. Viteaz – cum îi spune și numele – și vizionar, fost primul român care a îndrăznit să unească cele trei țări pe cuprinsul cărora trăiau oameni ce vorbeau aceeași limbă, aveau obiceiuri comune și erau fii și fiice de daci și romani.
Cronicarul Ștefan Szamosközy, contemporan cu prințul valah, consemna: ”Mihai Vodă își trăgea originea din neamul lui Pătrașcu Vodă. (…) Dar e știut că a crescut foarte sărac, fost-a și negustor și făcea negoț dincolo de Dunăre, în Moldova și în toată Țara Românească. Mamă-sa era vânzătoare de rachiu. (…) Era din Cetatea de Floci de lângă Dunăre.”

STRALUCIRI APUSE – ORASUL DE FLOCI

Binecuvântat de apele Ialomiței, aproape de vărsarea râului în Dunăre, s-a ridicat, la început de secol XV, un târg mândru, cunoscut în vreme ca unul dintre cele mai importante centre comerciale din Țara Românească. Cunoscut în epocă drept punct de vamă și unica așezare urbană medievală din estul Câmpiei Române, Orașul de Floci a rămas în conștiința națională și mai ales în istoria noastră de suflet prin faptul că aici s-a născut, așa cum aflăm din vechi cronici, cel mai iubit și de seamă conducător al românilor, Mihai Viteazul.

PORȚILE CETĂȚII ALBA IULIA

N-ar trebui să existe român care să nu fi trecut pe la Alba Iulia. Încărcată de trecut glorios, suflet al ființei naționale, urbea de pe Mureș tinde să devină simbol european, un punct de atracție în cea mai profitabilă industrie a Uniunii Europene – turismul. Edilii orașului au dezvoltat un plan grandios pentru reabilitarea infrastructurii și de revigorare a Cetății. Cei care-i trec azi porțile se trezesc în plin Ev Mediu

Din cele 6 porți ale cetății Alba Iulia s-au mai păstrat până în prezent doar trei: I, III și IV, iar din poarta II se mai păstrează doar stâlpii laterali. Situată în extremitatea estică a cetății, poarta I are forma unui arc de triumf cu trei deschideri. Deasupra intrării principale se află stema Casei de Austria încadrată de statuile zeiței Venus și a zeului Marte, care la rândul lor sunt flancate de reprezentările a două bombarde aflate în poziție de tragere. Fațadele acestei porți sunt bogat decorate cu reliefuri care redau scene din mitologia antică: Eneea salvându-și tatăl, pe Anchise, din flăcările Troiei; lupta lui Hercule cu Anteu, Perseu cu capul Meduzei și Hercule în luptă cu leul din Nemeea. Celula lui Horea Poarta a III-a – cea mai impunătoare dintre toate căile de acces – este poarta prin care se realiza accesul în fortăreața propriu-zisă.