Tag Archives: moldova

Pojorâta Bucovinei – file de istorie

“În munții Bucovinei se află-o așezare

Frumoasă, cum să spun, cum alta-n lume nu-i,

Ce nu-i un sat așa, un sat ca orișicare.

Ci-i locul drag natal, și-al meu, și-al tău, și-al lui…

 

Și stă Adam și Eva demult și-l tot veghează,

Muncelu-n ceia parte se înalță ca un scut.

La Piatra Străjii și-astăzi istoria e trează…

Din câțiva străjereni, tot locul s-a umplut.

 

De oameni și de locuri ce multe se pot spune!…

Dar eu din toate-acestea nu am putere-atâta.

Ce pot, o fac acuma și spun la-ntreaga lume,

Că satul ca-n poveste se cheamă Pojorâta”

Mihai Ilieș, 1983

TEZAUR GENETIC: ZIMBRUL, REGELE SALBATICIEI DE PE STEMA ROMANIEI

Parcă desprins din timpurile străvechi, zimbrul este o specie aflată în pericol de dispariție după ce sute de ani a fost vânat fără discernământ de populațiile Europei. Confundat de multe ori cu bourul din legenda lui Dragoș-Vodă și a Moldovei, zimbrul capătă legitimitatea odată cu suirea lui pe stema României. Trecerea de la bour la zimbru se produce sub domniile lui Mihail Sturza și ale lui Grigore Alexandru Ghica, când apare tendință de a se modifica aspectul animalului heraldic. În România mai trăiesc, la ora actuală, 49 de exemplare: trei în grădini zoologice, opt în rezervațiile de la Vânători – Neamț, Hațeg și alți 38 în crescătoria de la Bucșani, Dâmbovița, ridicată pe timpul lui Ceaușescu. Zimbrii nostrii sunt de fapt polonezi și bulgari la origine.

LACASE DE CULT

Fiecare LÃCAS ARE PROPRIA SA LEGENDÃ

În credincioasa Moldovã, harul lui Dumnezeu coboarã peste oameni si locuri. Iar oamenii, de seamã sau al cãror nume nu s-a mai pãstrat peste timp, au ctitorit si aici, la Piatra Neamt, biserici de o neasemuitã valoare.

CURTEA DOMNEASCÃ, CTITORIA LUI STEFAN CEL MARE 

Centru istoric al curbei, în jurul cãruia s-a dezvoltat întregul oras, Curtea Domneascã vorbeste si astãzi despre vremurile de glorie ale lui Stefan cel Mare si Sfânt. Complexul arhitectural compus din Biserica „Sf. Ioan Botezãtorul”, Turnul-clopotnitã si Curtea Domneascã, ridicat între anii 1468-1475, este atestat documentar pentru prima datã într-un document emis în anul 1941, când Stefan cel Mare face danie Mânãstirii Tazlãu trei sate „care au fost din ocolul curtilor noastre de la Piatra”.

PUTNA, ACOLO UNDE ODIHNESTE DOMNUL SFANT AL MOLDOVEI

”Iara prea Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere în manastire la Putna, care era zidita de dânsul, jale era, ca plângea toti ca pe un parinte al sau…”

Grigore Ureche

Intre Obcinele Bucovinei, în mijlocul padurilor batrâne de fag, tocmai la granita de nord al tarii, si-a ales Stefan sa-i fie loc de veci ca sa vegheze pentru totdeauna asupra Moldovei, pe care a iubit-o cu toata puterea sufletului si credintei sale si pe care a aparat-o cu spiritul si cu puterea palosului întreaga sa viata.

”Stefan-voda cel Bun, cînd s-au apucat sa fac? Manastirea Putna, au tras ca arcul dintr-un varvu de munte ce este lânga manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul în oltariu. Si este mult locu de unde au tras pana în manastire.” Asa scria Ion Neculce, în ”O sama de cuvinte”, despre alegerea locului sfintei manastiri Putna, prima si cea mai impresionanta dintre ctitoriile domnitorului. Iar la Putna se pastreaza si astazi un fragment din trunchiul unui paltin, în care s-ar fi înfipa sageata domnitorului.

POPAUTI, MANASTIREA CETATE

„Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a 
zidit aceasta casa întru numele celui între sfinti Parintelui nostru Arhierarhul si facatorul de minuni Nicolae, în anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul al patruzecilea curgator, luna septembrie, 30.”

La Popauti, pe mosia domneasca din hotarul târgului Botosanilor, si-a facut Stefan cel Mare loc de popas în drumul spre Curtea Domneasca din Hârlau. Construita în anul 1496, cu hramul ”Sfântul Nicolae”, Mânastirea Popauti este un fel de mânastire-cetate, facand parte dintr-un ansamblu fortificat ce mai cuprindea un palat domnesc si un turn clopotnita.

Constructia de piatra, în forma de cruce, cu ziduri groase de peste un metru, apartine tot stilului moldovenesc, ca si în cazul altor manastiri ridicate de Stefan cel Mare.

ISTORIA TUMULTOASA A CETATII NEAMT

,,Ce de lucruri n-ar sti sa povesteasca de-ar avea grai ruinele acestea! Când te gândesti c-a fost atâta viata aici…Inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji care si-au varsat sângele pe zidurile acestea…”

Al. Vlahuta

Multe sunt legendele care se leaga de Cetatea Neamtului. Povestea celor 19 plaiesi care i-au tinut piept armatei lui, regele Poloniei, o stim din scrierile lui Costache Negruzzi. Desi este doar o poveste romantata, pentru ca în realitate, ei au predat în final cetatea în urma unui viclesug de-al polonezilor, si nu pentru ca au ramas fara provizii, ea continua sa ne fascineze, asemenea multor altor istorisiri din trecutul tumultos al poporului nostru.

Tot de aceasta cetate este legat si sfârsitul tragic al domnitei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, decapitata de cazaci la portile fortificatiei, dupa ce i-au luat 19.000 de galbeni, averea tatalui sau.

LEGENDELE MOLDOVEI, UN PERIPLU PRIN TARA LUI STEFAN CEL MARE

Stravechea tara a zimbrilor s-a schimbat mult de pe vremea lui Stefan cel Mare. Codrii seculari s-au împutinat, iar falnicele animale ce erau odinioara simbolul Moldovei nu mai stapânesc libere acest tinut. Dar istoria a ramas scrisa în pietrele cetatilor, în zidurile mânastirilor ai în inimile oamenilor. Urmasii lui Creanga si ai lui Sadoveanu spun si astazi povesti din vechime, despre fapte de arme, fapte de viata, fapte de vitejie. Legendele s-au tesut de-a lungul secolelor si-si trec cu migala si straduinta tesatura magica, în continuare, prin timp.

Lasând în urma tarmul Marii Negre si intrând pe poarta Moldovei, calcam pe un pamânt greu încercat de istorie, un tinut al legendelor si al faptelor de vitejie – tara lui Stefan cel Mare. S-au risipit Chilia, si Poarta Alba, si Orhei, si Hotinul, si atâtea locuri unde s-au risipit, dar nu în zadar, vietile atâtor viteji. Au ramas însa Suceava si cetatea Neamtului, si chiar Putna cea de loc întru vesnicie. Si au ramas legendele despre vremuri si oameni. Legendele Moldovei. Legendele lui Stefan cel Mare si ale celor împreuna cu care a scris istoria adevarata a tarii. Cei pe ale caror oase ”s-a asezat si sta tot pamântul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!”.

ICOANA FACATOARE DE MINUNI DE LA MANASTIREA NEAMT

O icoana strabuna, de o inestimabila valoare, daruita de Dumnezeu cu harul savârsirii minunilor, este cea mai de pret comoara a Mânastirii Neamt. Maica Domnului ”Lidianca”, daruita lui Alexandru cel Bun de catre împaratul bizantin Manuel Paleologu, în anul 1401, este o copie a icoanei Maicii Domnului pictata prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida. Astfel ca însasi aparitia acestei icoane este învaluita într-o aura de miracol. Legenda spune ca fecioara Maria, vazându-si chipul pictat nu de mâna omului, ci chiar de Dumnezeu, pe stâlpul bisericii, a înzestrat icoana cu darul de a face minuni.

Icoana de la Neamt a fost pictata dupa modelul sfânt în anul 665, la solicitarea Sfântului Ghermano, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Maica Domnului ”Lidianca” este considerata a fi cea mai veche si cea mai frumoasa dintre icoanele facatoare de minuni din întreaga tara.

HANU ANCUTEI, POPASUL LEGENDAR

„Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 si risipit cu ani în urma s-a cladit, cinstindu-se slova româneasca a marelui Sadoveanu, noua constructie. Fie sa ramana loc de vrajit popas si desfatare sufleteasca pentru toti calatorii pamânteni sau venti de pe alte meleaguri…”

 “Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, – era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pâna colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. Pe lânga adapost, hanul oferea oamenilor si prilej de petrecere. În cuprinsul lui puteai oplosi oameni, vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor… Portile stateau deschise ca la Domnie. Si prin ele, în zilele de toamna, puteai vedea valea Moldovei cât batea ochiul si pâclele muntilor pe paduri de brad pâna la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele înspre taramul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau în tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zebrelite. Contenea câte un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile…”

Mihail Sadoveanu

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Moldovei, Hanu Ancutei a ramas, peste timp, îmbietor loc de popas în drumul oricarui calator, acelasi dar mereu reinventat, vechi si nou, traditie si inovatie.

PIATRA NEAMT, PERLA NEASEMUITA A MOLDOVEI

Aflat la confluenta a douã râuri, Cuejdi si Bistrita si înconjurat de muntii Pietricica, Cozla, Cernegura, Bâtca Doamnei si Cârloman, orasul Piatra Neamt este un mic Paradis, un loc special ce nu conteneste sã te uimeascã, un tãrâm binecuvântat de Dumnezeu.

POVESTEA ORASULUI

Asezat pe locul anticei Petrodava, Piatra Neamt are o istorie cu adânci rãdãcini, dovadã fiind asezãrile fortificate ale geto-dacilor de la Bâtca Doamnei, Cozla si Calu (datând din secolul 1 inainte de Hristos). Prima atestare într-un document extern este din 1387 si într-un document intern din 31 iulie 1431, când Alexandru cel Bun dãruieste Mânãstirii Bistrita “…o casã a lui Crãciun din Piatra”. Asezarea cunoaste o importantã dezvoltare în timpul lui Stefan cel Mare, când a fost construitã Curtea Domneascã, Biserica “Sf. Ioan” si Turnul-clopotnitã, constituind centrul istoric al orasului de astãzi. Tot aici s-a deschis si prima „moarã” de hârtie din Moldova, a cãrturarului Gheorghe Asachi, în anul 1841. Comunitatea evreiascã dezvoltã industria, înfiintându-se în 1852 o fabricã de postav si sumane a familiei Grulich. Apar fabrici de cherestea, sãpun, chibrituri, bere, mori. În 1885 se construieste prima cale feratã. În 1864, pentru a evita confuzia cu Piatra Olt, Pietrei i se schimbã denumirea în Piatra-Neamt.În anul 1897, în urma unei ploi puternice, are loc o alunecare de teren si o portiune din dealul Cozla se prãbuseste, “formându-se astfel niste râpi urâte si prãpãstioase, care aveau un aspect neplãcut pentru oras”.